Tag Archives: constientizare

Craiasa Zapezii (despre inteligenta)

Azi dimineata, intr-o sedinta cu un client mi-am amintit de un pasaj din Craiasa Zapezii a lui Andersen: baiatului i-au intrat cioburi in ochi si inima a început sa-i inghete; si pe masura ce inima ii ingheta, el devenea din ce in ce mai inteligent…

Fetița a pornit in cautarea lui. Evident, inima lui trebuia salvata de la inghet.

O pledoarie interesanta pentru inteligenta emotionala, pentru inteligenta ecologica, pentru dragoste, pentru intelepciunea supraordonata inteligentei.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala

Coaching si Psihanaliza (Dilema veche)

COACHING SI PSIHANALIZA
(interviu publicat in Dilema Veche, 28 februarie 2008)

1. Domnule Virgiliu Rîcu, va recomandati ca  psihoterapeut de orientare psihanalitica si ca „Life &Executive Coach“. Nu exista, totusi, o contradictie de substanta intre psihanaliza, descoperirea inconstientului si life coaching?

V.R.: Factorul care diferentiaza major coaching-ul de psihanaliza este raportul constientizare/ actiune.
Desi nu exclude constientizarea, coaching-ul este orientat catre actiune. In prezenta coach-ului, clientul isi seteaza obiective, construieste strategii si exploreaza cai de atingere a acestora.

Psihanaliza pune accentul pe constientizare considerand ca, atunci cand lucrurile sunt clare in noi, elaborarea unui plan de actiune vine de la sine. Mai mult, o trecere rapida la actiune semnifica de cele mai multe ori o rezistenta la constientizare.
Cand clientul isi fixeaza obiective, psihanalistul intelege ca el isi declara dorintele constiente. Ori, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente, care de multe ori sunt in contradictie cu cele constiente si le saboteaza cu succes pe acestea. Pentru psihanalist, clientul nu trece la actiune nu pentru ca nu stie cum sa faca acest lucru (un manager care solicita coaching stie foarte bine cum sa elaboreze planuri de actiune, altfel nu ar fi ajuns manager), ci pentru ca in el se joaca un conflict intern inconstient care il blocheaza.

Ori, un coach care nu are pregatirea unui psihanalist este orb la dorintele inconstiente ale clientului sau, nu ii intelege conflictul intern, nu stie sa-i analizeze rezistentele. A nu lua in considerare inconstientul nu inseamna ca acesta inceteaza sa existe. Inseamna doar ca tu, in calitate de coach, il ignori alegand sa operezi reductionist. Dar, in unele cazuri, a opera reductionist este suficient. Nu trebuie sa mergem de fiecare data mai in profunzime decat o cere situatia.

Pentru a raspunde specific la intrebarea Dvs, nu cred ca exista o contradictie de substanta intre psihanaliza si coaching. Doar ca psihanaliza merge in profunzimile organizarii psihice, in timp ce coaching-ul lucreaza la un nivel superficial, de suprafata.

Cred ca nici Socrate nu ar fi vazut o contradictie intre cele 2 abordari, de vreme ce el a afirmat deopotriva ca „o viata neanalizata nu merita traita” si „ cunoasterea se dobandeste prin actiune.”

2. Max Landsberg, o autoritate in domeniu, spune ca una dintre legile coachingului este „nu psihologizati“. Reusiti, in practica dvs. sa respectati aceasta lege?

V.R. : Nu si nici nu imi propun asta. Daca in timpul sedintei de coaching se iveste o oportunitate de a-l ajuta pe  client sa constientizeze ceva, nu voi rata niciodata aceasta oportunitate.

3. Care e diferenta intre coachingul  profesional, ca cel codificat de Joseph O’Connor si life coaching?

V.R. : Life coaching-ul vizeaza schimbari in orice sector de viata al clientului, nu doar in cel profesional.

4. Psihanaliza se afla intr-un moment de clar regres in SUA si in Franta. Cu coachigul cum stam?

V.R. : Psihanaliza se afla intr-un moment in care inceteaza sa mai fie la moda. Dupa ce a stat atat de multi ani in top, era normal ca la un moment dat sa cedeze locul 1 altei abordari psihoterapeutice. Trebuie insa sa facem distinctie clara intre a fi la moda si a fi valoros.

Despre coaching se spune ca este o disciplina a carei popularitate creste vertiginos. Nu stiu insa daca aceasta remarca se referea la perioada in care pentru a deveni coach nu era necesara nici o formare sau la perioada actuala in care s-au infiintat organisme care se ocupa de formarea si acreditarea coach-ilor.

Personal, inclin sa cred ca entuziasmul celor care doreau sa devina coach era mult mai mare la inceput. Lesne de inteles: pentru a deveni coach nu iti trebuia nici o diploma (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor depaseau cu mult pe cele ale psihoterapeutilor.

5. Coachingul e mai aproape, metodologic, de terapiile comportamentale sau de psihanaliza clasica?

V.R. : In mod evident, este mai aproape de terapiile comportamentale. Dar terapiile comportamentale evolueaza catre …psihanaliza. Mai intai au inglobat terapiile cognitive, apoi a aparut terapia cognitiv-afectiva etc. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recununoscut.

6. Care e pregatirea profesionala pe care un coach trebuie sa o aiba in Romania? Vizibilitatea lui depinde de aceasta pregatire academica sau de rezultate?

V.R. : Recent, multinationalele au inceput sa pretinda furnizorilor de Executive/ Corporate Coaching o formare in coaching, care se realizeaza de obicei cu un coach acreditat din strainatate conform standardelor internationale.

7. Cum va numiti interlocutorii: pacienti sau clienti?

V.R. : Si-si. Depinde de nivelul de constientizare al persoanei cu care lucrez. Paradoxal, pe cei avansati ii numesc pacienti. Asta pentru ca au ajuns suficient de puternici pentru a suporta adevaruri dureroase si pentru a rade de tendintele lor narcisiste.

8. Care e publicul  coachingului in Romania (tipologic) si care credeti ca e viitorul metodei?

V.R. : Daca ne referim la life coaching, clientii vin din randul acelor persoane care au probleme pretabile a fi discutate cu un psihoterapeut, dar nu vor sa recunoasca acest lucru fata de ele insele. Imi place sa spun ca life coaching-ul este psihoterapie reinventata. Va continua sa fie mult timp in concurenta cu psihoterapia.

Executive coaching-ul este de asteptat sa se dezvolte mult mai accelerat, ca urmare a presiunii existente in companiile multinationale de a se ralia la practicile de resurse umane din Vest.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, COACHING PSIHODINAMIC, Psihoterapie si psihanaliza

De ce nu ne atingem scopurile? (Interviu Psihologia Azi, 2006)

Psihologia Azi: Ne dorim foarte multe lucruri, visam la proiecte ambitioase, ne stabilim tot felul de obiective, dar putini dintre noi reusesc sa le si atinga. De ce nu ne atingem scopurile?

Virgil Rîcu: Daca privim lucrurile la un nivel superficial, de suprafata, se pot enumera multiple cauze: nu ne definim clar ceea ce ne dorim, iar o reprezentare vaga a scopului implica o dispersare a energiei; nu ne mobilizam suficient; nu perseveram suficient; ne stabilim scopuri nerealiste; evitam sa ne asumam riscuri; ne lasam descurajati rapid de cei apropiati etc. Dar toate acestea sunt “simptome”. Ele nu reprezinta cauza.

La o analiza mai profunda, observam ca motivul real pentru care nu ne atingem un anumit scop rezida in faptul ca acel scop ne pune in conflict cu noi insine. O parte din noi doreste realizarea acelui scop, alta parte nu. Conflictul nostru intern legat de respectivul scop se manifesta prin tot felul de rezistente in atingerea acelui scop (oboseala nejustificata, tergiversare prelungita la infinit etc), prin blocaj decizional (nu stim ce sa facem, ce decizie sa luam) sau chiar prin autosabotaj.

Psihologia Azi: De ce s-ar opune o parte din noi realizarii scopului?

V.R. : In parte, pentru ca nu este dispusa sa plateasca pretul realizarii scopului. Orice castig implica automat o pierdere. Putem avea o masina mai buna, dar aceasta va implica o rata mai mare la banca. Putem investi mai multa energie si timp in construirea carierei, dar vom plati mai mult in planul vietii personale.

Cu cat scopul este mai ambitios, cu atat atingerea lui va presupune o schimbare mai mare. Ceea ce echivaleaza cu o perturbare accentuata a echilibrului actual si un effort major in reinstaurarea unui nou echilibru, la un alt nivel. Cei apropiati simt foarte bine asta si in mod paradoxal (spun paradoxal pentru ca se presupune ca ne iubesc) se vor opune mai mult sau mai putin inconstient dezvoltarii noastre. Traim intr-un web de relatii interpersonale si suntem cu totii foarte sensibili la pozitionarea unora fata de altii, la rolurile si statuturile membrilor din aceasta retea. A avea succes implica o schimbare de rol si de statut, schimbare la care ceilalti nu pot sa nu reactioneze. Cu bucurie sau cu frustrare, cu invidie…Sotul a carui sotie primeste o avansare si o marire considerabila de salariu (care–l depaseste acum pe al sau) va reactiona cu sentimente amestecate: bucurie pentru ca nivelul de trai al familiei creste, dar si invidie, precum si sentimentul de a fi fost ranit in orgoliul sau masculin.

Schimbarea este adesea asociata cu sentimente de culpabilitate. De ex., o tanara care primeste oferta unui contract de munca foarte avantajos in strainatate va experimenta cu siguranta sentimente intense de culpabilitate la gandul ca succesul ei va presupune sa-si lase mama singura si bolnava in tara. Sentimente care o pot determina chiar sa refuze oferta…

Un alt factor care se interpune intre noi si scopurile noastre este setul nostru de convingeri limitative, care se reflecta in imaginea de sine. Imaginea de sine este un factor esential in definirea scopurilor, in sensul ca scopurile care nu contrazic imaginea noastra despre noi insine au sanse mai mari de a fi atinse. Si viceversa, daca noi nu credem ca putem atinge un anumit scop, realitatea va reflecta credinta noastra: nu il vom atinge.

De aceea, daca vrem sa atingem scopuri ambitioase, este necesar ca mai intai sa ne modificam corespunzator imaginea de sine in sensul deplasarii propriilor limite. Altfel spus, sa modificam ceea ce credem si simtim despre noi insine in raport cu scopul respectiv.

Psihologia Azi: Cum putem realiza acest lucru?

V.R. : In primul rand trebuie sa constientizam ca realitatea pe care o traim este o reflectare a propriilor noastre credinte. Perceptia este interpretare, iar interpretarea tine intotdeauna de ceea ce credem la nivel intim. Apoi urmeaza schimbarea acestor credinte, proces care se realizeaza in mai multe etape:

1. In prima etapa se urmareste identificarea credintelor noastre in raport cu scopul dorit.

Daca ceea ce ne intereseaza este a avea mai multi bani, investigam credintele noastre in legatura cu banii si observam cum acestea afecteaza relatia noastra cu banii. Daca, in opinia noastra, “toate problemele pornesc de la bani”, “banul este radacina tuturor relelor” sau “noroc la bani, ghinion in dragoste” este de asteptat ca la nivel inconstient sa ne ferim pe cat posibil de bani.

Daca ceea ce ne preocupa este sfera sentimentala, este necesar sa investigam credintele noastre despre sexul opus, despre relatiile dintre barbati si femei, si sa sesizam daca ceva in cadrul acestor credinte ne face sa ne simtim amenintati.

Indiferent de ceea ce ne-am dori, trebuie investigat daca noi credem ca meritam acel lucru sau nu. Daca raspunsul este negativ, este putin probabil sa-l obtinem, iar daca-l obtinem, vom face inconstient tot posibilul pentru a-l pierde.

2. A 2-a etapa vizeaza dezactivarea credintelor identificate, ceea ce presupune punerea lor sub semnul intrebarii, deplasarea lor din sfera certitudinilor in cea a incertitudinilor, precum si extragerea incarcaturii emotionale asociate lor.

Marea majoritate a credintelor le-am preluat de la figurile semnificative ale copilariei noastre, pe vremea in care nu puneam prea mult la indoiala ceea ce ne spuneau acestea. Credintele sunt mosteniri, dorite sau nedorite, cu potential de progres sau de regres.

Intrebari de genul “ Oare chiar asa stau lucrurile?”, “Oare asta este valabil in toate cazurile?’’( ex. Banii aduc intotdeauna numai probleme? Toti barbatii sunt porci? Toate femeile sunt tarfe/ castratoare/ masochiste etc”) sunt utile pentru a le pune sub semnul indoielii veridicitatea, dupa cum extrem de utila este si intrebarea “ imi este de folos sa cred asta sau nu?”

Credintele reprezinta generalizari despre cum functioneaza lumea, generalizari preluate de la altii sau concluzii ale propriilor experiente, in orice caz generalizari false.

Credintele sunt eficiente tocmai pentru ca ele au asociata o mare incarcatura emotionala. Ele poarta amprenta dureroasa a unor traume sau dimpotriva a unor evenimente fericite. Pentru eliminarea credintelor limitative, incarcatura emotionala asociata acestora trebuie eliberata, proces vizat cu predilectie in psihoterapie. In procesul terapeutic, evenimentul traumatic este retrait, emotia eliberata, iar experienta reinterpretata, resemnificata.

3. inlocuirea credintelor limitative cu alt set de credinte, capabil sa genereze evolutie.

In psihoterapie acest lucru se intampla prin interpretare si resemnificare, cand ceea ce s-a intamplat apare intr-o lumina noua, eliberatoare.

Psihologia Azi: Exista o “tehnologie” de atingere a scopurilor pe care sa o recomandati?

V.R. : Pot recomanda un proces care, efectuat riguros si cu multa implicare emotionala, poate facilita considerabil atingerea unui scop.

1. Defineste clar ceea ce iti doresti

Este una din cele mai dificile sarcini.

Multe din scopurile noastre nu sunt in realitate ale noastre – sunt scopurile parintilor, prietenilor, sefilor, colegilor de serviciu. Ne uitam in gradina vecinului si vrem si noi ce are el. Invidie, mimetism, nevoie de uniformitate, de conformism, spaima de a fi diferit, caci a fi diferit ne expune excluderii etc. Dar aceste scopuri nu ne reprezinta, de aceea nu ne vom angaja niciodata 100% in demersul atingerii lor.

Este de dorit sa ne propunem scopuri care sa serveasca exprimarii nevoilor noastre.

Criteriul esential pentru alegerea unui scop este masura in care el ne starneste entuziasmul. Un scop trebuie sa aiba o puternica incarcatura emotionala pozitiva pentru noi, altfel va deveni o povara. Una in plus.

2. Asigura-te de caracterul ecologic al scopului

Scopul propus este de dorit sa nu afecteze negativ alte persoane, altfel apar sentimentele inconstiente de vinovatie care intorc lucrurile in defavoarea noastra. Mai mult, este de dorit ca de pe urma atingeriii scopurilor tale sa beneficieze cel putin alte doua persoane.

3. “Autopurificarea”

Implica eliminarea incarcaturii emotionale negative creata de credintele limitative in raport cu scopul respectiv si trairea puternica a sentimentului de incredere ca scopul va fi atins.

4. Experimenteaza in interior sentimentul atingerii scopului

Expertii in programarea neurolingvistica, asemeni samanilor de odinioara, recomanda sa ne imaginam ca ne-am atins scopul folosind toate canalele senzoriale. Sa vizualizam scena atingerii scopului, beneficiile survenite in urma atingerii lui, sa auzim cuvintele de felicitare ale celorlalti sau cuvintele pe care ni le spunem noua insine si mai ales sa simtim sentimentul de bucurie, de implinire pe care l-am avea daca ne-am atinge scopul. Inca o data accentul se pune pe trairea emotionala.

5. Nu te gandi obsesiv cum iti vei realiza scopul

Este un lucru pe care foarte multi oameni, gratie nevoii lor excesive de a controla mersul evenimentelor, il gasesc dificil de facut. Foarte multi renunta la scopuri interesante tocmai pentru ca nu vad in prealabil modalitatea de a realiza. Daca vom privi cu atentie in trecut, schimbarile majore, semnificative din viata noastra au survenit ca urmare a unor “coincidente” fericite mai degraba decat a planificarii minutioase.

6. Asteapta oportunitatile cu o minte deschisa

Oportunitatile vin in forma unor “coincidente” sau intamplari neprevazute, care sunt atrase tocmai de incarcatura emotionala experimentata la pasul 4.

7. Actioneaza si fructifica oportunitatile

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala

Putem face o psihoterapie si fara sa avem simptome?

Putem face o psihoterapie pentru a ne cunoaste. Psihanaliza, de exemplu, nu este doar o metoda de psihoterapie ci si o metoda de sondare a psihismului inconstient. Urmand o psihoterapie psihanalitica, nu doar reducem nelinistile (anxietatea), nu doar dizolvam simptomele, ci devenim constienti de felul in care noi functionam la nivel psihologic. Ne descoperim astfel tiparele de gandire, motivatiile inconstiente, dorintele si temerile ascunse, precum si mecanismele psihice prin care evitam, distorsionam acele aspecte ale realitatii care nu ne plac sau care ne sperie. Ne intelegem mai bine pe noi insine si ii intelegem mai bine pe ceilalti.

Imi place sa spun ca a face o psihanaliza sau o meditatie Zen nu strica nimanui. Cu totii avem nevoie de o igiena mentala, dar cei mai multi dintre noi sunt departe de a constientiza aceasta nevoie. Este posibil, sper, ca in viitor a efectua un proces de igiena mentala cu regularitate sa devina la fel de firesc precum spalatul pe dinti, de exemplu.

In prezent insa, este adevarat ca marea majoritate a celor care solicita o psihoterapie fac acest lucru doar cand ajung in situatii de criza. A fi in criza iti creeaza o motivatie puternica pentru a face psihoterapie.

Personal, pana acum nu m-am aflat niciodata in situatia in care cineva sa-mi solicite o psihoterapie fara a avea o problema. Ca problema este foarte vag definita, asta este alta poveste. Multe probleme care ii imping pe oameni catre o psihoterapie sunt vag definite si de fapt unul din obiectivele psihoterapiei se refera la definirea clara a problemelor (nu se spune ca o problema bine definita este pe jumatate rezolvata ?). Mai mult, problema prezentata nu este niciodata adevarata problema,caci adevarata problema rezida intr-un conflict inconstient.

Ca sa o spun foarte direct, eu nu cunosc oameni fara probleme. Cunosc oameni care spun despre ei insisi ca nu au nici o problema, dar spun asta tocmai pentru ca nu se cunosc pe ei insisi, nu au capacitatea de a se autoobserva, nu pot realiza un demers introspectiv suficient de profund. Una este sa nu ai probleme si alta e sa negi problemele pe care le ai.

Sa luam exemplul unei persoane care se plange in continuu de modul nedrept si persecutoriu in care o trateaza cei din jurul ei. La un moment dat, aceasta persoana citeste intr-o carte de popularizare a psihoterapiei o descriere a comportamentului de victima si recunoaste in acea descriere propriile tendinte de autovictimizare. Isi da seama brusc ca are o problema. O avusese si pana atunci, dar nu fusese constienta de asta.

Pe multi ii sperie gandul ca ar putea avea probleme, privesc acest lucru ca pe o critica, ca pe o respingere , ca pe ceva rusinos, umilitor. Dar problemele apar tot timpul, la toata lumea (!), iar asta semnaleaza faptul ca a sosit momentul sa trecem la un alt nivel de dezvoltare personala.

3 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza

Poveste despre psihoterapie

DE CE IMI PLACE PSIHOTERAPIA PSIHANALITICA

Putem asemui psihicul unui om cu o casa cu multe, foarte multe camere. Poate cu un castel, suna mai frumos. Pe unele camere le cunoastem, le folosim zilnic. In altele nu am intrat niciodata.

Unii oameni folosesc in mod obisnuit doar 2 camere, altii 10. Cu cat folosim mai multe camere, cu atat folosim mai multe resurse, dezvoltam mai multe capacitati, experienta noastra de viata este mai bogata. La asta se refera cresterea, autocunoasterea, dezvoltarea personala: la folosirea cat mai multor camere. Si ar fi frumos sa functionam la capacitate maxima, nu-i asa?

Pe unele camere le-am mobilit noi insine – mobila din aceste camere reprezinta achizitiile noastre in plan intelectual, afectiv, relational. Alte camere au fost mobilate de altii pentru noi – aici gasim ceea ce parintii, bunicii, invatatorii, prietenii, agresorii etc au pus in noi.

Raportul dintre numarul camerelor mobilate de noi si cel al camerelor mobilate de altii defineste gradul nostru de initiativa, raportul activism/ pasivitate, lider/ subordonat, independenta/ dependenta, autenticitate/ inautenticitate.

A constientiza inseamna sa aducem lumina in camerele castelului nostru. Prin constientizare devenim mai luminosi.

Inca din copilaria timpurie, folosim multe camere pentru a depozita amintirile experientelor noastre, impreuna cu trairile asociate acestora. Multe camere contin amintiri fericite, iar starile asociate acestora sunt stari resursa. Ne intoarcem in aceste camere de fiecare data cand avem nevoie sa intram in contact cu resursele noastre.

Alte camere contin amintiri neplacute sau chiar traumatice, iar emotiile asociate acestora (frica, furie, ura etc) devin proprii nostri “dragoni interiori”. Inima nu ne da ghes sa ne confruntam cu acesti « monstri » si cautam sa ferecam cat mai bine usile acestor camere. Mai mult, in plimbarile prin castelul nostru, evitam sa ne apropiem de aceste camere pentru a nu auzi zgomotele produse de acesti dragoni in incercarile lor de a sparge usa.

Daca zgomotele devin prea puternice pentru a mai putea fi ignorate, teama ca acesti dragoni vor reusi sa sparga usa ne determina sa apelam la ajutorul unui psihoterapeut.

Cele mai multe psihoterapii ne vor ajuta sa punem cat mai multe zavoare la aceste usi, sa le dublam sau sa le zidim. Sa ne folosim de resursele pe care le avem pentru a tine monstrii inchisi. Si chiar vom reusi – pentru un timp. Spun pentru un timp, caci la un moment dat toate aceste eforturi ne vor epuiza fortele.

Oricum, trebuie sa avem in vedere faptul ca, acele camere care intemniteaza dragonii raman ocupate, nu le putem folosi …pentru a depozita comori, de exemplu; sau pentru a pofti oaspeti dragi sa ramana peste noapte. Dar cui ii mai pasa de asta cand dragonul sta sa dea navala peste noi?

Psihoterapia psihanalitica propune alta viziune. Ea spune stapanului casei: “Cu cat mai multe camere raman ocupate, cu atat capacitatea ta de a raspunde provocarilor vietii va fi mai redusa. Asta conduce inevitabil la alte experiente negative si implicit la alti dragoni care vor trebui sa fie intemnitati in alte camere. Si astfel, din ce in ce mai multe camere ale tale vor fi folosite pentru a intemnita dragoni.”

Ce-i de facut?

Solutia propusa de psihoterapia psihanalitica este ca stapanul casei sa se antreneze pentru a infrunta dragonii si a-i convinge sa paraseasca casa. Antrenamentul va fi lung si dificil. Stapanul casei va trebui sa se disciplineze, sa-si antreneze atentia si capacitatea de autoobservare, sa-si asume responsabilitatea ptru gandurile, spusele si faptele sale. Apoi, cand va fi pregatit, va deschide cate o usa si va infrunta dragonul din spatele ei. Va incepe cu cel mai slab dragon si va termina cu cel mai puternic. Fiecare camera cucerita va adaposti astfel o resursa. Si fiecare dragon cucerit ii va face un dar: propria lui energie + o lectie importanta despre viata. Stapanirea de sine merge mana in mana cu intelepciunea.


7 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

A identifica clar nevoile pe care le avem

Este intotdeauna benefic sa diferentiem clar intre nevoile pe care le avem si modalitatile prin care noi “credem” ca putem satisface aceste nevoi.

Cineva poate spune:
„Imi doresc foarte mult sa am o relatie stabila si de durata cu el”.

Pe ce este pus aici accentul? Pe nevoia de a avea o relatie stabila si durabilă sau pe nevoia de a fi cu el?

Sunt două nevoi distincte (foarte important!!!).

Care este in prim plan si care este în fundal? Care este mai importantă ?

Leave a comment

Filed under Asociatii libere

Nevoia de igiena mentala (Utopie?!)

Imi place sa spun ca o psihanaliza sau o meditatie Zen nu strica nimanui.

Cu totii avem nevoie de o igiena mentala, dar cei mai multi dintre noi sunt departe de a constientiza aceasta nevoie. Este posibil (sper!) ca in viitor un proces de igiena mentala realizat cu regularitate sa devina la fel de firesc precum… spalatul pe dinti, de exemplu.

1 Comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza