Putine concepte sunt atat de aprig dezbatute in psihanaliza precum conceptul de neutralitate binevoitoare.
Multi considera ca este o imposibilitate, un deziderat prea inalt care diminueaza autenticitatea psihanalistului.
A trebuit sa fac o incursiune in budism pentru a-i aprecia justa valoare: pozitia de neutralitate este pozitia (atitudinea) de eficienta maxima in psihoterapie.
Cand ma bucur de ceva, o parte din mine traieste acea bucurie, iar o alta parte din mine observa cum ma bucur. Daca ceva ma infurie, sunt furios, iar o parte din mine observa furia.
In fiecare din noi, exista un participant si un observator. Partea care observa deopotriva bucuria si suferinta, dorinta si aversiunea, placerea si durerea, se afla in pozitia de neutralitate.
Cu cat cultivam mai mult observatorul din noi, cu atat devenim mai echidistanti, mai detasati, mai intelepti.
Cu cat cultivam mai mult observatorul din noi, cu atat devenim mai apti de a ne sustrage influentei hipnotice pe care o exercita lumea din jur si propria lume fantasmatica.
Analiza nu este posibila in absenta autoobservarii, dar autoobservarea nu este autoanaliza. Observatorul din noi nu judeca.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 
Cine este mai fericit? Un incapabil de a se autoobserva sau un observator desavarsit? Cum se defineste fericirea in cazul unui observator? Pot fi fericite ambele “constiinte” simultan?
Un incapabil de a se autoobserva nu are cum sa fie fericit. Poate fi bucuros pt momente scurte.
Unii cred ca ignoranta este o binecuvantare. Conform gandirii buddhiste, ignoranta genereaza suferinta.
Psihanaliza este in acord aici cu gandirea buddhista – prin constientizare, o nefericire nevrotica este transformata intr-o nefericire obisnuita.
Mi-ar face placere sa dezvoltati putin subiectul.
Poti “jongla” cu cele doua stari participant-observator?
Adica, le poti alterna?
Ma gandesc la o “strategie” pe care am subinteles-o din ce am mai citit pana acum: iti doresti ceva (participant fiind), te implici (deci motivatie maxima), te identifici cu obiectivul pana cand sesizezi stagnare sau pericol de coborare; apoi treci in pozitia de observator si astepti detasat sa culegi roadele, indiferent care or fi ele.
Eventual mai multe asemenea dorinte/obiective in paralel, fiecare cu perechea ei de stari participant/observator…
Si totusi, un autoobservator bun, datorita/din cauza exteriorizarii de care e capabil, are tendinta sa se comporte asa:
– daca situatia este neplacuta, o vede “lucid”, mai putin afectat
– daca situatia este placuta (sau ar putea sa fie), indiferent de tipul de placere, se simte, la fel, mai putin afectat (pentru ca, uitandu-se din exterior, nu mai “traieste” complet situatia respectiva)
Autoobservatorul elimina atat nefericirile nevrotice, cat si placerile intense.
Pentru a compensa, va trebui sa obtina o placere foarte mare din simplul act de observare.
Dusa la extrem, o fericire obtinuta in mare parte din observare poate fi tot un semn de nevroza.
Si totusi, un autoobservator bun, datorita/din cauza exteriorizarii de care e capabil, are tendinta sa se comporte asa:
– daca situatia este neplacuta, o vede “lucid”, mai putin afectat
– daca situatia este placuta (sau ar putea sa fie), indiferent de tipul de placere, se simte, la fel, mai putin afectat (pentru ca, uitandu-se din exterior, nu mai “traieste” complet situatia respectiva)
Autoobservatorul elimina atat nefericirile nevrotice, cat si placerile intense.
Pentru a compensa, va trebui sa obtina o placere foarte mare din simplul act de observare.
Dusa la extrem, o fericire obtinuta in mare parte din observare poate fi tot un semn de nevroza.
Ideea este sa fii simultan participant si observator.
A fi constient inseamna a trai intens.
Nu este adevarat ca “autoobservatorul elimina atat nefericirile nevrotice, cat si placerile intense”. Observatorul din noi nu elimina nimic. El accepta totul. El nu interfera.
A te observa cum participi moment de moment in experienta ta, asta te face sa traiesti constient. De obicei traim in transa – ne anesteziem.