PREAMBUL/ AVERTISMENT
Obisnuiesc sa spun ca este nevoie de o revolutie in planul gandirii pentru ca o persoana sa apeleze la un demers psihoterapeutic bazat pe introspectie si orientat catre insight.
Obisnuiesc sa exagerez (doar putin, nu foarte mult) spunand ca diferenta dintre o persoana care a internalizat modul de a reflecta psihodinamic asupra experientelor sale de viata si o persoana care nu a facut inca aceasta achizitie este comparabila cu diferenta dintre o persoana care stie sa scrie si sa citeasca si una care nu stie.
Ma refer deci la tranzitii semnificative in modul de gandire al unei persoane si este normal ca nu oricine sa poata aprecia un astfel demers de autocunoastere sau, chiar daca ii intuieste importanta, sa nu aiba inca capacitatea, disponibilitatea interna sau autodisciplina necesare pentru a-l intreprinde.
Dar acolo unde exista o aspiratie sincera si un efort sustinut, exista si rezultate.
I. INTERVIURILE PRELIMINARE
De obicei, o psihoterapie psihanalitica debuteaza cu ceea ce noi, psihoterapeutii, numim interviuri preliminare: o serie de 3-5 sedinte care ofera posibilitatea celor doi protagonisti sa se cunoasca si sa evalueze oportunitatea de a lucra impreuna.
Este o perioada de proba in care cei doi se testeaza reciproc. Terapeutul evalueaza eligibilitatea persoanei pentru un astfel de demers: in ce masura are abilitatile minim necesare (ex. capacitate de autoobservare si de autoreflectie), o motivatie puternica, seriozitate. Clientul, la randul sau, are posibilitatea de a-si face o idee despre cum se lucreaza in aceasta abordare si de a evalua masura in care poate beneficia urmand un astfel de demers.
Un alt factor extrem de important care trebuie evaluat este compatibilitatea celor doi. Un terapeut nu este dispus sa lucreze cu orice client si reciproc, un client nu se poate deschide in fata oricarui terapeut.
Relatia terapeutica este o relatie speciala, unica si intruneste conditiile paradoxului de a fi, asa cum spunea psihanalistul Thomas Ogden, in mod simultan cea mai intima si cea mai formala relatie posibila. Este intima in sensul ca psihoterapeutului ajungi sa-i comunici lucruri pe care nu le-ai mai spus nimanui vreodata (pe unele nu le-ai indraznit sa ti le spui nici macar tie insuti!); este formala in sensul ca distanta profesionala va fi mereu respectata, iar scopul sedintelor si rolurile profesionale mereu prezente in mintea celor doi.
Relatia analitica este atat de importanta incat curentul psihanalizei relationale, foarte popular in prezent, ii acorda o pondere covarsitoare in randul factorilor vindecatori din cadrul procesului psihoterapeutic.
II. CADRUL ANALITIC
sau, mai bine spus,
CONDITIILE CARE FAC SUCCESUL POSIBIL
Odata terminate interviurile preliminare, se degaja in mod firesc decizia daca se va lucra impreuna sau nu. Daca ambii decid sa lucreze impreuna, psihoterapeutul ii va prezenta clientului cadrul analitic – un set de reguli menite sa asigure buna desfasurare a procesului analitic.
Acest set de reguli se refera la locul in care se vor desfasura sedintele (cabinetul), la programarea, durata, frecventa si costul sedintelor, precum si la reglementarea situatiilor in care clientul absenteaza de la sedinte.
Orice activitate, fie ea si un simplu joc de copii, are nevoie de reguli. Regulile ofera repere si sporesc sentimentul de siguranta.
Absenta regulilor invita dezordinea si amplifica teama; vorbim de latura negativa a lui “totul este posibil”: adica tot felul abuzuri.
Cadrul analitic localizeaza procesul terapeutic in spatiu si in timp, si are un puternic efect structurant.
El continua sa fie inca un element distinctiv al psihoterapiei psihanalitice in raport cu celalalte psihoterapii. (Fac o paranteza: tot mai multe abordari psihoterapeutice imprumuta elemente din psihoterapia psihanalitica. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recunoscut).
Cadrul analitic trebuie sa fie ferm (pentru a diminua anxietatea, pentru a spori sentimentul de siguranta), dar nu rigid. El trebuie sa acomodeze o gama larga de personalitati, atat pe cele dependente si anxioase, cat si pe cele rebele, vesnic in conflict cu autoritatea.
In fine, o ultima remarca cu privire la importanta si semnificatia cadrului analitic.
Terapiile directive, centrate pe problema/simptom/solutie, nu acorda atat de multa importanta cadrului, dar sunt foarte stricte cu privire la focalizarea pe obiectiv si nu permit divagatiile de la subiect. In felul acesta, ele actioneaza la nivelul constientului si nu permit integrarea continuturilor inconstiente. Ele sunt permisive la exterior si restrictive in interior.
In deplin contrast, psihoterapia psihanalitica este restrictiva in raport cu exteriorul si permisiva in raport cu interiorul. Regulile privesc conditiile exterioare ale procesului (il localizeaza in spatiu si timp), dar invita la libertate totala in planul gandirii si al verbalizarii. Aici poti vorbi despre orice. In felul acesta se creeaza conditiile propice pentru aparitia continuturilor inconstiente si integrarea lor in constient. Prin integrarea acestor continuturi, mintea se largeste, devine flexibila si se imbogateste.
II.1. PROGRAMAREA SEDINTELOR
Sedintele se programeaza astfel incat sa convina programului ambilor protagonisti, iar programarea se pastreaza in timp: de exemplu, se convine ca sedintele sa se faca in zilele de luni, miercuri si joi, la ora 18. In fiecare saptamana, in zilele de luni, miercuri si joi, la ora 18, vei veni la sedinta, iar terapeutul iti va rezerva aceste ore tie. Aceste ore raman ale tale.
Experienta psihoterapeutica a aratat cat de confortabil, de linistitor si de asigurator este pentru persoanele implicate in proces sa stie ca au un spatiu si un timp al lor, numai al lor, in care sa poata intra in contact profund cu ele insele.
A schimba frecvent orele de psihoterapie creeaza senzatia de dezorganizare si de confuzie, ceea ce genereaza nesiguranta. Nesiguranta, la randul ei, mobilizeaza puternic mecanismele de aparare; ori, scopul este de a relaxa aceste mecanisme de aparare pentru a facilita accesul la continuturile inconstiente din spatele lor.
Exista persoane care nu agreeaza acest mod de a fixa sedintele in timp si care pledeaza pentru…flexibilitate. La o privire mai atenta, observam ca ceea ce aceste persoane numesc flexibilitate este de fapt dezorganizare. Flexibilitatea implica capacitatea de a alege: a face un lucru sau a nu-l face, a-l face intr-un anumit fel sau in alt fel. Ori, multi oameni care se declara avocatii flexilibilitatii nu au aceasta capacitate de a alege: ei sunt doar incapabili sa se organizeze, incapabili sa fie punctuali. Aceste persoane intra in categoria celor care nu sunt inca pregatiti pentru un astfel de antrenament.
A pastra aceleasi ore pentru antrenament (fie el introspectiv sau nu) este o exigenta a carei importanta a fost recunoscuta nu numai de psihoterapeuti, ci si de atleti, precum si de adeptii tututor traditiilor meditative. Celor care practica meditatia Zen, de exemplu, li se recomanda sa mediteze zilnic la aceeasi ora pentru a-si crea mai usor reflexul, obisnuinta mentala de a medita.
Pentru a-si revela secretele, mintea are nevoie de disciplina.
II.2. DURATA SEDINTELOR
Durata unei sedinte este 45 de minute (modelul francez) sau de 50 de minute (modelul anglo-saxon).
Eu lucrez cu sedinte de 50 de minute, iar acest lucru trebuie inteles in felul urmator: daca programarea este la ora 10 a.m. (de exemplu), sedinta se va termina la ora 10:50, indiferent de momentul in care clientul ajunge la cabinet (10:00 , 10:10 sau 10:35 etc).
In cazuri exceptionale, la cererea argumentata a clientului, durata sedintei se poate modifica de comun acord, daca se considera ca acest lucru creste eficienta procesului psihoterapeutic.
II.3. FRECVENTA SEDINTELOR
Un adevarat practicant Zen mediteaza in fiecare zi. Un pasionat de Tai Chi practica zilnic. Alte persoane fac jogging – in fiecare dimineata sau seara. Altii merg la sala de mai multe ori pe saptamana. Un sportiv care isi doreste performante se antreneaza in fiecare zi, de mai multe ori pe zi.
Psihoterapia psihanalitica este un antrenament al mintii. Un antrenament intensiv, riguros, sustinut, in care ne dezvoltam abilitatea de a deveni constienti de gandurile, emotiile, dorintele, fricile, angoasele, tiparele rigide de gandire si de comportament, cu scopul de a ne elibera de ele. Este un antrenament pentru libertate (libertatea interioara).
Prin traditie, psihoterapia psihanalitica se realizeaza cu o frecventa crescuta a sedintelor. La inceputurile psihanalizei, se lucra cu o frecventa de 6 sedinte pe saptamana.
In prezent, exista 3 ritmuri de lucru:
- intensiv: 4-5 sedinte/ saptamana;
- moderat: 2-3 sedinte/ saptamana;
- minimal: 1 sedinta/ saptamana.
Foarte multe persoane se sperie la ideea unui ritm de lucru intensiv si aleg un ritm de lucru moderat sau chiar minimal.
Ceea ce le sperie de fapt este o apropiere prea rapida de zonele in care simt ca nu au un control deplin. Se tem ca ar putea pierde controlul. Sunt persoane care testeaza mult inainte de a intra in apa.
La cealalta extrema se situeaza cei care prefera sa plonjeze rapid din prima, solicitand un ritm de lucru intensiv. Sunt pasionatii de adrenalina, cautatorii de senzatii tari.
Evident, lucrurile nu raman incremenite in timp. Unii demareaza cu un ritm de lucru mai lent si il cresc pe parcurs, altii incep intensiv si apoi se aseaza intr-un ritm moderat, altii pornesc cu un anume ritm si il pastreaza pe parcursul intregului proces.
Alegerea ritmului de lucru este o masura a disponibilitatii interne pentru implicarea in procesul introspectiv.
Psihoterapeutul face recomandari in ceea ce priveste ritmul de lucru, dar alegerea apartine clientului. Fiecare persoana se aseaza in acest proces in felul si in ritmul in care se simte confortabil.
Ma simt insa dator sa precizez ca, pentru marea majoritate a persoanelor, o frecventa minimala (1 sedinta pe saptamana) caracterizeaza mai degraba o terapie de sustinere decat una psihanalitica. Cele mai importante beneficii ale demersului psihanalitic sunt greu de accesat cu acest ritm de lucru.
Daca ramanem in contextul comparatiei cu antrenamentul sportiv, o sedinta pe saptamana caracterizeaza cel mult o gimnastica de intretinere. In aceste conditii, un progres semnificativ se obtine cu greu si intr-o perioada mare de timp.
II.4. ABSENTAREA DE LA SEDINTE
In traditia psihanalitica, din motive care tin de invingerea rezistentei la schimbare si de asumarea responsabilitatii pentru angajamentul luat, sedintele de la care se absenteaza se platesc integral.
Aceasta regula deriva din exigentele care tin de continuitatea procesului, de spatiu, de timp, de relatie terapeutica.
Procedand in acest fel, chiar daca – din diverse motive, unele mai subiective si mai analizabile decat altele – clientul nu ajunge la sedinta, el continua sa onoreze:
- angajamentul lui fata de sine de a se implica in acest proces (de a face aceste sedinte)
- relatia terapeutica.
Procedand in acest fel, clientul intelege sa isi asume responsabilitatea pentru alegerile sale, pentru situatiile sale de viata (care sunt rezultatul alegerilor sale din trecut) si intelege sa respecte timpul si programul terapeutului.
Intelegerea ratiunilor acestei reguli (in opozitie cu acceptarea ei formala) este suficienta pentru a-l propulsa pe client la un nivel superior de maturitate emotionala si sociala.
Clientul refuza sa se pozitioneze ca o victima a circumstantelor din viata sa si intelege ca a fi intr-o relatie, fie ea personala sau profesionala, implica deopotriva drepturi si responsabilitati.
In cazuri exceptionale (spitalizare, deplasare in interes de serviciu etc), daca sunt anuntat cu minim 24 ore inainte, eu ca terapeut pot accepta ca sedinta de la care se absenteaza sa nu se plateasca, dar numai in conditiile in care clientul se angajeaza sa recupereze sedinta cat mai repede posibil la una din orele pe care eu le am disponibile.
Vacantele sunt considerate un caz diferit si tratat ca atare.
Paranteza 
Experienta mea de psihoterapeut mi-a aratat ca exista o diferenta uriasa intre experientele relationale ale celor care inteleg ratiunile acestei reguli si ale celor care nu le inteleg.
Cei care le inteleg sunt mult mai capabili de a lega relatii afective mature, fiind mult mai dispusi sa ia in considerare nevoile partenerului/partenerei si sa reflecteze asupra propriei contributii la crearea situatiilor problematice in relatie.
Cei care nu inteleg ratiunile acestei reguli tind sa se comporta infantil in relatiile lor, pretinzand partenerului/partenerei sa fie disponibil/a afectiv pentru ei 7/7 si 24/24, in timp ce ei neglijeaza constant nevoile acestora. De multe ori, se comporta asemeni unor copii care considera ca singura ratiune de a fi a parintilor este de a le satisface lor dorintele si sunt revoltati de gandul ca parintii sunt fiinte care au si ei nevoile, dorintele si aspiratiile lor. In situatii conflictuale, considera ca celalalt „e intotdeauna de vina” si ca ei au intotdeauna dreptate.
Evident, mai devreme sau mai tarziu, astfel de clienti vor manifesta acest tip de atitudini si comportament in toate relatiile lor, inclusiv in relatia cu terapeutul, pretinzand ca acesta sa-i „inteleaga” cand absenteaza de la sedinte pentru ca „au uitat”, „li s-a facut brusc rau” sau au fost prea deprimati (nu au avut chef) ca sa faca drumul pana la cabinet.
Toate acestea sunt semne ale rezistentei si trebuie constientizat faptul ca progresul nu se poate realiza decat in masura in care aceste rezistente sunt verbalizate cu sinceritate in sedinta de psihoterapie, analizate impreuna cu psihoterapeutul si in final depasite.
II.5. CONSIDERATII FINALE
Cadrul analitic este garantul calitatii, seriozitatii si profesionalismului demersului psihoterapeutic.
Prin regulile si conditiile sale, cadrul analitic este cel care face diferenta dintre un proces psihoterapeutic si o simpla discutie cu efecte terapeutice.
Multe lucruri pot avea efecte terapeutice: o discutie cu un prieten, lectura unei carti, vizionarea unui film, o replica auzita in treacat. Uneori, in anumite conditii, daca vin la momentul potrivit, atunci cand mintea este linistita si pregatita, toate acestea pot conduce la insight.
Dar un proces psihoterapeutic este mult mai mult decat atat si asta tocmai datorita cadrului. Cadrul analitic este cel care orienteaza conversatiile psihanalitice intr-un demers sistematic, riguros si profund.
Prin efectele sale structurante, cadrul este in sine un puternic instrument al schimbarii.
