Eu, tu, noi. Importanta spatiului personal intr-o relatie (Adevarul de week end, 31 ianuarie 2014))

Adevarul (Elena Coroianu): De multe ori exista tendinta ca la inceputul unei relatii sa-ti abandonezi prietenii din dorinta de a petrece cat mai mult timp cu partenerul. Cat de daunator este asta pentru relatie si pentru echilibrul personal?

Virgil Rîcu: Dorintele exercita presiunea de a fi satisfacute. Daca simti dorinta de a petrece mai mult timp cu partenerul, oricum nu te vei gandi decat la asta. Indeplinindu-ti dorinta, presiunea dispare, urmeaza o (foarte) scurta perioada de liniste si fericire (fericirea este absenta dorintei, dupa cum reiese si din expresia „sunt fericit, acum nu imi mai doresc nimic”), apoi apare o noua dorinta, cum ar fi aceea de a-ti revedea prietenii, si implicit o presiune de a cauta in aceasta directie.

Nu-i nicio problema aici. Asa functioneaza lucrurile. Problemele apar atunci cand suprapunem tot felul de semnificatii, izvorate din propriile temeri, peste mersul firesc al lucrurilor.
De exemplu, dupa ce el si-a satisfacut dorinta (pofta?) de a fi cu ea, incepe sa se gandeasca la o intalnire cu prietenii. Ea insa interpreteaza acest lucru prin prisma temerii ei de a fi parasita: „S-a saturat de mine asa de repede! Acum o sa ma paraseasca! De fapt, nu ma iubeste, doar s-a folosit de mine si acum ma paraseste!”
Daca nu ar exista acest comentariu mental (mai exact, daca nu ar exista teama de a fi parasita care genereaza aceasta interpretare), el s-ar duce cu prietenii, si dupa ce aceasta dorinta s-ar satisface, ar aparea foarte probabil dorinta de a o revedea pe ea.

Adevarul: Cand locuiesti cu partenerul, cum ii dai ocazia sa i se faca dor de de tine? Fara a pleca de acasa 🙂

VR: Deci dorinta ei este ca lui sa i se faca dor de ea. Carui scop serveste aceasta dorinta, ca lui sa-i fie dor de ea?
Scopului de a se intalni („mi-e dor de el, vreau sa-l vad si vreau ca si el sa simta la fel”) sau unui scop de validare („vreau ca el sa se gandeasca cu dor la mine, dar chiar in momentul asta nu vreau sa ma intalnesc cu el, am alta treaba”)?
Sau poate „vreau ca lui sa i se faca dor de mine” este o dorinta proiectata, insemnand de fapt „vreau ca mie sa mi se faca dor de el, ma sperie putin faptul ca nu simt ca-l mai doresc”?

Adevarul: Exista persoane care cred ca pentru o buna relatie cu partenerul (de lunga durata) este ideal ca fiecare partener sa aiba propriul dormitor. Ce parere aveti?

VR: O astfel de persoana are dreptate! Pentru ea, aceasta situatie este ideala. Dar daca incercam sa generalizam si sa consideram ca pentru oricine este valabil, am construit deja un pat al lui Procust!

Adevarul: Am intalnit aceasta idee si la persoane tinere (de obicei femei, care isi doreau acest lucru pentru a nu fi surprinse intr-o ipostaza mai putin atragatoare), dar si la persoane care au trecut de o anumita varsta si care motivau aceasta dorinta prin aparitia unor probleme medicale, sforaitul partenerului pe care dupa X ani nu-l mai pot accepta, etc. Asadar se poate spune ca exista o varsta potrivita la care sa se ajunga la dormitoare separate? Care ar fi aceeea?

VR: Sa observam ca atat persoanele tinere, cat si persoanele in varsta folosesc ideea dormitului separat ca strategie menita sa protejeze stabilitatea cuplului: primele pentru a-si proteja imaginea „aranjata” si a evita sa-l dezamageasca pe partener, celelalte pentru a-si proteja relatia de propria ostilitate.
Sa observam de asemenea ca multe din lucrurile pe care le fac oamenii in cuplu sunt menite sa protejeze cuplul de pericolul aparitiei unor stari emotionale care pot duce la destramarea lui (dezamagire, furie, ostilitate).

Daca analizam in profunzime situatiile, vom ajunge mereu la aceeasi concluzie: nu exista probleme, ci doar solutii! Orice problema este o solutie menita sa previna un pericol mai mare. Iar de multe ori, acest pericol exista doar in imaginatie!

Adevarul: Stiu pe cineva care odata cu mutatul intr-o locuinta noua, si-a ales mobila de dormitor cu un pat mai mic decat precedentul, pe motiv ca asa va exista mai mult contac fizic intre parteneri, motivand ca nu actul sexual in sine il urmarea, ci atingerea nonsexuala (daca pot zice asa). Ce parere aveti? (respectiva persoana are o teorie cf careia apropierea fizica – in afara contactului sexual – de genul imbratisare, sau ca sa o citez atingerea „piele pe piele“ ii apropie pe parteneri, creaza/consolideaza o legatura)

VR: A sta intr-un astfel de contact senzorial este o experienta savuroasa a intimitatii, care pe mine ma trimite cu gandul la nostalgia dupa contactul mama-bebelus.

Adevarul: Am vzt un interviu al unui actor de la Hollywood, ajuns la o varsta venerabila si care toata viata a fost insurat cu o singura femeie, inca din tinerete. Intrebat fiind care este secretul, a raspuns: „bai separate”. Ce parere aveti despre asta?

VR: Este vorba de o gluma, desigur, dar gluma este o maniera adaptativa de a comunica un adevar: a nu deveni intruziv, a nu dori sa stii chiar totul despre partener pentru a pastra un spatiu de proiectie, a nu lasa realitatea sa alunge imaginatia sunt lucruri importante in cuplu.

Adevarul: Cat de mult conteaza cum o pornesti in relatie pentru a-ti mai schimba apoi obiceiurile?
De exemplu, voi prezenta povestea unei fete care si-a cunoscut actualul sot pe cand era studenta la Facultatea de Arte Plastice. La momentul acela talentul ei parea un atu, iar iubitul ei era mandru de ea. Cu toate acestea, cand s-au mutat impreuna si ea a vrut ca intr-un colt al balconului sa-si instaleze sevaletul (pt ca acolo avea cea mai buna lumina si nici nu ocupa spatiul din locuinta) el s-a opus vehement. Ea a cedat si nu si n-a mai pictat. Dupa ani de casatorie si (vreo doi de la nasterea copilului) printre alte certuri si suparari ale ei fata de comportamentul sotului este si faptul ca nu o lasa sa picteze.
Ce parere aveti despre aceasta situatie?

VR: Cred ca in aceasta poveste, ca in toate povestile, sunt multe lucruri nespuse.
O poveste este asemenea unui tablou: exista lucruri in prim plan si lucruri in fundal. Daca ai aduce in fata lucrurile din fundal, perspectiva s-ar schimba semnificativ.

Asa cum este povestit cazul, pare ca el nu o lasa pe ea sa picteze, ca are ceva impotriva pasiunii si talentului ei. Dar, daca suntem atenti, el nu a fost de acord ca ea sa picteze pe balcon! – interesant, motivele lui sunt trecute sub tacere. Eu pot sa imi imaginez, de exemplu, ca a picta pe balcon lui i se parea mult prea ostentativ, poate ca se jena de vecini sau de trecatori…sau poate era gelos!
Perspectiva se schimba: el nu are nimic impotriva pictatului, lui nu-i plac tendintele ei exhibitioniste sau el nu are incredere in fidelitatea ei.

Reintorcandu-ne la ea, ramane intrebarea: oare nu a renuntat prea usor la pictat? Multi dintre noi stim foarte bine ca, in copilarie, daca ne pasiona o carte, citeam si la lumina lanternei, a lumanarii sau chiar a clarului de luna!
La fel si eroina noastra, daca ar fi fost devorata de pasiunea pictatului, ar fi pictat si la lumina lunii! Prin urmare, poate ca nu ar strica sa se intrebe daca nu cumva se ascunde in spatele scuzei ca nu o lasa sotul.

Adevarul: Daca nu ai alte hobbyuri fata de cele ale partenerului, exista riscul sa devii plictisitor pentru partener?

VR: Multe persoane pun intrebarea aceasta. Este o intrebare care izvoraste din frica. Iar de ce iti este frica, nu scapi.
Multe persoane adopta tot felul de strategii pentru a nu deveni plictisitoare, dar – intrucat initiativele lor nu  sunt spontane, nu sunt firesti – automat genereaza crispare, incordare, iar rezultatul este exact opusul: ele devin obositoare pentru partenerul lor.

Teama de a nu deveni plictisitoare ascunde o frica de respingere sau chiar de abandon. Aceate temeri trebuie infruntate si depasite.

Adevarul: Iesirile cu fetele/baietii sunt „sanatatea” unei relatii asa cum se zice?

VR: O persoana care se simte bine cu ea insasi, o persoana care se simte implinita, gaseste satisfactie in multe activitati (profesie, hobby-uri, sport, calatorii) si in multe tipuri de relatii (de cuplu, de prietenie, profesionale).
Gandind intr-o maniera fengshui, fericirea este asociata unui echilibru intre „energiile” specifice acestor activitati si relatii. Acestea se potenteaza unele pe altele, iar un exces intr-o directie determina o carenta in alta etc.
Un focus prea mare pe viata de cuplu genereaza un dezechilibru. In acest sens, iesirile cu fetele/baietii sunt „sanatatea” unei relatii – ele restabilesc echilibrul (generator de fericire) pierdut prin excesul de focus asupra relatiei.
___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Eu, tu, noi. Importanta spatiului personal intr-o relatie’ aparut in Adevarul Week End, 31 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

 

Managementul conflictelor – in cuplu si nu numai (I) (Adevarul de week end, 25 ianuarie 2014)

Adevarul (Elena Coroianu): Conflictele pot aparea in orice relatie, important este cum le gestionezi. Dar cum iti alegi cauzele pentru care merita sa lupti si cand lasi de la tine fara a aparea frustrarea? Exista si certuri ‘bune’?

Virgil Rîcu: Luptam pentru valorile noastre, pentru preferintele noastre, in general pentru toate lucrurile cu care ne identificam. Luptam de asemenea pentru a proteja partile sensibile si vulnerabile din noi. Mai pe scurt spus, luptam pentru ceea ce iubim.

Adevarul: Cand sa lasi de la tine si cand nu? Cum iti stabilesti aceste limite astfel incat sa fii impacat cu tine insuti si sa poti avea o relatie functionala?

VR: Ceea ce trebuie sa lasi de la tine sunt…atitudinile si comportamentele care izvorasc din malitie, din afecte precum furia, gelozia, invidia, dorinta de razbunare.
Orice conflict implica agresiune, iar calea catre rezolvarea lui presupune sa renunti la agresiune.

Asta nu inseamna sa te umilesti, sa devii pres, sa te lasi calcat in picioare. Inseamna sa exprimi ceea ce crezi in mod asertiv, cu demnitate, fara insa sa doresti sa iti ranesti partenerul de discutie sau sa-i impui neaparat punctul tau de vedere.

Altfel spus, este extrem de important sa putem respecta dreptul celuilalt de a avea un punct de vedere diferit de al nostru, de a avea preferinte diferite de ale noastre, de a fi diferit de noi.
Mai specific, e nevoie sa invatam sa respectam dreptul celuilalt de a refuza ceea ce ii propunem noi; in mod analog, e nevoie sa indraznim sa facem uz de dreptul nostru de a refuza orice propunere/ impunere cu care nu suntem de acord.

Adevarul: Cum treci peste un conflict?
VR: Facand din clarificare o prioritate. E nevoie sa intelegi clar ce vrea sau ce il deranjeaza pe celalalt si e nevoie de asemenea sa exprimi clar ceea ce te deranjeaza si ceea ce iti doresti.

Majoritatea conflictelor escaladeaza pentru ca nu se incearca sa se clarifice ce anume deranjeaza de fapt. Niciunul nu are rabdarea de a-l asculta pe celalalt, amandoi devin defensivi si se ajunge rapid la o comunicare in genul turnului Babel. Fiecare respinge ce spune celalalt si focus-ul este pe cine are mai multa dreptate.

Clarificarea este conditionata de disponibilitatea pentru a-l asculta atent pe celalalt si de a primi ceea ce are sa-ti spuna. Este necesara o atitudine non-defensiva si un interes pentru a intelege ce l-a nemultumit pe celalalt. In felul acesta, lucrurile nu se mai iau personal si exista o mult mai mare obiectivitate.

Unul din cele mai uimitoare insight-uri cu privire la relatiile interumane este acela ca majoritatea oamenilor este dispusa sa indeplineasca dorintele celor apropiati! Mai mult, simt parere de rau, iar uneori chiar vinovatie daca nu o fac!
Doar ca cea mai mare parte a oamenilor nu stiu sa ceara!

Ei pornesc de la presupunerea ca celalalt va fi deranjat de cererea lor, acest gand deja ii infurie si atunci cer intr-o maniera ostila sau nici nu mai cer, ci incep direct sa reproseze!

Daca in schimb si-ar exprima dorintele fara sa exercite presiune in vederea indeplinirii lor, fara sa fie manipulativi, ar avea surpriza sa vada ca de multe ori ceilalti sunt dispusi sa contribuie la realizarea dorintelor lor.
Daca suntem atenti, putem lesne observa ca ceilalti resping nu atat dorintele noastre, cat mai ales maniera agresiva si lipsita de respect in care le comunicam.

Adevarul: Conflictele dese sunt un semn clar ca respectivii n-ar trebui sa mai formeze un cuplu?

VR: Nu. Inseamna ca cei doi ar trebui doar sa renunte la atitudinile combativ/defensive exagerate si sa inceapa sa se asculte unul pe celalalt.

Adevarul: Daca majoritatea certurilor sunt pornite de un singur partener, problema este la el (e el neimpacat cu sine…) sau la cuplu?

VR: Ce ne intereseaza de fapt? Cine este „vinovatul”? A transforma locuinta intr-un tribunal nu e o idee prea placuta.

Mult mai util ar fi ca fiecare sa incerce sa se ocupe de contributia sa la situatia din cuplu: il asculta pe celalalt? Este preocupat(a) sa se pozitioneze superior („eu  am dreptate, tu nu”, „eu am argumente logice, tu esti irational(a)”)? Sau invers, tinde sa se pozitioneze inferior, evita sa spuna ce crede, ce vrea („ca sa fie liniste in casa”), nu are curajul de a-si asuma o atitudine demna? Este mult prea incordat(a)?  si-a pierdut simtul umorului? etc

Adevarul: Se intampla de multe ori sa fii nervos si, fara sa fii constient de ce faci, te razbuni pe partener. Cum sa eviti astfel de situatii? Daca s-a petrecut, cum indrepti lucrurile?

VR: Se intampla de multe ori sa te enervam la serviciu si sa ne descarcam nervii acasa. Se intampla de asemenea sa fi fost suparati mai de mult pe partener(a), dar sa fi reprimat aceasta suparare; atunci cand suntem obositi, cenzura (stapanirea de sine) scade si supararea mai veche iese la suprafata. In primul caz, ma gandesc ca a-ti cere simplu scuze, invocand motivele adevarate ale iritarii (stresul de la serviciu) ar fi suficient. In al doilea caz, problema a fost pusa pe masa si momentul clarificarii a sosit.

Adevarul: Daca unul dintre parteneri este genul care nu spune ce il deranjeaza (chiar si atunci cand il deranjeaza ceva), exista sanse ca problemele sa dispara in timp sau in toate cazurile este vorba despre ceva latent, care la un moment dat va izbucni intr-o cearta mult mai rea decat ar fi fost daca toate se discutau la timpul lor?

VR: A doua varianta este mult mai probabila.

(…)

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Cum sa manageriezi conflictele in cuplu’ aparut in Adevarul Week End, 25 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

Despre vocatia de salvator

Elena Coroianu (Adevarul): De ce simt oamenii nevoia sa-i schimbe celuilalt viata in bine, sa-l salveze? Ce se ascunde in spatele dorintei de a fi „salvator“?

Virgil Rîcu: Sa ne imaginam ca suntem intr-o masina pe care o conduce altcineva. La un moment dat, soferul atipeste si exista riscul coluziunii cu un alt vehicul. Observand asta, ne panicam si il alertam din toate puterile pe sofer.

Facand asta, vrem sa il salvam pe el? Vrem sa il salvam numai pe el?

Cred ca raspunsul sincer este ca vrem sa il salvam pe el, dar si pe noi in egala masura (sau poate chiar in mai mare masura!); eventual, si pe cei din vehiculul cu care riscam sa coluzionam.

Cei care isi asuma rolul de salvator sunt persoane care in copilarie au simtit ca adultii dragi lor (parinti, bunici etc) si de care ei depindeau in mod firesc au fost pe cale sa derapeze, sa se scufunde, sa deraieze (psihologic, bineinteles). Sesizand asta, copiii au simtit panica si s-au straduit sa-i trezeasca, sa-i ajute, sa-i repare, sa-i vindece.

Aceasta situatie si acest rol i-au marcat, i-au „formatat”, astfel incat la varsta adulta inconstient ei merg in directia in care s-au „specializat”.
Mai mult, cei din jur simt competentele lor de salvator si inconstient ii invita sa joace acest rol pentru ei.

Ca adultul “salvator” pastreaza inca in el copilul disperat care a fost este evident in faptul ca adesea un salvator este dependent de cel pe care vrea sa-l salveze.