Psychologies (Iuliana Alexa): Cum se mai prezinta casnicia, aceasta institutie destul de veche, azi? Ce se vede in cabinet?
Virgil Rîcu: In cabinet se vede mai ales latura problematica a vietii de cuplu. Razboi, lupte pentru putere si control, dezamagire, furie, neputinta. Tensiune mocnita sau furtuna dezlantuita intre doi oameni care in mod evident tin unul la celalalt, sunt atasati unul de celalalt.
In cabinet in special, devine evidenta iluzia dupa care functioneaza majoritatea oamenilor, iluzia conform careia fericirea noastra ar depinde de masura in care celalalt raspunde prompt si adecvat dorintelor noastre.
“Fericirea mea depinde de tine”; “Altcineva (nu eu) ma poate face fericit(a)”.
Realitatea nu intarzie sa dea replica: celalalt nu este niciodata total disponibil pentru noi, nu intelege intotdeauna dorintele noastre neexprimate sau prost exprimate, nu este 100% empatic si rezonant, nu gandeste ca noi etc.
Reactia obisnuita? Fiecare se incapataneaza sa cheltuie o energie enorma in a-l transforma pe celalalt conform dorintelor proprii, uitand ca acest celalalt nu este un obiect, nu este un actor dispus sa joace un rol intr-un scenariu de viata care nu-i apartine.
Ideea nu este sa-l transformi pe celalalt conform dorintelor tale, ci sa inveti despre tine din interactiunile cu celalalt si sa evoluezi.
Psychologies: Putem spune, fara urma de prejudecata, ca este o institutie vetusta? Sau mai are seva?
V.R.: Casnicia reflecta o structura de atasament, exprima si satisface nevoia de atasament a oamenilor. Evident, ca orice lucru pe lumea aceasta, ea nu este o structura perfecta, are vicisitudinile ei, dar si meritul de a crea o baza de siguranta. Despre oamenii casatoriti se spune ca sunt oameni asezati, la casa lor, imagine care sugereaza stabilitate si siguranta.
Mai direct, pe romaneste spus, casnicia creeaza un context pentru trairea sentimentului de acasa. Toti avem nevoie de un acasa, de un loc in care se ne intoarcem dupa o zi de munca, dupa un concediu extravagant, dupa o aventura savuroasa incarcata cu adrenalina etc.
Probabil pentru ca in copilarie am trait acest sentiment de acasa in contextul unei familii, ca adulti cautam sa regasim acest sentiment in contextul unei casnicii.
Ca sa raspund intrebarii tale, casatoria va deveni o institutie vetusta in conditiile in care vor aparea solutii alternative pentru satisfacerea nevoilor de atasament, stabilitate si siguranta emotionala ale oamenilor.
Oricum, daca privim rata crescuta a divorturilor, am putea spune ca este o institutie in criza. Criza nu ameninta neaparat cu disparitia, ci doar impune cu stringenta necesitatea transformarii.
Psychologies: Cine sufera mai mult in ea, barbatii ori femeile? Cine isi vede mai des asteptarile inselate?
V.R.: Cel mai rigid sufera mai mult si produce in acelasi timp mai mult suferinta. Cel mai imatur si mai dependent de asemenea.
Comparativ cu barbatii, femeile tind intr-adevar sa aiba mai multe asteptari de la casnicie. Iar marile dezamagiri sunt consecinta fireasca a marilor amagiri.
Psychologies: Exista o varsta optima? Parintii isi vor copiii casatoriti imediat ce vad ca au o slujba, chiar daca acestia ar mai copilari sau ar mai acumula experienta….
V.R.: Varsta optima este varsta la care te simti pregatit sa faci acest pas. A te casatori nu este totusi o decizie insignifianta, e nevoie de putina maturitate. Ori, de multe ori varsta emotionala nu coincide cu varsta biologica…
Parintii la care te referi sunt parinti care se tem ca odreaslele lor se vor rataci sau vor pierde trenuri importante ale vietii. E o mare usurare pentru ei sa-i stie pe un drum clar, facand lucrurile “asa cum trebuie” .
Astfel de parinti sunt parinti sanatosi, in ciuda anxietatii si presiunii modice pe care o pun pe copii.
Mai dificili sunt parintii care nu-si lasa copiii sa paraseasca cuibul parintesc, sabotandu-le inconstient eforturile de separare si dobandire a autonomiei.
Psychologies: Privind in jur, vedem mai multa nefericire decat fericire printre cei casatoriti, desi se zice ca cei casatoriti traiesc mai mult si mai bine… unde e paradoxul?
V.R.: Cand vine vorba despre ce se vede… unul din primele ganduri care imi vin in minte este acela ca aparentele inseala.
Un exemplu de “aparentele inseala” care tinde sa devina clasic: o femeie zambeste fericita alaturi de sotul ei intr-un context social si fericirea ei este foarte credibila. “Ce cuplu fericit!” este reactia spontana din mintea multora dintre cei prezenti. Daca am avea insa acces la gandurile femeii, am avea surpriza sa aflam ca doar cateva ore au trecut de la intalnirea pasionala cu amantul ei…
Al doilea gand care imi vine in minte este acela ca oamenii casatoriti se simt mai liberi sa exprime ceea ce simt, sa se planga in legatura cu situatia lor “nefericita”. Sunt numeroase si mult gustate glumele barbatilor care pun nefericirea lor pe seama nevestei si a casniciei.
In deplin contrast, multi oameni singuri care, prada prejudecatilor si presiunilor sociale, inca vad singuratatea ca pe un soi de stigma, cauta sa mascheze tristetea, jena, chiar rusinea (!!!) si sa afiseze o mina fericita.
Si de aici al treilea gand: intrebarea ta implica existenta unei legaturi cauzale intre (ne)fericire si statutul marital. Altii leaga (ne)fericirea de statutul social sau de situatia financiara. Ceea ce mi-a aratat mie experienta de psihoterapeut cu practica privata este ca nefericirea nu cruta pe nimeni, ea se distribuie deopotriva in randul bogatilor si saracilor, al celor casatoriti si al celor singuri.
Aceeasi idee a prezentei nefericirii atat in randul celor casatoriti, cat si in al celor necasatoriti, este surprinsa si de urmatoarea “reflectie de pahar” pe care am reauzit-o recent pe scena TNB:
‘Oamenii beau din doua motive: unii beau pentru ca sunt singuri; ceilalti beau pentru ca sunt casatoriti’.
Psychologies: Care sunt cele mai frecvente motive azi pentru care oamenii esueaza in mariaj?
V.R.: Cred ca ar trebui sa definim mai intai esecul in mariaj. Ce constituie un esec? Divortul? Un divort nu inseamna neaparat un esec, el poate reprezenta recunoasterea unei greseli (casatoria intre persoane insuficient compatibile) si repararea ei. Exista multi oameni a caror a doua sau chiar a treia casatorie a fost de departe mai satisfacatoare decat cea anterioara.
De multe ori, a sta intr-o relatie nefericita de teama singuratatii sau “de dragul copiilor” si a nu schimba nimic, tocmai asta este un esec.
Cred ca esec este sa repeti mereu aceeasi greseala si sa nu inveti nimic din asta.
Esec inseamna sa nu risti sa iubesti si sa te casatoresti cu o persoana pe care sa o controlezi si sa o manipulezi in continuu ca sa nu te paraseasca. Sa te casatoresti din orgoliu; din razbunare; din calcule financiare meschine.
Esec este lipsa dragostei. Daca dragoste nu e, nimic nu e.
Nimic intreprins din dragoste nu este un esec.
Chiar daca dragostea dintre doi oameni a scazut in timp sau s-a transformat in asa masura incat mariajul lor acum se destrama, acest lucru nu este un esec. Este incheierea unei etape frumoase care pregateste un nou inceput pentru fiecare dintre ei.
Psychologies: Vi se pare ca oamenii idealizeaza ideea de casnicie? De aia se reped catre ea si apoi vad cam in ce consta? Daca da, de ce? sau de ce nu se demitizeaza acest mit si cei doi sa porneasca cu asteptari ceva mai realiste? e posibil asa ceva sau sunt oricum prinsi in vraja sentimentala?
V.R.: Referitor la idealizare… In fiecare om exista dorinta secreta de a intalni o persoana cu care sa rezoneze perfect, care sa-l inteleaga perfect, care sa fie mereu prezenta pentru el atunci cand are nevoie, care sa-i intuiasca dorintele si nevoile chiar inainte ca el sa apuce sa le verbalizeze…
Aceasta cautare exista in toti oamenii. O astfel de persoana ideala mult nazuita imbraca de-a lungul vietii multe forme, desi in esenta ea ramane aceeasi: in copilarie este o mama ideala, apoi – eventual- un tata ideal; in adolescenta un iubit sau o iubita, un suflet pereche; la varsta adulta un sot ideal sau o sotie ideala; iar pentru celibatarii cu aspiratii spirituale, un guru iluminat.
Aceasta cautare poate dura toata viata, cu mai mult sau mai putin noroc. Ea se sfarseste odata cu realizarea ca aceasta persoana ideala pe care o cauti nu poti fi decat tu insuti. Intregul antrenament pe care ti-l ofera viata este pentru a te pregati sa iti oferi suport tie insuti, sa te auzi si sa te asculti pe tine insuti, sa iti intuiesti tu nevoile chiar inainte de a le pune in cuvinte…
Cea mai profunda intimitate pe care o poti avea este aceea cu propria minte, cu propriile ganduri si sentimente.
Acest insight, aceasta descoperire nu face nici imposibila, nici inutila o relatie de cuplu. Dimpotriva! O face fericita, eliberand-o de poverile grele ale asteptarilor nerealiste si infantile, si creand mai mult spatiu pentru manifestarile spontane si creative ale dragostei.
Evident, un astfel de insight devine posibil in conditiile in care exista o anumita experienta de viata si o reflectie profunda asupra acestei experiente. Nu ne putem astepta la asta de la un tanar aflat la inceput de viata.
Sunt din ce in ce mai convins ca fiecare varsta are farmecul ei si ca exista o intelepciune a inconstientului, care contrazice de multe ori conceptiile noastre despre cum “ar trebui sa se intample lucrurile”.
Parca tinerilor le sta bine cu idealismul. Ar fi trista o lume cu tineri pragmatici, blazati, lipsiti de idealism, de vise indraznete.
Psychologies: Exista o reteta sau macar cateva idei pentru o casatorie reusita pe termen lung?
V.R.: Nu am o reteta si nici nu cred ca exista asa ceva. Nu vreau sa repet nici clasicele idei psihanalitice (importanta modelului parental, constientizarea alegerilor nevrotice etc), care sunt din ce in ce mai clar observabile in experientele cuplurilor.
Dar, daca mergem pe ideea ca ea, casnicia, este mai degraba un context pentru trairea sentimentului de acasa decat pentru trairea unor experiente de varf (peak experiences) in domeniul romantic si sexual, atunci putem infera ca alegerea unui sot, respectiv a unei sotii care sa fie un bun prieten s-ar putea dovedi norocoasa.
Ce inseamna un bun prieten? O persoana cu care poti sa vorbesti, sa impartasesti ceea ce iti trece prin minte, care iti asigura suport si pe care simti ca te poti baza. O persoana in prezenta careia te simti relaxat(a), te simti tu insuti/insati, nu simti nevoia de a face vreun efort de a poza in altcineva, de a crea si mentine o anumita imagine favorabila.
Sa te poti relaxa si visa cu voce tare in prezenta cuiva este unul din deliciile cele mai regeneratoare ale unei relatii.
Psychologies: Care e diferenta – psihologica, evident – intre casnicie si traiul in comun, pur si simplu? legal, stim…
V.R.: Casnicia este pentru multi o structura mentala rigida care poate fi perceputa usor drept sufocanta. Metafore ale casniciei precum colivie si inchisoare sunt ilustrative in acest sens.
Traiul in comun comunica o respingere a rigiditatii si o dorinta de mai multa libertate. Poate fi o alternativa mai “light” la casnicie, o formula de compromis intre nevoile de atasament si vicisitudinile “privarii de libertate”.
“Vreau sa stau cu tine, dar nu vreau sa te agati de mine, nu vreau sa ma las incatusat de tine”.
Psihologic vorbind, atat rigiditatea, cat si “mitul libertatii” sunt ambele in mintea noastra.
Multe persoane, in special femei, au idei foarte “clare” despre statutul de barbat casatorit (“s-a terminat cu viata de burlac, cu iesirile la bere cu prietenii, acum nu mai iesim decat impreuna”) si folosesc ideea casatoriei ca pretext pentru tendintele lor controlatoare.
Alte femei, aflate de multi ani in relatii stabile, resping ideea casatoriei pe motivul refuzului de a se conforma unor presiuni sociale. “Nu vreau sa ma casatoresc doar pentru ca parintii, prietenii si colegii se asteapta sa fac asta. Daca m-as casatori, as incepe sa am indoieli (si probabil si el): am facut-o pentru ca il iubesc cu adevarat sau pentru a bifa statutul de femeie maritata?”
O femeie este intr-o relatie stabila de aproape 10 ani, are o casa in proprietate comuna cu acest barbat si doi copii cu el, dar refuza sa se casatoreasca. Investigand motivele acestui refuz, am ajuns la o o asteptare romantica: “Nu sunt sigura ca el este alesul. Daca peste un an ma indragostesc de altcineva?”
Traiul in comun poate fi deci recunoasterea faptului ca el/ea nu este alesul/ aleasa.
Traiul in comun poate fi o alternativa mai buna la casnicie in conditiile unei lumi aflate in schimbare accelerata.
Stabilitatea casniciei este contrazisa de rata mare a divorturilor, statisticile arata ca “dragostea dureaza 3 ani”, infidelitatile in cuplurile celebritatilor sunt inca unul din deliciile mass-mediei…deci, de ce sa te mai casatoresti?!
In conditiile unui ritm al schimbarilor care creeaza senzatia ca totul e posibil, de ce sa te atasezi de masina, tableta, iubitul sau iubita actuale cand in scurt timp pot aparea noi modele “upgradate”?
Constientizarea impermanentei, a efemeritatii lucrurilor, relatiilor si sentimentelor conduce automat la diminuarea tendintei de a te atasa.
Psychologies: Vedeti si oameni fericiti in casnicie? Ei cum fac?!
V.R.: Vedem si cupluri fericite. Dar ceea ce vedem este varful iceberg-ului, nu partea de sub apa a iceberg-ului. Vedem ce este jucat pe scena, dar nu vedem culisele.
In cabinet am auzit multe femei spunand: “In contexte sociale, suntem cuplul perfect. Ne comportam ca atare, toata lumea crede asta si ne intreaba care este secretul. Adevarul este ca, in “lumina reflectoarelor”, amandoi ne comportam ca un cuplu perfect, suntem atenti unul la celalalt, flirtam, ne tachinam, suntem romantici. Exista o intelegere implicita, suntem ca doi actori care isi stiu bine rolul. Cand auditoriul dispare, parca am fi doi straini”.
Exista cu siguranta si oameni fericiti in casnicie, dar…daca privim cu atentie, acesti oameni sunt senini si fericiti in general. Nu casnicia ii face fericiti, ei sunt fericiti si aduc fericirea lor in casnicie.
Iar fericirea coreleaza cu toleranta, rabdarea, bunavointa, generozitatea, compasiunea, empatia, iubirea, autoreflectia, intelegerea. Iar aceste calitati sunt dobandite intr-un lung proces de autocunoastere.
Cred ca este nevoie de un anumit nivel de autocunoastere pentru a face fata provocarilor unei relatii. Este nevoie de o familiaritate cu propriile emotii, de experienta in gestionarea lor pentru a putea gestiona emotiile altei persoane.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 