Copilul sudeaza relatia de cuplu sau o destrama? (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Este clar ca aparitia unui copil va schimba viata de cuplu… insa cat de mult? Exista si cazuri extreme cand se schimba pana la destramare?

Virgil Rîcu: Aparitia unui copil este un test pentru gradul de maturitate al fiecaruia dintre cei doi parteneri. Este de asemenea o experienta ilustrativa pentru felul in care fiecare dintre ei a depasit/integrat diferite “rituri de trecere” (cum ar fi celebrul complex al lui Oedip).
Unii barbati, de exemplu, gasesc dificil sa regaseasca  iubita in proaspata mama si evita pe cat posibil relatiile sexuale cu aceasta. Pentru ei, femeile se impart in iubite si mame, doua categorii care – in mintea lor – nu trebuie sa se amestece. Acest mod de a gandi lucrurile este o reminiscenta a felului in care ei au incercat sa depaseasca intre 3 si 6 ani “complexul lui Oedip”: au putut ramane apropiati de mama doar negandu-i acesteia sexualitatea.
Alti barbati regreseaza, se comporta ca si cum ei insisi ar fi copii, iar nou-nascutul ar fi…fratele lor mai mic! De unde gelozie, sentimentul de a fi “neglijati” si cereri de atentie de-a dreptul comice.

Femeile care nu s-au simtit bine sexual cu partenerii lor se folosesc acum de copil pentru a evita relatiile sexuale.
Uneori, se poate intampla ca respingerea sotului sa “coincida” cu “plecarea la mama” sau cu instalarea acesteia in domiciliul conjugal, cumva creandu-se impresia unui matriarhat in care sotul nu a contat decat ca “instrument” pentru a-i face femeii un copil.

In fine, in foarte multe cazuri, ideile celor doi parteneri in ceea ce priveste ingrijirea si educatia copilului difera semnificativ. Multe femei se comporta posesiv cu copilul si saboteaza toate incercarile tatalui de a interveni, ironizandu-le, caricaturizandu-le si prezentandu-le intr-o maniera care le catalogheaza drept absurde.
Tatal se descurajeaza repede (poate ii si convine putin) si renunta “in favoarea ei”, doar pentru a se trezi mai tarziu cu reprosul ca “el este un egoist care nu se implica deloc!”

Prin urmare, aparitia unui copil scoate la suprafata tot felul de dificultati nebanuite anterior care uneori pot duce chiar la destramarea cuplului.  Din fericire – nu intotdeauna. Un copil poate de asemenea sa fie o ancora pentru relatia de cuplu, o poate face sa prinda radacini  mai adanci, concretizand ideea de familie (idee puternic investita afectiv in psihicul uman).

Adevarul: Cand afla ca sunt insarcinate, femeile sunt incercate de sentimente contradictorii. Desi isi doresc un copil, se tem ca se vor ingrasa prea mult, ca perioada aceea va fi cumplita, ca nu vor fi mame bune. Cum depasesti aceste momente?

VR: Conform observatiilor psihanalistilor, felul in care o femeie intampina sarcina este in stransa legatura cu istoria personala a relatiei cu propria mama. Daca relatia viitoarei mame cu propria mama a fost una suficient de buna, femeia va avea incredere ca in  capacitatea ei de a fi o mama buna pentru ca ea insasi a avut un model de mama buna pe care l-a internalizat sanatos.
Daca in schimb relatia cu propria mama a fost una dificila, caracterizata prin respingere, lipsa de sustinere, competitie ostila, atunci experienta maternitatii este foarte probabil sa fie una dificila, marcata de nelinisti (chiar panica) si nesigurante profunde.

Pentru toate femeile, experienta maternitatii activeaza experienta relatiei cu propria mama – prin urmare, o recomandare utila pentru viitoarele mame: daca vreti o experienta frumoasa a maternitatii, lucrati inainte la relatia cu propria mama, faceti pace cu ea.

Adevarul: Dpdv al specialistului cum este mai sa procedeze parintii cu copilul: camera proprie sau sa doarma cu ei/cu mama? In cazul celei de a doua variante, pana la ce varsta?

VR: Parerile specialistilor sunt impartite: unii considera ca bebelusul trebuie obisnuit inca din primele zile sa doarma singur in camera sa, altii considera ca a lasa bebelusul singur in primele luni de viata e o barbarie.

Cei din prima categorie afirma ca vor sa evite crearea unei dependente prea mari a copilului de mama; ascultand cu o ureche de psihanalist, auzim de fapt ca acesti parinti se tem ei insisi de dependenta, nu se simt capabili sa iasa din ea si atunci cauta sa o evite cu orice pret.

Cei din a doua categorie merg pe ideea ca dependenta bebelusului este o realitate care trebuie recunoscuta ca atare, bebelusul chiar e dependent de adult, dar e o dependenta fireasca care, odata cu trecerea timpului, va fi dublata de o tendinta catre independenta din ce in ce mai pronuntata. Acesti specialisti considera ca locul nou-nascutului este langa mama si critica vehement politica anumitor clinici de maternitate care separa nou-nascutul de mama imediat dupa nastere. Ei atrag atentia ca bebelusii au multe fantasme de anihilare in primele luni de viata, iar acei bebelusi lasati prea mult singuri sunt predispusi sa devina adulti depresivi (in cel mai bun caz), personalitati schizoide sau narcisice.

Dupa cum se poate lesne observa, opiniile oamenilor (fie ei si specialisti) sunt influentate de propriile temeri.
Cert este ca documentarele de pe National Geographic, Animal Plannet si Discovery arata ca majoritatea mamiferelor isi tin nou-nascutii aproape fara ca acestia sa devina dependenti ulterior!

O opinie mai echilibrata ar fi aceea ca in fiinta umana exista atat tendinte dependente, cat si independente, iar acestea trebuie recunoscute si respectate in mod sanatos; altfel spus, nu trebuie sa frustram tendintele dependente firesti, mai ales in prima perioada a vietii, si nu trebuie sa le descurajam pe cele catre independenta.
Copiii nu devin dependenti pentru ca in primele luni sau in primul an de viata au dormit langa mama, ei devin dependenti pentru ca ulterior mama le-a descurajat tendintele catre independenta.
Si aici ma gandesc la mame care amana intarcarea de teama ca vor pierde profunzimea si placerea intimitatii legaturii cu sugarul, mame si bunici care il trateaza pe copil ca fiind mai mic decat el este de fapt, care gasesc o placere deosebita in a insista sa-i dea ele sa manance cu lingurita cand el o poate folosi deja singur, de a-l legana pe picioare, imbraca si sterge la fund atunci cand copilul ar putea-o face si singur etc, mame si bunici hiperprotectoare care prin panica lor saboteaza incercarile de explorare ale mediului inconjurator de catre copil etc.
___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Copilul sudeaza relatia sau o destrama?’ aparut in Adevarul Week End, 21 februarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

O sotie frumoasa – ingredientul secret al casniciei fericite? (Adevarul de week end, 3 ian. 2014)

Adevarul (Elena Coroianu): O cercetatoare din statul american Texas a descoperit ca barbatii casatoriti cu femei frumoase au casnicii mai fericite, iar nivelul de satisfactie maritala se mentine in timp la un nivel inalt. La randul lor, sotiile frumoase s-au declarat, in medie, mai satisfacute, iar autorii studiului au atribuit acest nivel de satisfactie urmatorului principiu: un sot mai fericit face ca mariajul in sine sa fie mai fericit.

Potrivit acestui studiu, gradul de atractivitate al sotului nu influenteaza nivelul de fericire si de satisfactie al sotiilor.
Studiul a fost intreprins pe o populatie de peste 450 de tineri casatoriti, pe parcursul unei perioade de patru ani. Cum comentati acest studiu?

Virgil Rîcu: Ceea ce imi spuneti despre acest studiu ma duce cu gandul la un documentar celebru difuzat in urma cu cativa ani de Discovery Channel in care cercetarile demonstrau ca frumusetea ajuta in toate cele: oamenii frumoși obtin slujbe mai usor, promoveaza mai repede, primesc salarii mai mari, se bucura de mai multa popularitate in randul colegilor si cunosc o ascensiune mult mai spectaculoasa si mai rapida  in cariera.

Se spune ca ceea ce este frumos si lui Dumnezeu ii place. Asumandu-mi un mod de gandire reductionist, eu cred ca cei care fac oamenilor frumosi favoruri o fac in speranta (inconstienta) de a primi in schimb favoruri romantice si senzuale. Spun speranta inconstienta pentru ca fantezia senzuala nu este sesizata pe moment, gandul nu este gandit pana la capat.

De asemenea, ma gandesc ca barbatul care are alaturi o femeie frumoasa se bucura de admiratia (cu certe nuante de invidie) a celorlalti barbati. Altfel spus, prin femeia frumoasa de langa el, barbatul se pozitioneaza superior, creste in ochii celorlalti si in proprii ochi. Femeia devine in acest caz o femeie trofeu.

In fine, al treilea gand care imi vine in minte este faptul ca studiul a ignorat multi alti parametri apti sa contribuie la succesul, respectivul esecul casatoriilor. De asemenea, factorii socio-culturali nu trebuie neglijati. Studiul s-a facut in Texas, patria cowboy-ilor (traduceti cum vreti). Daca s-ar fi facut pe populatia new-yorkeza, rezultatele ar fi putut arata ca frumusetea coreleaza pozitiv cu… rata crescuta a divorturilor!

Adevarul: De ce pentru femei nu conteaza frumusetea sotului? Este un semn de maturitate, in sensul ca apreciaza alte calitati ale sotului sau este o forma de materialism? Stiti ca exista ideea (probabil preconceputa) ca femeile isi doresc de la partener in primul rand sa aiba un cont generos 🙂

VR: Și pentru femei conteaza frumusetea sotului! Am intalnit multe femei spunand despre partenerul lor frumos: „imi placea cum ne statea impreuna in public”.
Un barbat bine, un barbat frumos, este si el pentru femeie un barbat trofeu, un barbat cu care ea se poate mandri in fata celorlalte femei, savurand in secret satisfactia de a le vedea pe acestea „moarte de invidie”.

In cazul in care vorbim despre un partener „potent financiar”, tot despre un trofeu vorbim, dar in acest caz trofeul nu consta in frumusetea acestuia, ci in puterea financiara a acestuia.

Adevarul: Cat de mult conteaza aprobarea celor din jur pentru buna functionare a mariajului?

VR: Ceilalti functioneaza ca o oglinda pentru cuplu… si oricui i-ar placea sa vada o imagine placuta in aceasta oglinda (reprezentata de ochii celorlalti).

Adevarul: Ce rol joaca educatia copilului in acest caz? Se poate face o legatura intre educatia primita in copilarie si rezultatul acestui studiu? Cu alte cuvinte, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie?

VR: Sigur, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie. Paradoxal insa este faptul ca, pe masuram ce ne cultivam sensibilitatea pentru frumusete, incepem sa sesizam si sa apreciem formele subtile ale frumusetii in detrimentul celor grosiere.

Altfel spus, barbatii care isi aleg femei frumoase nu fac acest lucru pentru ca și-au cultivat indelung simtul estetic! Mult mai probabil o fac din dorinta de a colectiona trofee.

Adevarul: Daca nu esti o femeie frumoasa (sau daca ai o stima de sine scazuta, si nu te crezi/simti frumoasa), ce poti face pentru a avea un mariaj fericit (cum suplinesti frumusetea in ochii partenerului)?

VR: Imi vine in minte acea expresie a pictorilor, „natura moarta”… Exista o frumusete statica (analoga naturii moarte) si o frumusete care apare din miscarile starilor afective.
Multi barbati mi-au marturisit ca nu au simtit mai nimic intr-o relatie cu un model, dar au fost pusi pe jar de femei care „nici macar nu erau frumoase”…
Si am stat de vorba cu femei care au apelat la chirurgie estetica fara ca aceasta sa conduca la efecte deosebite in ochii barbatilor…

Adevarul: Am auzit mai multe femei povestind ca atunci cand și-au intalnit partenerii li s-au parut urati, in schimb, dupa ce s-au indragostit de ei, au inceput sa-i vada frumosi. Sunt cazuri izolate sau exista o explicatie si din punctul dvs de vedere?

VR: Din fericire, nu traim intr-o lume de carton, cu imagini  frumoase neinsufletite, ci intr-o lume a sentimentelor.
Asta face dragostea: transforma imposibilul in posibil si sesizeaza aspecte subtile ale frumusetii acolo unde acestea par initial a lipsi cu desavarsire.

Fascinatia exercitata de povestea „Frumoasa si Bestia” vizeaza, pe de o parte, in plan constient, aceasta putere a dragostei de a transforma magic bestialitatea in sensibilitate; pe de alta parte, in plan inconstient, fascinatia apare ca efect al unei polarizari extreme: voluptatea maxima nu are loc intre doi oameni frumosi, ci intre o femeie frumoasa si un barbat urat sau viceversa. (Asta e, inca un caz in care extremele se atrag :)).

Aceasta voluptate ascunsa, tinuta in secret, nemarturisita nici macar fata de sine, refulata,  explica si succesul dramei lui Hugo, „Cocosatul de la Notre-Dame”, care a pus impreuna o fiinta de o uratenie monstruoasa (Quasimodo) si o alta de o tinerete si frumusete impresionante (Esmeralda).

Vorbim despre puterea dragostei sau despre lacomia dorintei? Fiecare alege ce vrea sa vada.

_______________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Femeia frumoasa, ingredientul secret al casniciei fericite’ aparut in Adevarul Week End, 3 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Fascinatia victimelor pentru agresori (Adevarul de week-end, 22 nov 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Exista multe femei care au avut mariaje nefericite, in care adesea s-a ajuns si la violenta fizica. Cumva, dupa multi ani de casatorie au reusit sa-si ia inima in dinţi si sa divorţeze. Ceea ce surprinde este ca, intr-un fel sau altul, se intorc la cel care ani in sir le-a facut nefericite.

Cum este posibil asa ceva? De ce te-ai intoarce la un sot cu care ai avut o viata grea, dupa ce cu greu te-ai hotarat sa te separi de el?

Virgil Rîcu: Tabloul clasic este urmatorul: O femeie se casatoreste cu un barbat care o abuzeaza emotional si fizic, suporta aceasta situatie vreme indelungata (ani la rand), iar atunci cand reuseste in sfarsit sa se separe de el, constatam cu stupoare ca se intampla sa se intoarca la el. Abuzurile continua, bineinteles, ea decide sa-l paraseasca din nou, doar pentru a se intoarce iarasi la el dupa un timp.
In SUA, statisticile arata ca in medie este nevoie de 7 astfel de cicluri separare-revenire pentru ca persoana sa se poata desprinda suficient si sa nu mai revina.

Daca luam doar aceste date in considerare, tabloul e de neinteles, contrazice bunul simt si frizeaza irationalul.
Sa fie teama de singuratate atat de mare incat femeile in cauza sa prefere abuzul?
Psihoterapeutii care au lucrat cu victime ale abuzului (Fairbairn, Celani) au descoperit ca astfel de persoane simt o atractie irezistibila fata de barbatii abuzivi.
Este important sa nu confundam atractia irezistibila fata de abuzatori cu placerea de a fi abuzata! Este vorba mai degraba de o afinitate electiva: victima alege inconstient abuzatorul, iar in aceasta alegere important este atasamentul si nu placerea.

De ce se intampla acest lucru?
Una din descoperirile ale psihanalizei, revolutionara prin puterea sa explicativa, se refera la faptul ca, la varsta adulta, ne alegem partenerii dupa chipul si asemanarea figurilor importante din copilaria noastra (parinti, bunici etc) si rejucam scenariile de interactiune cu acestia in relatie cu partenerul de viata.
Altfel spus, femeile care intra si raman in relatii abuzive sunt persoane care au fost abuzate emotional si eventual chiar fizic in copilarie de catre parintii si/sau bunicii lor.

Induiosator si cutremurator in acelasi timp este faptul ca nimic nu se compara cu dragostea unui copil pentru parintii sai, indiferent cat de abuzivi ar fi acestia.

Fairbairn a descoperit ca, in mod paradoxal, copiii abuzati emotional sunt mult mai atasati si mai dependenti de parintii lor decat copiii neabuzati. De fapt, cu cat sunt mai abuzati, cu atat se agata mai mult de parintii lor abuzivi. Comportament care face sens: cu cat se simt mai nesiguri in relatia cu parintii, cu atat se agata mai mult de acestia (pentru a face relatia mai sigura).

Merita de asemenea mentionat ca prin abuz se intelege atat intruziunea, molestarea, maltratarea, incestul cat si extrema cealalta, respectiv neglijenta, indiferenta, abandonul.

Cea mai mare frica pentru copil este sa nu fie iubit de parintii sai. Agatarea disperata de un parinte abuziv este bazata pe fantezia ca intr-o zi acest parinte ii va oferi iubirea la care el tanjeste (lucru care nu se intampla aproape niciodata).
Pentru a proteja aceasta speranta, copilul gaseste tot felul de scuze parintelui. De exemplu, el nu gandeste „tata ma bate pentru ca este un alcoolic sadic”, ci gandeste „daca mi-as fi curatat mai bine pantofii, nu i-as fi dat tatalui motive sa explodeze. Tata are dreptate, sunt cam lenes cateodata, prin urmare e vina mea, merit sa fiu pedepsit.”
Bataia, indiferent cat de crunta ar fi, este mai putin dureroasa decat gandul „tata nu ma iubeste”.

In mod similar, un copil abandonat intr-o gara la varsta de 4 ani  de propria mama la varsta adulta o va cauta pe aceasta cu speranta de a primi la ea o explicatie – si va crede orice explicatie, oricat de neverosimila ar fi ea, doar pentru a evita gandul „mama nu m-a iubit, mamei nu i-a pasat de mine”.

Abuzul, prin incarcatura sa emotionala coplesitoare, lasa o amprenta puternica asupra victimei, o „formateaza” emotional.

La varsta adulta, victimele abuzului din copilarie vor cauta inconstient parteneri abuzivi, de la care vor astepta de asemenea sa primeasca iubirea pe care nu au primit-o in copilarie. Iubire care, exact ca in copilarie, va intarzia sa vina.
De ce accepta violenta si puternica rejectie a partenerului? De ce intra in acest joc, in acest scenariu?
Deoarece inconstient ele simt ca doar acceptand rolul de victima pot ramane in relatie cu partenerul abuziv. Si vor sa ramana in relatie pentru ca inconstient spera ca, daca accepta acest rol si il gratifica pe partener, acesta le va rasplati sacrificiul iubindu-le. Ceea ce, din pacate, in realitate nu ajunge sa se intample.

_______________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce se intorc femeile abuzate la sotul agresiv?’ aparut in Adevarul Week End, 22 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

P.P.S. In februarie 2014, Ed. TREI a publicat cartea lui David P.  Celani “Iluzia iubirii. De ce se intoarce femeia maltrata la agresorul sau”.