Category Archives: Uncategorized

Seminar “Culpabilitatea inconstienta”, 9 iunie 2017

ASOCIATIA ROMANA DE PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA

FUNDATIA ROMANO-OLANDEZA PENTRU PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA

organizeaza seminarul

CULPABILITATEA INCONSTIENTA

– Despre autosabotaj, refuzul fericirii si frica de succes –    

Bucuresti, 9 iunie 2017, orele 19-21

 Foarte multi oameni nu au succes nu pentru ca nu sunt capabili sa il obtina, ci pentru ca – la nivel inconstient – il refuza.

Fuga de fericire si frica de succes au la baza sentimente profunde si inconstiente de culpabilitate.

Folosind un limbaj accesibil neinitiatilor si multe exemple din practica clinica, lectorii isi propun sa prezinte motivele inconstiente care ii determina pe cei mai multi oameni sa se autopedepseasca, sabotandu-si sansele catre success si fericire.

Seminarul se adreseaza:
– psihoterapeutilor incepatori, indiferent de orientarea psihoterapeutica;
– psihologilor;
– medicilor;
– studentilor la psihologie/medicina/stiinte sociale;
– nespecialistilor, tuturor celor interesati de autocunoastere si dezvoltare personala, curiosi sa afle cum se abordeaza problemele in psihoterapia psihanalitica.

Lectori: Virgil Rîcu, Mădălina Andronescu, Mircea Zgârdău, psihoterapeuti, membri ai Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica (ARPP).

Data si locul desfasurarii seminarului:

Seminarul va avea loc vineri, 9 iunie 2017, intre orele 19:00 – 21:00, la sediul Fundatiei Romano-Olandeza pentru Psihoterapie Psihanalitica din str. Dr. Lister nr. 10, Cotroceni.

NU se percepe taxa de participare.

Numarul de participanti este limitat la 20.

Pentru INSCRIERI, contactati Virgil Rîcu la adresa virgil.ricu@gmail.com.

 
Nu se ofera credite de la Colegiul Psihologilor.

 

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Seminar “Rezistenta in psihoterapie”, 6 aprilie 2017

ASOCIATIA ROMANA DE PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA

FUNDATIA ROMANO-OLANDEZA PENTRU PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA

organizeaza seminarul

REZISTENTA IN PSIHOTERAPIE

– Cum o recunoastem si cum o abordam –

 Bucuresti, 6 aprilie 2017, orele 19-21

 Lucrul cu rezistenta este o parte a travaliului analitic care determina cele mai mari schimbari in pacient si care distinge tratamentul psihanalitic de orice alt fel de tratament”.     Sigmund Freud

Orice schimbare are loc in conditii de rezistenta, iar lucrul acesta este cu atat mai vizibil in cabinetele de psihoterapie.

Folosind un limbaj accesibil neinitiatilor si multe exemple din practica clinica, lectorii isi propun sa prezinte diversele forme pe care le poate imbraca rezistenta, precum si atitudinile terapeutice recomandate pentru depasirea lor.

Seminarul se adreseaza:
– psihoterapeutilor incepatori, indiferent de orientarea psihoterapeutica;
– psihologilor;
– medicilor;
– studentilor la psihologie/medicina/stiinte sociale;
– nespecialistilor, tuturor celor interesati de autocunoastere si dezvoltare personala, curiosi sa afle cum se abordeaza problemele in psihoterapia psihanalitica.

Lectori: Virgil Rîcu, Emilian Voiculescu, psihoterapeuti, membri ai Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica (ARPP).

Data si locul desfasurarii seminarului:

Seminarul va avea loc joi, 6 aprilie, intre orele 19:00 – 21:00, la sediul Fundatiei Romano-Olandeza pentru Psihoterapie Psihanalitica din str. Dr. Lister nr. 10, Cotroceni.

NU se percepe taxa de participare.

Numarul de participanti este limitat la 20.

Pentru INSCRIERI, contactati Virgil Rîcu la adresa virgil.ricu@gmail.com.

 
Nu se ofera credite de la Colegiul Psihologilor.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Maturizarea copilului poate schimba relatia dintre parinti? (Adevarul de Week End)

Adevarul (Elena Coroianu): Cum credeti ca este influentata relatia parintilor de copilul ajuns la adolescenta? Altfel spus, adolescenta este o perioada critica. Framantarile adolescentului ajung sa isi puna amprenta pe relatia parintilor?Teenager

Virgil Rîcu: Adolescenta copilului reactiveaza in parinti amintiri si propriile conflicte din perioada adolescentei lor. Privindu-si copilul adolescent, parintii isi reamintesc de propria adolescenta, de framantarile lor din acea perioada, de maniera in care au facut fata acelor framantari, dileme, conflicte cu care s-au confruntat atunci.

Ei tind sa-i impuna copilului aceleasi atitudini si maniere de rezolvare a problemelor. Ori, foarte posibil, aceste maniere de rezolvare a problemelor nu au fost aceleasi la ambii parinti. Ei pot sa se certe pe tema „cum este mai bine sa faci in cutare situatie”.

Adevarul: Exista situatii cand copilul si unul dintre parinti se aliaza (impotriva celuilalt parinte sau nu). Este aceasta o situatie benefica pentru copil? Dar pentru relatia dintre parinti?

VR: Aceste aliante se realizeaza mai ales atunci cand unul dintre parinti adopta o atitudine autoritara exagerata. Celalalt parinte nu este de acord si atunci se aliaza in ascuns cu copilul. Intr-un fel, este o strategie benigna de supravietuire in conditii de opresiune exagerata.

Se intampla insa si varianta „maligna”: unul dintre parinti (de obicei mama, dar nu intotdeaua) ii submineaza autoritatea celuilalt, il exclude pe acesta si il denigreaza constant in fata copilului. In felul acesta, copilul mosteneste un model relational disfunctional care-i va crea mari probleme in trairea intimitatii.

Adevarul: De multe ori cand copilul ajunge intr-o situatie neplacuta (face o “prostie”) parintii ajung sa se invinovateasca unul pe altul (“este vina ta ca a facut asta”, “tu stiai” sau in cazul fetelor, tatal o acuza pe mama: “asa ai educat-o”). in mod normal astfel de acuzatii nu ar tb sa existe. Pot aceste acuzatii sa strice relatia de cuplu? Ce este de facut in aceasta situatie?

VR: Daca privim dincolo de aparentele imediate, sesizam cu usurinta in aceste acuzații pareri de rau si enervare izvorata din neputinta. Cei care acuza o fac pentru a se debarasa de propriile sentimente de neputinta si vinovatie. In mod normal, aceste acuzatii n-ar avea cum sa strice o relatie solida intre parinti intrucat, dupa etapa de enervare, ies repede la lumina parerile de rau.

Adevarul: Adolescenta copilului ii transforma pe parinti din modele, “eroi”, in antieroi si obiectul criticii lor severe. Cum ii castigi increderea unui adolescent? Cum comunici cu el?

VR: Adolescentul se razvrateste impotriva autoritatii parentale si are nevoie sa faca asta, ii este benefic. Fara aceasta rebeliune, ei nu s-ar putea separa in plan psihic de parinti, nu ar putea deveni autonomi, nu ar putea deveni adulti, nu si-ar putea asuma propria autoritate, propria putere.

Dar rebeliunea este doar o parte din intregul tablou. Cealalta parte se refera la faptul ca adolescentul are inca nevoie de sustinere, de afectiune. In multe momente, el este inca un copil.
Ce poate face un parinte este sa inteleaga intregul tablou: sa tolereze rebeliunea, critica adolescentului, sa nu incerce sa le inabuse prin demonstratii in forta a autoritatii parentale; de asemenea, sa-si sustina emotional copilul, sa-l incurajeze, sa transmita mesajul ca are incredere in fondul bun al adolescentului si in capacitatea acestuia de a discerne ceea ce este bine pentru el.

Adevarul: Parintii au tendinta sa fie cat mai protectori. Cum iti stavilesti aceasta pornire pentru a nu-i crea copilului un handicap in loc de avantaj? De multe ori pe aceasta tema sunt si discutii in cuplu. Cum le depasesti?

VR: Atitudinea hiperprotectoare a parintelui echivaleaza cu o mare neincredere in capacitatea copilului sau de a se descurca singur.

Daca parintele este atent si sincer cu sine, poate descoperi ca aceasta neincredere in copil este fie o proiectie (parintele nu are incredere nici in sine si atunci gandeste ca si copilul sau e la fel), fie  este o dorinta ascunsa ca acesta (copilul) sa nu se descurce singur.

Multe mame se regasesc in acest ultim caz. De ce o mama si-ar dori ca al sau copil sa nu se descurce singur? Ca sa nu o paraseasca, ca sa aiba intotdeauna nevoie de ea.

Adevarul: Ce faci daca vezi ca partenerul tau “sufoca” inca din fasa orice pornire de independenta a copilului? Cum gasesti echilibrul (si al relatiei dintre parinti si al partenerului cu copilul?)

VR: Este util sa constientizam ca orice intervenție in forta poarta in sine amprenta fricii. Parintele care sufoca in fasa orice pornire de independenta a copilului este un parinte care se teme foarte tare.

De ce se teme?De propriile fantezii! In special fantezii legate de ideea de (in)dependenta, de lipsa de control, pe care le proiecteaza asupra copilului.

 De exemplu, un parinte (mama sau tata, in egala masura) se poate teme ca daca nu este strict(a) cu fata sa adolescenta, aceasta isi va face de cap si se va comporta ca o curva – aceasta fantezie vorbeste mai mult despre parinte decat despre fata: parintele are multe conflicte nerezolvate legate de propria sexualitate, inconstientul parintelui abunda de fantezii sexuale reprimate;

 Sau un parinte se teme ca fiul sau se va inhaita cu tot felul de derbedei si va deveni un „drogat” sau un delincvent – aceasta fantezie vorbeste de asemenea mai mult despre parinte: inconstientul parintelui musteste de dorinte dependente sau agresive.

In fine, un parinte poate strivi in fasa pornirile de independenta ale adolescentului pentru ca exact asta au facut parinții lui cu el, iar acum, la randul sau, face si el acelasi lucru cu copilul sau (mecanismul se numeste identificarea cu agresorul).

Deci, daca partenerul tau sufoca in fasa pornirile de independenta ale copilului, cauta un moment potrivit pentru a-l intreba de ce se teme de fapt.

_______________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Maturizarea copilului poate schimba relatia dintre parinti’ aparut in Adevarul Week End, 10 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

De ce contrariile se atrag (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Cu cat două persoane par mai diferite, cu atat par sa fie mai atrase una de cealalta. Poate fi relatia lor una de succes pe termen lung sau diferentele ajung sa isi spuna cuvantul? Altfel spus, contrariile se atrag, dar pentru cata vreme?

Virgil Rîcu: Peste tot vedem exemple de cupluri formate in baza criteriului de complementaritate: un introvertit cu o extravertita, o pragmatica cu un idealist, o persoana dominanta cu una supusa, o persoana sobra, austera cu una plina de vicii, o rafinata cu un „golan” („Doamna si vagabondul”), o persoana oversexy cu una frigida, o altruista cu un zgarcit egoist, o hiper-responsabila cu un iresponsabil etc.

Este clar ca extremele (contrariile) se atrag. De ce se atrag este insa mai putin clar.

Intuim cumva ca extremele se atrag pentru a se completa. Ele sunt extreme, adica departe de punctul de echilibru, si au nevoie de contrariul lor pentru a se echilibra. Daca o persoana situata la o extrema se cupleaza cu o persoana aflata la cealalta extrema, entitatea cuplului ofera o medie care se apropie de echilibru, adica de functionarea optima.

Daca perspectiva comuna porneste de la afirmatii de genul „Ea este total diferita de el” sau „El este exact opusul ei”, abordarea psihanalitica contrazice aceasta perspectiva si ofera o viziune interesanta asupra acestor cupluri.

Dpdv psihanalitic, in ciuda aparentelor, acesti oameni nu sunt atat de diferiti.
Multi dintre noi suntem familiarizati deja cu ideea ca oamenii functioneaza pe doua niveluri, unul constient si altul inconstient, iar ceea ce se promoveaza, se declara la nivel constient poate fi sustinut sau contrazis de ceea ce se intampla la nivel inconstient.

Astfel, un copil (sa zicem o fetita) care este „dresat” strict, in ideea de a avea o educatie distinsa, isi va reprima foarte puternic tendintele naturale (sexuale si agresive). Acestea nu dispar, cum si-ar dori parintii, ci doar „coboara” in inconstient. La varsta adulta, se poate intampla ca aceasta persoana sa se simta atrasa „inexplicabil” de barbati „dezinhibati”, grosolani, grobieni, care intrupeaza tot ceea ce a reprimat ea de-a lungul istoriei sale personale si astfel avem scenariile „Doamna si vagabondul”, „Frumoasa si bestia” etc.

Privind big-picture-ul, ea si el nu sunt atat de diferiti. El corespunde partii inconstiente refulate din ea. Prin relatia cu el, ceea ce ea a refulat se intoarce la ea. Ea traieste deci cu ceea ce a respins, dar – atentie! – inca nu indrazneste sa isi asume constient.

In mod analog, un barbat „iresponsabil” isi „externalizeaza” partea sa responsabila pasand acest rol unei partenere care il preia cu satisfactie ascunsa; la randul sau, partenera hiper-responsabila nu poate tolera propriile dorinte „vicioase” si „iresponsabile” si atunci le „depune” la partenerul infantil, iresponsabil si vicios.

Inconstientul unui introvertit timid mocneste de dorinta de a fi pe scena, in lumina reflectoarelor; nu indrazneste insa sa isi asume aceste dorinte si atunci se cupleaza cu o extravertita volubila si dezinvolta care devine purtatoarea de cuvant a cuplului.

Alt exemplu: o persoana se construieste pe sine ca idealista prin reprimarea „curiozitatilor” sale pragmatice pe motiv ca nu vrea „sa se murdareasca” cu acele aspecte „meschine” care tin de bani; totusi aceasta idealista se casatoreste cu o persoana pragmatica, care personifica ceea ce ea a reprimat. La nivel constient, idealista il dispretuieste pe pragmatic; la nivel inconstient, ea hraneste, incurajeaza placerile pragmaticului si se bucura de avantajele aduse de acesta.

In mod similar, o persoana excesiv dominanta, agresiva, sadica, afiseaza aceste trasaturi in lumina reflectoarelor, dar in culisele mintii ei mocnesc multe  dorinte masochiste, de dependenta si pasivitate pe care ea nu le tolereaza. Prin urmare, isi gaseste un partener care sa intruneasca aceste trasaturi pe care nu le poate tolera la propria persoana si in felul acesta se intregeste.
La randul sau, partenerul submisiv, victima, masochist,  are mintea imbibata de fantasme agresive pe care nu indrazneste sa si le asume si atunci se cupleaza cu cineva care este dispus sa o faca.

Rezumand, partenerul complementar este o oglinda pentru noi, el intrupeaza acele trasaturi din inconstientul nostru pe care noi nu indraznim sa ni le asumam.

Cat dureaza relatia contrariilor?
Poate dura foarte mult, dat fiind faptul ca aceasta relatie furnizeaza o reintregire, o completare, o echilibrare pentru fiecare din membrii cuplului.

In momentul in care unul din membrii cuplului se dezvolta personal, recunoscandu-si si asumandu-si tendintele reprimate pana atunci, prezenta celeilate extreme nu mai este atat de necesara. Cealalta persoana are acum sansa sa se schimbe la randul sau. Daca va refuza aceasta oportunitate, poate parasi cuplul cautandu-si un partener care sa fie ceea ce actualul partener a fost candva, dar acum refuza sa mai fie.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce ajung sa formeze un cuplu oameni extreme de diferiti’ aparut in Adevarul Week End, 3 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Psihoterapie si psihanaliza, Uncategorized

O sotie frumoasa – ingredientul secret al casniciei fericite? (Adevarul de week end, 3 ian. 2014)

Adevarul (Elena Coroianu): O cercetatoare din statul american Texas a descoperit ca barbatii casatoriti cu femei frumoase au casnicii mai fericite, iar nivelul de satisfactie maritala se mentine in timp la un nivel inalt. La randul lor, sotiile frumoase s-au declarat, in medie, mai satisfacute, iar autorii studiului au atribuit acest nivel de satisfactie urmatorului principiu: un sot mai fericit face ca mariajul in sine sa fie mai fericit.

Potrivit acestui studiu, gradul de atractivitate al sotului nu influenteaza nivelul de fericire si de satisfactie al sotiilor.
Studiul a fost intreprins pe o populatie de peste 450 de tineri casatoriti, pe parcursul unei perioade de patru ani. Cum comentati acest studiu?

Virgil Rîcu: Ceea ce imi spuneti despre acest studiu ma duce cu gandul la un documentar celebru difuzat in urma cu cativa ani de Discovery Channel in care cercetarile demonstrau ca frumusetea ajuta in toate cele: oamenii frumoși obtin slujbe mai usor, promoveaza mai repede, primesc salarii mai mari, se bucura de mai multa popularitate in randul colegilor si cunosc o ascensiune mult mai spectaculoasa si mai rapida  in cariera.

Se spune ca ceea ce este frumos si lui Dumnezeu ii place. Asumandu-mi un mod de gandire reductionist, eu cred ca cei care fac oamenilor frumosi favoruri o fac in speranta (inconstienta) de a primi in schimb favoruri romantice si senzuale. Spun speranta inconstienta pentru ca fantezia senzuala nu este sesizata pe moment, gandul nu este gandit pana la capat.

De asemenea, ma gandesc ca barbatul care are alaturi o femeie frumoasa se bucura de admiratia (cu certe nuante de invidie) a celorlalti barbati. Altfel spus, prin femeia frumoasa de langa el, barbatul se pozitioneaza superior, creste in ochii celorlalti si in proprii ochi. Femeia devine in acest caz o femeie trofeu.

In fine, al treilea gand care imi vine in minte este faptul ca studiul a ignorat multi alti parametri apti sa contribuie la succesul, respectivul esecul casatoriilor. De asemenea, factorii socio-culturali nu trebuie neglijati. Studiul s-a facut in Texas, patria cowboy-ilor (traduceti cum vreti). Daca s-ar fi facut pe populatia new-yorkeza, rezultatele ar fi putut arata ca frumusetea coreleaza pozitiv cu… rata crescuta a divorturilor!

Adevarul: De ce pentru femei nu conteaza frumusetea sotului? Este un semn de maturitate, in sensul ca apreciaza alte calitati ale sotului sau este o forma de materialism? Stiti ca exista ideea (probabil preconceputa) ca femeile isi doresc de la partener in primul rand sa aiba un cont generos 🙂

VR: Și pentru femei conteaza frumusetea sotului! Am intalnit multe femei spunand despre partenerul lor frumos: „imi placea cum ne statea impreuna in public”.
Un barbat bine, un barbat frumos, este si el pentru femeie un barbat trofeu, un barbat cu care ea se poate mandri in fata celorlalte femei, savurand in secret satisfactia de a le vedea pe acestea „moarte de invidie”.

In cazul in care vorbim despre un partener „potent financiar”, tot despre un trofeu vorbim, dar in acest caz trofeul nu consta in frumusetea acestuia, ci in puterea financiara a acestuia.

Adevarul: Cat de mult conteaza aprobarea celor din jur pentru buna functionare a mariajului?

VR: Ceilalti functioneaza ca o oglinda pentru cuplu… si oricui i-ar placea sa vada o imagine placuta in aceasta oglinda (reprezentata de ochii celorlalti).

Adevarul: Ce rol joaca educatia copilului in acest caz? Se poate face o legatura intre educatia primita in copilarie si rezultatul acestui studiu? Cu alte cuvinte, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie?

VR: Sigur, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie. Paradoxal insa este faptul ca, pe masuram ce ne cultivam sensibilitatea pentru frumusete, incepem sa sesizam si sa apreciem formele subtile ale frumusetii in detrimentul celor grosiere.

Altfel spus, barbatii care isi aleg femei frumoase nu fac acest lucru pentru ca și-au cultivat indelung simtul estetic! Mult mai probabil o fac din dorinta de a colectiona trofee.

Adevarul: Daca nu esti o femeie frumoasa (sau daca ai o stima de sine scazuta, si nu te crezi/simti frumoasa), ce poti face pentru a avea un mariaj fericit (cum suplinesti frumusetea in ochii partenerului)?

VR: Imi vine in minte acea expresie a pictorilor, „natura moarta”… Exista o frumusete statica (analoga naturii moarte) si o frumusete care apare din miscarile starilor afective.
Multi barbati mi-au marturisit ca nu au simtit mai nimic intr-o relatie cu un model, dar au fost pusi pe jar de femei care „nici macar nu erau frumoase”…
Si am stat de vorba cu femei care au apelat la chirurgie estetica fara ca aceasta sa conduca la efecte deosebite in ochii barbatilor…

Adevarul: Am auzit mai multe femei povestind ca atunci cand și-au intalnit partenerii li s-au parut urati, in schimb, dupa ce s-au indragostit de ei, au inceput sa-i vada frumosi. Sunt cazuri izolate sau exista o explicatie si din punctul dvs de vedere?

VR: Din fericire, nu traim intr-o lume de carton, cu imagini  frumoase neinsufletite, ci intr-o lume a sentimentelor.
Asta face dragostea: transforma imposibilul in posibil si sesizeaza aspecte subtile ale frumusetii acolo unde acestea par initial a lipsi cu desavarsire.

Fascinatia exercitata de povestea „Frumoasa si Bestia” vizeaza, pe de o parte, in plan constient, aceasta putere a dragostei de a transforma magic bestialitatea in sensibilitate; pe de alta parte, in plan inconstient, fascinatia apare ca efect al unei polarizari extreme: voluptatea maxima nu are loc intre doi oameni frumosi, ci intre o femeie frumoasa si un barbat urat sau viceversa. (Asta e, inca un caz in care extremele se atrag :)).

Aceasta voluptate ascunsa, tinuta in secret, nemarturisita nici macar fata de sine, refulata,  explica si succesul dramei lui Hugo, „Cocosatul de la Notre-Dame”, care a pus impreuna o fiinta de o uratenie monstruoasa (Quasimodo) si o alta de o tinerete si frumusete impresionante (Esmeralda).

Vorbim despre puterea dragostei sau despre lacomia dorintei? Fiecare alege ce vrea sa vada.

_______________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Femeia frumoasa, ingredientul secret al casniciei fericite’ aparut in Adevarul Week End, 3 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Uncategorized