Iubiri si iluzii (Adevarul de week end, 18 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Tema de saptamana aceasta este marea iubire. Exista marea iubire sau este doar o iluzie?

Virgil Rîcu: Gratie proiectiilor noastre… marea iubire este marea iluzie. Marea iubire este o constructie personala, expresia capacitatii de a iubi a unui om, marea creatie a mintii sale.
De aceea, cu adevarat mari iubiri nu traiesc decat oamenii cu suflete mari si cu minti vaste.

Pentru multi, marea iubire este o promisiune de salvare dintr-un mod de viata nefericit. Din cauza unui puternic  sentiment de neputinta, au atat de multe asteptari de la celalalt, incat acesta traieste rolul de partener in marea iubire ca pe o povara coplesitoare.

 Adevarul : Marea iubire este aceeasi cu prima iubire? Este intr-adevar prima iubire ceva de neuitat? Este bine sa ne raportam la ea in relatiile urmatoare?

V.R.:  Prima iubire pune intr-adevar asupra noastra o amprenta greu de inlaturat.

Prima iubire ne „formateaza” intr-un anumit fel, specific, intim, personal.
Personalitatea fiecarui om vorbeste despre cum a iubit si despre cum a fost iubit acel om in contextul primei sale iubiri.
Toate celelalte iubiri vin si se aseaza pe fundatia pusa de prima iubire.
Cu o singura si esentiala mentiune: ceea ce oamenii numesc de obicei prima iubire nu este de fapt prima iubire!
Prima iubire, atat pentru barbati, cat si pentru femei, se refera la…relatia cu mama.

Chiar daca multi par a fi uitat acest lucru, la nivel inconstient este de neuitat.  Chiar si atunci cand ne fortam sa uitam asta!

In toate relatiile noastre adulte (fie ca suntem barbati sau femei), rejucam scenariul relatiei cu mama (sau substitutul matern).

Adevarul : Stiu persoane care s-au mai implicat in relatii, dar care tot timpul se raporteaza la o mare iubire (din trecut) si afirma ca nu vor mai putea sa se implice emotional niciodata cum au facut-o atunci, ba chiar avertizeaza partenerul actual sa nu aiba alte asteptari. Asa sa fie?

V.R.: Acest gen de persoane au o placere deosebita in a-si pune actualul partener in competitie cu fostul!

Evident, un astfel de mesaj este o invitatie/provocare adresata actualului de a incerca sa o contrazica, respectiv sa lupte si sa il invinga pe celalalt din mintea ei, in felul acesta eliberand-o de fantoma fostului!

Numai ca ea, persoana in cauza, nu-i va face deloc munca usoara, ci dimpotriva!
In astfel de persoane se duce o lupta: pe de o parte sunt fidele fostei iubiri si spera in secret la o reintoarcere a fostului, pe de alta parte intuiesc ca sunt bantuite de o fantoma, dar inca nu isi doresc suficient de mult sa se elibereze de ea.
O astfel de persoana se afla in pozitia de a fi pierdut pe cineva, dar nu doreste inca sa faca doliul.
Iubirea trecuta este idealizata (persoana isi aminteste doar partile bune ale relatiei), pusa pe un piedestal, mult pretuita pentru ca ii ofera persoanei prilejul de a spune : „Eu am trait o mare iubire!”
E vorba deci de o experienta care confera valoare persoanei si din acest motiv este integrata in imaginea de sine („Eu sunt persoana care a trait o mare iubire.”)
Evident, aceasta este doar o parte a tabloului. Ceea ce este reprimat/ refulat este furia impotriva fostului, dar – pentru ca fostul sa ramana pe piedestal – aceasta furie este indreptata impotriva actualului partener. Actualul plateste pentru pacatele fostului.
„Daca ma iubesti, atunci trebuie sa suferi! Sa suferi la fel cum am suferit eu in relatie cu fostul!”
Actualul partener se vede deci pus in competitie cu o fantoma, o competitie in care este net dezavantajat tocmai pentru ca adversarul nu este o persoana reala (cu bune si cu rele), ci o constructie idealizata, un miraj!

Adevarul: Ideea de „mare iubire” sau de „o singura” iubire nu este mai mult un impediment in calea fericirii unei persoane? Fie traiesti superficial in asteptarea „Acelei” iubiri/persoane, fie daca atribui asta unei relatii trecute, nu te mai implici suficient in alte relatii?

VR: Ma tem ca astfel de decizii nu se pot lua constient. O persoana nu are sentimentul ca poate alege intre a se pastra pentru marea iubire sau a se implica in relatii mai „modeste”. Sentimentul ei este ca astfel de lucruri i se pot intampla sau nu, nu sta in puterea ei de a le controla.
A te pastra pentru o mare iubire, pe de o parte si a incepe o relatie fara a simti nimic, doar pentru a fi in randul lumii, pe de alta parte, sunt de fapt doua extreme.

Daca cei mai multi oameni au sentimentul ca intalnirea iubirii tine de soarta, de ceva exterior lor, psihologii  ii invita sa se uite in interiorul lor: oamenii nu intalnesc iubirea pentru ca, din cauza unor traume, capacitatea lor de a iubi, de a investi afectiv, a fost blocata.
Odata deblocata capacitatea de a investi afectiv, foarte probabil oportunitatile pentru a te indragosti nu se vor lasa asteptate.

Adevarul : Marea iubire garanteaza finalul fericit, acel „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”?

VR: Nu neaparat. Un sentiment nobil genereaza consecinte pozitive, dar concomitent cu legea cauzalitatii actioneaza si principiul impermanentei. Iubirea, oricat de mare va fi fost ea initial, nu ramane constanta.

Dar este adevarat, comparativ cu alte relatii, marea iubire favorizeaza longevitatea si fericirea relatiei. Persoanele implicate au un sentiment de implinire, de multumire de sine, in contrast cu cei care nu se casatoresc din dragoste, care sunt incercati de regrete si de un sentiment de neimplinire.

Adevarul : Am gasit un studiu facut de britanici, a carui concluzie era ca „73 % dintre oameni convietuiesc in relatii resemnate, dupa ce marea dragoste le-a scapat printre degete”. Ce parere aveti?

VR: Sincer, m-as fi asteptat ca procentul sa fie mai mare. Marea dragoste este asemeni unui voltaj inalt, nu poti rezista prea mult in acele stari intense…decat daca faci eforturi sustinute pentru a te transforma. Daca e sa fim onesti cu noi insine, preferam un status quo mai linistit si mai „resemnat”.

Adevarul: Pe de alta parte, acelasi studiu spunea ca un sfert dintre respondenti au marturisit ca au iubit doua persoane in acelasi timp. Se poate asa ceva?

VR: Poate este momentul sa mai demontam o iluzie. Iubirea nu este unidirectionata, nu devine posesia persoanei catre care o indreptam.

Putem afirma ca noi nu iubim persoane, ci iubim stari. Practic, noi iubim iubirea. Iar pentru ca traim aceasta stare in prezenta unei persoane, pentru ca aceasta persoana ne inspira, ne faciliteaza trairea starii de iubire, ii spunem „Te iubesc!”.
Dar daca observam cu atentie, acest „te iubesc!” izvoraste dintr-o stare de iubire si i se adreseaza acestei stari.
Iubim iubirea, nu iubim persoane. Daca persoana careia recent i-am spus „te iubesc!” ne contrazice asteptarile, ne infuriem. In acel moment, starea de iubire pentru respectiva persoana s-a dus.
Privind lucrurile din aceasta perspectiva, oamenii pot trai stari de iubire in prezenta mai multor persoane.

Adevarul : Dar sa iubesti o singura persoana toata viata (fie ca te implici in alte relatii, fie ca nu)? In acest caz e vorba de iubire sau de obsesie?

VR: Aceasta persoana functioneaza ca o ancora si/sau ca un declansator pentru starea de iubire. Este un „chip cioplit” in jurul caruia construim fanteziile noastre de iubire.

Daca relatia de iubire nu se consuma, imaginatia are castig de cauza in fata realitatii, iar dezidealizarea nu se produce. Orice iubire implica o idealizare (vrajire), iar orice final de iubire este consecinta unei dezidealizari (dezvrajire).

Adevarul : Dar in cazul persoanelor care au o relatie se cearta, se impaca si tot asa. Uneori se intampla sa aiba alti parteneri intre doua impacari. Despre ce este vorba in acest caz, o mare iubire sau altceva…?

VR: Poate fi o „dragoste cu nabadai”. Genul „nu pot trai cu tine, dar nu pot nici fara tine”. Gelozie, posesivitate, ambivalenta („I love to hate you”), dorinta de a fuziuna cu celalalt si concomitent dorinta de iesi din fuziune, de a se separa si individua.

Astfel de persoane inca nu il pot accepta pe celalalt ca  fiind o persoana separata, de sine statatoare, diferita. Nu pot accepta ca celalalt sa existe si sa fie diferit: in opinia lor, el trebuie sa aiba aceleasi idei, aceleasi pasiuni, acelasi ritm cu ele.
Daca celalalt face tot ceea ce isi doresc ele, este partenerul ideal. Daca indrazneste sa aiba alte preferinte sau alte opinii, brusc partenerul ideal este transformat in inamicul nr. 1.

Adevarul: Ce rol are in acest caz educatia primita sau relatia pe care au avut-o parintii nostri?

VR: Inveti sa simti si sa exprimi iubirea in familie.

Exista familii inghetate in care exprimarea afectiunii este blocata.

Copiii care cresc in astfel de contexte au  doua optiuni:

– fie sa nege iubirea (pentru a nu suferi din cauza lipsei de iubire),

– fie sa se refugieze intr-o lume fantasmatica in care salvarea vine printr-o iubire extraordinara menita sa compenseze toate suferintele si privatiunile suferite.

Exista, pe de alta parte, familii afectuoase care ofera un model de identificare sanatos si realist. Iubirea nu este privita ca fiind ceva extraordinar si greu accesibil, ci mai degraba ca un dar natural al vietii.

___________________________________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Marea iubire sau marea iluzie’ aparut in Adevarul Week End, 18 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

A persista in relatii proaste (Adevarul de week end, 11 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Tema de saptamana aceasta este „De ce raman cuplurile impreuna daca sunt constiente ca au o relatie proasta“? Ce te mai tine intr-o relatie despre care crezi ca nu e ceea iti doresti?

Virgil Rîcu:
Teama de singuratate;
Teama ca iti va fi mai greu sa te descurci singur (financiar, administrativ);
Credinta ca nu meriti ceva mai bun;
Incapacitatea de a-ti imagina un viitor mai bun fara respectiva persoana;
Neincrederea in fortele proprii;
Sentimentele de culpabilitate, mai ales cand celalalt da semne ca va suporta foarte greu despartirea;

Sentimentul de esec:
Pentru multi oameni un divort este un esec; ei merg pe presupozitia (falsa, bineinteles) ca, daca esti suficient de inteligent, poti face orice relatie sa mearga. Daca totusi nu merge – spun ei – inseamna ca nu ai facut suficiente eforturi. Divortul este perceput ca un esec personal, greu de suportat pentru orgoliul lor.

Adevarul : Ce rol joaca teama de singuratate?

V.R.: Se pare ca un rol foarte mare, dupa declaratiile multora. Dar teama de singuratate reflecta neincrederea respectivei persoane in abilitatile sale de relationare, in capacitatea sa de a se deschide fata de o noua persoana.

Adevarul : Unii asteapta sa iasa dintr-o relatie in care lucrurile nu mai merg pana apare la orizont posibilitatea (concreta) a altei relatii. Este bine pentru noua relatie sa se intample asa?

V.R.: Oamenii nu stau impreuna doar din iubire. Stau impreuna mai ales dintr-o nevoie de siguranta, care poate fi emotionala si/sau materiala.
A iesi dintr-o relatie atunci cand perspectiva altei noi a aparut la orizont este asemanator cu a renunta la un job care nu te mai satisface exact in momentul in care ai primit o alta oferta si nu mai devreme.

Adevarul : O vorba din popor spune „rau cu raul, dar mai rau fara el”. Credeti ca se aplica si in cadrul relatiilor?

V.R.: Se aplica mai ales relatiilor! Iar aceasta zicala reflecta descoperirile care au stat la baza dezvoltarii teoriei atasamentului.
Copilul mic are nevoie de o figura de atasament (mama sau un substitut matern), pe care o percepe -pe buna dreptate- ca pe o persoana de care depinde insasi supravietuirea lui. Cand scopul este supravietuirea, cand supravietuirea ta este pusa in pericol, accepti foarte multe lucruri pe care in mod normal nu le-ai accepta.
Oamenii au nevoie sa se atașeze, sa se simta in siguranta, sa evite singuratatea, iar pentru acestea fac multe concesii.
Orice rau devine un rau necesar atunci cand previne un rau mai mare.

Adevarul: Exista persoane care intra intr-o relatie cu gandul ca va reuși sa schimbe la celalalt ceea ce nu-i place. Sa fie asta o cauza a eșecului relatiei si totodata o speranta ca o relatie defectuoasa ar putea sa se transforme intr-una fericita, indiferent de cat a trecut de cand relatia este asa?

V.R.: Putem avea doar intentii nobile atunci cand vrem sa schimbam pe cineva dar, daca persoana respectiva nu doreste sa se schimbe conform intentiilor noastre, eforturile noastre vor fi resimtite ca fiind un abuz.

Apoi, sa nu uitam zicala „Drumul spre iad este presarat cu intentii bune”.
Intotdeauna suntem in situatia de a alege: alegem sa schimbam lumea sau alegem sa ne schimbam noi?
Evident, este mult mai usor sa cerem celuilalt sa acomodeze doleantele noastre. Este mult mai facil sa facem reprosuri celorlalti, e mult mai usor sa vedem paiul din ochiul celuilalt decat barna din ochiul nostru.

Adevarul : Din experienta dvs., o relatie care ani de zile merge prost are sanse sa mai mearga vreodata bine? Daca da, ce ar trebui sa faca cei doi?

V.R.: Doar in conditiile in care cel putin unul dintre cei doi are o revelatie, un insight transformator, care sa-i schimbe radical perspectiva.
Lucru care, daca e sa fim sinceri, nu se intampla prea des.

Dar se si intampla! Stiu o persoana, un barbat, care dupa aproape 30 de ani de casnicie, si-a schimbat total atitudinea fata de sotie… ca urmare a unui vis! Si vorbim despre cineva care NU era in terapie!

Atunci cand esti de multi ani intr-o relatie care merge prost, trebuie sa accepti ca exista mult loc de dezvoltare personala pentru tine. Si nu exista dezvoltare personala fara curajul de a-ti infrunta temerile.

Adevarul : Cat de tare isi pune amprenta relatia parintilor asupra unei persoane din punct de vedere al comportarii ei intr-un cuplu?

V.R.: Modelul relational parental conteaza extrem de mult, cu atat mai mult cu cat el este asimilat la invel inconstient.
Reproducem acest model chiar si atunci cand nu dorim sa o facem, chiar si atunci cand ne propunem sa nu o facem.

Adevarul: Apropiatii unui astfel de cuplu ar trebui sa intervina in vreun fel? Cum?

V.R.: Ca prieten, este bine sa fii dispus sa oferi suport, sa fii un bun ascultator si sa te abtii de la a da sfaturi pripite si radicale.

Adevarul : Stiu cazuri in care una dintre parti a refuzat foarte multa vreme despartirea desi celalat ii spunea cat se poate de clar ca nu o mai iubeste, ca nu-si mai doreste relatia si ca le-ar fi mai bine despartiti. Si totusi pana s-a produs despartirea a durat ani si si atunci au fost regrete. Cum explicati o astfel de situatie?

V.R.: Orice divort (si orice casatorie) implica de fapt o negociere, fie aceasta si doar cu propriile sentimente. Pentru ca lucrurile sa mearga lin si frumos, aceasta negociere trebuie sa fie de tipul win-win.
Daca in negocierea unei despartiri, una dintre persoane nu castiga nimic, ci doar pierde si se mai alege si cu sentimentele ranite, atunci evident ea se va opune despartirii. O relatie nu se termina decat atunci cand ambii parteneri accepta finalul.

Putem spune ca o relatie a fost suficient de buna daca atunci cand iesim din ea simtim ca suntem mai evoluati decat in momentul in care am intrat.

Adevarul : Daca sunt copii la mijloc și motivul mentinerii relatiei este „de dragul lor“. Copii simt acest lucru? Vor fi fericiti sau le-ar fi mai bine cu parintii separati? Copilul se va simti vinovat pentru certurile din familie?

V.R.: Copiii au tendinta de a crede ca, daca ceva rau se intampla in familia lor, este din vina lor. Daca parintii se cearta si vor sa divorteze, copiii cred ca asta se intampla din vina lor.
Daca li se explica ca de fapt separarea parintilor are legatura doar cu parintii, și nu cu ei, copiii vor accepta mai usor divortul.
De asemenea, au nevoie sa li se prezinte un scenariu (cum va continua viata lor dupa divort) in care sa se „aseze” mental si emotional in viitor.

Adevarul: Se poate intampla ca parintele sa acumuleze ceva „sentimente negative“ fata de copilul sau pentru ca din cauza lui a stat intr-o relatie pe care nu si-o mai dorea de multa vreme? In acelasi timp cred ca sentimentele negative sunt amestecate si cu vina, pt ca nu e normal sa simti asa ceva fata de propriul copil. Cum influenteaza asta relatiile dintre cele doua parti?

V.R.: Exista o mare diferenta intre motive si pretexte. Cand adultii spun ca au stat intr-o relatie doar de dragul copiilor, nu trebuie crezuti pe cuvant: de obicei, asta e un pretext, o scuza pentru a nu fi facut si a nu face nimic cu viata proprie.

Sigur ca ne putem imagina usor un parinte care resimte responsabilitatile legate de copil ca pe o piatra de moara legata de picior sau de gat. Si sigur ca poate avea momente de neputinta si de furie, in care sa se descarce pe copil, pentru ca apoi sa se simta vinovat.
Un astfel de parinte are nevoie sa isi aduca aminte ca acest copil este de fapt consecinta alegerilor lui.

Dar aceste momente de „cedare nervoasa” au rolul lor. Ele ne forteaza sa spunem „Stop! Ajunge! Trebuie sa fac ceva cu viata mea, caci asa nu mai merge!”, sa ne mobilizam sa facem o schimbare semnificativa in felul in care ne conducem viata.

Daca o mama blameaza in mod constant copilul pentru situatia in care se afla, ea face acest lucru tocmai pentru a evita situatia in care ar trebui sa accepte ca are nevoie sa faca o schimbare in viata ei. Se teme de schimbare, nu crede ca o poate face, nu stie cum o poate face si atunci se complace in a da vina pe copil.

E revoltator cat de multi parinti prefera sa-si blameze copiii pentru a evita infruntarea propriei neputinte!

Un astfel de copil se va simti vinovat, chiar daca rational va intelege ca nu e de fapt vina lui. Se va simti vinovat pentru ca nu a reusit sa o faca pe mama lui sa fie fericita, nu a reusit sa o faca sa-l iubeasca. Risca de asemenea sa dezvolte o imagine despre sine in care el apare ca o povara pentru ceilalti.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Singuratate in doi: cum se transforma iubirea in resemnare’ aparut in Adevarul Week End, 12 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.