Monthly Archives: January 2014

Infidelitati si relatii paralele (Adevarul de week end, 15 nov 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre relatiile paralele. De ce vor unele persoane sa fie implicate in doua relatii simultan? Ce le motiveaza?

Virgil Rîcu: Imi vin in minte spusele unei femei aflate intr-o asemenea situatie (sot + amant): „Nu exista barbat perfect. Dar din mai multi poti face unul”.

Orice persoana are o serie de nevoi si multe vise, multe dorinte (unele explicite, altele inconstiente). Este greu sa gasesti o persoana care sa corespunda tuturor dorintelor tale, care sa poata juca toate rolurile din fanteziile tale. Mai ales ca unele roluri sunt incompatibile cu altele!

O femeie isi poate dori de la un barbat siguranta emotionala si financiara, confort, dar si romantism, placere sexuala, idealism. Se poate casatori cu un businessman de succes, care ii ofera confortul si siguranta materiala, dar e cam greu de imaginat ca acest businessman, dupa o zi de negocieri cu miza mare, se poate transforma seara intr-un partener romantic si sensibil care sa rezoneze emotional cu trairile ei.

Ok, sotul nu poate face asta. Dar un amant atent selectat poate. Evident, amantul idealist si romantic nu ii poate oferi confortul si siguranta materiala.

Deci, de ce aceasta femeie este implicata in doua relatii? Pentru ca are nevoi si dorinte diferite, care sunt toate importante pentru ea, si pentru fiecare nevoie si dorinta doreste „furnizori” de calitate!

Lucrurile stau similar in cazul barbatilor. Este greu pentru o femeie sa fie pe rand mama, prietena, gospodina  in bucatarie, dezinhibata in pat, camarad ideal pentru visare etc si sa joace toate aceste roluri foarte bine!

In cazul persoanelor necasatorite implicate in relatii paralele, probabil vorbim despre acumulare de experiente, de „perioade de proba” simultane. Si poate vorbim despre crearea unor plase de siguranta: daca se termina o relatie, cel putin raman cu cealalta.

Adevarul: Cu ce difera o astfel de situatie fata de o aventura de-o noapte?
Exista credinta cum ca inselatul/adulterul are grade de gravitate, respectiv ca o aventura de-o noapte (cu o persoana pe care n-o mai vezi niciodata) nu este la fel de grav ca o situatie in care tradarea a fost de durata, a fost o relatie.

VR: Oamenii cauta tot timpul strategii de a negocia cu sentimentele lor, in special cu cele dureroase.
Daca esti foarte indragostit de o persoana si acea persoana are o aventura chiar si numai de o noapte cu altcineva, oricum suferi intens. Esti furios si vrei sa iti impui sa nu o mai iubesti, dar sentimentele sunt prea puternice pentru a se lasa ucise. Atunci, pentru ca nu poti renunta la persoana iubita, incerci sa te convingi ca ceea ce a facut nu este asa de grav, oricui i se poate intampla asta, e vechi pacatul, nu este ea prima vinovata etc.
Prin acest tip de rationalizari incerci sa te anesteziezi, sa iti scoti din minte acest fapt pentru a putea trai mai departe cu respectiva persoana.

Psihanaliza a demonstrat insa ca nimic nu este uitat, ci doar ascuns in inconstient. Mintea poate uita, poate ignora foarte multe lucruri pentru a se proteja de durere, dar acestea revin in constiinta atunci cand persoana se simte in siguranta, atunci cand se simte mai puternica.

Adevarul: In cazul persoanelor casatorite, unul dintre soti se plange ca mariajul merge rau si isi ia libertatea de a cauta in alta parte ce-i lipseste acasa. E normala o astfel de reactie sau e doar o scuza?

VR: Sa observam ca persoana in cauza nu divorteaza mai intai si apoi pleaca sa caute in alta parte. Desi se plange ca mariajul merge prost, persoana nu renunta la acest mariaj. Acest detaliu este important.

As face o paralela cu situatia in care o persoana isi alege o profesie. Un timp este satisfacuta de alegerea facuta, i se pare ca i se potriveste dar, intrucat nu traim intr-o lume perfecta, la un moment dat inevitabil apar frustrari. Presiunile cresc, stresul se acumuleaza, persoana resimte insatisfactia si cauta o evadare. Apar momente in care se gandeste sa isi schimbe profesia, are fantezii legate de acest lucru, dar in acelasi timp realizeaza ca este dificil sa o iei de la capat, realizeaza ca si in alte profesii exista stress si frustrari. Si atunci persoana noastra face un compromis:  isi ia o vacanta.
In timpul vacantei, se relaxeaza, se dedica placerii, frustrarile dispar din cadru, e totul bine si frumos…cu exceptia faptului ca nimic nu dureaza la nesfarsit. La un moment dat, i se face dor de acasa, i se face dor de partile bune ale profesiei sale, de toate acele lucruri bune care au facut-o sa aleaga initial profesia respectiva…si atunci decide sa se intoarca la lucru.

Cam acelasi lucru se intampla si in casnicie. Daca in analogia de mai inainte, inlocuim profesia cu sotia, iar vacanta cu amanta, respectiv amantul, obtinem un tablou asemanator.

Atunci cand avem nemultumiri in casnicie si spunem la nervi:„M-am saturat! Mi-a ajuns! Nu mai suport!”, uitam mult prea repede ca alegerea sotiei/sotului este o alegere semnificativa, profunda, asemeni alegerii unei profesii.
O profesie ne reprezinta intr-o anumita masura, este o oglinda, la fel si partenerul de casatorie. Amandoua presupun legaturi care implica a fi impreuna la bine si la rau.

Spus intr-o maniera reductionista, partenerul de casatorie este ceea ce avem nevoie, pe cand o iubita/un iubit este ceea ce ne dorim.
Iar balanta nevoie-dorinta se inclina intotdeauna in favoarea nevoii: nevoia se impune cu necesitate, dorinta este facultativa.

Evident, exista si oameni care isi schimba profesia, realizand ca prima alegere in cariera nu a reprezentat expresia aspirantiilor lor, ci mai degraba o alegere menita sa le asigure o siguranta materiala, o alegere menita sa-i multumeasca pe parinti etc.

In mod analog, exista persoane care divorteaza si se recasatoresc.
Daca a doua sotie (al doilea sot) este in genul primei (primului), nu au realizat mare lucru: au schimbat actorii, dar au pastrat personajele si scenariul.
Daca in schimb a doua sotie (al doilea sot) este mult diferita de prima (primul), atunci putem infera ca persoana a realizat o schimbare semnificativa in viata sa.

Adevarul: Doua persoane au o relatie de mai multi ani si la un moment dat unul dintre parteneri se implica intr-o alta relatie. Aparitia celei de-a doua relatii implica automat existenta unei probleme in cuplul de baza sau se poate ca si in cazul cuplurilor armonioase (fericite) sa se intample ca unul dintre parteneri sa calce pe langa?

VR: Oamenii prefera gasesc tot felul de justificari (pretexte) pentru faptele lor: este o consecinta a incapacitatii omului de a fi sincer cu el insusi.

O persoana nu se implica in alta relatie pentru ca are probleme cu partenerul de casatorie. Poti sa ai probleme in cuplu si sa nu te uiti in alta parte.
Incepi o relatie cu alta persoana (alta decat sotul sau sotia) pentru simplul motiv ca…iti place acea persoana!
Si folosesti problemele din cuplu doar pentru a te simti „indreptatit(a)” sa intri in noua relatie.

Adevarul: Sunt persoane care spun ca aventura unuia dintre soti le-a salvat mariajul. Este posibil asa ceva? Cum explicati?

VR: Mariajul are dificila sarcina de a satisface atat nevoile de siguranta emotionala si materiala, cat si pe cele referitoare la placere.
Exagerand putin, cu riscul de a-i ofensa pe romantici, „the ideal marriage = business (security) + pleasure”.

Intr-o relatie de durata, placerea fluctueaza, se instaleaza rutina…
Disparitia placerii ii frustreaza atat de mult pe unii soti mai hedonisti incat se gandesc la o alta sotie care  sa le ofere placere. Lucru perfect valabil si in cazul sotiilor.
Daca in schimb, ei/ele gasesc un alt „furnizor” de placere (o amanta/un amant), mariajul poate continua. Rolurile sunt acum clar impartite: sotia ofera siguranta, amanta/amantul ofera placerea.

Exista si alte motive pentru care aventura unuia dintre soti le poate salva mariajul.
Un exemplu: ea nu il respecta pe el ca barbat, considera ca un astfel de sot o dezavantajeaza social, simte ca ea merita ceva mai bun. O aventura a sotului cu o femeie interesanta o face pe sotie sa-l repozitioneze pe acesta in proprii ochi si sa si-l doreasca langa ea.

In fine, o aventura inseamna consumarea unei fantezii. Si intrucat cu stomacul plin gandesti altfel decat cu stomacul gol, dupa aventura realizezi ce este de fapt important pentru tine si cum este mai bine pentru toti cei implicati.

Indiferent cat de buna se dovedeste a fi o relatie, tot vor fi momente in care ea va fi acoperita de nori (afecte negative). Daca iei acesti nori drept ceva permanent, vrei sa pleci din acea relatie. Dar daca esti constient de impermanenta norilor, gasesti in tine resurse pentru a astepta reaparitia soarelui.

Adevarul: Dupa ce ai fost implicat in mai multe relatii in acelasi timp, te mai poti intoarce la partenerul de drept? Mai sunt sanse ca relatia aceea sa mearga? In ce conditii?

VR: Uneori lucrul acesta se intampla. Este ca un fel de intoarcere a fiului risipitor. Partenerul plecat se intoarce tocmai pentru ca acum, in urma experientei dobandite, il poate aprecia mai mult pe vechiul sau partener. Acum stie ce vrea, ce e important pentru el.
Se intoarce „vaccinat”, caci acum stie ce inseamna tentatia, cunoaste pretul cedarii tentatiei, este intr-o oarecare masura imunizat.

Adevarul: Cum schimba situatia faptul ca partenerul stie sau nu stie despre cealalta relatie?

VR:  LA nivel inconstient, oricine stie cand persoana de langa el este implicata intr-o alta relatie. Daca ignora acest lucru, o face pentru ca nu este pregatit sa duca o discutie confruntativa.

Adevarul: Cum comentati despre casatoriile in care ambii soti au alte relatii, de comun acord? Este normala o astfel de situatie sau ar fi mai potrivit sa rupa actul care-i leaga si sa-ti vada fiecare de viata lui? Care ar putea fi motivatia unei astfel de relatii deschise?

VR: Este util sa ne amintim ca normalul este chestiune de statistica (normal este ceea ce face majoritatea) si nu are o valoare de adevar in sine. Normalul de azi nu seamana cu normalul de ieri, iar normalul de maine va fi diferit de cel de azi.

In trecut, fetelor li se impunea sa se marite virgine. In trecut, masturbarea era considerata anormala si se considera ca duce la orbire. In trecut, homosexualitatea era rau blamata.
Lucruri care acum sunt acceptate ca fiind normale in trecut erau considerate anormale.
Problema tine mai degraba de rigiditatea noastra mentala, de intoleranta si in ultima instanta de teama.

Daca doi oameni accepta un mariaj deschis si ei pot duce acest lucru (pot face fata sentimentelor de gelozie), de ce sa-i consideram anormali?
Raspunsul e simplu: ne convine sa-i consideram anormali,  pentru ca in felul acesta ne protejam de presiunea gandului ca si noi ar trebui sa facem la fel ca ei (Simtiti presiunea dorintei in acest gand?)
Dar nu este obligatoriu sa facem la fel. Avem voie sa fim diferiti. Asta inseamna toleranta.
In ultima instanta, toleranta inseamna sa putem gandi lucruri de negandit (interzise) fara teama ca le-am pune imediat in act. Este nevoie de o mare putere interioara pentru a fi autentic tolerant.

Adevarul: Credeti ca situatia relatiilor in paralel este mai intalnita la persoanele care s-au implicat in relatii de lunga durata de la varste fragede (sau chiar s-au casatorit foarte tinere)? Persoane despre care o vorba din popor spune ca „n-au avut timp sa-si traiasca viata”.

VR: Despre astfel de persoane se spune ca „nu au copilarit indeajuns”. Expresia mi se pare geniala. Dragostea care duce la casatorie este un alt gen de dragoste decat cea din adolescenta. Prima presupune un nivel de maturitate, o experienta de viata (experienta care vine adesea ca urmare a unor suferinte in dragoste), pe cand a doua este „joaca de copii”.
A nu fi „copilarit” indeajuns inseamna fantasme neconsumate, care se cer a fi consumate la un moment in viata.
Trebuie inteles faptul ca maturizarea emotionala nu se realizeaza natural (precum maturizarea biologica, de exemplu), ci presupune metabolizarea psihologica a unor experiente semnificative. Daca o persoana nu traieste aceste experiente, ea nu se poate maturiza.

Adevarul: Daca doar unul dintre parteneri este implicat intr-o alta relatie (de durata), iar celalalt stie si accepta, ce spune aceasta situatie despre cea de-a doua persoana?

VR: Ca nu este pregatita pentru a aduce in discutie situatia, ca se teme de despartire, ca nu are alternative mai bune.
Iar in unele cazuri, se poate intampla chiar sa ii convina situatia (de exemplu, se simte eliberata de presiunea de a presta anumite lucruri in relatie).

 Adevarul: Cum sa reactionezi daca afli ca persoana iubita mai are o relatie? Sa-ti iei bagajele si sa pleci sau sa vezi ce nu a fost bine in relatia voastra si sa incerci o refacere a relatiei?

VR: Nu exista proceduri standard in chestiuni de suflet. Procedurile sunt pe placul rationalului, dar nu si a emotionalului.
In tot ceea ce facem este intelept sa ne ascultam sentimentele. Daca te simti foarte legat(a) de acea persoana, degeaba iti faci bagajele si pleci. Emotional tot vei fi atasat(a) de ea. A purta o discutie sincera este mult mai indicat.
Pe de alta parte, daca relatia scartia de mult timp, acest eveniment poate fi picatura care umple paharul si determina despartirea care oricum era inevitabila.

Adevarul: Daca il ierti si-ti promite ca renunta la cealalta persoana, nu este un fel de accept tacit pentru o alta situatie de gen?

VR: Daca tu il ierti pentru ca el iti spune „iarta-ma, nu mai fac”, asta e un joc de copii. Important este sa explorati ce anume semnificatie are asta pentru voi si pentru viitorul relatiei voastre.
De obicei, ea nu vrea sa exploreze asta pentru ca se teme ca va da piept cu adevarul pe care-l intuieste: el nu este foarte indragostit de ea, nu o iubeste indeajuns, ea nu-i ofera tot ceea ce el cauta.
Iar daca merge cu analiza sincera mai departe, poate descoperi ca nici el nu este chiar ceea ce isi doreste ea dar, in lipsa de ceva mai bun, sta cu el.

Dar toate aceste concluzii sunt periculoase pentru ca „dezvrajesc situatia” si te obliga cumva sa iei atitudine, sa faci ceva cu viata ta, sa reiei cautarea, sa faci un efort de dezvoltare personala, educationala, profesionala, adica…un efort care poate fi coplesitor, un efort pentru care nu te simti pregatit, nu ai incredere ca il poti face. Si atunci, pentru a te proteja de durerea neputintei, preferi sa nu te mai gandesti la toate aceste lucruri si sa continui sa te joci ca un copil, sperand ca la un moment dat, prin magie sau nu stiu ce, lucrurile se vor schimba.

Adevarul: Stiu situatii cand persoana care avea doua relatii era cea geloasa, cea care impunea anumite restrictii in relatie, iar cealalta accepta. Ce parere aveti despre o astfel de situatie? (in cuplu n-ar tb sa existe o echitate intre parteneri? Cum are ea loc in acest caz?)

VR: Hotul de hot se teme, nu-i asa? Iar infidelul de infideli.
Psihologii numesc acest fenomen proiectie: sa atribui altuia trasaturi care iti apartin tie (in cazul acesta tendinta catre infidelitate).
In ceea ce priveste faptul ca cealalta persoana accepta situatia…nu trebuie subestimata fascinatia pe care sado-masochismul o exercita asupra oamenilor.

Adevarul: Ca le mint pe celelalte persoane asta e clar, dar intr-o oarecare masura cred ca aceste persoane care se implica in relatii paralele se mint cumva si pe ele insele.

VR: Bineinteles!
Dar cati oameni traiesc conform adevarului, cati oameni sunt cu adevarat sinceri cu ei insisi?

Intreaga societate este imbibata de minciuna: parintii spun tot felul de minciuni copiilor, corporatiile isi mint angajatii, politicienii isi mint electoratul. Oriunde ne-am uita, am vedea oameni care mint si oameni care se lasa mintiti.
De ce se lasa mintiti? Pentru ca minciuna este mai blanda decat adevarul, este generatoare de speranta, este convenabila. Minciuna ne protejeaza iluziile.

A fi sincer cu tine insuti inseamna a renunta la iluzii. Trebuie sa fii foarte puternic pentru a face acest lucru. Un Buddha sau un Freud nu se naste in fiecare zi.

_____________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Poti iubi mai multe persoane in acelasi timp’ aparut in Adevarul Week End, 15 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cum sa depasesti un esec sentimental (Adevarul de week end, 8 noiembrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Sunt persoane care desi arata bine, sunt inteligente si au o cariera cel putin multumitoare, nu reusesc sa aiba o relatie multumitoare. Unele au perioade lungi de timp in care nu-si gasesc deloc pe cineva, altele au relatii din care ies „sifonate”. Vom numi in continuare aceasta situatie ca „esec sentimental”.
Ce este de facut pentru a iesi din „esecul sentimental”?

Virgil Rîcu: Ma gandesc ca ar ajuta o introspectie menita sa elucideze modul in care s-a ajuns la esec.
In psihoterapia psihanalitica, asta presupune identificarea scenariilor de relationare, identificarea dorintelor inconstiente care intretin scenariile, precum si a pericolelor pe care aceste scenarii sunt menite sa le previna.
Prin lucrul asupra acestor dorinte si temeri, se cauta ulterior elaborarea unui alt tip de scenariu relational.

Adevarul: Cum se face ca de multe ori o persoana gaseste acelasi tip de partener, respectiv se implica in acelasi gen de relatii, de parca ar urma un scenariu? De ce ne indragostim de acelasi tip de persoana?

VR: Psihanalistii vorbesc despre existenta in psihicul uman a unei compulsii la repetitie. Mintea functioneaza in baza unor acte reflexe, automatizate, care ocolesc  sistemul constient. Dintr-o perspectiva cibernetica sau IT-ista, mintea functioneaza in baza unor programe (softuri). Orice efort de adaptare la o situatie noua presupune o dezvoltare de soft care se bazeaza evident pe soft-urile anterioare.
Primele experiente din viata unei persoane sunt de obicei si cele mai importante intrucat atunci se formeaza programele initiale pe care se construiesc achizitiile ulterioare.
Nevoia de siguranta a copilului il determina sa investeasca afectiv persoanele de care el depinde (parinti, bunici etc) si sa le caute prezenta. Familiarul este important pentru ca el este asociat cu siguranta. Ulterior, ca adult, persoana cauta in persoanele noi pe care le intalneste elemente familiare. Altfel spus, cauta inconstient persoane care sa semene cu persoanele importante in copilaria sa.
Pentru copilul mic, lumea este familia sa, iar curentii afectivi care circula prin sistemul familial sunt cei favorizeaza sau inhiba dezvoltarea mintii. Daca copilul se simte iubit si in siguranta, el are incredere sa exploreze lumea si astfel mintea lui se imbogateste, devine curioasa si deschisa la experiente noi.
Daca curentii afectivi in familie sunt preponderent agresivi, ei starnesc in copil frica si nesiguranta. Scopul lui nu este acela de a explora lumea, ci de a se apara de ea. Mintea copilului tinde sa devina un sistem inchis, cu repercursiuni serioase asupra dezvoltarii emotionale si chiar a celei cognitive. In special acesti copii se confrunta la varsta adulta cu tot felul de repetitii in alegerile si experientele lor.
Ei resimt puternic sentimentul de fatidic, de neputinta in fata sortii, dar aceasta nu este decat proiectia rigiditatii propriilor tipare de gandire.

Adevarul: Cum poate fi depasit acest tipar?

VR: Sincer vorbind, nu este tocmai usor. Este greu sa schimbi ceva ce nici macar nu sesizezi bine. Esti constient doar de deznodamantul dezamagitor, dar nu stii cum, prin propriile alegeri si actiuni, tu insuti ai creat acest deznodamant.
Este nevoie de antrenarea unor abilitati de autoobservare si autoanaliza, iar acest antrenament nu este unul facil, cere timp si o mobilizare sustinuta.

Pentru a contura o imagine mai clara, ne putem imagina ca fiecare om este un actor care invata de la cei din jur mai multe scenarii de a fi in relatie. Unii invata scenarii tragice, altii scenarii de comedie. Si fiecare actor se identifica atat de mult cu personajul jucat, incat uita ca el este doar un actor, ca la finalul piesei poate iesi din rol, iar a doua zi poate juca un alt rol.
Exista actori care joaca un numar limitat de roluri si actori care tot timpul invata roluri noi. Exista de asemenea actori care se simt prizonieri ai unui singur rol, rol care devine parte din identitatea lor. Exemplu:„Eu sunt cel care da totul in relatie, iar la sfarsit raman de fiecare data ranit si parasit”.

Pentru a schimba scenariul, este nevoie sa identifici mai intai in ce scenariu joci, cum ai ajuns sa joci un astfel de scenariu, ce te tine intr-un astfel de scenariu, ce beneficii ai si ce speri sa obtii jucand acest scenariu.

Una din descoperirile revolutionare ale psihanalizei a fost aceea ca orice scenariu (vis, fantasma), oricat de tragic ar fi el, este de fapt o strategie de a realiza o dorinta inconstienta.
In momentul in care identifici dorinta inconstienta care  intretine scenariul, poti alege sa renunti la ea pentru o dorinta mai adaptativa sau o poti pastra si elabora constient o strategie mai eficienta de realizare a ei.

Adevarul:„Esecul sentimental” este la fel de intalnit la femei ca si la barbati sau difera in functie de sex?
VR: In dragoste sufera atat barbatii, cat si femeile.

Adevarul: Ce rol are educatia primita in esecul amoros?

VR: Educatia care conteaza este o educatie asemanatoare celei oferite de Sheherezada in „O mie si una de nopti”. Respectiv povesti, filme, situatii de viata avand drept element central suferinta din dragoste si prezentand maniere de a gestiona aceasta suferinta. In felul acesta, reflectand asupra a ceea ce a functionat si asupra a ceea nu a functionat in respectivele povesti, invatam din experienta altor oameni cum sa gestionam propria suferinta.
De asemenea, reflectand cu sinceritate asupra propriei suferinte, transformam suferinta in oportunitate de invatare.

Adevarul: Dar relatia individului cu parintii, respectiv relatia dintre parinti?

VR: Scenariile relationale de baza sunt construite in relatie cu parintii. Ce se intampla intre parinti si intre copil si parinti sunt scenarii care sunt rejucate la varsta adulta in relatie cu partenerul.

Adevarul: De multe ori aceste persoane se intreaba daca este ceva in neregula cu ele sau daca au pretentii prea mari. Cum poti continua fara sa ajungi in pragul depresiei sau fara sa te arunci intr-o relatie nesatisfacatoare (de compromis), doar de dragul de nu fi singur?
Exista o expresie populara: „pe seceta e buna si ploaia cu pietre“. Se aplica ea si in cazul relatiilor? Adica e mai bine sa ne implicam in relatii care nu par din start a fi ceea ce ne dorim, decat sa stam singuri in asteptarea a ceva mai bun?

VR: Sa observam mai intai ca problema este pusa in termeni exteriori persoanei. Psihologii lucreaza cu interiorul (emotii, ganduri, credinte) si ei traduc seceta ca fiind  expresia faptului ca capacitatea afectiva a persoanei este blocata.
Deblocarea capacitatii afective se va solda cu o ploaie regenerativa, fertila in oportunitati.

Nu trebuie sa uitam ca oamenii functioneaza pe doua niveluri (constient si inconstient), iar ceea ce se doreste in plan constient poate sa nu coincida cu ceea ce se doreste in plan inconstient.
O persoana isi poate impune constient sa cunoasca noi persoane, dar inconstient ea ramane atasata de o persoana din trecutul ei. Rezultatul? Persoana respectiva merge la multe intalniri, dar nu poate lega nimic.

In mod similar, o persoana poate declara sincer ca s-a saturat de singuratate dar, la o privire mai atenta, descoperim ca se teme foarte mult de apropriere intrucat in mintea sa asociaza deschiderea si apropierea cu riscul de a fi ranita, folosita si abandonata.
In primul caz, deblocarea afectiva vine pe masura ce se lucreaza atasamentul fata de persoana din trecut; in al doilea caz, deblocarea se produce pe masura ce isi infrunta temerile si cauta sa le inteleaga.
In momentul in care si in plan inconstient, si in plan emotional, persoana este pregatita sa investeasca afectiv intr-o noua relatie, rezultatul nu va intarzia sa apara.

Succesul este intotdeauna rezultatul cooperarii dintre constient si inconstient, dintre rational si emotional.

Adevarul: Cum stii cand ai pretentii prea mari? Exista anumite criterii general valabile dupa care te poti baza sa-ti reformulezi „scara de valori”?

VR: De obicei, atunci cand avem pretentii prea mari de la altii, avem pretentii prea mici de la noi.
Destinatarul cel mai potrivit pentru toate sfaturile, asteptarile, pretentiile noastre, suntem noi insine. Pretentii si asteptari prea mari de la altii este un semn de infantilitate. Un om matur, cu incredere in fortele proprii, are asteptari de la sine, constient ca el insusi este responsabil pentru cum decurge viata sa.

Adevarul: Se poate intampla sa ne indragostim de o persoana inainte de a fi intr-o relatie propriu-zisa si cand ajungem sa fim impreuna sau dupa ce trece timpul realizezi ca persoana de care te-ai indragostit era de fapt o proiectie a mintii tale care nu avea decat foarte putine calitati in comun cu persoana „in carne si oase”. Cum explicati acest lucru? Si cum putem sa ne punem frau imaginatiei pentru a putea lua lucrurile usor, si a realiza inainte sa fie prea tarziu ca nu e persoana pe care ne-o dorim?

VR: Omul este o fiinta a dorintei, manata si dominata de dorinta. Atunci cand vorbim de libertate interioara, vorbim de fapt de autonomia in raport cu propriile dorinte. Vorbim de capacitatea individului de a deveni constient de dorintele sale (inclusiv cele inconstiente), de a le supune reflectiei, de a alege daca sa le urmeze sau sa le abandoneze.

Exemplul la care te referi demonstreaza inca o data ca marile dezamagiri nu sunt decat consecinta fireasca a marilor amagiri. Altfel spus, dorinta pune stapanire pe noi si este grabita sa isi gaseasca implinirea, ne face orbi la toate semnele si detaliile din realitate care ar contrazice-o si care ne-ar avertiza asupra consecintelor.

Necunoscutul (lipsa de informatie) functioneaza ca un spatiu ideal pentru proiectie. Cu cat stiu mai putine lucruri despre o persoana, cu atat imi este mai usor sa imi imaginez lucruri despre ea care sa convina dorintelor mele. Si pe masura ce dezvolt tot felul de fantezii despre ce bine si frumos ne-ar fi impreuna, incep sa ma indragostesc de propriile fantezii (nu de persoana!) si imi doresc atat de mult sa devina reale, incat ignor foarte multe detalii care imi contrazic fanteziile. Sau imi spun ca aceste detalii nu sunt mare lucru si gasesc explicatii ingenioase menite sa imi pastreze fanteziile intacte.

Este important de recunoscut: cu cat sunt mai mari asteptarile noastre de la celalalt, cu atat mai mult avem nevoie noi de dezvoltare personala.

Adevarul: Auzim tot timpul expresii sau primim sfaturi de genul: schimbarea e in tine, cum se aplica in acest caz?

VR: Daca admitem existenta unei legaturi intre cauza si efect, atunci trebuie sa admitem ca situatia noastra actuala de viata este consecinta alegerilor si actiunilor pe care le-am facut pana in prezent.
Daca dorim alte rezultate in viata noastra, atunci trebuie sa realizam alt gen de actiuni; iar daca vrem sa realizam alt gen de actiuni, intentiile noastre trebuie sa fie altele; iar pentru ca intentiile sa fie altele,  avem nevoie de o alta perspectiva, de o alta viziune asupra lucrurilor.
In sensul acesta, schimbarea depinde de noi.

Daca pana acum ne-am victimizat si am aruncat toata responsabilitatea in spatele celuilalt, iar acum renuntam la aceasta viziune si constientizam propria contributie la crearea problemelor, atunci avem sansa sa schimbam ceva in viata noastra.

Daca sesizam propria infantilitate atunci cand pretindem  tot felul de lucruri partenerului, dar nici nu ne trece prin minte ideea de a oferi ceva in schimb, atunci avem sansa de a face ceva in vederea reechilibrarii balantei,  iar situatia se va schimba in consecinta.

Adevarul: Persoanele care au parte de relatii nefericite spun ca nu au noroc in dragoste. Cum  atragi norocul?

VR: A gandi in felul acesta inseamna a ignora legea cauza-efect.
De fiecare data cand vorbim despre soarta si noroc, vorbim de fapt despre un sentiment de neputinta.Despre neputinta de a face ceva, dar mai ales despre neputinta de a vedea clar ce se intampla. In acelasi timp, vorbim despre refuzul de a reflecta asupra atitudinilor si actiunilor noastre.

Cum putem „atrage” lucruri bune in viata noastra?
Facand lucruri bune.
Cum putem avea „noroc” in dragoste?
Sfatul lui Seneca nu si-a pierdut din actualitate: „Daca vrei sa fii iubit, iubeste”.
Cum stim ca iubim pe cineva?
Atunci cand, facand ceva pentru el, nu asteptam altceva in schimb.

Adevarul: S-au scris carti, s-au facut filme despre persoane care isi atrag partenerii dupa un set fix de reguli. Exista asa ceva?
(de Ex: nu suni pe cineva decat a 2-a, a 3-a zi dupa ce ti-a dat nr lui.)

VR: Exista persoane care scriu astfel de carti (despre una stiu sigur ca a fost tradusa si in limba romana) si exista si mai multe persoane care le citesc si incearca sa puna ideile in aplicare. In special in USA, unde exista preferinta masiva pentru tot felul de modele „How to…”

Presupun ca in aceasta categorie exista deopotriva barbati si femei, si eventual se pot cupla.
Aceasta maniera de a privi lucrurile tradeaza tendinte controlatoare si manipulatoare. Inclusiv in Romania are adeptii ei. De exemplu, am intalnit numeroase persoane folosind expresia „a sti ce butoane sa apesi pentru a obtine rezultatul dorit”.

A trai cu un robot sau cu o masina care iti raspunde la comenzi poate sa iti aduca siguranta si confort…dar parca o relatie interumana inseamna altceva.

_________________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Esecul sentimental, intre mostenire si frica de schimbare’ aparut in Adevarul Week End, 8 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala