[Psihoterapie] Spune-ti ce-ti doresti

La inceputul anilor 2000 (intr-o alta viata 😊), participand la o conferinta pe teme legate de leadership si management, am fost socat sa aud pe unul din speaker-ii internationali spunand ca

daca managerii ar dedica 15 minute pe luna pentru a se gandi la dezvoltarea activitatii departamentului lor, productivitatea ar creste exponential.

15 minute?!..pe luna?! Eu credeam pe atunci ca managerii petrec o ora pe zi, in fiecare zi(!), gandindu-se la asta. Nu este planificarea una din activitatile principale ale unui manager?

Se pare ca nu. Majoritatea managerilor isi petrece timpul ocupandu-se de sarcinile curente, rezolvand probleme care apar tot timpul, din ce in ce mai multe, dau navala, sunt coplesitoare.

La sfarsitul zilei, simtindu-se asemeni unor pompieri care au trebuit sa stinga focul, sunt mult prea obositi ca sa se mai gandeasca la viitor, la dezvoltare.

Iar lucrurile nu stau asa doar in cazul managerilor. Daca suntem sinceri cu noi insine, foarte probabil multi dintre noi ar recunoaste ca si in viata personala se intampla cam la fel: ne lasam prinsi in rutina vietii de zi cu zi, fara sa ne gandim prea mult la ceea ce ne dorim in viitor, fara sa formulam ceea ce ne-am dori sa fie diferit.

Nici in cabinetele de psihoterapie lucrurile nu stau prea diferit : clientii vorbesc despre nelinistile, framantarile, nemultumirile lor legate de

viata de cuplu…

parinti…

familie, copii…

atmosfera de la serviciu, relatia cu seful sau cu colegii…

problemele financiare…

Dar, prinsi in iuresul emotiilor, rar se intampla sa si formuleze, sa si verbalizeze ceea ce vor, ceea ce isi doresc legat de respectivele situatii/persoane care le frustreaza.

Uneori exista asteptarea ca ceea ce isi doresc sa se inteleaga din context, sa fie evident atat pentru ei insisi, cat si pentru interlocutor (psihoterapeutul).

Ei bine, surpriza este ca in majoritatea cazurilor nu este deloc evident. Nici macar pentru ei insisi… sau mai ales pentru ei insisi!

Cred ca a verbaliza ceea ce vrei este esential. Este esential sa te auzi pe tine declarand ceea ce iti doresti pentru ca in felul acesta este mai usor sa iti asumi dorintele sau sa le adaptezi situatiei.

De aceea m-am obisnuit sa intreb adesea:

“Intr-un astfel de context, ce v-ati dori sa faca sotul/sotia/copilul Dvs?

Cum ati dori sa va trateze seful/sefa Dvs?” (Be specific)

sau

“Ce v-ati dori sa-i spuneti?”

Sunt intrebari pe cat de simple, pe atat de puternice. (De altfel, am fost intotdeauna de parere ca intrebarea “Ce vrei?” este o intrebare fundamentala in psihanaliza. Ca si intrebarea corolar “Ce cauti sa eviti?”)

Este esential ca in psihoterapie oamenii sa vorbeasca despre frustrarile lor, despre nemultumirile lor, exact asa cum le resimt ei. Cu cat iau mai mult contact cu trairile lor, cu atat efectul catarctic este mai puternic, cu atat sansele de a se detensiona si elibera de stress sunt mai mari.

Dar daca lucrurile se opresc aici, sedintele de psihoterapie ar fi asemeni unor activitati de rutina de genul facut curat, aerisit, sters praful, dat cu aspiratorul… in spatiul mental/emotional.

Da, bineinteles, in fiecare sedinta vom sterge praful asezat in timpul scurs de la ultima sedinta. Este necesar sa facem asta, nu se poate altfel.

Dar – daca ne ajunge timpul- poate mai facem si altceva: sa incercam sa punem in cuvinte ceea ce ne dorim. De preferat, intr-o maniera cat mai specifica.

A formula ceea ce iti doresti echivaleaza de multe ori cu a-ti reprezenta mental o solutie la problemele tale.

PROVOCARE:

Cum ar fi daca, de fiecare data cand te frustreaza ceva, ti-ai dezvolta obiceiul de a formula explicit

Asta ma frustreaza…

Iar cutare lucru m-ar face multumit(a), fericit(a)”

specificand cat mai clar atat ceea ce te frustreaza, cat si ceea ce te-ar multumi?

Cum ar fi daca, in fiecare zi, pe langa un “to do list” ti-ai face si un “wish list”?

Cum ar fi daca ai face aceste lucruri pentru 100 de zile consecutiv?

________________

P.S. Daca esti asemeni majoritatii oamenilor, probabil vei da “dismiss” acestei provocari.

Probabil in mintea ta va exista un comentariu de genul:” ce rost are sa spun ce vreau sotului/ sotiei/ sefului meu? Oricum nu le pasa de ce vreau eu…”

Daca nu te vei lasa prada acestui comentariu (care exprima, de fapt, o forma de rezistenta la schimbare), s-ar putea sa ai surpriza/revelatia ca

in general, oamenii vor sa indeplineasca dorintele celor apropiati.

Poate nu chiar toti. Poate nu chiar imediat. Poate nu exact in termenii tai.

Dar, in general, oamenii tind sa indeplineasca dorintele celor la care tin.

_______________

P.P.S. O alta “surpriza”/revelatie pe care s-ar putea sa o ai se refera la faptul ca a identifica ceea ce iti doresti cu adevarat, ceea ce te face fericit(a), nu este deloc un lucru simplu.

Acest fapt se datoreaza unui “antrenament” indelungat de a-ti fi ignorat dorintele, de a te focusa mult prea mult pe ceea ce trebuie in detrimentul lui ceea ce vrei.

Craiasa Zapezii (despre inteligenta)

Azi dimineata, intr-o sedinta cu un client mi-am amintit de un pasaj din Craiasa Zapezii a lui Andersen: baiatului i-au intrat cioburi in ochi si inima a început sa-i inghete; si pe masura ce inima ii ingheta, el devenea din ce in ce mai inteligent…

Fetița a pornit in cautarea lui. Evident, inima lui trebuia salvata de la inghet.

O pledoarie interesanta pentru inteligenta emotionala, pentru inteligenta ecologica, pentru dragoste, pentru intelepciunea supraordonata inteligentei.

Coaching si Psihanaliza (Dilema veche)

COACHING SI PSIHANALIZA
(interviu publicat in Dilema Veche, 28 februarie 2008)

1. Domnule Virgiliu Rîcu, va recomandati ca  psihoterapeut de orientare psihanalitica si ca „Life &Executive Coach“. Nu exista, totusi, o contradictie de substanta intre psihanaliza, descoperirea inconstientului si life coaching?

V.R.: Factorul care diferentiaza major coaching-ul de psihanaliza este raportul constientizare/ actiune.
Desi nu exclude constientizarea, coaching-ul este orientat catre actiune. In prezenta coach-ului, clientul isi seteaza obiective, construieste strategii si exploreaza cai de atingere a acestora.

Psihanaliza pune accentul pe constientizare considerand ca, atunci cand lucrurile sunt clare in noi, elaborarea unui plan de actiune vine de la sine. Mai mult, o trecere rapida la actiune semnifica de cele mai multe ori o rezistenta la constientizare.
Cand clientul isi fixeaza obiective, psihanalistul intelege ca el isi declara dorintele constiente. Ori, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente, care de multe ori sunt in contradictie cu cele constiente si le saboteaza cu succes pe acestea. Pentru psihanalist, clientul nu trece la actiune nu pentru ca nu stie cum sa faca acest lucru (un manager care solicita coaching stie foarte bine cum sa elaboreze planuri de actiune, altfel nu ar fi ajuns manager), ci pentru ca in el se joaca un conflict intern inconstient care il blocheaza.

Ori, un coach care nu are pregatirea unui psihanalist este orb la dorintele inconstiente ale clientului sau, nu ii intelege conflictul intern, nu stie sa-i analizeze rezistentele. A nu lua in considerare inconstientul nu inseamna ca acesta inceteaza sa existe. Inseamna doar ca tu, in calitate de coach, il ignori alegand sa operezi reductionist. Dar, in unele cazuri, a opera reductionist este suficient. Nu trebuie sa mergem de fiecare data mai in profunzime decat o cere situatia.

Pentru a raspunde specific la intrebarea Dvs, nu cred ca exista o contradictie de substanta intre psihanaliza si coaching. Doar ca psihanaliza merge in profunzimile organizarii psihice, in timp ce coaching-ul lucreaza la un nivel superficial, de suprafata.

Cred ca nici Socrate nu ar fi vazut o contradictie intre cele 2 abordari, de vreme ce el a afirmat deopotriva ca „o viata neanalizata nu merita traita” si „ cunoasterea se dobandeste prin actiune.”

2. Max Landsberg, o autoritate in domeniu, spune ca una dintre legile coachingului este „nu psihologizati“. Reusiti, in practica dvs. sa respectati aceasta lege?

V.R. : Nu si nici nu imi propun asta. Daca in timpul sedintei de coaching se iveste o oportunitate de a-l ajuta pe  client sa constientizeze ceva, nu voi rata niciodata aceasta oportunitate.

3. Care e diferenta intre coachingul  profesional, ca cel codificat de Joseph O’Connor si life coaching?

V.R. : Life coaching-ul vizeaza schimbari in orice sector de viata al clientului, nu doar in cel profesional.

4. Psihanaliza se afla intr-un moment de clar regres in SUA si in Franta. Cu coachigul cum stam?

V.R. : Psihanaliza se afla intr-un moment in care inceteaza sa mai fie la moda. Dupa ce a stat atat de multi ani in top, era normal ca la un moment dat sa cedeze locul 1 altei abordari psihoterapeutice. Trebuie insa sa facem distinctie clara intre a fi la moda si a fi valoros.

Despre coaching se spune ca este o disciplina a carei popularitate creste vertiginos. Nu stiu insa daca aceasta remarca se referea la perioada in care pentru a deveni coach nu era necesara nici o formare sau la perioada actuala in care s-au infiintat organisme care se ocupa de formarea si acreditarea coach-ilor.

Personal, inclin sa cred ca entuziasmul celor care doreau sa devina coach era mult mai mare la inceput. Lesne de inteles: pentru a deveni coach nu iti trebuia nici o diploma (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor depaseau cu mult pe cele ale psihoterapeutilor.

5. Coachingul e mai aproape, metodologic, de terapiile comportamentale sau de psihanaliza clasica?

V.R. : In mod evident, este mai aproape de terapiile comportamentale. Dar terapiile comportamentale evolueaza catre …psihanaliza. Mai intai au inglobat terapiile cognitive, apoi a aparut terapia cognitiv-afectiva etc. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recununoscut.

6. Care e pregatirea profesionala pe care un coach trebuie sa o aiba in Romania? Vizibilitatea lui depinde de aceasta pregatire academica sau de rezultate?

V.R. : Recent, multinationalele au inceput sa pretinda furnizorilor de Executive/ Corporate Coaching o formare in coaching, care se realizeaza de obicei cu un coach acreditat din strainatate conform standardelor internationale.

7. Cum va numiti interlocutorii: pacienti sau clienti?

V.R. : Si-si. Depinde de nivelul de constientizare al persoanei cu care lucrez. Paradoxal, pe cei avansati ii numesc pacienti. Asta pentru ca au ajuns suficient de puternici pentru a suporta adevaruri dureroase si pentru a rade de tendintele lor narcisiste.

8. Care e publicul  coachingului in Romania (tipologic) si care credeti ca e viitorul metodei?

V.R. : Daca ne referim la life coaching, clientii vin din randul acelor persoane care au probleme pretabile a fi discutate cu un psihoterapeut, dar nu vor sa recunoasca acest lucru fata de ele insele. Imi place sa spun ca life coaching-ul este psihoterapie reinventata. Va continua sa fie mult timp in concurenta cu psihoterapia.

Executive coaching-ul este de asteptat sa se dezvolte mult mai accelerat, ca urmare a presiunii existente in companiile multinationale de a se ralia la practicile de resurse umane din Vest.