Tag Archives: autocunoastere

Eu, tu, noi. Importanta spatiului personal intr-o relatie (Adevarul de week end, 31 ianuarie 2014))

Adevarul (Elena Coroianu): De multe ori exista tendinta ca la inceputul unei relatii sa-ti abandonezi prietenii din dorinta de a petrece cat mai mult timp cu partenerul. Cat de daunator este asta pentru relatie si pentru echilibrul personal?

Virgil Rîcu: Dorintele exercita presiunea de a fi satisfacute. Daca simti dorinta de a petrece mai mult timp cu partenerul, oricum nu te vei gandi decat la asta. Indeplinindu-ti dorinta, presiunea dispare, urmeaza o (foarte) scurta perioada de liniste si fericire (fericirea este absenta dorintei, dupa cum reiese si din expresia „sunt fericit, acum nu imi mai doresc nimic”), apoi apare o noua dorinta, cum ar fi aceea de a-ti revedea prietenii, si implicit o presiune de a cauta in aceasta directie.

Nu-i nicio problema aici. Asa functioneaza lucrurile. Problemele apar atunci cand suprapunem tot felul de semnificatii, izvorate din propriile temeri, peste mersul firesc al lucrurilor.
De exemplu, dupa ce el si-a satisfacut dorinta (pofta?) de a fi cu ea, incepe sa se gandeasca la o intalnire cu prietenii. Ea insa interpreteaza acest lucru prin prisma temerii ei de a fi parasita: „S-a saturat de mine asa de repede! Acum o sa ma paraseasca! De fapt, nu ma iubeste, doar s-a folosit de mine si acum ma paraseste!”
Daca nu ar exista acest comentariu mental (mai exact, daca nu ar exista teama de a fi parasita care genereaza aceasta interpretare), el s-ar duce cu prietenii, si dupa ce aceasta dorinta s-ar satisface, ar aparea foarte probabil dorinta de a o revedea pe ea.

Adevarul: Cand locuiesti cu partenerul, cum ii dai ocazia sa i se faca dor de de tine? Fara a pleca de acasa 🙂

VR: Deci dorinta ei este ca lui sa i se faca dor de ea. Carui scop serveste aceasta dorinta, ca lui sa-i fie dor de ea?
Scopului de a se intalni („mi-e dor de el, vreau sa-l vad si vreau ca si el sa simta la fel”) sau unui scop de validare („vreau ca el sa se gandeasca cu dor la mine, dar chiar in momentul asta nu vreau sa ma intalnesc cu el, am alta treaba”)?
Sau poate „vreau ca lui sa i se faca dor de mine” este o dorinta proiectata, insemnand de fapt „vreau ca mie sa mi se faca dor de el, ma sperie putin faptul ca nu simt ca-l mai doresc”?

Adevarul: Exista persoane care cred ca pentru o buna relatie cu partenerul (de lunga durata) este ideal ca fiecare partener sa aiba propriul dormitor. Ce parere aveti?

VR: O astfel de persoana are dreptate! Pentru ea, aceasta situatie este ideala. Dar daca incercam sa generalizam si sa consideram ca pentru oricine este valabil, am construit deja un pat al lui Procust!

Adevarul: Am intalnit aceasta idee si la persoane tinere (de obicei femei, care isi doreau acest lucru pentru a nu fi surprinse intr-o ipostaza mai putin atragatoare), dar si la persoane care au trecut de o anumita varsta si care motivau aceasta dorinta prin aparitia unor probleme medicale, sforaitul partenerului pe care dupa X ani nu-l mai pot accepta, etc. Asadar se poate spune ca exista o varsta potrivita la care sa se ajunga la dormitoare separate? Care ar fi aceeea?

VR: Sa observam ca atat persoanele tinere, cat si persoanele in varsta folosesc ideea dormitului separat ca strategie menita sa protejeze stabilitatea cuplului: primele pentru a-si proteja imaginea „aranjata” si a evita sa-l dezamageasca pe partener, celelalte pentru a-si proteja relatia de propria ostilitate.
Sa observam de asemenea ca multe din lucrurile pe care le fac oamenii in cuplu sunt menite sa protejeze cuplul de pericolul aparitiei unor stari emotionale care pot duce la destramarea lui (dezamagire, furie, ostilitate).

Daca analizam in profunzime situatiile, vom ajunge mereu la aceeasi concluzie: nu exista probleme, ci doar solutii! Orice problema este o solutie menita sa previna un pericol mai mare. Iar de multe ori, acest pericol exista doar in imaginatie!

Adevarul: Stiu pe cineva care odata cu mutatul intr-o locuinta noua, si-a ales mobila de dormitor cu un pat mai mic decat precedentul, pe motiv ca asa va exista mai mult contac fizic intre parteneri, motivand ca nu actul sexual in sine il urmarea, ci atingerea nonsexuala (daca pot zice asa). Ce parere aveti? (respectiva persoana are o teorie cf careia apropierea fizica – in afara contactului sexual – de genul imbratisare, sau ca sa o citez atingerea „piele pe piele“ ii apropie pe parteneri, creaza/consolideaza o legatura)

VR: A sta intr-un astfel de contact senzorial este o experienta savuroasa a intimitatii, care pe mine ma trimite cu gandul la nostalgia dupa contactul mama-bebelus.

Adevarul: Am vzt un interviu al unui actor de la Hollywood, ajuns la o varsta venerabila si care toata viata a fost insurat cu o singura femeie, inca din tinerete. Intrebat fiind care este secretul, a raspuns: „bai separate”. Ce parere aveti despre asta?

VR: Este vorba de o gluma, desigur, dar gluma este o maniera adaptativa de a comunica un adevar: a nu deveni intruziv, a nu dori sa stii chiar totul despre partener pentru a pastra un spatiu de proiectie, a nu lasa realitatea sa alunge imaginatia sunt lucruri importante in cuplu.

Adevarul: Cat de mult conteaza cum o pornesti in relatie pentru a-ti mai schimba apoi obiceiurile?
De exemplu, voi prezenta povestea unei fete care si-a cunoscut actualul sot pe cand era studenta la Facultatea de Arte Plastice. La momentul acela talentul ei parea un atu, iar iubitul ei era mandru de ea. Cu toate acestea, cand s-au mutat impreuna si ea a vrut ca intr-un colt al balconului sa-si instaleze sevaletul (pt ca acolo avea cea mai buna lumina si nici nu ocupa spatiul din locuinta) el s-a opus vehement. Ea a cedat si nu si n-a mai pictat. Dupa ani de casatorie si (vreo doi de la nasterea copilului) printre alte certuri si suparari ale ei fata de comportamentul sotului este si faptul ca nu o lasa sa picteze.
Ce parere aveti despre aceasta situatie?

VR: Cred ca in aceasta poveste, ca in toate povestile, sunt multe lucruri nespuse.
O poveste este asemenea unui tablou: exista lucruri in prim plan si lucruri in fundal. Daca ai aduce in fata lucrurile din fundal, perspectiva s-ar schimba semnificativ.

Asa cum este povestit cazul, pare ca el nu o lasa pe ea sa picteze, ca are ceva impotriva pasiunii si talentului ei. Dar, daca suntem atenti, el nu a fost de acord ca ea sa picteze pe balcon! – interesant, motivele lui sunt trecute sub tacere. Eu pot sa imi imaginez, de exemplu, ca a picta pe balcon lui i se parea mult prea ostentativ, poate ca se jena de vecini sau de trecatori…sau poate era gelos!
Perspectiva se schimba: el nu are nimic impotriva pictatului, lui nu-i plac tendintele ei exhibitioniste sau el nu are incredere in fidelitatea ei.

Reintorcandu-ne la ea, ramane intrebarea: oare nu a renuntat prea usor la pictat? Multi dintre noi stim foarte bine ca, in copilarie, daca ne pasiona o carte, citeam si la lumina lanternei, a lumanarii sau chiar a clarului de luna!
La fel si eroina noastra, daca ar fi fost devorata de pasiunea pictatului, ar fi pictat si la lumina lunii! Prin urmare, poate ca nu ar strica sa se intrebe daca nu cumva se ascunde in spatele scuzei ca nu o lasa sotul.

Adevarul: Daca nu ai alte hobbyuri fata de cele ale partenerului, exista riscul sa devii plictisitor pentru partener?

VR: Multe persoane pun intrebarea aceasta. Este o intrebare care izvoraste din frica. Iar de ce iti este frica, nu scapi.
Multe persoane adopta tot felul de strategii pentru a nu deveni plictisitoare, dar – intrucat initiativele lor nu  sunt spontane, nu sunt firesti – automat genereaza crispare, incordare, iar rezultatul este exact opusul: ele devin obositoare pentru partenerul lor.

Teama de a nu deveni plictisitoare ascunde o frica de respingere sau chiar de abandon. Aceate temeri trebuie infruntate si depasite.

Adevarul: Iesirile cu fetele/baietii sunt „sanatatea” unei relatii asa cum se zice?

VR: O persoana care se simte bine cu ea insasi, o persoana care se simte implinita, gaseste satisfactie in multe activitati (profesie, hobby-uri, sport, calatorii) si in multe tipuri de relatii (de cuplu, de prietenie, profesionale).
Gandind intr-o maniera fengshui, fericirea este asociata unui echilibru intre „energiile” specifice acestor activitati si relatii. Acestea se potenteaza unele pe altele, iar un exces intr-o directie determina o carenta in alta etc.
Un focus prea mare pe viata de cuplu genereaza un dezechilibru. In acest sens, iesirile cu fetele/baietii sunt „sanatatea” unei relatii – ele restabilesc echilibrul (generator de fericire) pierdut prin excesul de focus asupra relatiei.
___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Eu, tu, noi. Importanta spatiului personal intr-o relatie’ aparut in Adevarul Week End, 31 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

 

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Vrei sa incepi o psihoterapie sau un proces de dezvoltare personala? E bine sa fii pregatit pentru asta!

Asemeni tuturor sanseloquestionr si oportunitatilor importante din viata unui om, sansa unei psihoterapii poate fi ratata extrem de usor.

In acelasi timp, se spune ca norocul nu ii ocoleste niciodata pe cei pregatiti.

Deci, daca vrei sa incepi o psihoterapie sau un demers serios de autocunoastere si dezvoltare personala, este bine sa fii pregatit(a).

Asta inseamna ca…

1) Esti dispus sa vorbesti despre gandurile, emotiile si sentimentele tale. Cu cat mai sincer, cu atat mai bine.

Recomandarea shakespeariana “Mai presus de orice, fii sincer cu tine insuti” exprima esenta demersului psihoterapeutic autentic.

Un psihoterapeut nu iti ia durerea cu mana, nu iti ofera elixiruri si pilule magice, nu te vindeca prin puterea gandurilor sale bune. El iti spune ca in spatele oricarei probleme sta un noian de ganduri, emotii, dorinte, fantezii neexprimate, ignorate, inabusite, negate si neasumate. Sarcina ta – ca si client – este ca, sub indrumarea lui, a terapeutului, sa vorbesti despre toate aceste lucruri inabusite pentru a le scoate la lumina si a le pune in ordine (a le clarifica, a le gasi sens).

Progresul in psihoterapie se realizeaza pe masura ce iti dezvolti capacitatea de autoobservare (care e de dorit sa devina in timp o a doua natura), capacitatea de a-ti verbaliza gandurile, emotiile si de a reflecta asupra lor, precum si abilitatea de a surprinde intentiile din spatele comportamentelor.

2) Vrei sa iti organizezi viata de asa natura incat sa poti veni regulat la sedinte.

Psihoterapia este un antrenament intensiv, riguros, sustinut, al unor abilitati psihologice esentiale pentru viata; si asa cum un sportiv care doreste rezultate deosebite se automotiveaza puternic sa vina la antrenamente, indiferent de vreme, trafic sau starea de spirit, la fel un client de psihoterapie trebuie sa participe regulat la sedinte daca isi doreste o crestere semnificativa a calitatii vietii sale.

3) Esti de acord ca rezultatele (ceea ce obtii) depind in mod direct de investitia (timp, energie, bani) pe care o faci.

Un adevarat practicant Zen mediteaza in fiecare zi. Un pasionat de Tai Chi, Yoga sau qigong practica zilnic. Alte persoane fac jogging in fiecare dimineata  sau merg la sala de mai multe ori pe saptamana.

In mod similar, frecventa sedintelor este importanta in dezvoltarea personala.

1 sedinta pe saptamana este frecventa minima, 2 sedinte/saptamana reprezinta o frecventa moderata, iar 3 sedinte/ saptamana inseamna un ritm de lucru intensiv.

4) Esti dispus sa iti asumi responsabilitatea pentru alegerile tale si pentru situatiile de viata in care te afli.

Puterea de a schimba lucrurile apartine doar acelora care constientizeaza propria contributie la crearea situatiilor in care se afla si si-o asuma.

Cei care invoca exclusiv circumstantele nefavorabile sau relele intentii ale celorlalti pentru ceea ce li se intampla, se deposedeaza singuri de puterea de a realiza o schimbare.

Raportat specific la cadrul psihoterapeutic, asumarea responsabilitatii implica constientizarea faptului ca, daca intarzii la sedinte, o faci pe timpul tau (sedinta nu se prelungeste cu durata intarzierii tale, ci se termina la momentul programat sa se termine) iar daca absentezi de la sedinte, o faci pe banii tai (sedintele de la care absentezi se platesc).

5) Relatia terapeutica este esentiala pentru buna desfasurare a procesului de dezvoltare personala. Ea este asemenea unui vas in care au loc procesele specifice terapiei, in care clientul isi depoziteaza trairile sale emotionale intime. Daca vasul este fisurat, el se poate sparge si totul se duce de rapa.

De aceea, este extrem de important sa gasesti nu numai un terapeut competent, ci si unul in care sa simti ca poti avea increderere, cu care sa simti ca poti rezona, in fata caruia sa simti ca te poti deschide emotional.

Iar atunci cand gasesti un astfel de terapeut, asigura-te ca nu ai sa fisurezi tu vasul prin atitudini nepotrivite.

6) Proverbele Graba strica treaba si Lenesul mai mult alearga se regasesc din plin in sfera psihoterapiei.

Nu te grabi prea tare pentru ca risti sa ratezi cele mai pretioase lucruri.

Si nu uita ca a promite cuiva rezultate spectaculoase peste noapte, fara ca cel in cauza sa trebuiasca sa depuna vreun efort special, este apanajul sarlatanilor, nu al profesionistilor.

Bion, un faimos psihanalist britanic, i-a spus odata unui pacient nu mai putin celebru, Samuel Beckett: “Dvs sunteti cea mai importanta persoana pe care o veti intalni vreodata!”

Prin urmare, nu fii grabit si nu fii superficial, ca nu cumva sa ratezi intalnirea vietii tale.

________________________________________

P.S. Daca te angajezi sa respecti exigentele de mai sus, nu exista niciun motiv pentru care psihoterapia sa nu dea roade. Dimpotriva, se intrunesc conditiile pentru ca experienta psihoterapiei sa devina unul din cele mai bune lucruri care ti s-au intamplat in viata.

Leave a comment

Filed under Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

Este nevoie de o revolutie

Obisnuiesc sa spun ca este nevoie de o revolutie in planul gandirii pentru ca o persoana sa apeleze la un demers psihoterapeutic bazat pe introspectie si orientat catre insight.

Obisnuiesc sa exagerez (doar putin, nu foarte mult) spunand ca diferenta dintre o persoana care a internalizat modul de a reflecta psihodinamic asupra experientelor sale de viata si o persoana care nu a facut inca aceasta achizitie este comparabila cu diferenta dintre o persoana care stie sa scrie si sa citeasca si una care nu stie.

( :) citeste Scribii si psihologii – Despre viitorul psihoterapiei)

Ma refer deci la tranzitii semnificative in modul de gandire al unei persoane si este normal ca nu oricine sa poata aprecia un astfel demers de autocunoastere sau, chiar daca ii intuieste importanta, sa nu aiba inca capacitatea, disponibilitatea interna sau autodisciplina necesare pentru a-l intreprinde.

Dar acolo unde exista o aspiratie sincera si un efort sustinut, exista si rezultate.

P.S. citeste Cadrul psihoterapeutic sau Conditiile care fac succesul posibil

 

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

Craiasa Zapezii (despre inteligenta)

Azi dimineata, intr-o sedinta cu un client mi-am amintit de un pasaj din Craiasa Zapezii a lui Andersen: baiatului i-au intrat cioburi in ochi si inima a început sa-i inghete; si pe masura ce inima ii ingheta, el devenea din ce in ce mai inteligent…

Fetița a pornit in cautarea lui. Evident, inima lui trebuia salvata de la inghet.

O pledoarie interesanta pentru inteligenta emotionala, pentru inteligenta ecologica, pentru dragoste, pentru intelepciunea supraordonata inteligentei.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala

Psihoterapia, antrenament pentru libertate

Psihoterapia, antrenament pentru libertate

Psihoterapia psihanalitica este un antrenament intensiv, riguros, sustinut. Ce se antreneaza? Abilitatea de a deveni constienti. Constienti de gandurile, sentimentele, emotiile, dorintele, fricile, angoasele, tiparele de comportament.

De ce este atat de important sa devenim constienti?

Pentru ca numai atunci cand devenim constienti putem face alegeri in deplina cunostinta de cauza. Cand functionam la nivel inconstient, suntem pe “pilot automat”, repetam aceleasi lucruri la nesfarsit, suntem victimile automatismelor noastre, nu avem de ales.

Constientizarea face posibila libertatea.

_________________________________________________________________________

Daca ne analizam cu onestitate, descoperim ca nu suntem oameni liberi. Cu foarte rare exceptii, suntem prizonierii prejudecatilor si  fixatiilor noastre, ai credintelor limitative si ai tiparelor rigide de gandire si comportament. Problemele emotionale, relationale si de sanatate cu care ne confruntam in viata noastra de zi cu zi sunt consecintele directe ale acestei stari de fapt.

Asa cum declara Freud acum 100 de ani si ulterior multi alti analisti contemporani (Rangell, Novick etc), scopul analizei este restaurarea capacitatii de a alege, dobandirea libertatii de a decide.

Privita in aceasta lumina, psihoterapia psihanalitica este un antrenament pentru libertate – libertatea interioara.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza

Coaching si Psihanaliza (Dilema veche)

COACHING SI PSIHANALIZA
(interviu publicat in Dilema Veche, 28 februarie 2008)

1. Domnule Virgiliu Rîcu, va recomandati ca  psihoterapeut de orientare psihanalitica si ca „Life &Executive Coach“. Nu exista, totusi, o contradictie de substanta intre psihanaliza, descoperirea inconstientului si life coaching?

V.R.: Factorul care diferentiaza major coaching-ul de psihanaliza este raportul constientizare/ actiune.
Desi nu exclude constientizarea, coaching-ul este orientat catre actiune. In prezenta coach-ului, clientul isi seteaza obiective, construieste strategii si exploreaza cai de atingere a acestora.

Psihanaliza pune accentul pe constientizare considerand ca, atunci cand lucrurile sunt clare in noi, elaborarea unui plan de actiune vine de la sine. Mai mult, o trecere rapida la actiune semnifica de cele mai multe ori o rezistenta la constientizare.
Cand clientul isi fixeaza obiective, psihanalistul intelege ca el isi declara dorintele constiente. Ori, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente, care de multe ori sunt in contradictie cu cele constiente si le saboteaza cu succes pe acestea. Pentru psihanalist, clientul nu trece la actiune nu pentru ca nu stie cum sa faca acest lucru (un manager care solicita coaching stie foarte bine cum sa elaboreze planuri de actiune, altfel nu ar fi ajuns manager), ci pentru ca in el se joaca un conflict intern inconstient care il blocheaza.

Ori, un coach care nu are pregatirea unui psihanalist este orb la dorintele inconstiente ale clientului sau, nu ii intelege conflictul intern, nu stie sa-i analizeze rezistentele. A nu lua in considerare inconstientul nu inseamna ca acesta inceteaza sa existe. Inseamna doar ca tu, in calitate de coach, il ignori alegand sa operezi reductionist. Dar, in unele cazuri, a opera reductionist este suficient. Nu trebuie sa mergem de fiecare data mai in profunzime decat o cere situatia.

Pentru a raspunde specific la intrebarea Dvs, nu cred ca exista o contradictie de substanta intre psihanaliza si coaching. Doar ca psihanaliza merge in profunzimile organizarii psihice, in timp ce coaching-ul lucreaza la un nivel superficial, de suprafata.

Cred ca nici Socrate nu ar fi vazut o contradictie intre cele 2 abordari, de vreme ce el a afirmat deopotriva ca „o viata neanalizata nu merita traita” si „ cunoasterea se dobandeste prin actiune.”

2. Max Landsberg, o autoritate in domeniu, spune ca una dintre legile coachingului este „nu psihologizati“. Reusiti, in practica dvs. sa respectati aceasta lege?

V.R. : Nu si nici nu imi propun asta. Daca in timpul sedintei de coaching se iveste o oportunitate de a-l ajuta pe  client sa constientizeze ceva, nu voi rata niciodata aceasta oportunitate.

3. Care e diferenta intre coachingul  profesional, ca cel codificat de Joseph O’Connor si life coaching?

V.R. : Life coaching-ul vizeaza schimbari in orice sector de viata al clientului, nu doar in cel profesional.

4. Psihanaliza se afla intr-un moment de clar regres in SUA si in Franta. Cu coachigul cum stam?

V.R. : Psihanaliza se afla intr-un moment in care inceteaza sa mai fie la moda. Dupa ce a stat atat de multi ani in top, era normal ca la un moment dat sa cedeze locul 1 altei abordari psihoterapeutice. Trebuie insa sa facem distinctie clara intre a fi la moda si a fi valoros.

Despre coaching se spune ca este o disciplina a carei popularitate creste vertiginos. Nu stiu insa daca aceasta remarca se referea la perioada in care pentru a deveni coach nu era necesara nici o formare sau la perioada actuala in care s-au infiintat organisme care se ocupa de formarea si acreditarea coach-ilor.

Personal, inclin sa cred ca entuziasmul celor care doreau sa devina coach era mult mai mare la inceput. Lesne de inteles: pentru a deveni coach nu iti trebuia nici o diploma (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor depaseau cu mult pe cele ale psihoterapeutilor.

5. Coachingul e mai aproape, metodologic, de terapiile comportamentale sau de psihanaliza clasica?

V.R. : In mod evident, este mai aproape de terapiile comportamentale. Dar terapiile comportamentale evolueaza catre …psihanaliza. Mai intai au inglobat terapiile cognitive, apoi a aparut terapia cognitiv-afectiva etc. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recununoscut.

6. Care e pregatirea profesionala pe care un coach trebuie sa o aiba in Romania? Vizibilitatea lui depinde de aceasta pregatire academica sau de rezultate?

V.R. : Recent, multinationalele au inceput sa pretinda furnizorilor de Executive/ Corporate Coaching o formare in coaching, care se realizeaza de obicei cu un coach acreditat din strainatate conform standardelor internationale.

7. Cum va numiti interlocutorii: pacienti sau clienti?

V.R. : Si-si. Depinde de nivelul de constientizare al persoanei cu care lucrez. Paradoxal, pe cei avansati ii numesc pacienti. Asta pentru ca au ajuns suficient de puternici pentru a suporta adevaruri dureroase si pentru a rade de tendintele lor narcisiste.

8. Care e publicul  coachingului in Romania (tipologic) si care credeti ca e viitorul metodei?

V.R. : Daca ne referim la life coaching, clientii vin din randul acelor persoane care au probleme pretabile a fi discutate cu un psihoterapeut, dar nu vor sa recunoasca acest lucru fata de ele insele. Imi place sa spun ca life coaching-ul este psihoterapie reinventata. Va continua sa fie mult timp in concurenta cu psihoterapia.

Executive coaching-ul este de asteptat sa se dezvolte mult mai accelerat, ca urmare a presiunii existente in companiile multinationale de a se ralia la practicile de resurse umane din Vest.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, COACHING PSIHODINAMIC, Psihoterapie si psihanaliza

De ce nu ne atingem scopurile? (Interviu Psihologia Azi, 2006)

Succes is the targetPsihologia Azi: Ne dorim foarte multe lucruri, visam la proiecte ambitioase, ne stabilim tot felul de obiective, dar putini dintre noi reusesc sa le si atinga. De ce nu ne atingem scopurile?

Virgil Rîcu: Daca privim lucrurile la un nivel superficial, de suprafata, se pot enumera multiple cauze: nu ne definim clar ceea ce ne dorim, iar o reprezentare vaga a scopului implica o dispersare a energiei; nu ne mobilizam suficient; nu perseveram suficient; ne stabilim scopuri nerealiste; evitam sa ne asumam riscuri; ne lasam descurajati rapid de cei apropiati etc. Dar toate acestea sunt “simptome”. Ele nu reprezinta cauza.

La o analiza mai profunda, observam ca motivul real pentru care nu ne atingem un anumit scop rezida in faptul ca acel scop ne pune in conflict cu noi insine. O parte din noi doreste realizarea acelui scop, alta parte nu. Conflictul nostru intern legat de respectivul scop se manifesta prin tot felul de rezistente in atingerea acelui scop (oboseala nejustificata, tergiversare prelungita la infinit etc), prin blocaj decizional (nu stim ce sa facem, ce decizie sa luam) sau chiar prin autosabotaj.

Psihologia Azi: De ce s-ar opune o parte din noi realizarii scopului?

V.R. : In parte, pentru ca nu este dispusa sa plateasca pretul realizarii scopului. Orice castig implica automat o pierdere. Putem avea o masina mai buna, dar aceasta va implica o rata mai mare la banca. Putem investi mai multa energie si timp in construirea carierei, dar vom plati mai mult in planul vietii personale.

Cu cat scopul este mai ambitios, cu atat atingerea lui va presupune o schimbare mai mare. Ceea ce echivaleaza cu o perturbare accentuata a echilibrului actual si un effort major in reinstaurarea unui nou echilibru, la un alt nivel. Cei apropiati simt foarte bine asta si in mod paradoxal (spun paradoxal pentru ca se presupune ca ne iubesc) se vor opune mai mult sau mai putin inconstient dezvoltarii noastre. Traim intr-un web de relatii interpersonale si suntem cu totii foarte sensibili la pozitionarea unora fata de altii, la rolurile si statuturile membrilor din aceasta retea. A avea succes implica o schimbare de rol si de statut, schimbare la care ceilalti nu pot sa nu reactioneze. Cu bucurie sau cu frustrare, cu invidie…Sotul a carui sotie primeste o avansare si o marire considerabila de salariu (care–l depaseste acum pe al sau) va reactiona cu sentimente amestecate: bucurie pentru ca nivelul de trai al familiei creste, dar si invidie, precum si sentimentul de a fi fost ranit in orgoliul sau masculin.

Schimbarea este adesea asociata cu sentimente de culpabilitate. De ex., o tanara care primeste oferta unui contract de munca foarte avantajos in strainatate va experimenta cu siguranta sentimente intense de culpabilitate la gandul ca succesul ei va presupune sa-si lase mama singura si bolnava in tara. Sentimente care o pot determina chiar sa refuze oferta…

Un alt factor care se interpune intre noi si scopurile noastre este setul nostru de convingeri limitative, care se reflecta in imaginea de sine. Imaginea de sine este un factor esential in definirea scopurilor, in sensul ca scopurile care nu contrazic imaginea noastra despre noi insine au sanse mai mari de a fi atinse. Si viceversa, daca noi nu credem ca putem atinge un anumit scop, realitatea va reflecta credinta noastra: nu il vom atinge.

De aceea, daca vrem sa atingem scopuri ambitioase, este necesar ca mai intai sa ne modificam corespunzator imaginea de sine in sensul deplasarii propriilor limite. Altfel spus, sa modificam ceea ce credem si simtim despre noi insine in raport cu scopul respectiv.

Psihologia Azi: Cum putem realiza acest lucru?

V.R. : In primul rand trebuie sa constientizam ca realitatea pe care o traim este o reflectare a propriilor noastre credinte. Perceptia este interpretare, iar interpretarea tine intotdeauna de ceea ce credem la nivel intim. Apoi urmeaza schimbarea acestor credinte, proces care se realizeaza in mai multe etape:

1. In prima etapa se urmareste identificarea credintelor noastre in raport cu scopul dorit.

Daca ceea ce ne intereseaza este a avea mai multi bani, investigam credintele noastre in legatura cu banii si observam cum acestea afecteaza relatia noastra cu banii. Daca, in opinia noastra, “toate problemele pornesc de la bani”, “banul este radacina tuturor relelor” sau “noroc la bani, ghinion in dragoste” este de asteptat ca la nivel inconstient sa ne ferim pe cat posibil de bani.

Daca ceea ce ne preocupa este sfera sentimentala, este necesar sa investigam credintele noastre despre sexul opus, despre relatiile dintre barbati si femei, si sa sesizam daca ceva in cadrul acestor credinte ne face sa ne simtim amenintati.

Indiferent de ceea ce ne-am dori, trebuie investigat daca noi credem ca meritam acel lucru sau nu. Daca raspunsul este negativ, este putin probabil sa-l obtinem, iar daca-l obtinem, vom face inconstient tot posibilul pentru a-l pierde.

2. A 2-a etapa vizeaza dezactivarea credintelor identificate, ceea ce presupune punerea lor sub semnul intrebarii, deplasarea lor din sfera certitudinilor in cea a incertitudinilor, precum si extragerea incarcaturii emotionale asociate lor.

Marea majoritate a credintelor le-am preluat de la figurile semnificative ale copilariei noastre, pe vremea in care nu puneam prea mult la indoiala ceea ce ne spuneau acestea. Credintele sunt mosteniri, dorite sau nedorite, cu potential de progres sau de regres.

Intrebari de genul “ Oare chiar asa stau lucrurile?”, “Oare asta este valabil in toate cazurile?’’( ex. Banii aduc intotdeauna numai probleme? Toti barbatii sunt porci? Toate femeile sunt tarfe/ castratoare/ masochiste etc”) sunt utile pentru a le pune sub semnul indoielii veridicitatea, dupa cum extrem de utila este si intrebarea “ imi este de folos sa cred asta sau nu?”

Credintele reprezinta generalizari despre cum functioneaza lumea, generalizari preluate de la altii sau concluzii ale propriilor experiente, in orice caz generalizari false.

Credintele sunt eficiente tocmai pentru ca ele au asociata o mare incarcatura emotionala. Ele poarta amprenta dureroasa a unor traume sau dimpotriva a unor evenimente fericite. Pentru eliminarea credintelor limitative, incarcatura emotionala asociata acestora trebuie eliberata, proces vizat cu predilectie in psihoterapie. In procesul terapeutic, evenimentul traumatic este retrait, emotia eliberata, iar experienta reinterpretata, resemnificata.

3. inlocuirea credintelor limitative cu alt set de credinte, capabil sa genereze evolutie.

In psihoterapie acest lucru se intampla prin interpretare si resemnificare, cand ceea ce s-a intamplat apare intr-o lumina noua, eliberatoare.

Psihologia Azi: Exista o “tehnologie” de atingere a scopurilor pe care sa o recomandati?

V.R. : Pot recomanda un proces care, efectuat riguros si cu multa implicare emotionala, poate facilita considerabil atingerea unui scop.

1. Defineste clar ceea ce iti doresti

Este una din cele mai dificile sarcini.

Multe din scopurile noastre nu sunt in realitate ale noastre – sunt scopurile parintilor, prietenilor, sefilor, colegilor de serviciu. Ne uitam in gradina vecinului si vrem si noi ce are el. Invidie, mimetism, nevoie de uniformitate, de conformism, spaima de a fi diferit, caci a fi diferit ne expune excluderii etc. Dar aceste scopuri nu ne reprezinta, de aceea nu ne vom angaja niciodata 100% in demersul atingerii lor.

Este de dorit sa ne propunem scopuri care sa serveasca exprimarii nevoilor noastre.

Criteriul esential pentru alegerea unui scop este masura in care el ne starneste entuziasmul. Un scop trebuie sa aiba o puternica incarcatura emotionala pozitiva pentru noi, altfel va deveni o povara. Una in plus.

2. Asigura-te de caracterul ecologic al scopului

Scopul propus este de dorit sa nu afecteze negativ alte persoane, altfel apar sentimentele inconstiente de vinovatie care intorc lucrurile in defavoarea noastra. Mai mult, este de dorit ca de pe urma atingeriii scopurilor tale sa beneficieze cel putin alte doua persoane.

3. “Autopurificarea”

Implica eliminarea incarcaturii emotionale negative creata de credintele limitative in raport cu scopul respectiv si trairea puternica a sentimentului de incredere ca scopul va fi atins.

4. Experimenteaza in interior sentimentul atingerii scopului

Expertii in programarea neurolingvistica, asemeni samanilor de odinioara, recomanda sa ne imaginam ca ne-am atins scopul folosind toate canalele senzoriale. Sa vizualizam scena atingerii scopului, beneficiile survenite in urma atingerii lui, sa auzim cuvintele de felicitare ale celorlalti sau cuvintele pe care ni le spunem noua insine si mai ales sa simtim sentimentul de bucurie, de implinire pe care l-am avea daca ne-am atinge scopul. Inca o data accentul se pune pe trairea emotionala.

5. Nu te gandi obsesiv cum iti vei realiza scopul

Este un lucru pe care foarte multi oameni, gratie nevoii lor excesive de a controla mersul evenimentelor, il gasesc dificil de facut. Foarte multi renunta la scopuri interesante tocmai pentru ca nu vad in prealabil modalitatea de a realiza. Daca vom privi cu atentie in trecut, schimbarile majore, semnificative din viata noastra au survenit ca urmare a unor “coincidente” fericite mai degraba decat a planificarii minutioase.

6. Asteapta oportunitatile cu o minte deschisa

Oportunitatile vin in forma unor “coincidente” sau intamplari neprevazute, care sunt atrase tocmai de incarcatura emotionala experimentata la pasul 4.

7. Actioneaza si fructifica oportunitatile

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala