Secretul unei psihoterapii de succes

Care-s conditiile ca psihoterapia ta personala sa fie o psihoterapie de succes?

– Sa intalnesti un psihoterapeut remarcabil?

– Sa ai o compatibilitate excelenta cu psihoterapeutul?

– Psihoterapia ta sa inceapa exact la momentul potrivit?

Cu siguranta, toate aceste lucruri sunt importante.

Dar tind sa cred ca ingredientul secret al succesului in terapia personala este altul.

Si este vorba despre acelasi ingredient care face ca un om sa aiba succes in matematica, muzica, dans, moda, filosofie etc.

Este usor de observat…

Un elev bun la matematica iubeste matematica.

Un muzician talentat iubeste muzica, poate chiar traieste pentru muzica.

Un filosof este fascinat de contemplatie, se hraneste din placerile subtile ale contemplatiei.

Pe scurt, pentru a avea succes intr-un domeniu/activitate, pe langa efortul depus cu perseverenta, trebuie sa iti si placa, sa ai o afinitate pentru domeniul/activitatea respective.

Succes = pasiune/dragoste/afinitate + efort perseverent

In mod similar, pentru ca terapia ta personala sa aiba succes, este nevoie sa-ti placa psihoterapia. Psihoterapia ca proces si disciplina in sine, cu ceea ce implica ea in mod specific: o inclinatie catre introspectie, o curiozitate in raport cu trairile tale, o dorinta de a investiga si intelege motivatiile ascunse din spatele comportamentelor, o atractie fata de a-ti contempla sentimentele si o placere, deopotriva subtila si fascinanta, de a medita asupra lor.

Aceasta idee poate parea neobisnuita multora, caci marea majoritate a oamenilor ajunge in cabinetele de psihoterapie doar fortata de imprejurari.

Adusi de suferinta, reactia cea mai probabila este: „Cum sa-mi placa psihoterapia?! Vreau sa se termine cat mai repede si sa ma intorc la viata mea de dinainte!”

Dar, spre deosebire de modelul medical, in care pacientul isi permite luxul de a ramane nestiutor pe durata intregului tratament, in psihoterapie progresul se realizeaza doar pe masura ce clientul se familiarizeaza cu mintea sa, ajunge sa o cunoasca, mintea si viata sa devin obiectul sau de studiu.

Daca vii la terapie doar pentru a scapa de simptome…

Pentru a afla „trucuri” prin care sa-ti determini iubitul sau iubita sa se intoarca la tine…

Sau sa-ti „controlezi” seful…

Daca soliciti o terapie de cuplu doar pentru a-l schimba pe omul de langa tine, refuzand sa privesti catre propria persoana…

probabil terapia iti va alina din suferinta si te va ajuta sa depasesti situatia de criza, dar nu va avea efecte transformatoare profunde. Ca sa apelez la o sintagma mult uzitata in literatura americana de self-help, nu iti va schimba viata.

Pentru ca psihoterapia ta personala sa aiba succes, in adevaratul sens al cuvantului, pentru a-ti schimba viata, este nevoie sa atingi acel nivel in care:

devii curios, atras, fascinat de procesul explorator specific psihoterapiei, in care navighezi printre sentimente si dorinte periculoase,

ajungi sa iubesti si sa fii mandru de acele momente in care reusesti sa gasesti in tine curajul de a-ti infrunta fricile,

iti cultivi gustul pentru placerile subtile, rafinate, ale introspectiei, te lasi hranit de ele, le descoperi savoarea.

Asa cum bine se spune,

Orice poveste de succes este, in ultima instanta, o poveste de dragoste.

Intre prieteni: cand el(ea) are si tu nu

Prietenia implica iluzia primatului similitudinilor asupra diferentelor.

In plan constient, rational, este evident ca cei care sunt prieteni au ceva in comun: un anumit set de valori, preferinte, experiente comune, un mod asemanator de a privi lumea care ii leaga, ii uneste.

La nivel inconstient insa, prietenia este traita in termeni mai radicali, absolutisti: „noi suntem la fel”.

Iar acest „suntem la fel” poate implica uneori faptul ca „noi suntem egali” sau ca „suntem noi impotriva lumii (celorlalti)”.

Din aceste motive, atunci cand intr-un grup de prieteni cineva face o schimbare (se casatoreste, face un copil, isi ia o casa sau se inscrie la un doctorat/MBA), asta declanseaza in grup o criza.

Ceilalti din grup simt presiunea de a face la randul lor o schimbare in aceeasi directie… pentru a fi din nou „la fel”, pentru a fi din nou (relativ) egali.

Intr-un grup de prieteni format din cupluri, daca un cuplu se casatoreste, acest cuplu da tonul: la scurt timp dupa, si celelalte cupluri incep sa faca planuri de casatorie.

Sau daca un cuplu face un copil, imediat aceeasi idee incolteste in mintea celorlalte cupluri: si alti copii incep sa apara.

Sau daca intr-un cerc de prieteni cu ambitii profesionale, cineva se inscrie la un doctorat/MBA, ceilalti se simt „inspirati” (mai corect spus, „presati”) sa faca, la randul lor, un curs postuniversitar.

O puteti privi ca pe o competitie (toti vor sa se compare favorabil cu ceilalti, nimeni nu vrea sa ramana mai prejos) sau o puteti privi ca pe o teama de abandon (nimeni nu vrea sa fie lasat in urma).

Cercul de prieteni este urmașul, locțiitorul, substitutul cercului familial – de aici persistența unei iluzii de cvasifuziune, grupul este resimtit ca un tot unitar.

Diferentierea este resimtita ca periculoasa.

„A fi la fel” echivaleaza cu „a fi impreuna”.

A fi diferit implica ideea de separare, asociata cu multa anxietate.

Ce se intampla atunci cand cineva nu tine pasul cu schimbarile din viata celorlati prieteni?

Un prieten incepe o afacere pe cont propriu si prospera, celalalt ramane angajat, legat de un job pe care il uraste…

Doua adolescente sunt nedespartite si apoi una din ele isi face un prieten…

Iluzia „noi suntem la fel” se prabuseste sub impactul realitatii.

Persoana care „ramane in urma” se simte parasita, tradata… chiar daca realizeaza caracterul „irational” al acestor trairi.

Doua prietene bune, Ana si Bea, ambele casatorite, decid amandoua ca este vremea ca fiecare sa faca un copil si sunt entuziasmate de idee. Apoi Ana ramane insarcinata, iar Bea – in ciuda tuturor eforturilor, nu reuseste…

Ana se bucura pentru reusita proprie si ii pare rau pentru nereusita Beei.

Bea se bucura pentru reusita Anei, dar in acelasi timp, in adancul ei, se simte trista si in unele momente geloasa, invidioasa… si asta o face sa se simta vinovata. Pentru ca ii este greu sa-si ascunda adevaratele trairi, evita intalnirile cu Ana.

Ana intuieste suferinta Beei si, pentru a o nu expune si mai mult suferintei, o evita la randul ei.

In timp, cele doua prietene se distanteaza…

Daca, dupa un timp, Bea reuseste sa ramana insarcinata, cele doua prietene se reconecteaza: acum sunt din nou „la fel”. Si „egale”.

Dar daca Bea nu reuseste sa ramana insarcinata?

Cum se poate invinge sentimentul de lipsa, de gelozie, de invidie, de inferioritate?

Gelozia, invidia, inferioritatea – toate aceste sentimente sunt posibile in conditiile unei ingustari ale campului constiintei: persoana care le experimenteaza se identifica in totalitate cu rolul „celui care nu are”.

Este ca si cum lumea intreaga s-ar restrange la lucrul pe care nu il are. Si atunci a nu avea acel lucru este trait ca si cum nu ar avea nimic.

A nu avea nimic este echivalat cu a nu valora nimic.

Sentimentul valorii proprii este serios amenintat.

In consecinta, „antidotul” pentru sentimentele de gelozie, de invidie, de inferioritate implica actiuni de largire a campului constiintei, de constientizare a valorii proprii si de identificare cu un rol pozitiv.

Altfel spus, poate ca nu am un copil sau o afacere proprie prospera, dar am altceva (care e important in ochii mei), am un drum propriu al meu care merita parcurs, am un proiect de viata al meu cu care ma identific.

Viata implica diferentiere continua si un efort constant de a defini directia in care vrem sa mergem.

Gelozia, invidia, sentimentul de inferioritate isi pierd din forta atunci cand stim cine suntem si incotro vrem sa mergem.

Seminar “Culpabilitatea inconstienta”, 9 iunie 2017

ASOCIATIA ROMANA DE PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA

FUNDATIA ROMANO-OLANDEZA PENTRU PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA

organizeaza seminarul

CULPABILITATEA INCONSTIENTA

– Despre autosabotaj, refuzul fericirii si frica de succes –    

Bucuresti, 9 iunie 2017, orele 19-21

 Foarte multi oameni nu au succes nu pentru ca nu sunt capabili sa il obtina, ci pentru ca – la nivel inconstient – il refuza.

Fuga de fericire si frica de succes au la baza sentimente profunde si inconstiente de culpabilitate.

Folosind un limbaj accesibil neinitiatilor si multe exemple din practica clinica, lectorii isi propun sa prezinte motivele inconstiente care ii determina pe cei mai multi oameni sa se autopedepseasca, sabotandu-si sansele catre success si fericire.

Seminarul se adreseaza:
– psihoterapeutilor incepatori, indiferent de orientarea psihoterapeutica;
– psihologilor;
– medicilor;
– studentilor la psihologie/medicina/stiinte sociale;
– nespecialistilor, tuturor celor interesati de autocunoastere si dezvoltare personala, curiosi sa afle cum se abordeaza problemele in psihoterapia psihanalitica.

Lectori: Virgil Rîcu, Mădălina Andronescu, Mircea Zgârdău, psihoterapeuti, membri ai Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica (ARPP).

Data si locul desfasurarii seminarului:

Seminarul va avea loc vineri, 9 iunie 2017, intre orele 19:00 – 21:00, la sediul Fundatiei Romano-Olandeza pentru Psihoterapie Psihanalitica din str. Dr. Lister nr. 10, Cotroceni.

NU se percepe taxa de participare.

Numarul de participanti este limitat la 20.

Pentru INSCRIERI, contactati Virgil Rîcu la adresa virgil.ricu@gmail.com.

 
Nu se ofera credite de la Colegiul Psihologilor.