Persoane care “iubesc prea mult” (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Vom vorbi despre femei care iubesc prea mult, pornind de la cartea omonima scrisa de Robin Norwood. Numeroase persoane isi aleg parteneri cu probleme din dorinţa de a-i schimba, de a-i salva. Psihoterapeutul american Robin Norwood spune despre aceste persoane ca „iubesc prea mult“.

Multe persoane cred ca iubirea poate rezolva orice problema. De unde porneste aceasta credinta? In ce masura este adevarata? Se aplica si barbatilor si femeilor?

Virgil Rîcu: Gandul care imi vine in minte este ca aceasta credinta (conform careia iubirea poate rezolva orice problema) isi are originea in gandirea magica a copilului.

Un copil simte mult si iubeste mult; dar gandirea lui este o gandire rudimentara, in formare. Sigur, uneori copiii ne surprind cu niste observatii de-a dreptul geniale, totusi mintea se formeaza in timp si are nevoie de un antrenament special sub influenta factorilor socio-culturali pentru a se dezvolta.
In planul evolutiei societatii, de exemplu, gandirea stiintifica este o achizitie relativ recenta si – de ce sa nu recunoastem – nu toti adultii de azi si-au insusit-o.

Prin urmare, viziunea unui copil este pura, inocenta, plina de iubire, dar in acelasi timp o viziune care reflecta dezechilibrul intre afect si intelegere. Solutiile copilului vor purta aceasta amprenta a „excesului” de sentiment si a „carentei” de intelegere: iubirea rezolva orice problema.

Ceea ce invatam cu totii – din pacate, the hard way – in decursul vietii, este ca iubirea trebuie echilibrata de o intelegere profunda daca vrem ca lucrurile sa iasa bine si sa suferim mai putin.

Adevarul: Autoarea spune ca femeile care iubesc prea mult sunt cele care intra (poate inconstient) intr-o relatie cu probleme. Sau mai bine zis cu un partener cu probleme (dependent de alcool sau altceva). Ce se ascunde in spatele acestor alegeri? Cum se realizeaza ele?

VR: Ideea de baza in viziunea psihodinamica asupra dezvoltarii personalitatii este aceea ca toti ne construim in functie de experientele relationale cu figurile parentale in copilarie.

Daca mama a fost perceputa ca fiind rece si rejectanta, in relatiile adulte vom cauta persoane reci si rejectante (in dorinta de a conserva relatia cu mama) sau noi vom fi persoane reci si rejectante (ne vom identifica cu mama).

Daca tata ne-a abandonat, abandonul va fi o tema ce se va juca in relatiile noastre de cuplu sau in relatie cu proprii copii.

Relatiile cu figurile parentale in timpul copilariei ne „formateaza” specific (expertii in neurostiinte pot descrie acest fenomen in termeni de trasee neuronale sau populatii neuronale activate sau mult decat altele), astfel incat vom rejuca aceste scenarii relationale iar si iar in decursul vietii, recrutand inconstient parteneri special inzestrati pentru a juca rolul personajelor din scenariile noastre.

De exemplu, daca unul din parinti de care am fost foarte atasati a fost alcolic, traseul minimei rezistente este sa dezvoltam o slabiciune pentru alcoolici sau sa devenim noi alcoolici. Emotional, nu vom putea face „clic” cu persoanele nealcoolice, echilibrate, si vom rationaliza asta spunand ca astfel de persoane sunt „mult prea normale”, „conformiste”, „plictisitoare”.

Este ca si cum experientele noastre relationale din frageda copilarie ne-ar seta un prag de sensibiliate emotionala. Daca o suferinta nu este suficient de intensa, daca problemele unui om nu sunt suficient de dramatice, nu putem fi sensibilizati emotional pentru ca stimulul este prea slab pentru a genera o reactie in noi.

Adevarul: Inteleg din cartea amintita mai sus ca femeile cu astfel de experiente in copilarie iti indreapta la maturitate toata atentia spre relatia cu un barbat, in timp ce un barbat cu astfel de probleme isi va indrepta obsesia spre cauze externe: cariera, sport, hobbyuri. Este adevarata aceasta teorie? Puteti sa o explicati putin?

VR : Un barbat care se canalizeaza excesiv pe cariera, sport, hobby-uri in detrimentul relatiilor face aceste lucruri pentru a se proteja. Cariera, sportul, hobby-urile sunt pentru el un teren sigur, unde are sentimentul ca poate controla lucrurile. Spre deosebire de relatii, unde experienta sa timpurie i-a demonstrat ca lucrurile pot scapa lesne de sub control; nu poti avea incredere in ceilalti pentru ca te mint, te manipuleaza, te lasa la greu, te folosesc, te parasesc tocmai cand ai mai multa nevoie de ei etc.

Adevarul: De ce simt oamenii nevoia sa-i schimbe celuilalt viata in bine, sa-l salveze? Și care sunt sansele reale sa se intample asta? Ce se ascunde in spatele dorintei de a fi „salvator“?

VR : Sa ne imaginam ca suntem intr-o masina pe care o conduce altcineva. La un moment dat, soferul atipeste si exista riscul coluziunii cu un alt vehicul. Observand asta, ne panicam si il alertam din toate puterile pe sofer.
Facand asta, vrem sa il salvam pe el? Vrem sa il salvam numai pe el? Cred ca raspunsul sincer este ca vrem sa il salvam pe el, dar si pe noi in egala masura (sau poate chiar in mai mare masura), poate si pe cei din vehiculul cu care riscam sa coluzionam.

Cei care isi asuma rolul de salvator sunt persoane care in copilarie au simtit ca adultii dragi lor (parinti, bunici etc) si de care ei depindeau in mod firesc au fost pe cale sa derapeze, sa se scufunde, sa deraieze (psihologic, bineinteles).

Sesizand asta, copiii au simtit panica si s-au straduit sa-i trezeasca, sa-i ajute, sa-i repare, sa-i vindece.
Aceasta situatie si acest rol i-au marcat, i-au „formatat”, astfel incat la varsta adulta inconstient ei  merg in directia in care s-au „specializat”.
Mai mult, cei din jur simt competentele lor de salvator si inconstient ii invita sa joace acest rol pentru ei.

Adevarul: Aceste persoane au speranta ca rezolvand problema partenerului, acesta la randul lui va face la fel cu problemele lor?

VR: Rezolvarea problemelor partenerului inseamna transformarea acestuia intr-o fiinta care sa le iubeasca, ocroteasca, ingrijeasca, rasfete.

Adevarul: Care sunt experientele copilariei care iti pot marca viata (respectiv actiunile) de adult?

VR: Rejectia, abandonul, excluderea, umilirea, ironizarea si ridiculizarea, boala sau moartea prematura a unui parinte, violenta, intruzivitatea, hiperprotectia, perfectionismul etc.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Dragostea in exces poate dauna fericirii?’ aparut in Adevarul Week End, 5 aprilie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

Barbatii si stresul (revista Psychologies, ian. 2014)

Psychologies (Catalina Cristescu): Sunt barbatii mai puternic afectati de stres decat femeile?

Virgil Rîcu: Studiile raporteaza niveluri similare ale stresului in randul femeilor si barbatilor. Diferentele, frapante intr-adevar, vizeaza maniera in care cele doua sexe reactioneaza la stres.

Psychologies: Cum reactioneaza barbatii in fata stresului?

In contrast cu femeile, care in conditii de stres cauta suport emotional si vor sa vorbeasca cu cineva pentru a-si diminua anxietatea, barbatii tind sa-si inhibe emotiile si sa se izoleze social.

Exista chiar studii care au aratat ca, la barbatii aflati sub stress crescut, zonele din creier responsabile pentru intelegerea emotiilor proprii si ale celorlalti isi diminueaza sensibil activitatea.

Evident, unul din motivele pentru care barbatii fac acest efort de inhibare a emotiilor se refera la speranta de a-si pastra intacta facultatea de a gandi rational si pragmatic in conditii de stres.

Un alt motiv in favoarea reprimarii emotiilor tine de conformarea la modelul social.

Modelul social traditional pretinde barbatului sa detina controlul asupra situatiilor stresante si sa nu reactioneze emotional.
Copiii de sex masculin erau si inca sunt educati sa nu se planga, sa nu se vaite, sa nu se „isterizeze”.
Pentru foarte multi barbati, vulnerabilitatea este inca un lux permis doar femeilor. Prin urmare, barbatii cauta sa-si reprime emotiile in fata situatiilor stresante pentru a nu parea vulnerabili si a nu se supune ridiculizarii dispretuitoare a celorlalti.

Intr-o logica foarte simplista, a fi vulnerabil si emotiv echivaleaza cu a fi feminin, iar pentru un barbat a fi feminin este echivalent cu a fi castrat (simbolic, evident), o experienta extrem de umilitoare.

In termeni psihanalitici, pentru a face fata stresului, barbatii apeleaza la mecanisme de aparare precum retragerea, reprimarea, izolarea afectului (blocarea emotiilor), negarea („nu am nimic, totul e bine”) si uneori deplasarea (isi „descarca nervii” pe alte persoane decat cele care i-au stresat initial).

In cazuri mai rare, putem vorbim si de sublimare: barbatii inzestrati artistic pot folosi stresul pentru a genera creatii artistice.

Un nivel moderat de stress poate fi stimulativ pentru barbati (tind sa devina mai competitivi si mai productivi), in timp ce un stress crescut pe termen lung devine coplesitor, ducand la depresie.

Psychologies: Cum se face ca atunci cand un barbat este stresat, partenera sa are impresia ca nu o mai iubeste, ca relatia lor este in pericol?

VR: Tocmai pentru ca in fata stresului barbatul are tendinta de a se inchide emotional si de a se izola, partenera sa resimte acut lipsa contactului emotional.
Ea tinde sa ia lucrurile personal si sa interpreteze ca el nu o mai iubeste.
In timp ce el vrea sa ascunda faptul ca sufera, ca e ranit, pentru a nu o dezamagi si pentru a ramane in ochii ei acel barbat (cat de cat) puternic de care ea s-a indragostit!

Psychologies: Cum isi pot gestiona barbatii stresul astfel incat sa nu le afecteze viata de familie, sau viata in general?

VR: Culmea ironiei este ca tot ceea ce face barbatul in conditii de stress este in directia de a ascunde stressul sau de ceilalti membri ai familiei pentru a-i proteja!
Ma rog, pentru a spune adevarul pana la capat, barbatul nu vrea sa transpara stressul sau si pentru a nu-si afecta prea mult imaginea de barbat competent care are lucrurile sub control!

Multe din lucrurile pe care barbatii le fac de obicei sunt actiuni in vederea reducerii stresului, fie ca vorbim despre activitati fizice (jogging, tenis, mers la sala de forta, box, arte martiale), de activitati „meditative” (pescuit, plimbatul cainelui) sau de iesit la o bere cu prietenii (adesea o forma mascata de psihoterapie de grup).
Barbatii, intr-o masura mai mare decat de femeile, se pricep sa-si gaseasca surse de placere, iar aceste surse de placere contrabalanseaza efectul stresului.

In conditiile in care stresul atinge cote inalte, vorbim despre conflicte interne inconstiente care necesita un ajutor de specialitate (psihoterapie).

Psychologies: Ce trebuie sa faca si ce trebuie sa evite partenera unui barbat care trece printr-o perioada foarte stresanta?

VR: A reusi sa ajuti un barbat fara a-i leza orgoliul este o arta.

A-l critica si a-i reprosa ca „nu e in stare sa…”(iar aici urmeaza de obicei o lista lunga), este unul dintre cele mai nocive lucruri.
Oricum, barbatul resimte dureros neputinta si este coplesit de sentimente de rusine si de umilire pentru faptul ca nu poate (sa controleze lucrurile), asa ca a-l umili si mai mult prin reprosurile ei nu inseamna decat a inrautati si mai mult situatia.

O strategie mult mai inspirata si mai folositoare ar fi sa-l invite, cu mult tact si multa empatie, sa vorbeasca despre ceea ce il streseaza cu adevarat.

In conditii de stress puternic, toti oamenii (barbati si femei deopotriva) regreseaza emotional, astfel ca un barbat supus unui stress crescut este asemeni unui baietel care are nevoie atat de consolare si mangaiere, cat si de incurajare.

Asa cum o mama inteleapta ii transmite copilului ei ca are incredere in capacitatea lui de a se descurca, in ciuda vicisitudinilor intampinate, la fel o partenera inteleapta, dupa ce faciliteaza un catarsis emotional, stie sa transmita barbatului ei sentimentul ca are incredere in capacitatea lui de a genera un deznodamant pozitiv.

In mod paradoxal, barbatii au multe de invatat de la femei pentru o gestionare eficienta a stresului: renuntarea la negare, acceptarea situatiei stresante, disponibilitatea de a vorbi despre dificultati si de a se adapta circumstantelor. A imbratisa schimbarea in loc de a incerca sa o controlezi rigid este cheia creativitatii, a transformarii obstacolelor in oportunitati.

Dilema multor barbati este cum sa imbratiseze aceste calitati si strategii feminine si in acelasi timp sa continue sa fie validati ca barbati conform modelului social traditional.

Psychologies: Este viata sexuala a barbatilor afectata de stres?

VR: Stressul apare atunci cand dificultatea sarcinii/situatiei tinde sa depaseasca capacitatea individului de a o gestiona.
Stressul ii pune deci pe barbati fata in fata cu pericolul de a nu putea, iar orice neputinta este tradusa la nivelului inconstientului (acel inconstient care sexualizeaza totul) intr-o neputinta sexuala.

Prin urmare, raspunsul este da, stresul afecteaza viata sexuala.
Un nivel moderat de stres instiga la lupta (barbatul cauta sa mareasca frecventa contactelor sexuale, este dornic sa performeze sexual, sa-si demonstreze ca poate), in timp ce un nivel crescut de stress genereaza un raspuns de fuga, de evitare (barbatul se simte coplesit, incapabil, deprimat si evita actul sexual).

Psychologies: Exista anumite evenimente in viata unui barbat serios cauzatoare de stres? (ma gandesc poate la casatorie, concediere, pensionare etc)

VR: Experientele de pierdere in special au un efect stresant.
Divortul este o astfel de experienta. Barbatii divortati sunt intr-o masura mai mare amenintati de pericolele unei tensiuni arteriale crescute sau a unui infarct. De asemenea, comportamentele de risc si suicidul apar mai frecvent in cazul barbatilor divortati.

Divortul semnifica faptul ca o structura de atasament, de siguranta – familia- s-a destramat. Si nu vorbim doar despre singuratate, abandon, nesiguranta. Pentru multi barbati, trauma merge pana la nivelul sentimentului de identitate: tot timpul s-au identificat cu rolul, respectiv statutul de sot, tata, membru al unui sistem familial, iar acum, cand divortul s-a pronuntat, nu mai stiu cine sunt.

Merita mentionat aici ca foarte multi barbati sunt extrem de atasati de copiii lor si, dupa divort, lupta pentru dreptul lor de a fi contact cu copiii. Deja se vorbeste despre un instinct patern, in analogie cu instinctul matern. A nu mai fi in contact cu copiii sai este un alt factor extrem de stresant pentru un barbat.

Pierderea unui job si pensionarea sunt, de asemenea, momente dificile care lovesc in sentimentul de identitate.
Oamenii se identifica cu statutul lor profesional, cu rolul lor de persoana activa in societate.
Sa fii azi directorul unei fabrici, iar a doua zi un simplu somer sau un simplu pensionar, nu este un lucru tocmai usor de acceptat. E o pierdere greu de metabolizat.

Atunci cand ne identificam cu un anumit statut profesional, odata cu pierderea acestuia, traim o puternica senzatie de debusolare, de confuzie, nu mai stim cine suntem (sau simtim ca nu mai reprezentam nimic fara acel statut), ne este greu sa ne imaginam viata altfel.

Prin urmare, trebuie sa avem grija cu ce ne identificam, caci orice identificare este un calcai al lui Ahile, ne face vulnerabili in fata stresului.

Daca ne mandrim (ne identificam) cu aspectul nostru fizic, corporal, constientizarea faptului ca imbatranim ne va duce in pragul angoasei.
Daca ne identificam puternic cu afacerea noastra, riscul falimentului ne poate atrage un infarct.
Daca ne identificam puternic cu statutul de parinte, vom accepta greu faptul ca ai nostri copii au crescut si le vom sabota inconstient initiativele, eforturile de dobandire a independentei.
Alta categorie de evenimente stresante sunt cele generatoare de umilinte. A risca sa fii umilit de un sef, de un coleg, de sotie sau de iubita este o experienta extrem de stresanta.
Daca experientele de pierdere predispun la depresie, cele de umilire conduc la stari de furie intensa.

In concluzie, se poate lesne observa ca in topul celor mai stresante evenimente se afla experientele relationale. Relatiile interumane sunt domeniul predilect de experimentare a stresului.

O sotie frumoasa – ingredientul secret al casniciei fericite? (Adevarul de week end, 3 ian. 2014)

Adevarul (Elena Coroianu): O cercetatoare din statul american Texas a descoperit ca barbatii casatoriti cu femei frumoase au casnicii mai fericite, iar nivelul de satisfactie maritala se mentine in timp la un nivel inalt. La randul lor, sotiile frumoase s-au declarat, in medie, mai satisfacute, iar autorii studiului au atribuit acest nivel de satisfactie urmatorului principiu: un sot mai fericit face ca mariajul in sine sa fie mai fericit.

Potrivit acestui studiu, gradul de atractivitate al sotului nu influenteaza nivelul de fericire si de satisfactie al sotiilor.
Studiul a fost intreprins pe o populatie de peste 450 de tineri casatoriti, pe parcursul unei perioade de patru ani. Cum comentati acest studiu?

Virgil Rîcu: Ceea ce imi spuneti despre acest studiu ma duce cu gandul la un documentar celebru difuzat in urma cu cativa ani de Discovery Channel in care cercetarile demonstrau ca frumusetea ajuta in toate cele: oamenii frumoși obtin slujbe mai usor, promoveaza mai repede, primesc salarii mai mari, se bucura de mai multa popularitate in randul colegilor si cunosc o ascensiune mult mai spectaculoasa si mai rapida  in cariera.

Se spune ca ceea ce este frumos si lui Dumnezeu ii place. Asumandu-mi un mod de gandire reductionist, eu cred ca cei care fac oamenilor frumosi favoruri o fac in speranta (inconstienta) de a primi in schimb favoruri romantice si senzuale. Spun speranta inconstienta pentru ca fantezia senzuala nu este sesizata pe moment, gandul nu este gandit pana la capat.

De asemenea, ma gandesc ca barbatul care are alaturi o femeie frumoasa se bucura de admiratia (cu certe nuante de invidie) a celorlalti barbati. Altfel spus, prin femeia frumoasa de langa el, barbatul se pozitioneaza superior, creste in ochii celorlalti si in proprii ochi. Femeia devine in acest caz o femeie trofeu.

In fine, al treilea gand care imi vine in minte este faptul ca studiul a ignorat multi alti parametri apti sa contribuie la succesul, respectivul esecul casatoriilor. De asemenea, factorii socio-culturali nu trebuie neglijati. Studiul s-a facut in Texas, patria cowboy-ilor (traduceti cum vreti). Daca s-ar fi facut pe populatia new-yorkeza, rezultatele ar fi putut arata ca frumusetea coreleaza pozitiv cu… rata crescuta a divorturilor!

Adevarul: De ce pentru femei nu conteaza frumusetea sotului? Este un semn de maturitate, in sensul ca apreciaza alte calitati ale sotului sau este o forma de materialism? Stiti ca exista ideea (probabil preconceputa) ca femeile isi doresc de la partener in primul rand sa aiba un cont generos 🙂

VR: Și pentru femei conteaza frumusetea sotului! Am intalnit multe femei spunand despre partenerul lor frumos: „imi placea cum ne statea impreuna in public”.
Un barbat bine, un barbat frumos, este si el pentru femeie un barbat trofeu, un barbat cu care ea se poate mandri in fata celorlalte femei, savurand in secret satisfactia de a le vedea pe acestea „moarte de invidie”.

In cazul in care vorbim despre un partener „potent financiar”, tot despre un trofeu vorbim, dar in acest caz trofeul nu consta in frumusetea acestuia, ci in puterea financiara a acestuia.

Adevarul: Cat de mult conteaza aprobarea celor din jur pentru buna functionare a mariajului?

VR: Ceilalti functioneaza ca o oglinda pentru cuplu… si oricui i-ar placea sa vada o imagine placuta in aceasta oglinda (reprezentata de ochii celorlalti).

Adevarul: Ce rol joaca educatia copilului in acest caz? Se poate face o legatura intre educatia primita in copilarie si rezultatul acestui studiu? Cu alte cuvinte, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie?

VR: Sigur, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie. Paradoxal insa este faptul ca, pe masuram ce ne cultivam sensibilitatea pentru frumusete, incepem sa sesizam si sa apreciem formele subtile ale frumusetii in detrimentul celor grosiere.

Altfel spus, barbatii care isi aleg femei frumoase nu fac acest lucru pentru ca și-au cultivat indelung simtul estetic! Mult mai probabil o fac din dorinta de a colectiona trofee.

Adevarul: Daca nu esti o femeie frumoasa (sau daca ai o stima de sine scazuta, si nu te crezi/simti frumoasa), ce poti face pentru a avea un mariaj fericit (cum suplinesti frumusetea in ochii partenerului)?

VR: Imi vine in minte acea expresie a pictorilor, „natura moarta”… Exista o frumusete statica (analoga naturii moarte) si o frumusete care apare din miscarile starilor afective.
Multi barbati mi-au marturisit ca nu au simtit mai nimic intr-o relatie cu un model, dar au fost pusi pe jar de femei care „nici macar nu erau frumoase”…
Si am stat de vorba cu femei care au apelat la chirurgie estetica fara ca aceasta sa conduca la efecte deosebite in ochii barbatilor…

Adevarul: Am auzit mai multe femei povestind ca atunci cand și-au intalnit partenerii li s-au parut urati, in schimb, dupa ce s-au indragostit de ei, au inceput sa-i vada frumosi. Sunt cazuri izolate sau exista o explicatie si din punctul dvs de vedere?

VR: Din fericire, nu traim intr-o lume de carton, cu imagini  frumoase neinsufletite, ci intr-o lume a sentimentelor.
Asta face dragostea: transforma imposibilul in posibil si sesizeaza aspecte subtile ale frumusetii acolo unde acestea par initial a lipsi cu desavarsire.

Fascinatia exercitata de povestea „Frumoasa si Bestia” vizeaza, pe de o parte, in plan constient, aceasta putere a dragostei de a transforma magic bestialitatea in sensibilitate; pe de alta parte, in plan inconstient, fascinatia apare ca efect al unei polarizari extreme: voluptatea maxima nu are loc intre doi oameni frumosi, ci intre o femeie frumoasa si un barbat urat sau viceversa. (Asta e, inca un caz in care extremele se atrag :)).

Aceasta voluptate ascunsa, tinuta in secret, nemarturisita nici macar fata de sine, refulata,  explica si succesul dramei lui Hugo, „Cocosatul de la Notre-Dame”, care a pus impreuna o fiinta de o uratenie monstruoasa (Quasimodo) si o alta de o tinerete si frumusete impresionante (Esmeralda).

Vorbim despre puterea dragostei sau despre lacomia dorintei? Fiecare alege ce vrea sa vada.

_______________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Femeia frumoasa, ingredientul secret al casniciei fericite’ aparut in Adevarul Week End, 3 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.