Despre psihoterapie – simplu, pe intelesul tuturor

Am fost întrebat adesea dacă psihoterapia te poate ajuta în mod real, cum lucrează un psihoterapeut și ce se întâmplă de fapt acolo, în ședințele acelea misterioase de psihoterapie.

Ce face un psihoterapeut și cum funcționează psihoterapia, în ce fel și pe câte niveluri, este un subiect care se pretează unor studii și discuții vaste. Am să încerc totuși să scriu pe scurt (să creionez o idee) despre acest subiect.

Pe scurt, suferința umană se împarte în suferință fizică, care se tratează la medic, și suferință psihică, care se tratează la psihoterapeut.

Pentru că psihicul este invizibil, nu se vede cu ochiul liber, nu îl poți palpa, nu se poate pune pe cântar și nici măsura prin vreo analiză sofisticată de laborator, marea majoritate a oamenilor se simte încurcată când vine vorba despre psihic și suferința psihică.

În consecință, suferința psihică a fost și continuă să fie în mare măsură ignorată, bagatelizată, negată. Asta în condițiile în care suferința psihică este prezentă peste tot, am experimentat-o cu toții și o experimentăm toți(!) în fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi!

Suferința psihică este la originea celor mai multe boli somatice (bolile care apar “pe sistem nervos”), a abuzurilor, violurilor, actelor de terorism, este cauza tuturor conflictelor în lume . Oamenii fericiți nu pornesc războaie!

Suferim când ni se face o nedreptate, când pierdem pe cineva drag, când suntem respinși de persoana iubită, când ne simțim părăsiți sau abandonați, când ne certăm cu colega de serviciu, când suntem păcăliți sau înșelați, când ne încearcă gelozia sau invidia, când eșuăm în relațiile noastre sau în proiectele care contează pentru noi.

Suferința psihică este prezentă la tot pasul, nu scutește pe nimeni și, probabil tocmai pentru că este atât de prezentă, cei mai mulți oameni o iau ca atare, nici nu-și mai pun problemă prevenirii, ameliorării sau vindecării ei.

Din nefericire, a vorbi despre problemele tale, a-ți pune întrebări cu privire la suferința ta este încă pentru mulți un “moft”, consecința unei “lipse de preocupari” sau a absenței unei probleme “reale”, adică concrete, palpabile (gen nu ai ce mânca, ce îmbrăca etc).

Oamenii nu sunt prea receptivi la suferințele celor din jur și asta din 2 categorii mari de motive:

1) gradul grosier de educație, de dezvoltare mentală și emoțională nu le permite să sesizeze forme mai subtile de suferință;

2) suferința celorlalți le amintește de propria suferință și nu vor să se gândească la asta. În fond, în dorința lor de a se autoproteja, au făcut atâtea eforturi -conștiente sau inconștiente- pentru a nu se mai gândi la asta!

Mai devreme sau mai târziu, orice prieten căruia îi vorbești despre problemele tale își va pierde răbdarea și îți va spune să nu te mai gândești atât de mult la acestea, să găsești altceva cu care să îți ocupi mintea sau, mai nou, să dezvolți “gandire pozitiva”.

Neputând vorbi despre suferința sa, încurajată să nu se mai gândească la ea, persoana în cauza poate alege:

a) să-și reprime sau să-și nege suferința, caz în care tensiunea acumulată se va “descărca” într-o boală somatică, într-o tulburare de personalitate, într-un accident sau într-o altă experiență sortită eșecului (actele de autosabotaj sunt foarte frecvente în aceste circumstanțe);

sau

b) să meargă la un psihoterapeut cu care să vorbească despre suferința sa, să lucreze asupra ei, să o înțeleagă și să-i găsească leac.

În deplin contrast cu gândirea curentă comună, psihoterapeutul ia în considerare suferința psihică, nu o neagă, nu o bagatelizează, îi recunoaște prezența și efectele.

Întrucât nu putem vindeca ceea ce nu vrem să vedem sau să auzim, psihoterapeutul își invită pacientul să vorbească despre suferința sa și să o ia în serios.

La psihoterapeut te eliberezi de tensiunea psihică prin punerea ei în cuvinte. Punând-o în cuvinte, începi să te auzi pe ține însuți și înveți să-i asculți și pe ceilalți. Ascultându-te, și ascultând și perspectiva psihoterapeutului asupra problemelor tale, începi să înțelegi. Înțelegând, începi să te vindeci.

Subliniind legătura dintre boală, suferință și ignoranță, psihoterapia vizează o vindecare prin înțelegere. Un psihoterapeut este eficient în măsura în care este preocupat nu de a judeca, nu de a pune etichete și diagnostice, ci de a înțelege.

În fazele avansate și foarte avansate ale psihoterapiei, devii conștient de tiparele de comportament disfuncționale, de motivele inconștiente din spatele acțiunilor tale, de schemele de gândire rigide și limitative, de atașamentele emoționale nocive, de felul în care îți construiești și îți interpretezi experiențele. Devenind conștient de toate aceste obstacole în calea stării tale de bine, dobândești totodată libertatea și puterea de a acționa asupra lor și de a le înlătura.

Pe termen lung, rezultatele psihoterapiei implică o deschidere mentală semnificativă; o toleranță crescută la puncte de vedere diferite; o gestionare eficientă a stărilor de conflict, furie, gelozie, invidie, pierdere, abandon; creșterea în planul autenticității, empatiei și armonizării interpersonale; îmbunătățirea abilităților de comunicare și dezvoltarea inteligenței emoționale în general.

Dacă toate acestea sunt puțin lucru sau un “moft”, rămâne la aprecierea fiecăruia.

Ce este psihoterapia psihanalitica? (Interviu Psihologia Azi, Septembrie 2005)

PSIHOLOGIA AZI: Ce este psihanaliza? Prin ce se distinge psihoterapia psihanalitica de celelalte psihoterapii?

VIRGILIU RÎCU: Putem vorbi despre 3 acceptiuni ale termenului de psihanaliza. In primul rand este o metoda de investigare a psihismului inconstient; in al doilea rand, este o psihoterapie bazata pe rezultatele acestei investigari si in fine, in al treilea rand, este un ansamblu de teorii originate in practica clinica psihanalitica.

Psihanalistul este interesat sa vindece, dar in egala masura este interesat sa inteleaga ce se petrece in mintea pacientului sau si face din aceasta intelegere un instrument al vindecarii.

Adeptii altor abordari psihoterapeutice reproseaza psihanalistilor faptul ca se agata de acel faimos De ce? psihanalitic, afirmand ca nu este necesar sa stim de ce pacientul a dezvoltat simptomul pentru a-l vindeca de acel simptom. Dar tocmai incapatanarii psihanalistilor de a intelege De ce? Si Cum? se intampla lucrurile in mintea noastra, datoram astazi aproape tot ceea ce stim despre functionarea psihismului omenesc.

PSIHOLOGIA AZI: Altfel spus, psihanaliza vizeaza mult mai mult decat eliminarea simptomelor…

V.R.: Exact. Ceea ce distinge psihanaliza de celelalte abordari psihoterapeutice este, printre altele, cautarea sensului.

Terapiile cognitiv-comportamentale, de exemplu, lucreaza pe modelul omului-masina: simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat. Terapeutul de orientare cognitiv-comportamentala nu-si pune problema identificarii cauzelor simptomului sau a sensului acestuia.

In deplin contrast, psihanalistul stie ca simptomul este incarcat de semnificatie si incearca, impreuna cu pacientul sau, sa descopere aceasta semnificatie. Mai mult, fiind constient ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihanalistul nu acorda atentie simptomelor in sine, ci mai ales sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.

Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Nu sunt impotriva terapiilor centrate pe simptom, dimpotriva. Viata ne pune adesea in situatii in care avem nevoie de solutii rapide, eficiente. Daca job-ul nostru ne cere sa calatorim frecvent in strainatate, iar noi avem o fobie de avion, nu ne permitem sa stam luni de zile pe divan pentru a afla ce se petrece. O terapie comporamentala este in masura sa ne ajute mult mai rapid in aceasta problema punctuala.

Semnalul de alarma pe care vreau sa-l trag eu aici este faptul ca, pe termen lung, o focalizare exclusiva pe eliminarea simptomului lucreaza mai mult in detrimentul nostru, decat in beneficiul nostru. Daca vreti, o astfel de abordare nu este buna pentru suflet. In mod paradoxal, simptomele ne sunt aliati, nu dusmani. Ele reprezinta un strigat de ajutor, exprimat intr-o limba necunoscuta, cea a inconstientului, strigat care ne semnaleaza ca directia in care merge viata noastra nu este una in acord cu fiinta noastra, cu Sinele nostru.

Din perspectiva psihanalitica, simptomul nu este o problema, desi el este cel mai adesea perceput si trait in acesti termeni. Simptomul este o solutie. Cea mai buna solutie gasita la acel moment de catre pacient la adevarata problema, care rezida intr-un conflict intrapsihic inconstient. In demersul psihoterapeutic psihanalitic, problema este facuta constienta si astfel sansele de a gasi o alta solutie, mult mai eficienta, cresc considerabil. Odata gasita o solutie mai eficienta, simptomul dispare, isi pierde ratiunea de a fi. Am putea spune ca simptomul este un rau necesar pentru a preveni un rau mai mare.

PSIHOLOGIA AZI: Ce ar insemna un rau mai mare?

VIRGILIU RÎCU: Un rau mai mare ar putea insemna, de exemplu, distrugerea unei relatii cu o persoana iubita, sau chiar distrugerea acestei persoane in cazuri extreme (inconstientul nostru ascunde adeseori fantasme in care anumite actiuni ale noastre ar putea fi fatale unor persoane dragi, iar teama ca acest lucru sa nu se intampla mobilizeaza mecanisme defensive in acest sens). Un rau mai mare ar putea sa insemne si propria noastra autodistrugere, o moarte a sufletului provocata de o rutina care ne robotizeaza sau de o existenta inautentica care ne alieneaza.

PSIHOLOGIA AZI: Cum ne dam seama ca avem nevoie de o psihanaliza?

V.R. : Este de dorit sa incepem o psihanaliza atunci cand: suntem in conflict cu noi insine; cand simtim o lipsa acuta de sens in viata noastra; cand dezvoltam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc); cand esuam in mod repetat sa legam relatii satisfacatoare in viata personala si profesionala; cand parcurgem crize existentiale (divort, doliu etc); cand anumite lucruri se repeta cu regularitate in viata noastra (relatiile noastre se termina in acelasi fel, ne indragostim de acelasi tip de partener(a), care ne face sa suferim, se intampla sa avem acelasi tip de sef care ne face viata un chin etc); cand avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem pe noi insine.

Parafrazandu-l pe Freud, avem nevoie de o psihanaliza atunci cand nu mai gasim resurse in noi pentru a munci si a iubi.

PSIHOLOGIA AZI: Ce se poate spera de la o cura psihanalitica?

V.R.: Freud declara modest ca o psihanaliza ne poate ajuta sa transformam o nefericire nevrotica intr-o nefericire obisnuita. Eu as fi mai optimist si as spune ca beneficiile sunt mult mai mari.

As enumera aici, pe langa disparitia simptomelor, o adaptare superioara la realitate; o comunicare mai buna cu noi insine si cu ceilalti; o intelegere profunda a modului in care functionam, atat noi, cat si ceilalti; cresterea tolerantei la stres; dezvoltarea creativitatii si a intuitiei, prin stimularea interactiunii cu inconstientul; redobandirea capacitatii de a munci si de a ne bucura de viata. Si nu in ultimul rand, o maniera noua, originala de a gandi care ne face sa privim lumea cu alti ochi, sa sesizam “lumea din spatele lumii”. De aceea, o analiza este comparata adesea cu o initiere (o initiere in limbajul inconstientului).

PSIHOLOGIA AZI: Ce se intampla de fapt intr-o psihanaliza? Cum are loc vindecarea in psihanaliza?

V.R.: Este o intrebare la care probabil nu se va putea da niciodata un raspuns complet. Am sa incerc sa explic, cu riscul de a simplifica extrem de mult lucrurile, pornind de la o afirmatie pe care multi oameni o fac frecvent si anume “Viata mea este un roman”. Am putea spune ca viata fiecarui om este un roman (sau un film) si ca fiecare dintre noi, la nivel inconstient, are in minte un scenariu, un rol in acest scenariu, precum si alte cateva personaje principale care au de asemenea fiecare rolul lui in scenariul respectiv.

Ne putem imagina cum fiecare dintre noi circula prin lume avand in minte un astfel de scenariu inconstient si cum cauta in ceilalti actori potriviti pentru a juca rolurile celorlalte personaje din respectivul scenariu.

Ne putem imagina de asemenea ca in timp devenim experti in recrutarea actorilor potriviti pentru rolurile din scenariul nostru si astfel jucam aceeasi piesa iar si iar, la nesfarsit. Uneori actorii se schimba, dar scenariul ramane acelasi. Ne indragostim de acelasi tip de persoana, ne pierdem slujba la fiecare 2 ani, suntem mereu umiliti de seful nostru, suntem mereu pe locul doi etc. Exista scenarii fericite si scenarii nefericite, iar intr-o cura analitica terapeutul si pacientul sau incearca sa schimbe scenariul nefericit cu unul fericit sau macar cu unul mai putin nefericit.

Este mai mult decat evident ca inclusiv psihanalistului pacientul ii va gasi un rol in scenariul sau. Mai mult, tocmai pentru ca psihanalistul se abtine de la oferi sfaturi si informatii despre propria persoana, el este capabil sa joace pe parcursul terapiei mai multe roluri. Astfel ca, in transfer, cum se spune in terminologia psihanalitica, psihanalistul va fi pe rand mama, tatal, fratele, seful etc pacientului (nu neaparat in aceasta ordine), iar acesta din urma se va comporta fata de psihanalist conform scenariului. Cand ii va incredinta rolul mamei, pacientul ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate mamei, cand ii va incredinta rolul tatalui, ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate tatalui s.a.m.d. Desi nu trebuie sa refuze rolul pe care i-l ofera la un moment dat pacientul, psihanalistul trebuie sa aiba grija ca scenariul sa nu se repete. Acceptand rolul tatalui de exemplu, el trebuie sa aiba grija ca atunci cand actiunea secenariului ajunge la un moment cu potential traumatic el sa se comporte altfel decat tatal pacientului. Iar faptul ca psihanalistul se comporta diferit creeaza spatiu pacientului pentru a se comporta si el diferit. In felul acesta, printr-o reactie diferita si terapeutica a psihanalistului, scenariul sufera o modificare, apoi o alta si o alta pana cand atinge o forma care nu mai genereaza suferinta.

PSIHOLOGIA AZI: Cui se adreseaza psihanaliza? Oricine poate face o psihanaliza?

V.R.: Psihanaliza este recunoscuta pentru caracterul sau elitist. Nu trebuie insa sa fii neaparat un intelectual sofisticat pentru a incepe o analiza personala, dar trebuie sa ai o buna capacitate de autoobservare, de introspectie, un eu suficient de puternic pentru a tolera retrairea conflictelor intrapsihice si o mare motivatie de a te schimba. O persoana care nu este convinsa ca exista o legatura directa intre ceea ce se petrece in mintea sa si ceea ce i se “intampla” in viata reala de obicei nu incepe o psihanaliza.

PSIHOLOGIA AZI: Cat dureaza o psihanaliza?

V.R. : Depinde de nevoile si de problematica clientului. In mod obisnuit, nu ne putem astepta la schimbari semnificative in structura personalitatii clientului lucrand analitic mai putin de 1 an. Schimbarile majore de obicei apar dupa 2- 3 ani de analiza.

PSIHOLOGIA AZI: Este cautata psihanaliza in Romania? Are ea priza la romani?

V.R.: Tot mai multi romani renunta la prejudecati si solicita ajutor unui psihoterapeut. Iar in prezent, in Romania psihoterapeutii de orientare psihanalitica dispun de cea mai riguroasa formare. Multi dintre colegii mei au deja agenda plina.  Si am convingerea ca cererea de psihoterapie psihanalitica va creste foarte mult in urmatorii ani.