Motivul neobisnuit pentru care apelezi la un psihoterapeut

Există multe motive pentru care oamenii apelează la un psihoterapeut.

De obicei, o fac pentru:

– a depăși situații de criză (separare, divorț, pierdere etc);

– a-și gestiona mai bine stările emoționale;

– a-și pune gândurile în ordine și ordine în viață;

– a depăși confuzia și a ajunge la claritate;

– a se înțelege mai bine pe sine, pe ceilalți și pe sine în relațiile cu ceilalți;

– a învăța cum să facă trecerea de la conflict la cooperare;

– a conștientiza cum se autosabotează și cum își blochează accesul la fericire și la succes;

– a fi însoțiți într-un proces de tranziție (schimbare de job, avansare în carieră, schimbare de partener etc), căci schimbarea naște întotdeauna anxietate;

– a trece la următorul nivel al procesului lor de dezvoltare personală etc.

 Iar acestea sunt doar câteva din motivele care îmi vin acum spontan în minte. Nu am să zăbovesc pe acest subiect, căci intenția mea este de a atrage atenția asupra unui alt aspect al colaborării client-psihoterapeut.

4048C7D7-2E53-4128-BC7E-D3A39F75CF39Așa cum sugerează și motivele menționate mai sus, oamenii apelează la psihoterapeut pentru un ajutor de specialitate, pentru expertiza sa. Aș numi această contribuție a psihoterapeutului o contribuție de tip “yang”-e explicită, e activă, e la vedere.

Dar există de asemenea, o contribuție de tip “yin”, implicită, rezervată, modestă. Și se referă la maniera în care este concepută relația terapeutică: ca o relație aparte, neobișnuită, diferită de relațiile sociale cunoscute.

Ce se întâmplă de obicei într-o relație?

Fiecare participant vine cu nevoile sale emoționale, cu așteptările sale, cu cererile sale.

Copiii cer lucruri părinților; părinții, la rândul lor, pretind lucruri copiilor. Într-o manieră foarte încărcată emoțional.

Prietenii sunt alături de tine (fac lucruri pentru tine) și se așteaptă să fii alături de ei (să faci lucruri pentru ei). Dacă nu există reciprocitate, afectele se dezlănțuie sau te macină mocnit, eficient, neîncetat.

În special între îndrăgostiți…După o perioadă în care nevoile celuilalt sunt în prim plan (asta ca o dovadă de iubire), fiecare luptă pentru a-și afirma nevoile proprii și nu contenește a-i reproșa celuilalt că nu este atent la nevoile sale.

Relațiile interumane pot fi extrem de consumatoare sub aspect emoțional. Uneori, presiunea cererilor emoționale escaladează în zona roșie, iar vinovăția legată de a nu fi răspuns acestor cereri devine copleșitoare.

Adesea, în astfel de momente, oamenii se gândesc să meargă la psihoterapie.

Pentru a primi sfaturi de la un specialist?

Poate și pentru asta… Deși soluțiile cele mai bune sunt cele care vin din interiorul lor.

Cu siguranță însă, oamenii vin la psihoterapeut și dintr-un alt motiv, mai puțin evident: vin pentru că se așteaptă ca în cabinet să găsească un loc în care doar nevoile lor să conteze și ale nimănui altcuiva; un loc în care să se elibereze de povara așteptărilor celorlalți; un loc în care să se îngrijească doar de ei înșiși.

Da, plătești un psihoterapeut pentru expertiza sa.

Dar, pe măsură ce progresezi în terapie, devine din ce în ce mai clar faptul că îl plătești și pentru a NU aduce în relație propriile lui nevoi, opinii, așteptări.

Într-un fel, îl plătești pentru a fi diferit de toate celalte persoane din viața ta-diferit prin această atitudine de a nu-ți cere nimic, de a nu te presa, de a nu aștepta nimic de la tine.

Rolul psihoterapeutului este doar acela de a înțelege și de a-ți comunica înțelegerea lui într-o manieră empatică. Atât. Ce faci tu cu această înțelegere este treaba ta.

Într-o lume în care stresul fiecăruia dă peste răscoale și devine copleșitor și poluant pentru ceilalți,

a fi în prezența unui profesionist care nu pune presiune pe tine, care nu îți cere să faci nimic, nici măcar să te schimbi (deși aparent tu asta îi ceri!), este asemeni unei guri de aer proaspăt.

În condițiile în care presiunea așteptărilor celorlalți devine sufocantă, aici poți să respiri.

Cadrul psihoterapiei: conditiile care fac succesul posibil

Este un fapt larg recunoscut: schimbarea are loc in conditii de rezistenta.

Cand vine vorba despre psihoterapie, elementul care face initial obiectul celor mai multe plangeri, “calul de bataie” al primelor manifestari de rezistenta, este insusi cadrul psihoterapiei – respectiv acele conditii, “reguli ale jocului”, la care toti psihoterapeutii profesionisti tin si despre care ei spun ca fac succesul posibil.

Poate va este familiar un discurs de genul…

“Ok, ma voi duce la psiholog (psihoterapeut), deja mult prea multi prieteni mi-au recomandat asta…

Dar chiar trebuie sa ma duc in fiecare saptamana? Sau chiar de mai multe ori pe saptamana?

Si cum adica, daca intarzii 15-20 minute (adica ”sfertul academic”), sedinta nu se prelungeste… in mod “corespunzator”?!

Iar daca ratez sedinta (pentru ca mi-a iesit total din minte, asta e, se mai intampla)… trebuie sa o platesc ??!!!”

Regulile jocului in psihoterapie starnesc in oameni tot felul de reactii. Unii reactioneaza ca in exemplul de mai sus. Altii le considera din prima niste cerinte legitime si din categoria celor de  bun simt.

Exact ca in oricare alt domeniu, si in psihoterapie succesul este accesibil persoanelor care poseda o motivatie puternica, perseverenta si un simt al responsabilitatii crescut.

Iar legat de acest lucru, inspirat de Socrate, imi vine in minte o serie de intrebari.

Ce credeti?

O persoana motivata este…

O persoana care vine in mod regulat la sedinte sau o persoana care vine cand si cand?

Iar legat de responsabilitate…

Sa ne imaginam un psihoterapeut caruia clientul ii spune, cu 10 minute inainte de sedinta(!), ca nu poate ajunge, iar terapeutul spune “e ok…”.

Sau caruia clientul ii spune ca data trecuta nu a venit la sedinta pentru ca a uitat, i-a iesit complet din minte… Ii pare rau ca l-a lasat pe psihoterapeut sa-l astepte o ora intreaga, dar asta e…

Si, in niciunul din cazuri, psihoterapeutul nu cere sa fie platit pentru timpul rezervat clientului, chiar daca acesta a ales (constient sau inconstient) sa nu faca uz de el.

Doar spune ca “e ok…”.

Chiar este ok?

Ce crezi despre acest psihoterapeut?

Ca e generos?

Ca e amabil?

Intelegator?

Ca e… “de treaba”?

Poate…

Dar in acelasi timp, undeva, in the back of your mind, poate ca apar intrebari:

Ce spune asta despre respectul pe care acest psihoterapeut il arata fata de timpul lui?

Despre respectul fata de propria lui persoana?

Oare nu ii lasa pe altii sa abuzeze de amabilitatea sa?

In ce masura poate el sa puna niste limite sanatoase? Ca sa te poata invata si pe tine sa faci acelasi lucru?

Ok.

Sa ne imaginam acum un psihoterapeut care iti spune de la bun inceput ca el lucreaza in anumite conditii, care s-au dovedit in timp a fi eficiente (au trecut cu succes testul timpului), ca el iti reverva tie anumite ore din timpul sau de lucru si se asteapta ca tu sa iti asumi responsabilitatea pentru prezenta sau absenta ta de la aceste ore.

Ce crezi despre el?

Ca este o persoana “rece”?

Prea exigenta?

Rigida?

Ca e… o “persoana rea”?

Sau il apreciezi ca fiind…

O persoana constienta de faptul ca are ceva valoros de oferit,

O persoana care are respect pentru timpul sau,

Respect pentru propria persoana,

Respect pentru tine (pentru ca te trateaza ca pe un adult si nu ca pe un copil iresponsabil),

Un adevarat profesionist?

Raspunsurile la aceste intrebari ii diferentiaza pe cei pregatiti de cei (inca) nepregatiti pentru un demers de autocunoastere si dezvoltare personala.

Pot fi imaginate multe drumuri catre progres in psihoterapie…

Intre acestea, gratie conditiilor pe care le pune,

cadrul psihoterapeutic contureaza un drum cu prioritate.

_______

0 prezentare detaliata a cadrului in psihoterapie o gasesti aici.

[Psihoterapie] Spune-ti ce-ti doresti

La inceputul anilor 2000 (intr-o alta viata 😊), participand la o conferinta pe teme legate de leadership si management, am fost socat sa aud pe unul din speaker-ii internationali spunand ca

daca managerii ar dedica 15 minute pe luna pentru a se gandi la dezvoltarea activitatii departamentului lor, productivitatea ar creste exponential.

15 minute?!..pe luna?! Eu credeam pe atunci ca managerii petrec o ora pe zi, in fiecare zi(!), gandindu-se la asta. Nu este planificarea una din activitatile principale ale unui manager?

Se pare ca nu. Majoritatea managerilor isi petrece timpul ocupandu-se de sarcinile curente, rezolvand probleme care apar tot timpul, din ce in ce mai multe, dau navala, sunt coplesitoare.

La sfarsitul zilei, simtindu-se asemeni unor pompieri care au trebuit sa stinga focul, sunt mult prea obositi ca sa se mai gandeasca la viitor, la dezvoltare.

Iar lucrurile nu stau asa doar in cazul managerilor. Daca suntem sinceri cu noi insine, foarte probabil multi dintre noi ar recunoaste ca si in viata personala se intampla cam la fel: ne lasam prinsi in rutina vietii de zi cu zi, fara sa ne gandim prea mult la ceea ce ne dorim in viitor, fara sa formulam ceea ce ne-am dori sa fie diferit.

Nici in cabinetele de psihoterapie lucrurile nu stau prea diferit : clientii vorbesc despre nelinistile, framantarile, nemultumirile lor legate de

viata de cuplu…

parinti…

familie, copii…

atmosfera de la serviciu, relatia cu seful sau cu colegii…

problemele financiare…

Dar, prinsi in iuresul emotiilor, rar se intampla sa si formuleze, sa si verbalizeze ceea ce vor, ceea ce isi doresc legat de respectivele situatii/persoane care le frustreaza.

Uneori exista asteptarea ca ceea ce isi doresc sa se inteleaga din context, sa fie evident atat pentru ei insisi, cat si pentru interlocutor (psihoterapeutul).

Ei bine, surpriza este ca in majoritatea cazurilor nu este deloc evident. Nici macar pentru ei insisi… sau mai ales pentru ei insisi!

Cred ca a verbaliza ceea ce vrei este esential. Este esential sa te auzi pe tine declarand ceea ce iti doresti pentru ca in felul acesta este mai usor sa iti asumi dorintele sau sa le adaptezi situatiei.

De aceea m-am obisnuit sa intreb adesea:

“Intr-un astfel de context, ce v-ati dori sa faca sotul/sotia/copilul Dvs?

Cum ati dori sa va trateze seful/sefa Dvs?” (Be specific)

sau

“Ce v-ati dori sa-i spuneti?”

Sunt intrebari pe cat de simple, pe atat de puternice. (De altfel, am fost intotdeauna de parere ca intrebarea “Ce vrei?” este o intrebare fundamentala in psihanaliza. Ca si intrebarea corolar “Ce cauti sa eviti?”)

Este esential ca in psihoterapie oamenii sa vorbeasca despre frustrarile lor, despre nemultumirile lor, exact asa cum le resimt ei. Cu cat iau mai mult contact cu trairile lor, cu atat efectul catarctic este mai puternic, cu atat sansele de a se detensiona si elibera de stress sunt mai mari.

Dar daca lucrurile se opresc aici, sedintele de psihoterapie ar fi asemeni unor activitati de rutina de genul facut curat, aerisit, sters praful, dat cu aspiratorul… in spatiul mental/emotional.

Da, bineinteles, in fiecare sedinta vom sterge praful asezat in timpul scurs de la ultima sedinta. Este necesar sa facem asta, nu se poate altfel.

Dar – daca ne ajunge timpul- poate mai facem si altceva: sa incercam sa punem in cuvinte ceea ce ne dorim. De preferat, intr-o maniera cat mai specifica.

A formula ceea ce iti doresti echivaleaza de multe ori cu a-ti reprezenta mental o solutie la problemele tale.

PROVOCARE:

Cum ar fi daca, de fiecare data cand te frustreaza ceva, ti-ai dezvolta obiceiul de a formula explicit

Asta ma frustreaza…

Iar cutare lucru m-ar face multumit(a), fericit(a)”

specificand cat mai clar atat ceea ce te frustreaza, cat si ceea ce te-ar multumi?

Cum ar fi daca, in fiecare zi, pe langa un “to do list” ti-ai face si un “wish list”?

Cum ar fi daca ai face aceste lucruri pentru 100 de zile consecutiv?

________________

P.S. Daca esti asemeni majoritatii oamenilor, probabil vei da “dismiss” acestei provocari.

Probabil in mintea ta va exista un comentariu de genul:” ce rost are sa spun ce vreau sotului/ sotiei/ sefului meu? Oricum nu le pasa de ce vreau eu…”

Daca nu te vei lasa prada acestui comentariu (care exprima, de fapt, o forma de rezistenta la schimbare), s-ar putea sa ai surpriza/revelatia ca

in general, oamenii vor sa indeplineasca dorintele celor apropiati.

Poate nu chiar toti. Poate nu chiar imediat. Poate nu exact in termenii tai.

Dar, in general, oamenii tind sa indeplineasca dorintele celor la care tin.

_______________

P.P.S. O alta “surpriza”/revelatie pe care s-ar putea sa o ai se refera la faptul ca a identifica ceea ce iti doresti cu adevarat, ceea ce te face fericit(a), nu este deloc un lucru simplu.

Acest fapt se datoreaza unui “antrenament” indelungat de a-ti fi ignorat dorintele, de a te focusa mult prea mult pe ceea ce trebuie in detrimentul lui ceea ce vrei.