Tag Archives: conflict interpersonal

De ce contrariile se atrag (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Cu cat două persoane par mai diferite, cu atat par sa fie mai atrase una de cealalta. Poate fi relatia lor una de succes pe termen lung sau diferentele ajung sa isi spuna cuvantul? Altfel spus, contrariile se atrag, dar pentru cata vreme?

Virgil Rîcu: Peste tot vedem exemple de cupluri formate in baza criteriului de complementaritate: un introvertit cu o extravertita, o pragmatica cu un idealist, o persoana dominanta cu una supusa, o persoana sobra, austera cu una plina de vicii, o rafinata cu un „golan” („Doamna si vagabondul”), o persoana oversexy cu una frigida, o altruista cu un zgarcit egoist, o hiper-responsabila cu un iresponsabil etc.

Este clar ca extremele (contrariile) se atrag. De ce se atrag este insa mai putin clar.

Intuim cumva ca extremele se atrag pentru a se completa. Ele sunt extreme, adica departe de punctul de echilibru, si au nevoie de contrariul lor pentru a se echilibra. Daca o persoana situata la o extrema se cupleaza cu o persoana aflata la cealalta extrema, entitatea cuplului ofera o medie care se apropie de echilibru, adica de functionarea optima.

Daca perspectiva comuna porneste de la afirmatii de genul „Ea este total diferita de el” sau „El este exact opusul ei”, abordarea psihanalitica contrazice aceasta perspectiva si ofera o viziune interesanta asupra acestor cupluri.

Dpdv psihanalitic, in ciuda aparentelor, acesti oameni nu sunt atat de diferiti.
Multi dintre noi suntem familiarizati deja cu ideea ca oamenii functioneaza pe doua niveluri, unul constient si altul inconstient, iar ceea ce se promoveaza, se declara la nivel constient poate fi sustinut sau contrazis de ceea ce se intampla la nivel inconstient.

Astfel, un copil (sa zicem o fetita) care este „dresat” strict, in ideea de a avea o educatie distinsa, isi va reprima foarte puternic tendintele naturale (sexuale si agresive). Acestea nu dispar, cum si-ar dori parintii, ci doar „coboara” in inconstient. La varsta adulta, se poate intampla ca aceasta persoana sa se simta atrasa „inexplicabil” de barbati „dezinhibati”, grosolani, grobieni, care intrupeaza tot ceea ce a reprimat ea de-a lungul istoriei sale personale si astfel avem scenariile „Doamna si vagabondul”, „Frumoasa si bestia” etc.

Privind big-picture-ul, ea si el nu sunt atat de diferiti. El corespunde partii inconstiente refulate din ea. Prin relatia cu el, ceea ce ea a refulat se intoarce la ea. Ea traieste deci cu ceea ce a respins, dar – atentie! – inca nu indrazneste sa isi asume constient.

In mod analog, un barbat „iresponsabil” isi „externalizeaza” partea sa responsabila pasand acest rol unei partenere care il preia cu satisfactie ascunsa; la randul sau, partenera hiper-responsabila nu poate tolera propriile dorinte „vicioase” si „iresponsabile” si atunci le „depune” la partenerul infantil, iresponsabil si vicios.

Inconstientul unui introvertit timid mocneste de dorinta de a fi pe scena, in lumina reflectoarelor; nu indrazneste insa sa isi asume aceste dorinte si atunci se cupleaza cu o extravertita volubila si dezinvolta care devine purtatoarea de cuvant a cuplului.

Alt exemplu: o persoana se construieste pe sine ca idealista prin reprimarea „curiozitatilor” sale pragmatice pe motiv ca nu vrea „sa se murdareasca” cu acele aspecte „meschine” care tin de bani; totusi aceasta idealista se casatoreste cu o persoana pragmatica, care personifica ceea ce ea a reprimat. La nivel constient, idealista il dispretuieste pe pragmatic; la nivel inconstient, ea hraneste, incurajeaza placerile pragmaticului si se bucura de avantajele aduse de acesta.

In mod similar, o persoana excesiv dominanta, agresiva, sadica, afiseaza aceste trasaturi in lumina reflectoarelor, dar in culisele mintii ei mocnesc multe  dorinte masochiste, de dependenta si pasivitate pe care ea nu le tolereaza. Prin urmare, isi gaseste un partener care sa intruneasca aceste trasaturi pe care nu le poate tolera la propria persoana si in felul acesta se intregeste.
La randul sau, partenerul submisiv, victima, masochist,  are mintea imbibata de fantasme agresive pe care nu indrazneste sa si le asume si atunci se cupleaza cu cineva care este dispus sa o faca.

Rezumand, partenerul complementar este o oglinda pentru noi, el intrupeaza acele trasaturi din inconstientul nostru pe care noi nu indraznim sa ni le asumam.

Cat dureaza relatia contrariilor?
Poate dura foarte mult, dat fiind faptul ca aceasta relatie furnizeaza o reintregire, o completare, o echilibrare pentru fiecare din membrii cuplului.

In momentul in care unul din membrii cuplului se dezvolta personal, recunoscandu-si si asumandu-si tendintele reprimate pana atunci, prezenta celeilate extreme nu mai este atat de necesara. Cealalta persoana are acum sansa sa se schimbe la randul sau. Daca va refuza aceasta oportunitate, poate parasi cuplul cautandu-si un partener care sa fie ceea ce actualul partener a fost candva, dar acum refuza sa mai fie.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce ajung sa formeze un cuplu oameni extreme de diferiti’ aparut in Adevarul Week End, 3 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Psihoterapie si psihanaliza, Uncategorized