Tag Archives: dependenta

Persoane care “iubesc prea mult” (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Vom vorbi despre femei care iubesc prea mult, pornind de la cartea omonima scrisa de Robin Norwood. Numeroase persoane isi aleg parteneri cu probleme din dorinţa de a-i schimba, de a-i salva. Psihoterapeutul american Robin Norwood spune despre aceste persoane ca „iubesc prea mult“.

Multe persoane cred ca iubirea poate rezolva orice problema. De unde porneste aceasta credinta? In ce masura este adevarata? Se aplica si barbatilor si femeilor?

Virgil Rîcu: Gandul care imi vine in minte este ca aceasta credinta (conform careia iubirea poate rezolva orice problema) isi are originea in gandirea magica a copilului.

Un copil simte mult si iubeste mult; dar gandirea lui este o gandire rudimentara, in formare. Sigur, uneori copiii ne surprind cu niste observatii de-a dreptul geniale, totusi mintea se formeaza in timp si are nevoie de un antrenament special sub influenta factorilor socio-culturali pentru a se dezvolta.
In planul evolutiei societatii, de exemplu, gandirea stiintifica este o achizitie relativ recenta si – de ce sa nu recunoastem – nu toti adultii de azi si-au insusit-o.

Prin urmare, viziunea unui copil este pura, inocenta, plina de iubire, dar in acelasi timp o viziune care reflecta dezechilibrul intre afect si intelegere. Solutiile copilului vor purta aceasta amprenta a „excesului” de sentiment si a „carentei” de intelegere: iubirea rezolva orice problema.

Ceea ce invatam cu totii – din pacate, the hard way – in decursul vietii, este ca iubirea trebuie echilibrata de o intelegere profunda daca vrem ca lucrurile sa iasa bine si sa suferim mai putin.

Adevarul: Autoarea spune ca femeile care iubesc prea mult sunt cele care intra (poate inconstient) intr-o relatie cu probleme. Sau mai bine zis cu un partener cu probleme (dependent de alcool sau altceva). Ce se ascunde in spatele acestor alegeri? Cum se realizeaza ele?

VR: Ideea de baza in viziunea psihodinamica asupra dezvoltarii personalitatii este aceea ca toti ne construim in functie de experientele relationale cu figurile parentale in copilarie.

Daca mama a fost perceputa ca fiind rece si rejectanta, in relatiile adulte vom cauta persoane reci si rejectante (in dorinta de a conserva relatia cu mama) sau noi vom fi persoane reci si rejectante (ne vom identifica cu mama).

Daca tata ne-a abandonat, abandonul va fi o tema ce se va juca in relatiile noastre de cuplu sau in relatie cu proprii copii.

Relatiile cu figurile parentale in timpul copilariei ne „formateaza” specific (expertii in neurostiinte pot descrie acest fenomen in termeni de trasee neuronale sau populatii neuronale activate sau mult decat altele), astfel incat vom rejuca aceste scenarii relationale iar si iar in decursul vietii, recrutand inconstient parteneri special inzestrati pentru a juca rolul personajelor din scenariile noastre.

De exemplu, daca unul din parinti de care am fost foarte atasati a fost alcolic, traseul minimei rezistente este sa dezvoltam o slabiciune pentru alcoolici sau sa devenim noi alcoolici. Emotional, nu vom putea face „clic” cu persoanele nealcoolice, echilibrate, si vom rationaliza asta spunand ca astfel de persoane sunt „mult prea normale”, „conformiste”, „plictisitoare”.

Este ca si cum experientele noastre relationale din frageda copilarie ne-ar seta un prag de sensibiliate emotionala. Daca o suferinta nu este suficient de intensa, daca problemele unui om nu sunt suficient de dramatice, nu putem fi sensibilizati emotional pentru ca stimulul este prea slab pentru a genera o reactie in noi.

Adevarul: Inteleg din cartea amintita mai sus ca femeile cu astfel de experiente in copilarie iti indreapta la maturitate toata atentia spre relatia cu un barbat, in timp ce un barbat cu astfel de probleme isi va indrepta obsesia spre cauze externe: cariera, sport, hobbyuri. Este adevarata aceasta teorie? Puteti sa o explicati putin?

VR : Un barbat care se canalizeaza excesiv pe cariera, sport, hobby-uri in detrimentul relatiilor face aceste lucruri pentru a se proteja. Cariera, sportul, hobby-urile sunt pentru el un teren sigur, unde are sentimentul ca poate controla lucrurile. Spre deosebire de relatii, unde experienta sa timpurie i-a demonstrat ca lucrurile pot scapa lesne de sub control; nu poti avea incredere in ceilalti pentru ca te mint, te manipuleaza, te lasa la greu, te folosesc, te parasesc tocmai cand ai mai multa nevoie de ei etc.

Adevarul: De ce simt oamenii nevoia sa-i schimbe celuilalt viata in bine, sa-l salveze? Și care sunt sansele reale sa se intample asta? Ce se ascunde in spatele dorintei de a fi „salvator“?

VR : Sa ne imaginam ca suntem intr-o masina pe care o conduce altcineva. La un moment dat, soferul atipeste si exista riscul coluziunii cu un alt vehicul. Observand asta, ne panicam si il alertam din toate puterile pe sofer.
Facand asta, vrem sa il salvam pe el? Vrem sa il salvam numai pe el? Cred ca raspunsul sincer este ca vrem sa il salvam pe el, dar si pe noi in egala masura (sau poate chiar in mai mare masura), poate si pe cei din vehiculul cu care riscam sa coluzionam.

Cei care isi asuma rolul de salvator sunt persoane care in copilarie au simtit ca adultii dragi lor (parinti, bunici etc) si de care ei depindeau in mod firesc au fost pe cale sa derapeze, sa se scufunde, sa deraieze (psihologic, bineinteles).

Sesizand asta, copiii au simtit panica si s-au straduit sa-i trezeasca, sa-i ajute, sa-i repare, sa-i vindece.
Aceasta situatie si acest rol i-au marcat, i-au „formatat”, astfel incat la varsta adulta inconstient ei  merg in directia in care s-au „specializat”.
Mai mult, cei din jur simt competentele lor de salvator si inconstient ii invita sa joace acest rol pentru ei.

Adevarul: Aceste persoane au speranta ca rezolvand problema partenerului, acesta la randul lui va face la fel cu problemele lor?

VR: Rezolvarea problemelor partenerului inseamna transformarea acestuia intr-o fiinta care sa le iubeasca, ocroteasca, ingrijeasca, rasfete.

Adevarul: Care sunt experientele copilariei care iti pot marca viata (respectiv actiunile) de adult?

VR: Rejectia, abandonul, excluderea, umilirea, ironizarea si ridiculizarea, boala sau moartea prematura a unui parinte, violenta, intruzivitatea, hiperprotectia, perfectionismul etc.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Dragostea in exces poate dauna fericirii?’ aparut in Adevarul Week End, 5 aprilie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cuplul si Dorinta (interviu Psychologies martie 2011)

Psychologies: Iubirea si dorinta erotica sunt legate inextricabil?

Virgil Rîcu: Daca ne referim la sexualitate in sens largit, asa cum o concepea Freud, cel care acum 105 ani scandaliza intreaga Europa cu ideile sale despre sexualitatea infantila, atunci da, iubirea si dorinta erotica sunt legate inextricablil.

Psychologies: Exista iubire fara dorinta sexuala?

V.R.: Exista iubiri platonice, dar este impropriu spus fara dorinta sexuala. Acolo unde unii cred ca nu exista dorinta sexuala, psihanalistii spun ca dorinta sexuala exista, dar este fie reprimata si negata, fie sublimata.

Daca negarea sexualitatii are efecte nocive, conducand adesea la tulburari psihologice si psihosomatice serioase, sublimarea ei creeaza adevarate universuri ale placerilor rafinate. Artistii, oamenii de stiinta dedicati si misticii cunosc bine acest lucru.

Iubirea si sexualitatea se traiesc nu numai la nivel fizic, ci si la nivel emotional si cognitiv. Sa luam de exemplu experienta intimitatii. Anumite deschideri si apropieri emotionale sunt “better than sex”!

A rezona emotional cu cineva, a fi pe aceeasi lungime de unda,  a te simti inteles, a putea impartasi in sfarsit ganduri si emotii pe care le-ai tinut mult timp ingropate de teama de a nu fi criticat, ridiculizat, exclus: acestea sunt experiente exaltante care ne fac sa simtim ca nu suntem singuri pe lume, sa ne simtim recunoscatori vietii, sa vibram liberi.

Sexul ne ofera placere, deschiderea emotionala ne face fericiti.

Apoi la nivel cognitiv: una din experientele cele mai generatoare de satisfactie este insight-ul. Ceea ce a simtit Arhimede cand a strigat Evrika!, Mendeleev cand a visat Tabelul elementelor, Newton cand a fost lovit de mar “intr-o maniera Zen” sau Freud cand a descoperit secretul viselor, sunt experiente ale insight-ului, care ilumineaza mintea si o inunda cu bucurie.

Aparent, asta nu are nici o legatura cu sexualitatea. Dar pentru Freud, curiozitatea stiintifica este expresia sublimata a curiozitatii sexuale. De aceea, mie imi place sa spun ca insightul este pentru minte ceea ce orgasmul este pentru corp. Acel “Aha!” generator de satisfactie, de placere intelectuala,  eliberator de tensiune, relaxogen, specific insight-ului, este un orgasm al mintii.

Mintea are nevoie de insight-uri pentru a fi fericita. Actul intelegerii este generator de placere, fie ca este vorba de a intelege  cum functioneaza o priza, un calculator, un fenomen economic sau cum functionam noi la nivel psihologic. Iar a avea pe cineva alaturi cu care sa impartasesti bucuria descoperirilor este semn de soarta norocoasa.

Acum cativa ani, intr-un interviu televizat, celebrul psihanalist francez André Green vorbea despre placerile comunicarii: a rezona emotional cu alta persoana,  a-i insoti gandul, a gandi la unison. Experienta aceasta in care asculti o persoana, discursul ei te face sa te gandesti la ceva, iar cateva secunde mai tarziu acea persoana se refera la exact acelasi lucru la care tu te-ai gandit; insight-ul tau este urmat de al celuilalt, sau poate chiar are loc simultan…asta André Green o asemuia unei experiente sexuale in care cei doi au un orgasm simultan. Cu o singura si semnificativa diferenta: totul are loc la nivelul mintii.

Multe femei intuiesc acest lucru, de aceea este atat de important pentru ele ca barbatul sa le asculte intr-un anumit fel, sa stie cand sa  taca, cand sa intervina si in ce fel sa intervina. Actul comunicarii in sine este analog unui dans sau, si mai explicit, unui act sexual in care cei doi rezoneaza, simt bine ritmul, se sincronizeaza. O scriitoare sud-americana exprima foarte plastic aceasta idee: “Domnilor, punctul G este in ureche. Nu are rost sa-l cautati in alta parte!”

Revenind la intrebarea ta: doi oameni care se iubesc pot renunta la actul fizic al sexului (pot sa nu simta atractie sexuala), dar asta nu inseamna ca in cuplul lor nu exista sexualitate; ea va fi experimentata subtil la nivel emotional si intelectual. A trai iubirea la toate cele trei nivele inseamna bogatie interioara.

Psychologies: Putem dori doua persoane in acelasi timp?

V.R.: Putem dori doua sau chiar mai multe persoane in acelasi timp, dar in mod diferit. Lucrurile sunt mai complexe, de fapt. Cand ne place o persoana, nu ne place doar ea; ne place si felul cum ne simtim noi in prezenta ei.

Suntem persoane diferite in relatii diferite. Unii oameni se pricep sa scoata tot ce-i mai rau din noi, altii tot ce-i mai bun si mai luminos. Ne formam ca personalitate in contextul unor relatii, ne imbolnavim in contextul unor relatii si inflorim in contextul altor relatii.

Fiecare relatie este un spatiu de dezvoltare personala, de activarea a unor potentialitati. Fiecare relatie implica o promisiune, o fantezie a fertilitatii in care ceea ce rodeste sunt diverse fatete a ceea ce am putea deveni.

Orice fiinta umana poate fi conceputa ca o personificare a unor calitati, iar relatia cu o astfel de persoana ne pune in contact cu acele calitati, ni le apropie, ni le face accesibile intru invatare si modelare.

In plus, fiecare relatie activeaza in noi anumite trasaturi, ne confera un rol: salvator, mentor, victima, stapan, copil, lider etc.

Relatia devine un spatiu care permite, face posibila, faciliteaza reparatia, transformarea interioara, modificarea imaginii de sine. Daca ne simtim mizerabili, ratati, neatragatori, neinteresanti, si gasim o persoana care sa intuiasca in noi un potential, sa vada partea luminoasa, sa creada in noi, atunci incepem si noi sa ne privim prin ochii ei, iar in timp  chiar devenim capabili si luminosi (asta daca suntem dispusi sa facem si travaliul pe care il impune aceasta transformare).

Intr-o viziune foarte narcisista, celalalt este o oglinda: cand ne place cineva, ne place felul in care ne reflecta; ne place felul in care ne vedem pe noi insine prin ochii acelei persoane.

De aceea, pentru multe persoane o noua relatie este incarcata de aspiratia de a le salva de felul in care se simt pe ele insele. “Nu ne place viata noastra actuala, nu ne place ce am devenit, dar poate intalnim pe cineva si totul se va schimba”. Din pacate, experienta arata ca, mai devreme sau mai tarziu, aceste persoane descopera inevitabil ca “altfel e la fel”. Doar noi ne putem salva, prin efort personal.

In fine, putem iubi doua sau mai multe persoane simultan, dar nu putem fi indragostiti de doua persoane in acelasi timp. In experienta indragostirii, nu vedem decat persoana de care suntem indragostiti. Aici intervine fantasma sufletului pereche, iluzia ca putem fi totul unul pentru celalalt.

Psychologies : “Spatiul” in cuplu are vreun rol pentru mentinerea apetitului erotic?

V.R.: O relatie vie inseamna a te indeparta pentru a te putea apropia din nou. Aceasta alternanta a intalnirilor si despartirilor constituie ciclul natural al relatiei, care trebuie apreciat si respectat, daca vrem ca relatia sa se imbogateasca si sa se reinnoiasca permanent.

Este nevoie ca persoana iubita sa plece de langa noi pentru a-i simti lipsa, pentru a ni se face dor, pentru a o dori. Despartirea (dezlipirea) ne permite sa ne repolarizam dupa ce ne-am pierdut (neutralizat) in fuziune. Aceasta redobandire a polarizarii face posibila renasterea dorintei.

Persoanele cu teama de abandon nu reusesc sa respecte aceasta lege naturala si ajung sa ucida dorinta si sa-l sufoce pe celalalt.

Dar exista si un alt gen de spatiu care este extrem de important in relatiile interumane. Este vorba despre a lasa spatiu celuilalt pentru a fi el insusi. Altfel spus, a accepta ca este psihologic diferit de noi; ca fantasmele noastre pot sa nu coincida in totalitate.

Imi amintesc tortura mentala a unui barbat in momentul in care femeia pe care o iubea i-a povestit una din fanteziile ei erotice secrete: ei doi fac sex si, la un moment dat, li se alatura un alt barbat, necunoscut. Indragostitul a simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare; ca s-a cutremurat universul. S-a simtit inselat, tradat, i-a venit sa fuga urland de durere si furie. Fantezia l-a persecutat zile intregi, pe care si le-a amintit ulterior ca pe o coborare in infern. Apoi, ca o strafulgerare, a venit insight-ul: a inteles ca nu putea controla nimic. Nu putea controla gandurile, dorintele femeii iubite si nici macar pe ale lui. Odata cu acest insight a venit pacea, o pace vasta, ca o eliberare, in contrast puternic cu ingustimea dorintei de control si posesiune.

Femeia i-a apreciat si i-a iubit curajul… caci ce curaj e mai de pret si mai de folos decat acela de a accepta ” tenebrele” celuilalt, gandurile de care si acesta se teme? Bucuroasa ca el nu a fugit, i-a marturisit ca nu fusese decat o fantezie si nu a dorit niciodata sa fie mai mult de atat. Conform reflectiilor care au urmat, acest “incident” a contribuit imens la cresterea gradului de intimitate in relatia lor.

Multe experiente de acest gen par a indica ca femeile apreciaza barbatii care le dau libertatea de a fantasma, asta cu atat mai mult cu cat  barbatii de obicei se tem de intensitatea dorintei feminine (care in fantasmele lor este hiperbolizata)) si se indoiesc de capacitatea lor de a o satisface.

Psychologies: De unde vine lipsa distantei/dependenta de partener?

V.R.: In astfel de cazuri, vorbim de o achizitie psihologica care nu s-a realizat pe deplin in decursul istoriei personale. Relatia cu mama nu a permis taierea cordonului ombilical, nu a creat conditiile necesare unei desprinderi sanatoase si implicit ale unei maturitati psihologice adecvate.

Initial, dependenta unuia il poate flata pe celalalt, este interpretata eronat (!) ca un semn al intensitatii iubirii. Ulterior, devine o povara care otraveste relatia. In realitate, nu e nimic flatant aici. Nici macar nu il priveste pe partener, ca figura particulara.  Oricare alta persoana in acest rol ar “beneficia” de acelasi tratament.

Psychologies: Cum de se intampla sa regasim dorinta cand aproape ca il pierdem pe celalalt sau daca el/ea ne-a inselat?

V.R.: Povestile pe care le-am auzit eu in cabinet mi-au aratat ca experienta rivalitatii este traita  intens si extrem de diferit de la o persoana la alta. Mai multe femei mi-au marturisit ca cele mai intense experiente sexuale le-au trait in situatiile in care au aflat ca partenerul are un “affair”.

Poate ca ura este transformata in dorinta: dorinta sexuala sau dorinta de razbunare. Nu de putine ori se intampla ca femeia inselata sa lupte pentru recastigarea partenerului, sa reuseasca si apoi sa-i “dea papucii”. Mesajul este ca ea hotareste cand se termina relatia lor (nu el!) si in plus, ea este cea care paraseste si nu este niciodata parasita.

Experienta rivalitatii este in sine tulburatoare, incarcata de adrenalina. Ideea pierderii, de asemenea. Multi oameni se cearta pentru a se putea impaca (pentru a se reconecta). Cearta poseda un element de pasiune, te face sa simti ca esti viu, ca tu, celalalt contati unul pentru celalalt. O drama este de preferat plictiselii. Caci aici este de fapt sursa problemei, in plictiseala, in stagnare. Cearta redistribuie energiile, le deblocheaza. Sexul, de asemenea, este un paliativ menit sa anestezieze insatisfactia existentiala.

Psychologies: De ce e atat de dificil sa intretinem dorinta sexuala?

V.R.: Dar de ce se pune atat de mult accent pe intretinerea dorintei sexuale? Simtiti presiunea, nelinistea, anxietatea din spatele intrebarii? Exista o asteptare nerostita ca dorinta sexuala sa ne salveze … de la ce? Ce se poate intampla daca dispare dorinta sexuala? Ramane vidul? Cealalta persoana ne va parasi? Nu este nimic altceva (generator de satisfactie) care sa ne lege?

La un moment dat, un lucru ( in acest caz dorinta) exista sau nu exista. Asta e realitatea. Felul in care noi interpretam aceasta realitate provoaca suferinta. Din pacate, interpretarile noastre tin tot mai mult cont de normativitatea sociala decat de mersul natural al lucrurilor. Ne lasam tot mai mult condusi de statistici decat de ceea ce simtim in mod autentic.

Normativitatea sufoca dorinta, ucide spontaneitatea, alunga placerea.

Daca am fi in contact autentic cu noi insine, altfel spus daca am fi mai putini nevrotici/ alienati, disparitia dorintei sexuale nu ne-ar nelinisti. Dorinta are propriul ritm, propria ciclicitate. Exista un flux si un reflux al dorintei. Disparitia ei este la fel de fireasca ca si aparitia.

Accentul pus in exces pe intretinerea dorintei sexuale tradeaza o saracie / penurie emotionala si intelectuala.

Un posibil raspuns la intrebarea ta: ne temem atat de mult de disparitia dorintei sexuale pentru ca nu exista suficienta conexiune in plan emotional si intellectual. Aceasta conexiune ne-ar permite sa fim mai relaxati, iar relaxarea ar influenta pozitiv ciclicitatea dorintei, ar face ca aceasta sa reapara mai repede. Dorinta sexuala ar fi atunci o consecinta, nu un obiectiv.

Ar merita investigat si modul in care spiritul consumerist al timpurilor actuale influenteaza felul in care este traita azi sexualitatea.

Psychologies: Relansarea dorintei e o chestiune care tine (exclusiv) de sexualitate?

V.R.: Sexualitatea umana este o psihosexualitate. Factorii psihici sunt extrem de importanti.

Am subliniat deja faptul ca deschiderea emotionala favorizeaza aparitia dorintei sexuale. Reversul este de asemenea valabil. Afecte negative blocate, mocnind in tacerea ostila, impiedica aparitia dorintei.

Putem considera o regula generala: de fiecare data cand dorinta sexuala este blocata, este semn ca ceva este nevorbit in cuplu. Blocarea comunicarii, consecinta directa a reprimarii afectelor, conduce la randul sau la blocarea dorintei. Nu este de mirare faptul ca dorinta ocoleste acele cupluri in care partenerii obisnuiesc “sa inghita” multe si “sa lase sa treaca” multe de la ei.

Psychologies: Se spune ca dorinta vine din absenta. Atunci putem dori totusi mai mult timp ceea ce avem deja? (sotul/sotia)

V.R.: Putem aprecia mai mult ceea ce avem deja. Mai multa apreciere inseamna mai multa multumire, iar multumirea conduce catre fericire. Nu degeaba se spune: “Acum nu-mi mai doresc nimic. Sunt fericit!”

Dorinta apare intotdeauna ca reactie la o insatisfactie. Insatisfactia, suferinta, nemultumirea pun lumea in miscare. Lucru recunoscut de altfel la nivel larg: progresul are la baza nemultumirea. Psihanaliza spune ca este important sa punem in cuvinte nemultumirea, sa o numim ; o problema bine definita este pe jumatate rezolvata.

Este important sa definim de ce stam unul cu celalalt; ce ne dorim unul de la celalalt; care este scopul relatiei, incotro merge aceasta relatie.

Multe persoane, in special femei, dar nu numai, stau in relatii dificile pentru ca se tem de singuratate, ca nu vor gasi pe altcineva mai bun sau pentru ca se tem ca “altfel va fi la fel”. Acestea sunt atasamente nocive. Probabil ca intr-o lume ideala, in care oamenii s-ar simti mai intregi, mai putin “ciobiti”, despartirile ar fi la fel de firesti ca si intalnirile.

Secretul unei vieti fericite in doi consta in existenta unui al treilea element. Acest al treilea element este calea, scopul, directia in care merge cuplul. Celalalt este un partener de drum. Catre ce? Catre evolutie ca fiinte umane.

__________________________________________________________________________________

Poate vrei sa citesti si  Cuplul – Ce il face sa reziste (Interviu Psychologies 2009)

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Poveste despre psihoterapie

DE CE IMI PLACE PSIHOTERAPIA PSIHANALITICA

Putem asemui psihicul unui om cu o casa cu multe, foarte multe camere. Poate cu un castel, suna mai frumos. Pe unele camere le cunoastem, le folosim zilnic. In altele nu am intrat niciodata.

Unii oameni folosesc in mod obisnuit doar 2 camere, altii 10. Cu cat folosim mai multe camere, cu atat folosim mai multe resurse, dezvoltam mai multe capacitati, experienta noastra de viata este mai bogata. La asta se refera cresterea, autocunoasterea, dezvoltarea personala: la folosirea cat mai multor camere. Si ar fi frumos sa functionam la capacitate maxima, nu-i asa?

Pe unele camere le-am mobilit noi insine – mobila din aceste camere reprezinta achizitiile noastre in plan intelectual, afectiv, relational. Alte camere au fost mobilate de altii pentru noi – aici gasim ceea ce parintii, bunicii, invatatorii, prietenii, agresorii etc au pus in noi.

Raportul dintre numarul camerelor mobilate de noi si cel al camerelor mobilate de altii defineste gradul nostru de initiativa, raportul activism/ pasivitate, lider/ subordonat, independenta/ dependenta, autenticitate/ inautenticitate.

A constientiza inseamna sa aducem lumina in camerele castelului nostru. Prin constientizare devenim mai luminosi.

Inca din copilaria timpurie, folosim multe camere pentru a depozita amintirile experientelor noastre, impreuna cu trairile asociate acestora. Multe camere contin amintiri fericite, iar starile asociate acestora sunt stari resursa. Ne intoarcem in aceste camere de fiecare data cand avem nevoie sa intram in contact cu resursele noastre.

Alte camere contin amintiri neplacute sau chiar traumatice, iar emotiile asociate acestora (frica, furie, ura etc) devin proprii nostri “dragoni interiori”. Inima nu ne da ghes sa ne confruntam cu acesti « monstri » si cautam sa ferecam cat mai bine usile acestor camere. Mai mult, in plimbarile prin castelul nostru, evitam sa ne apropiem de aceste camere pentru a nu auzi zgomotele produse de acesti dragoni in incercarile lor de a sparge usa.

Daca zgomotele devin prea puternice pentru a mai putea fi ignorate, teama ca acesti dragoni vor reusi sa sparga usa ne determina sa apelam la ajutorul unui psihoterapeut.

Cele mai multe psihoterapii ne vor ajuta sa punem cat mai multe zavoare la aceste usi, sa le dublam sau sa le zidim. Sa ne folosim de resursele pe care le avem pentru a tine monstrii inchisi. Si chiar vom reusi – pentru un timp. Spun pentru un timp, caci la un moment dat toate aceste eforturi ne vor epuiza fortele.

Oricum, trebuie sa avem in vedere faptul ca, acele camere care intemniteaza dragonii raman ocupate, nu le putem folosi …pentru a depozita comori, de exemplu; sau pentru a pofti oaspeti dragi sa ramana peste noapte. Dar cui ii mai pasa de asta cand dragonul sta sa dea navala peste noi?

Psihoterapia psihanalitica propune alta viziune. Ea spune stapanului casei: “Cu cat mai multe camere raman ocupate, cu atat capacitatea ta de a raspunde provocarilor vietii va fi mai redusa. Asta conduce inevitabil la alte experiente negative si implicit la alti dragoni care vor trebui sa fie intemnitati in alte camere. Si astfel, din ce in ce mai multe camere ale tale vor fi folosite pentru a intemnita dragoni.”

Ce-i de facut?

Solutia propusa de psihoterapia psihanalitica este ca stapanul casei sa se antreneze pentru a infrunta dragonii si a-i convinge sa paraseasca casa. Antrenamentul va fi lung si dificil. Stapanul casei va trebui sa se disciplineze, sa-si antreneze atentia si capacitatea de autoobservare, sa-si asume responsabilitatea ptru gandurile, spusele si faptele sale. Apoi, cand va fi pregatit, va deschide cate o usa si va infrunta dragonul din spatele ei. Va incepe cu cel mai slab dragon si va termina cu cel mai puternic. Fiecare camera cucerita va adaposti astfel o resursa. Si fiecare dragon cucerit ii va face un dar: propria lui energie + o lectie importanta despre viata. Stapanirea de sine merge mana in mana cu intelepciunea.


7 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

Este necesar ca o psihoterapie sa fie de lunga durata?

Este important ca o psihoterapie sa fie de lunga durata, pentru ca numai intr-o relatie de lunga durata se pot vindeca neincrederea, suspiciunea, teama de abandon, dependenta etc.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza