PSIHOLOGIA AZI: Ce este psihanaliza? Prin ce se distinge psihoterapia psihanalitica de celelalte psihoterapii?
VIRGILIU RÎCU: Putem vorbi despre 3 acceptiuni ale termenului de psihanaliza. In primul rand este o metoda de investigare a psihismului inconstient; in al doilea rand, este o psihoterapie bazata pe rezultatele acestei investigari si in fine, in al treilea rand, este un ansamblu de teorii originate in practica clinica psihanalitica.
Psihanalistul este interesat sa vindece, dar in egala masura este interesat sa inteleaga ce se petrece in mintea pacientului sau si face din aceasta intelegere un instrument al vindecarii.
Adeptii altor abordari psihoterapeutice reproseaza psihanalistilor faptul ca se agata de acel faimos De ce? psihanalitic, afirmand ca nu este necesar sa stim de ce pacientul a dezvoltat simptomul pentru a-l vindeca de acel simptom. Dar tocmai incapatanarii psihanalistilor de a intelege De ce? Si Cum? se intampla lucrurile in mintea noastra, datoram astazi aproape tot ceea ce stim despre functionarea psihismului omenesc.
PSIHOLOGIA AZI: Altfel spus, psihanaliza vizeaza mult mai mult decat eliminarea simptomelor…
V.R.: Exact. Ceea ce distinge psihanaliza de celelalte abordari psihoterapeutice este, printre altele, cautarea sensului.
Terapiile cognitiv-comportamentale, de exemplu, lucreaza pe modelul omului-masina: simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat. Terapeutul de orientare cognitiv-comportamentala nu-si pune problema identificarii cauzelor simptomului sau a sensului acestuia.
In deplin contrast, psihanalistul stie ca simptomul este incarcat de semnificatie si incearca, impreuna cu pacientul sau, sa descopere aceasta semnificatie. Mai mult, fiind constient ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihanalistul nu acorda atentie simptomelor in sine, ci mai ales sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.
Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Nu sunt impotriva terapiilor centrate pe simptom, dimpotriva. Viata ne pune adesea in situatii in care avem nevoie de solutii rapide, eficiente. Daca job-ul nostru ne cere sa calatorim frecvent in strainatate, iar noi avem o fobie de avion, nu ne permitem sa stam luni de zile pe divan pentru a afla ce se petrece. O terapie comporamentala este in masura sa ne ajute mult mai rapid in aceasta problema punctuala.
Semnalul de alarma pe care vreau sa-l trag eu aici este faptul ca, pe termen lung, o focalizare exclusiva pe eliminarea simptomului lucreaza mai mult in detrimentul nostru, decat in beneficiul nostru. Daca vreti, o astfel de abordare nu este buna pentru suflet. In mod paradoxal, simptomele ne sunt aliati, nu dusmani. Ele reprezinta un strigat de ajutor, exprimat intr-o limba necunoscuta, cea a inconstientului, strigat care ne semnaleaza ca directia in care merge viata noastra nu este una in acord cu fiinta noastra, cu Sinele nostru.
Din perspectiva psihanalitica, simptomul nu este o problema, desi el este cel mai adesea perceput si trait in acesti termeni. Simptomul este o solutie. Cea mai buna solutie gasita la acel moment de catre pacient la adevarata problema, care rezida intr-un conflict intrapsihic inconstient. In demersul psihoterapeutic psihanalitic, problema este facuta constienta si astfel sansele de a gasi o alta solutie, mult mai eficienta, cresc considerabil. Odata gasita o solutie mai eficienta, simptomul dispare, isi pierde ratiunea de a fi. Am putea spune ca simptomul este un rau necesar pentru a preveni un rau mai mare.
PSIHOLOGIA AZI: Ce ar insemna un rau mai mare?
VIRGILIU RÎCU: Un rau mai mare ar putea insemna, de exemplu, distrugerea unei relatii cu o persoana iubita, sau chiar distrugerea acestei persoane in cazuri extreme (inconstientul nostru ascunde adeseori fantasme in care anumite actiuni ale noastre ar putea fi fatale unor persoane dragi, iar teama ca acest lucru sa nu se intampla mobilizeaza mecanisme defensive in acest sens). Un rau mai mare ar putea sa insemne si propria noastra autodistrugere, o moarte a sufletului provocata de o rutina care ne robotizeaza sau de o existenta inautentica care ne alieneaza.
PSIHOLOGIA AZI: Cum ne dam seama ca avem nevoie de o psihanaliza?
V.R. : Este de dorit sa incepem o psihanaliza atunci cand: suntem in conflict cu noi insine; cand simtim o lipsa acuta de sens in viata noastra; cand dezvoltam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc); cand esuam in mod repetat sa legam relatii satisfacatoare in viata personala si profesionala; cand parcurgem crize existentiale (divort, doliu etc); cand anumite lucruri se repeta cu regularitate in viata noastra (relatiile noastre se termina in acelasi fel, ne indragostim de acelasi tip de partener(a), care ne face sa suferim, se intampla sa avem acelasi tip de sef care ne face viata un chin etc); cand avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem pe noi insine.
Parafrazandu-l pe Freud, avem nevoie de o psihanaliza atunci cand nu mai gasim în noi resurse pentru a munci si a iubi.
PSIHOLOGIA AZI: Ce se poate spera de la o cura psihanalitica?
V.R.: Freud declara modest ca o psihanaliza ne poate ajuta sa transformam o nefericire nevrotica intr-o nefericire obisnuita. Eu as fi mai optimist si as spune ca beneficiile sunt mult mai mari.
As enumera aici, pe langa disparitia simptomelor, o adaptare superioara la realitate; o comunicare mai buna cu noi insine si cu ceilalti; o intelegere profunda a modului in care functionam, atat noi, cat si ceilalti; cresterea tolerantei la stres; dezvoltarea creativitatii si a intuitiei, prin stimularea interactiunii cu inconstientul; redobandirea capacitatii de a munci si de a ne bucura de viata. Si nu in ultimul rand, o maniera noua, originala de a gandi care ne face sa privim lumea cu alti ochi, sa sesizam “lumea din spatele lumii”. De aceea, o analiza este comparata adesea cu o initiere (o initiere in limbajul inconstientului).
PSIHOLOGIA AZI: Ce se intampla de fapt intr-o psihanaliza? Cum are loc vindecarea in psihanaliza?
V.R.: Este o intrebare la care probabil nu se va putea da niciodata un raspuns complet. Am sa incerc sa explic, cu riscul de a simplifica extrem de mult lucrurile, pornind de la o afirmatie pe care multi oameni o fac frecvent si anume “Viata mea este un roman”. Am putea spune ca viata fiecarui om este un roman (sau un film) si ca fiecare dintre noi, la nivel inconstient, are in minte un scenariu, un rol in acest scenariu, precum si alte cateva personaje principale care au de asemenea fiecare rolul lui in scenariul respectiv.
Ne putem imagina cum fiecare dintre noi circula prin lume avand in minte un astfel de scenariu inconstient si cum cauta in ceilalti actori potriviti pentru a juca rolurile celorlalte personaje din respectivul scenariu.
Ne putem imagina de asemenea ca in timp devenim experti in recrutarea actorilor potriviti pentru rolurile din scenariul nostru si astfel jucam aceeasi piesa iar si iar, la nesfarsit. Uneori actorii se schimba, dar scenariul ramane acelasi. Ne indragostim de acelasi tip de persoana, ne pierdem slujba la fiecare 2 ani, suntem mereu umiliti de seful nostru, suntem mereu pe locul doi etc. Exista scenarii fericite si scenarii nefericite, iar intr-o cura analitica terapeutul si pacientul sau incearca sa schimbe scenariul nefericit cu unul fericit sau macar cu unul mai putin nefericit.
Este mai mult decat evident ca inclusiv psihanalistului pacientul ii va gasi un rol in scenariul sau. Mai mult, tocmai pentru ca psihanalistul se abtine de la oferi sfaturi si informatii despre propria persoana, el este capabil sa joace pe parcursul terapiei mai multe roluri. Astfel ca, in transfer, cum se spune in terminologia psihanalitica, psihanalistul va fi pe rand mama, tatal, fratele, seful etc pacientului (nu neaparat in aceasta ordine), iar acesta din urma se va comporta fata de psihanalist conform scenariului. Cand ii va incredinta rolul mamei, pacientul ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate mamei, cand ii va incredinta rolul tatalui, ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate tatalui s.a.m.d. Desi nu trebuie sa refuze rolul pe care i-l ofera la un moment dat pacientul, psihanalistul trebuie sa aiba grija ca scenariul sa nu se repete. Acceptand rolul tatalui de exemplu, el trebuie sa aiba grija ca atunci cand actiunea secenariului ajunge la un moment cu potential traumatic el sa se comporte altfel decat tatal pacientului. Iar faptul ca psihanalistul se comporta diferit creeaza spatiu pacientului pentru a se comporta si el diferit. In felul acesta, printr-o reactie diferita si terapeutica a psihanalistului, scenariul sufera o modificare, apoi o alta si o alta pana cand atinge o forma care nu mai genereaza suferinta.
PSIHOLOGIA AZI: Cui se adreseaza psihanaliza? Oricine poate face o psihanaliza?
V.R.: Psihanaliza este recunoscuta pentru caracterul sau elitist. Nu trebuie insa sa fii neaparat un intelectual sofisticat pentru a incepe o analiza personala, dar trebuie sa ai o buna capacitate de autoobservare, de introspectie, un eu suficient de puternic pentru a tolera retrairea conflictelor intrapsihice si o mare motivatie de a te schimba. O persoana care nu este convinsa ca exista o legatura directa intre ceea ce se petrece in mintea sa si ceea ce i se “intampla” in viata reala de obicei nu incepe o psihanaliza.
PSIHOLOGIA AZI: Cat dureaza o psihanaliza?
V.R. : Depinde de nevoile si de problematica clientului. In mod obisnuit, nu ne putem astepta la schimbari semnificative in structura personalitatii clientului lucrand analitic mai putin de 1 an. Schimbarile majore de obicei apar dupa 2- 3 ani de analiza.
PSIHOLOGIA AZI: Este cautata psihanaliza in Romania? Are ea priza la romani?
V.R.: Tot mai multi romani renunta la prejudecati si solicita ajutor unui psihoterapeut. Iar in prezent, in Romania psihoterapeutii de orientare psihanalitica dispun de cea mai riguroasa formare. Multi dintre colegii mei au deja agenda plina. Si am convingerea ca cererea de psihoterapie psihanalitica va creste foarte mult in urmatorii ani.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 