Tag Archives: depresie

Persoane care “iubesc prea mult” (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Vom vorbi despre femei care iubesc prea mult, pornind de la cartea omonima scrisa de Robin Norwood. Numeroase persoane isi aleg parteneri cu probleme din dorinţa de a-i schimba, de a-i salva. Psihoterapeutul american Robin Norwood spune despre aceste persoane ca „iubesc prea mult“.

Multe persoane cred ca iubirea poate rezolva orice problema. De unde porneste aceasta credinta? In ce masura este adevarata? Se aplica si barbatilor si femeilor?

Virgil Rîcu: Gandul care imi vine in minte este ca aceasta credinta (conform careia iubirea poate rezolva orice problema) isi are originea in gandirea magica a copilului.

Un copil simte mult si iubeste mult; dar gandirea lui este o gandire rudimentara, in formare. Sigur, uneori copiii ne surprind cu niste observatii de-a dreptul geniale, totusi mintea se formeaza in timp si are nevoie de un antrenament special sub influenta factorilor socio-culturali pentru a se dezvolta.
In planul evolutiei societatii, de exemplu, gandirea stiintifica este o achizitie relativ recenta si – de ce sa nu recunoastem – nu toti adultii de azi si-au insusit-o.

Prin urmare, viziunea unui copil este pura, inocenta, plina de iubire, dar in acelasi timp o viziune care reflecta dezechilibrul intre afect si intelegere. Solutiile copilului vor purta aceasta amprenta a „excesului” de sentiment si a „carentei” de intelegere: iubirea rezolva orice problema.

Ceea ce invatam cu totii – din pacate, the hard way – in decursul vietii, este ca iubirea trebuie echilibrata de o intelegere profunda daca vrem ca lucrurile sa iasa bine si sa suferim mai putin.

Adevarul: Autoarea spune ca femeile care iubesc prea mult sunt cele care intra (poate inconstient) intr-o relatie cu probleme. Sau mai bine zis cu un partener cu probleme (dependent de alcool sau altceva). Ce se ascunde in spatele acestor alegeri? Cum se realizeaza ele?

VR: Ideea de baza in viziunea psihodinamica asupra dezvoltarii personalitatii este aceea ca toti ne construim in functie de experientele relationale cu figurile parentale in copilarie.

Daca mama a fost perceputa ca fiind rece si rejectanta, in relatiile adulte vom cauta persoane reci si rejectante (in dorinta de a conserva relatia cu mama) sau noi vom fi persoane reci si rejectante (ne vom identifica cu mama).

Daca tata ne-a abandonat, abandonul va fi o tema ce se va juca in relatiile noastre de cuplu sau in relatie cu proprii copii.

Relatiile cu figurile parentale in timpul copilariei ne „formateaza” specific (expertii in neurostiinte pot descrie acest fenomen in termeni de trasee neuronale sau populatii neuronale activate sau mult decat altele), astfel incat vom rejuca aceste scenarii relationale iar si iar in decursul vietii, recrutand inconstient parteneri special inzestrati pentru a juca rolul personajelor din scenariile noastre.

De exemplu, daca unul din parinti de care am fost foarte atasati a fost alcolic, traseul minimei rezistente este sa dezvoltam o slabiciune pentru alcoolici sau sa devenim noi alcoolici. Emotional, nu vom putea face „clic” cu persoanele nealcoolice, echilibrate, si vom rationaliza asta spunand ca astfel de persoane sunt „mult prea normale”, „conformiste”, „plictisitoare”.

Este ca si cum experientele noastre relationale din frageda copilarie ne-ar seta un prag de sensibiliate emotionala. Daca o suferinta nu este suficient de intensa, daca problemele unui om nu sunt suficient de dramatice, nu putem fi sensibilizati emotional pentru ca stimulul este prea slab pentru a genera o reactie in noi.

Adevarul: Inteleg din cartea amintita mai sus ca femeile cu astfel de experiente in copilarie iti indreapta la maturitate toata atentia spre relatia cu un barbat, in timp ce un barbat cu astfel de probleme isi va indrepta obsesia spre cauze externe: cariera, sport, hobbyuri. Este adevarata aceasta teorie? Puteti sa o explicati putin?

VR : Un barbat care se canalizeaza excesiv pe cariera, sport, hobby-uri in detrimentul relatiilor face aceste lucruri pentru a se proteja. Cariera, sportul, hobby-urile sunt pentru el un teren sigur, unde are sentimentul ca poate controla lucrurile. Spre deosebire de relatii, unde experienta sa timpurie i-a demonstrat ca lucrurile pot scapa lesne de sub control; nu poti avea incredere in ceilalti pentru ca te mint, te manipuleaza, te lasa la greu, te folosesc, te parasesc tocmai cand ai mai multa nevoie de ei etc.

Adevarul: De ce simt oamenii nevoia sa-i schimbe celuilalt viata in bine, sa-l salveze? Și care sunt sansele reale sa se intample asta? Ce se ascunde in spatele dorintei de a fi „salvator“?

VR : Sa ne imaginam ca suntem intr-o masina pe care o conduce altcineva. La un moment dat, soferul atipeste si exista riscul coluziunii cu un alt vehicul. Observand asta, ne panicam si il alertam din toate puterile pe sofer.
Facand asta, vrem sa il salvam pe el? Vrem sa il salvam numai pe el? Cred ca raspunsul sincer este ca vrem sa il salvam pe el, dar si pe noi in egala masura (sau poate chiar in mai mare masura), poate si pe cei din vehiculul cu care riscam sa coluzionam.

Cei care isi asuma rolul de salvator sunt persoane care in copilarie au simtit ca adultii dragi lor (parinti, bunici etc) si de care ei depindeau in mod firesc au fost pe cale sa derapeze, sa se scufunde, sa deraieze (psihologic, bineinteles).

Sesizand asta, copiii au simtit panica si s-au straduit sa-i trezeasca, sa-i ajute, sa-i repare, sa-i vindece.
Aceasta situatie si acest rol i-au marcat, i-au „formatat”, astfel incat la varsta adulta inconstient ei  merg in directia in care s-au „specializat”.
Mai mult, cei din jur simt competentele lor de salvator si inconstient ii invita sa joace acest rol pentru ei.

Adevarul: Aceste persoane au speranta ca rezolvand problema partenerului, acesta la randul lui va face la fel cu problemele lor?

VR: Rezolvarea problemelor partenerului inseamna transformarea acestuia intr-o fiinta care sa le iubeasca, ocroteasca, ingrijeasca, rasfete.

Adevarul: Care sunt experientele copilariei care iti pot marca viata (respectiv actiunile) de adult?

VR: Rejectia, abandonul, excluderea, umilirea, ironizarea si ridiculizarea, boala sau moartea prematura a unui parinte, violenta, intruzivitatea, hiperprotectia, perfectionismul etc.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Dragostea in exces poate dauna fericirii?’ aparut in Adevarul Week End, 5 aprilie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Barbatii si stresul (revista Psychologies, ian. 2014)

man under stress 3Psychologies (Catalina Cristescu): Sunt barbatii mai puternic afectati de stres decat femeile?

Virgil Rîcu: Studiile raporteaza niveluri similare ale stresului in randul femeilor si barbatilor. Diferentele, frapante intr-adevar, vizeaza maniera in care cele doua sexe reactioneaza la stres.

Psychologies: Cum reactioneaza barbatii in fata stresului?

In contrast cu femeile, care in conditii de stres cauta suport emotional si vor sa vorbeasca cu cineva pentru a-si diminua anxietatea, barbatii tind sa-si inhibe emotiile si sa se izoleze social.

Exista chiar studii care au aratat ca, la barbatii aflati sub stress crescut, zonele din creier responsabile pentru intelegerea emotiilor proprii si ale celorlalti isi diminueaza sensibil activitatea.

Evident, unul din motivele pentru care barbatii fac acest efort de inhibare a emotiilor se refera la speranta de a-si pastra intacta facultatea de a gandi rational si pragmatic in conditii de stres.

Un alt motiv in favoarea reprimarii emotiilor tine de conformarea la modelul social.

Modelul social traditional pretinde barbatului sa detina controlul asupra situatiilor stresante si sa nu reactioneze emotional.
Copiii de sex masculin erau si inca sunt educati sa nu se planga, sa nu se vaite, sa nu se „isterizeze”.
Pentru foarte multi barbati, vulnerabilitatea este inca un lux permis doar femeilor. Prin urmare, barbatii cauta sa-si reprime emotiile in fata situatiilor stresante pentru a nu parea vulnerabili si a nu se supune ridiculizarii dispretuitoare a celorlalti.

Intr-o logica foarte simplista, a fi vulnerabil si emotiv echivaleaza cu a fi feminin, iar pentru un barbat a fi feminin este echivalent cu a fi castrat (simbolic, evident), o experienta extrem de umilitoare.

In termeni psihanalitici, pentru a face fata stresului, barbatii apeleaza la mecanisme de aparare precum retragerea, reprimarea, izolarea afectului (blocarea emotiilor), negarea („nu am nimic, totul e bine”) si uneori deplasarea (isi „descarca nervii” pe alte persoane decat cele care i-au stresat initial).

In cazuri mai rare, putem vorbim si de sublimare: barbatii inzestrati artistic pot folosi stresul pentru a genera creatii artistice.

Un nivel moderat de stress poate fi stimulativ pentru barbati (tind sa devina mai competitivi si mai productivi), in timp ce un stress crescut pe termen lung devine coplesitor, ducand la depresie.

Psychologies: Cum se face ca atunci cand un barbat este stresat, partenera sa are impresia ca nu o mai iubeste, ca relatia lor este in pericol?

VR: Tocmai pentru ca in fata stresului barbatul are tendinta de a se inchide emotional si de a se izola, partenera sa resimte acut lipsa contactului emotional.
Ea tinde sa ia lucrurile personal si sa interpreteze ca el nu o mai iubeste.
In timp ce el vrea sa ascunda faptul ca sufera, ca e ranit, pentru a nu o dezamagi si pentru a ramane in ochii ei acel barbat (cat de cat) puternic de care ea s-a indragostit!

Psychologies: Cum isi pot gestiona barbatii stresul astfel incat sa nu le afecteze viata de familie, sau viata in general?

VR: Culmea ironiei este ca tot ceea ce face barbatul in conditii de stress este in directia de a ascunde stressul sau de ceilalti membri ai familiei pentru a-i proteja!
Ma rog, pentru a spune adevarul pana la capat, barbatul nu vrea sa transpara stressul sau si pentru a nu-si afecta prea mult imaginea de barbat competent care are lucrurile sub control!

Multe din lucrurile pe care barbatii le fac de obicei sunt actiuni in vederea reducerii stresului, fie ca vorbim despre activitati fizice (jogging, tenis, mers la sala de forta, box, arte martiale), de activitati „meditative” (pescuit, plimbatul cainelui) sau de iesit la o bere cu prietenii (adesea o forma mascata de psihoterapie de grup).
Barbatii, intr-o masura mai mare decat de femeile, se pricep sa-si gaseasca surse de placere, iar aceste surse de placere contrabalanseaza efectul stresului.

In conditiile in care stresul atinge cote inalte, vorbim despre conflicte interne inconstiente care necesita un ajutor de specialitate (psihoterapie).

Psychologies: Ce trebuie sa faca si ce trebuie sa evite partenera unui barbat care trece printr-o perioada foarte stresanta?

VR: A reusi sa ajuti un barbat fara a-i leza orgoliul este o arta.

A-l critica si a-i reprosa ca „nu e in stare sa…”(iar aici urmeaza de obicei o lista lunga), este unul dintre cele mai nocive lucruri.
Oricum, barbatul resimte dureros neputinta si este coplesit de sentimente de rusine si de umilire pentru faptul ca nu poate (sa controleze lucrurile), asa ca a-l umili si mai mult prin reprosurile ei nu inseamna decat a inrautati si mai mult situatia.

O strategie mult mai inspirata si mai folositoare ar fi sa-l invite, cu mult tact si multa empatie, sa vorbeasca despre ceea ce il streseaza cu adevarat.

In conditii de stress puternic, toti oamenii (barbati si femei deopotriva) regreseaza emotional, astfel ca un barbat supus unui stress crescut este asemeni unui baietel care are nevoie atat de consolare si mangaiere, cat si de incurajare.

Asa cum o mama inteleapta ii transmite copilului ei ca are incredere in capacitatea lui de a se descurca, in ciuda vicisitudinilor intampinate, la fel o partenera inteleapta, dupa ce faciliteaza un catarsis emotional, stie sa transmita barbatului ei sentimentul ca are incredere in capacitatea lui de a genera un deznodamant pozitiv.

In mod paradoxal, barbatii au multe de invatat de la femei pentru o gestionare eficienta a stresului: renuntarea la negare, acceptarea situatiei stresante, disponibilitatea de a vorbi despre dificultati si de a se adapta circumstantelor. A imbratisa schimbarea in loc de a incerca sa o controlezi rigid este cheia creativitatii, a transformarii obstacolelor in oportunitati.

Dilema multor barbati este cum sa imbratiseze aceste calitati si strategii feminine si in acelasi timp sa continue sa fie validati ca barbati conform modelului social traditional.

Psychologies: Este viata sexuala a barbatilor afectata de stres?

VR: Stressul apare atunci cand dificultatea sarcinii/situatiei tinde sa depaseasca capacitatea individului de a o gestiona.
Stressul ii pune deci pe barbati fata in fata cu pericolul de a nu putea, iar orice neputinta este tradusa la nivelului inconstientului (acel inconstient care sexualizeaza totul) intr-o neputinta sexuala.

Prin urmare, raspunsul este da, stresul afecteaza viata sexuala.
Un nivel moderat de stres instiga la lupta (barbatul cauta sa mareasca frecventa contactelor sexuale, este dornic sa performeze sexual, sa-si demonstreze ca poate), in timp ce un nivel crescut de stress genereaza un raspuns de fuga, de evitare (barbatul se simte coplesit, incapabil, deprimat si evita actul sexual).

Psychologies: Exista anumite evenimente in viata unui barbat serios cauzatoare de stres? (ma gandesc poate la casatorie, concediere, pensionare etc)

VR: Experientele de pierdere in special au un efect stresant.
Divortul este o astfel de experienta. Barbatii divortati sunt intr-o masura mai mare amenintati de pericolele unei tensiuni arteriale crescute sau a unui infarct. De asemenea, comportamentele de risc si suicidul apar mai frecvent in cazul barbatilor divortati.

Divortul semnifica faptul ca o structura de atasament, de siguranta – familia- s-a destramat. Si nu vorbim doar despre singuratate, abandon, nesiguranta. Pentru multi barbati, trauma merge pana la nivelul sentimentului de identitate: tot timpul s-au identificat cu rolul, respectiv statutul de sot, tata, membru al unui sistem familial, iar acum, cand divortul s-a pronuntat, nu mai stiu cine sunt.

Merita mentionat aici ca foarte multi barbati sunt extrem de atasati de copiii lor si, dupa divort, lupta pentru dreptul lor de a fi contact cu copiii. Deja se vorbeste despre un instinct patern, in analogie cu instinctul matern. A nu mai fi in contact cu copiii sai este un alt factor extrem de stresant pentru un barbat.

Pierderea unui job si pensionarea sunt, de asemenea, momente dificile care lovesc in sentimentul de identitate.
Oamenii se identifica cu statutul lor profesional, cu rolul lor de persoana activa in societate.
Sa fii azi directorul unei fabrici, iar a doua zi un simplu somer sau un simplu pensionar, nu este un lucru tocmai usor de acceptat. E o pierdere greu de metabolizat.

Atunci cand ne identificam cu un anumit statut profesional, odata cu pierderea acestuia, traim o puternica senzatie de debusolare, de confuzie, nu mai stim cine suntem (sau simtim ca nu mai reprezentam nimic fara acel statut), ne este greu sa ne imaginam viata altfel.

Prin urmare, trebuie sa avem grija cu ce ne identificam, caci orice identificare este un calcai al lui Ahile, ne face vulnerabili in fata stresului.

Daca ne mandrim (ne identificam) cu aspectul nostru fizic, corporal, constientizarea faptului ca imbatranim ne va duce in pragul angoasei.
Daca ne identificam puternic cu afacerea noastra, riscul falimentului ne poate atrage un infarct.
Daca ne identificam puternic cu statutul de parinte, vom accepta greu faptul ca ai nostri copii au crescut si le vom sabota inconstient initiativele, eforturile de dobandire a independentei.
Alta categorie de evenimente stresante sunt cele generatoare de umilinte. A risca sa fii umilit de un sef, de un coleg, de sotie sau de iubita este o experienta extrem de stresanta.
Daca experientele de pierdere predispun la depresie, cele de umilire conduc la stari de furie intensa.

In concluzie, se poate lesne observa ca in topul celor mai stresante evenimente se afla experientele relationale. Relatiile interumane sunt domeniul predilect de experimentare a stresului.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala

O sotie frumoasa – ingredientul secret al casniciei fericite? (Adevarul de week end, 3 ian. 2014)

Adevarul (Elena Coroianu): O cercetatoare din statul american Texas a descoperit ca barbatii casatoriti cu femei frumoase au casnicii mai fericite, iar nivelul de satisfactie maritala se mentine in timp la un nivel inalt. La randul lor, sotiile frumoase s-au declarat, in medie, mai satisfacute, iar autorii studiului au atribuit acest nivel de satisfactie urmatorului principiu: un sot mai fericit face ca mariajul in sine sa fie mai fericit.

Potrivit acestui studiu, gradul de atractivitate al sotului nu influenteaza nivelul de fericire si de satisfactie al sotiilor.
Studiul a fost intreprins pe o populatie de peste 450 de tineri casatoriti, pe parcursul unei perioade de patru ani. Cum comentati acest studiu?

Virgil Rîcu: Ceea ce imi spuneti despre acest studiu ma duce cu gandul la un documentar celebru difuzat in urma cu cativa ani de Discovery Channel in care cercetarile demonstrau ca frumusetea ajuta in toate cele: oamenii frumoși obtin slujbe mai usor, promoveaza mai repede, primesc salarii mai mari, se bucura de mai multa popularitate in randul colegilor si cunosc o ascensiune mult mai spectaculoasa si mai rapida  in cariera.

Se spune ca ceea ce este frumos si lui Dumnezeu ii place. Asumandu-mi un mod de gandire reductionist, eu cred ca cei care fac oamenilor frumosi favoruri o fac in speranta (inconstienta) de a primi in schimb favoruri romantice si senzuale. Spun speranta inconstienta pentru ca fantezia senzuala nu este sesizata pe moment, gandul nu este gandit pana la capat.

De asemenea, ma gandesc ca barbatul care are alaturi o femeie frumoasa se bucura de admiratia (cu certe nuante de invidie) a celorlalti barbati. Altfel spus, prin femeia frumoasa de langa el, barbatul se pozitioneaza superior, creste in ochii celorlalti si in proprii ochi. Femeia devine in acest caz o femeie trofeu.

In fine, al treilea gand care imi vine in minte este faptul ca studiul a ignorat multi alti parametri apti sa contribuie la succesul, respectivul esecul casatoriilor. De asemenea, factorii socio-culturali nu trebuie neglijati. Studiul s-a facut in Texas, patria cowboy-ilor (traduceti cum vreti). Daca s-ar fi facut pe populatia new-yorkeza, rezultatele ar fi putut arata ca frumusetea coreleaza pozitiv cu… rata crescuta a divorturilor!

Adevarul: De ce pentru femei nu conteaza frumusetea sotului? Este un semn de maturitate, in sensul ca apreciaza alte calitati ale sotului sau este o forma de materialism? Stiti ca exista ideea (probabil preconceputa) ca femeile isi doresc de la partener in primul rand sa aiba un cont generos 🙂

VR: Și pentru femei conteaza frumusetea sotului! Am intalnit multe femei spunand despre partenerul lor frumos: „imi placea cum ne statea impreuna in public”.
Un barbat bine, un barbat frumos, este si el pentru femeie un barbat trofeu, un barbat cu care ea se poate mandri in fata celorlalte femei, savurand in secret satisfactia de a le vedea pe acestea „moarte de invidie”.

In cazul in care vorbim despre un partener „potent financiar”, tot despre un trofeu vorbim, dar in acest caz trofeul nu consta in frumusetea acestuia, ci in puterea financiara a acestuia.

Adevarul: Cat de mult conteaza aprobarea celor din jur pentru buna functionare a mariajului?

VR: Ceilalti functioneaza ca o oglinda pentru cuplu… si oricui i-ar placea sa vada o imagine placuta in aceasta oglinda (reprezentata de ochii celorlalti).

Adevarul: Ce rol joaca educatia copilului in acest caz? Se poate face o legatura intre educatia primita in copilarie si rezultatul acestui studiu? Cu alte cuvinte, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie?

VR: Sigur, invatam sa apreciem frumusetea inca din copilarie. Paradoxal insa este faptul ca, pe masuram ce ne cultivam sensibilitatea pentru frumusete, incepem sa sesizam si sa apreciem formele subtile ale frumusetii in detrimentul celor grosiere.

Altfel spus, barbatii care isi aleg femei frumoase nu fac acest lucru pentru ca și-au cultivat indelung simtul estetic! Mult mai probabil o fac din dorinta de a colectiona trofee.

Adevarul: Daca nu esti o femeie frumoasa (sau daca ai o stima de sine scazuta, si nu te crezi/simti frumoasa), ce poti face pentru a avea un mariaj fericit (cum suplinesti frumusetea in ochii partenerului)?

VR: Imi vine in minte acea expresie a pictorilor, „natura moarta”… Exista o frumusete statica (analoga naturii moarte) si o frumusete care apare din miscarile starilor afective.
Multi barbati mi-au marturisit ca nu au simtit mai nimic intr-o relatie cu un model, dar au fost pusi pe jar de femei care „nici macar nu erau frumoase”…
Si am stat de vorba cu femei care au apelat la chirurgie estetica fara ca aceasta sa conduca la efecte deosebite in ochii barbatilor…

Adevarul: Am auzit mai multe femei povestind ca atunci cand și-au intalnit partenerii li s-au parut urati, in schimb, dupa ce s-au indragostit de ei, au inceput sa-i vada frumosi. Sunt cazuri izolate sau exista o explicatie si din punctul dvs de vedere?

VR: Din fericire, nu traim intr-o lume de carton, cu imagini  frumoase neinsufletite, ci intr-o lume a sentimentelor.
Asta face dragostea: transforma imposibilul in posibil si sesizeaza aspecte subtile ale frumusetii acolo unde acestea par initial a lipsi cu desavarsire.

Fascinatia exercitata de povestea „Frumoasa si Bestia” vizeaza, pe de o parte, in plan constient, aceasta putere a dragostei de a transforma magic bestialitatea in sensibilitate; pe de alta parte, in plan inconstient, fascinatia apare ca efect al unei polarizari extreme: voluptatea maxima nu are loc intre doi oameni frumosi, ci intre o femeie frumoasa si un barbat urat sau viceversa. (Asta e, inca un caz in care extremele se atrag :)).

Aceasta voluptate ascunsa, tinuta in secret, nemarturisita nici macar fata de sine, refulata,  explica si succesul dramei lui Hugo, „Cocosatul de la Notre-Dame”, care a pus impreuna o fiinta de o uratenie monstruoasa (Quasimodo) si o alta de o tinerete si frumusete impresionante (Esmeralda).

Vorbim despre puterea dragostei sau despre lacomia dorintei? Fiecare alege ce vrea sa vada.

_______________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Femeia frumoasa, ingredientul secret al casniciei fericite’ aparut in Adevarul Week End, 3 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Uncategorized

Fascinatia victimelor pentru agresori (Adevarul de week-end, 22 nov 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Exista multe femei care au avut mariaje nefericite, in care adesea s-a ajuns si la violenta fizica. Cumva, dupa multi ani de casatorie au reusit sa-si ia inima in dinţi si sa divorţeze. Ceea ce surprinde este ca, intr-un fel sau altul, se intorc la cel care ani in sir le-a facut nefericite.

Cum este posibil asa ceva? De ce te-ai intoarce la un sot cu care ai avut o viata grea, dupa ce cu greu te-ai hotarat sa te separi de el?

Virgil Rîcu: Tabloul clasic este urmatorul: O femeie se casatoreste cu un barbat care o abuzeaza emotional si fizic, suporta aceasta situatie vreme indelungata (ani la rand), iar atunci cand reuseste in sfarsit sa se separe de el, constatam cu stupoare ca se intampla sa se intoarca la el. Abuzurile continua, bineinteles, ea decide sa-l paraseasca din nou, doar pentru a se intoarce iarasi la el dupa un timp.
In SUA, statisticile arata ca in medie este nevoie de 7 astfel de cicluri separare-revenire pentru ca persoana sa se poata desprinda suficient si sa nu mai revina.

Daca luam doar aceste date in considerare, tabloul e de neinteles, contrazice bunul simt si frizeaza irationalul.
Sa fie teama de singuratate atat de mare incat femeile in cauza sa prefere abuzul?
Psihoterapeutii care au lucrat cu victime ale abuzului (Fairbairn, Celani) au descoperit ca astfel de persoane simt o atractie irezistibila fata de barbatii abuzivi.
Este important sa nu confundam atractia irezistibila fata de abuzatori cu placerea de a fi abuzata! Este vorba mai degraba de o afinitate electiva: victima alege inconstient abuzatorul, iar in aceasta alegere important este atasamentul si nu placerea.

De ce se intampla acest lucru?
Una din descoperirile ale psihanalizei, revolutionara prin puterea sa explicativa, se refera la faptul ca, la varsta adulta, ne alegem partenerii dupa chipul si asemanarea figurilor importante din copilaria noastra (parinti, bunici etc) si rejucam scenariile de interactiune cu acestia in relatie cu partenerul de viata.
Altfel spus, femeile care intra si raman in relatii abuzive sunt persoane care au fost abuzate emotional si eventual chiar fizic in copilarie de catre parintii si/sau bunicii lor.

Induiosator si cutremurator in acelasi timp este faptul ca nimic nu se compara cu dragostea unui copil pentru parintii sai, indiferent cat de abuzivi ar fi acestia.

Fairbairn a descoperit ca, in mod paradoxal, copiii abuzati emotional sunt mult mai atasati si mai dependenti de parintii lor decat copiii neabuzati. De fapt, cu cat sunt mai abuzati, cu atat se agata mai mult de parintii lor abuzivi. Comportament care face sens: cu cat se simt mai nesiguri in relatia cu parintii, cu atat se agata mai mult de acestia (pentru a face relatia mai sigura).

Merita de asemenea mentionat ca prin abuz se intelege atat intruziunea, molestarea, maltratarea, incestul cat si extrema cealalta, respectiv neglijenta, indiferenta, abandonul.

Cea mai mare frica pentru copil este sa nu fie iubit de parintii sai. Agatarea disperata de un parinte abuziv este bazata pe fantezia ca intr-o zi acest parinte ii va oferi iubirea la care el tanjeste (lucru care nu se intampla aproape niciodata).
Pentru a proteja aceasta speranta, copilul gaseste tot felul de scuze parintelui. De exemplu, el nu gandeste „tata ma bate pentru ca este un alcoolic sadic”, ci gandeste „daca mi-as fi curatat mai bine pantofii, nu i-as fi dat tatalui motive sa explodeze. Tata are dreptate, sunt cam lenes cateodata, prin urmare e vina mea, merit sa fiu pedepsit.”
Bataia, indiferent cat de crunta ar fi, este mai putin dureroasa decat gandul „tata nu ma iubeste”.

In mod similar, un copil abandonat intr-o gara la varsta de 4 ani  de propria mama la varsta adulta o va cauta pe aceasta cu speranta de a primi la ea o explicatie – si va crede orice explicatie, oricat de neverosimila ar fi ea, doar pentru a evita gandul „mama nu m-a iubit, mamei nu i-a pasat de mine”.

Abuzul, prin incarcatura sa emotionala coplesitoare, lasa o amprenta puternica asupra victimei, o „formateaza” emotional.

La varsta adulta, victimele abuzului din copilarie vor cauta inconstient parteneri abuzivi, de la care vor astepta de asemenea sa primeasca iubirea pe care nu au primit-o in copilarie. Iubire care, exact ca in copilarie, va intarzia sa vina.
De ce accepta violenta si puternica rejectie a partenerului? De ce intra in acest joc, in acest scenariu?
Deoarece inconstient ele simt ca doar acceptand rolul de victima pot ramane in relatie cu partenerul abuziv. Si vor sa ramana in relatie pentru ca inconstient spera ca, daca accepta acest rol si il gratifica pe partener, acesta le va rasplati sacrificiul iubindu-le. Ceea ce, din pacate, in realitate nu ajunge sa se intample.

_______________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce se intorc femeile abuzate la sotul agresiv?’ aparut in Adevarul Week End, 22 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

P.P.S. In februarie 2014, Ed. TREI a publicat cartea lui David P.  Celani “Iluzia iubirii. De ce se intoarce femeia maltrata la agresorul sau”.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Psihoterapie si psihanaliza

Infidelitati si relatii paralele (Adevarul de week end, 15 nov 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre relatiile psihoterapie infidelitateparalele. De ce vor unele persoane sa fie implicate in doua relatii simultan? Ce le motiveaza?

Virgil Rîcu: Imi vin in minte spusele unei femei aflate intr-o asemenea situatie (sot + amant): „Nu exista barbat perfect. Dar din mai multi poti face unul”.

Orice persoana are o serie de nevoi si multe vise, multe dorinte (unele explicite, altele inconstiente). Este greu sa gasesti o persoana care sa corespunda tuturor dorintelor tale, care sa poata juca toate rolurile din fanteziile tale. Mai ales ca unele roluri sunt incompatibile cu altele!

O femeie isi poate dori de la un barbat siguranta emotionala si financiara, confort, dar si romantism, placere sexuala, idealism. Se poate casatori cu un businessman de succes, care ii ofera confortul si siguranta materiala, dar e cam greu de imaginat ca acest businessman, dupa o zi de negocieri cu miza mare, se poate transforma seara intr-un partener romantic si sensibil care sa rezoneze emotional cu trairile ei.

Ok, sotul nu poate face asta. Dar un amant atent selectat poate. Evident, amantul idealist si romantic nu ii poate oferi confortul si siguranta materiala.

Deci, de ce aceasta femeie este implicata in doua relatii? Pentru ca are nevoi si dorinte diferite, care sunt toate importante pentru ea, si pentru fiecare nevoie si dorinta doreste „furnizori” de calitate!

Lucrurile stau similar in cazul barbatilor. Este greu pentru o femeie sa fie pe rand mama, prietena, gospodina  in bucatarie, dezinhibata in pat, camarad ideal pentru visare etc si sa joace toate aceste roluri foarte bine!

In cazul persoanelor necasatorite implicate in relatii paralele, probabil vorbim despre acumulare de experiente, de „perioade de proba” simultane. Si poate vorbim despre crearea unor plase de siguranta: daca se termina o relatie, cel putin raman cu cealalta.

Adevarul: Cu ce difera o astfel de situatie fata de o aventura de-o noapte?
Exista credinta cum ca inselatul/adulterul are grade de gravitate, respectiv ca o aventura de-o noapte (cu o persoana pe care n-o mai vezi niciodata) nu este la fel de grav ca o situatie in care tradarea a fost de durata, a fost o relatie.

VR: Oamenii cauta tot timpul strategii de a negocia cu sentimentele lor, in special cu cele dureroase.
Daca esti foarte indragostit de o persoana si acea persoana are o aventura chiar si numai de o noapte cu altcineva, oricum suferi intens. Esti furios si vrei sa iti impui sa nu o mai iubesti, dar sentimentele sunt prea puternice pentru a se lasa ucise. Atunci, pentru ca nu poti renunta la persoana iubita, incerci sa te convingi ca ceea ce a facut nu este asa de grav, oricui i se poate intampla asta, e vechi pacatul, nu este ea prima vinovata etc.
Prin acest tip de rationalizari incerci sa te anesteziezi, sa iti scoti din minte acest fapt pentru a putea trai mai departe cu respectiva persoana.

Psihanaliza a demonstrat insa ca nimic nu este uitat, ci doar ascuns in inconstient. Mintea poate uita, poate ignora foarte multe lucruri pentru a se proteja de durere, dar acestea revin in constiinta atunci cand persoana se simte in siguranta, atunci cand se simte mai puternica.

Adevarul: In cazul persoanelor casatorite, unul dintre soti se plange ca mariajul merge rau si isi ia libertatea de a cauta in alta parte ce-i lipseste acasa. E normala o astfel de reactie sau e doar o scuza?

VR: Sa observam ca persoana in cauza nu divorteaza mai intai si apoi pleaca sa caute in alta parte. Desi se plange ca mariajul merge prost, persoana nu renunta la acest mariaj. Acest detaliu este important.

As face o paralela cu situatia in care o persoana isi alege o profesie. Un timp este satisfacuta de alegerea facuta, i se pare ca i se potriveste dar, intrucat nu traim intr-o lume perfecta, la un moment dat inevitabil apar frustrari. Presiunile cresc, stresul se acumuleaza, persoana resimte insatisfactia si cauta o evadare. Apar momente in care se gandeste sa isi schimbe profesia, are fantezii legate de acest lucru, dar in acelasi timp realizeaza ca este dificil sa o iei de la capat, realizeaza ca si in alte profesii exista stress si frustrari. Si atunci persoana noastra face un compromis:  isi ia o vacanta.
In timpul vacantei, se relaxeaza, se dedica placerii, frustrarile dispar din cadru, e totul bine si frumos…cu exceptia faptului ca nimic nu dureaza la nesfarsit. La un moment dat, i se face dor de acasa, i se face dor de partile bune ale profesiei sale, de toate acele lucruri bune care au facut-o sa aleaga initial profesia respectiva…si atunci decide sa se intoarca la lucru.

Cam acelasi lucru se intampla si in casnicie. Daca in analogia de mai inainte, inlocuim profesia cu sotia, iar vacanta cu amanta, respectiv amantul, obtinem un tablou asemanator.

Atunci cand avem nemultumiri in casnicie si spunem la nervi:„M-am saturat! Mi-a ajuns! Nu mai suport!”, uitam mult prea repede ca alegerea sotiei/sotului este o alegere semnificativa, profunda, asemeni alegerii unei profesii.
O profesie ne reprezinta intr-o anumita masura, este o oglinda, la fel si partenerul de casatorie. Amandoua presupun legaturi care implica a fi impreuna la bine si la rau.

Spus intr-o maniera reductionista, partenerul de casatorie este ceea ce avem nevoie, pe cand o iubita/un iubit este ceea ce ne dorim.
Iar balanta nevoie-dorinta se inclina intotdeauna in favoarea nevoii: nevoia se impune cu necesitate, dorinta este facultativa.

Evident, exista si oameni care isi schimba profesia, realizand ca prima alegere in cariera nu a reprezentat expresia aspirantiilor lor, ci mai degraba o alegere menita sa le asigure o siguranta materiala, o alegere menita sa-i multumeasca pe parinti etc.

In mod analog, exista persoane care divorteaza si se recasatoresc.
Daca a doua sotie (al doilea sot) este in genul primei (primului), nu au realizat mare lucru: au schimbat actorii, dar au pastrat personajele si scenariul.
Daca in schimb a doua sotie (al doilea sot) este mult diferita de prima (primul), atunci putem infera ca persoana a realizat o schimbare semnificativa in viata sa.

Adevarul: Doua persoane au o relatie de mai multi ani si la un moment dat unul dintre parteneri se implica intr-o alta relatie. Aparitia celei de-a doua relatii implica automat existenta unei probleme in cuplul de baza sau se poate ca si in cazul cuplurilor armonioase (fericite) sa se intample ca unul dintre parteneri sa calce pe langa?

VR: Oamenii prefera gasesc tot felul de justificari (pretexte) pentru faptele lor: este o consecinta a incapacitatii omului de a fi sincer cu el insusi.

O persoana nu se implica in alta relatie pentru ca are probleme cu partenerul de casatorie. Poti sa ai probleme in cuplu si sa nu te uiti in alta parte.
Incepi o relatie cu alta persoana (alta decat sotul sau sotia) pentru simplul motiv ca…iti place acea persoana!
Si folosesti problemele din cuplu doar pentru a te simti „indreptatit(a)” sa intri in noua relatie.

Adevarul: Sunt persoane care spun ca aventura unuia dintre soti le-a salvat mariajul. Este posibil asa ceva? Cum explicati?

VR: Mariajul are dificila sarcina de a satisface atat nevoile de siguranta emotionala si materiala, cat si pe cele referitoare la placere.
Exagerand putin, cu riscul de a-i ofensa pe romantici, „the ideal marriage = business (security) + pleasure”.

Intr-o relatie de durata, placerea fluctueaza, se instaleaza rutina…
Disparitia placerii ii frustreaza atat de mult pe unii soti mai hedonisti incat se gandesc la o alta sotie care  sa le ofere placere. Lucru perfect valabil si in cazul sotiilor.
Daca in schimb, ei/ele gasesc un alt „furnizor” de placere (o amanta/un amant), mariajul poate continua. Rolurile sunt acum clar impartite: sotia ofera siguranta, amanta/amantul ofera placerea.

Exista si alte motive pentru care aventura unuia dintre soti le poate salva mariajul.
Un exemplu: ea nu il respecta pe el ca barbat, considera ca un astfel de sot o dezavantajeaza social, simte ca ea merita ceva mai bun. O aventura a sotului cu o femeie interesanta o face pe sotie sa-l repozitioneze pe acesta in proprii ochi si sa si-l doreasca langa ea.

In fine, o aventura inseamna consumarea unei fantezii. Si intrucat cu stomacul plin gandesti altfel decat cu stomacul gol, dupa aventura realizezi ce este de fapt important pentru tine si cum este mai bine pentru toti cei implicati.

Indiferent cat de buna se dovedeste a fi o relatie, tot vor fi momente in care ea va fi acoperita de nori (afecte negative). Daca iei acesti nori drept ceva permanent, vrei sa pleci din acea relatie. Dar daca esti constient de impermanenta norilor, gasesti in tine resurse pentru a astepta reaparitia soarelui.

Adevarul: Dupa ce ai fost implicat in mai multe relatii in acelasi timp, te mai poti intoarce la partenerul de drept? Mai sunt sanse ca relatia aceea sa mearga? In ce conditii?

VR: Uneori lucrul acesta se intampla. Este ca un fel de intoarcere a fiului risipitor. Partenerul plecat se intoarce tocmai pentru ca acum, in urma experientei dobandite, il poate aprecia mai mult pe vechiul sau partener. Acum stie ce vrea, ce e important pentru el.
Se intoarce „vaccinat”, caci acum stie ce inseamna tentatia, cunoaste pretul cedarii tentatiei, este intr-o oarecare masura imunizat.

Adevarul: Cum schimba situatia faptul ca partenerul stie sau nu stie despre cealalta relatie?

VR:  LA nivel inconstient, oricine stie cand persoana de langa el este implicata intr-o alta relatie. Daca ignora acest lucru, o face pentru ca nu este pregatit sa duca o discutie confruntativa.

Adevarul: Cum comentati despre casatoriile in care ambii soti au alte relatii, de comun acord? Este normala o astfel de situatie sau ar fi mai potrivit sa rupa actul care-i leaga si sa-ti vada fiecare de viata lui? Care ar putea fi motivatia unei astfel de relatii deschise?

VR: Este util sa ne amintim ca normalul este chestiune de statistica (normal este ceea ce face majoritatea) si nu are o valoare de adevar in sine. Normalul de azi nu seamana cu normalul de ieri, iar normalul de maine va fi diferit de cel de azi.

In trecut, fetelor li se impunea sa se marite virgine. In trecut, masturbarea era considerata anormala si se considera ca duce la orbire. In trecut, homosexualitatea era rau blamata.
Lucruri care acum sunt acceptate ca fiind normale in trecut erau considerate anormale.
Problema tine mai degraba de rigiditatea noastra mentala, de intoleranta si in ultima instanta de teama.

Daca doi oameni accepta un mariaj deschis si ei pot duce acest lucru (pot face fata sentimentelor de gelozie), de ce sa-i consideram anormali?
Raspunsul e simplu: ne convine sa-i consideram anormali,  pentru ca in felul acesta ne protejam de presiunea gandului ca si noi ar trebui sa facem la fel ca ei (Simtiti presiunea dorintei in acest gand?)
Dar nu este obligatoriu sa facem la fel. Avem voie sa fim diferiti. Asta inseamna toleranta.
In ultima instanta, toleranta inseamna sa putem gandi lucruri de negandit (interzise) fara teama ca le-am pune imediat in act. Este nevoie de o mare putere interioara pentru a fi autentic tolerant.

Adevarul: Credeti ca situatia relatiilor in paralel este mai intalnita la persoanele care s-au implicat in relatii de lunga durata de la varste fragede (sau chiar s-au casatorit foarte tinere)? Persoane despre care o vorba din popor spune ca „n-au avut timp sa-si traiasca viata”.

VR: Despre astfel de persoane se spune ca „nu au copilarit indeajuns”. Expresia mi se pare geniala. Dragostea care duce la casatorie este un alt gen de dragoste decat cea din adolescenta. Prima presupune un nivel de maturitate, o experienta de viata (experienta care vine adesea ca urmare a unor suferinte in dragoste), pe cand a doua este „joaca de copii”.
A nu fi „copilarit” indeajuns inseamna fantasme neconsumate, care se cer a fi consumate la un moment in viata.
Trebuie inteles faptul ca maturizarea emotionala nu se realizeaza natural (precum maturizarea biologica, de exemplu), ci presupune metabolizarea psihologica a unor experiente semnificative. Daca o persoana nu traieste aceste experiente, ea nu se poate maturiza.

Adevarul: Daca doar unul dintre parteneri este implicat intr-o alta relatie (de durata), iar celalalt stie si accepta, ce spune aceasta situatie despre cea de-a doua persoana?

VR: Ca nu este pregatita pentru a aduce in discutie situatia, ca se teme de despartire, ca nu are alternative mai bune.
Iar in unele cazuri, se poate intampla chiar sa ii convina situatia (de exemplu, se simte eliberata de presiunea de a presta anumite lucruri in relatie).

 Adevarul: Cum sa reactionezi daca afli ca persoana iubita mai are o relatie? Sa-ti iei bagajele si sa pleci sau sa vezi ce nu a fost bine in relatia voastra si sa incerci o refacere a relatiei?

VR: Nu exista proceduri standard in chestiuni de suflet. Procedurile sunt pe placul rationalului, dar nu si a emotionalului.
In tot ceea ce facem este intelept sa ne ascultam sentimentele. Daca te simti foarte legat(a) de acea persoana, degeaba iti faci bagajele si pleci. Emotional tot vei fi atasat(a) de ea. A purta o discutie sincera este mult mai indicat.
Pe de alta parte, daca relatia scartia de mult timp, acest eveniment poate fi picatura care umple paharul si determina despartirea care oricum era inevitabila.

Adevarul: Daca il ierti si-ti promite ca renunta la cealalta persoana, nu este un fel de accept tacit pentru o alta situatie de gen?

VR: Daca tu il ierti pentru ca el iti spune „iarta-ma, nu mai fac”, asta e un joc de copii. Important este sa explorati ce anume semnificatie are asta pentru voi si pentru viitorul relatiei voastre.
De obicei, ea nu vrea sa exploreze asta pentru ca se teme ca va da piept cu adevarul pe care-l intuieste: el nu este foarte indragostit de ea, nu o iubeste indeajuns, ea nu-i ofera tot ceea ce el cauta.
Iar daca merge cu analiza sincera mai departe, poate descoperi ca nici el nu este chiar ceea ce isi doreste ea dar, in lipsa de ceva mai bun, sta cu el.

Dar toate aceste concluzii sunt periculoase pentru ca „dezvrajesc situatia” si te obliga cumva sa iei atitudine, sa faci ceva cu viata ta, sa reiei cautarea, sa faci un efort de dezvoltare personala, educationala, profesionala, adica…un efort care poate fi coplesitor, un efort pentru care nu te simti pregatit, nu ai incredere ca il poti face. Si atunci, pentru a te proteja de durerea neputintei, preferi sa nu te mai gandesti la toate aceste lucruri si sa continui sa te joci ca un copil, sperand ca la un moment dat, prin magie sau nu stiu ce, lucrurile se vor schimba.

Adevarul: Stiu situatii cand persoana care avea doua relatii era cea geloasa, cea care impunea anumite restrictii in relatie, iar cealalta accepta. Ce parere aveti despre o astfel de situatie? (in cuplu n-ar tb sa existe o echitate intre parteneri? Cum are ea loc in acest caz?)

VR: Hotul de hot se teme, nu-i asa? Iar infidelul de infideli.
Psihologii numesc acest fenomen proiectie: sa atribui altuia trasaturi care iti apartin tie (in cazul acesta tendinta catre infidelitate).
In ceea ce priveste faptul ca cealalta persoana accepta situatia…nu trebuie subestimata fascinatia pe care sado-masochismul o exercita asupra oamenilor.

Adevarul: Ca le mint pe celelalte persoane asta e clar, dar intr-o oarecare masura cred ca aceste persoane care se implica in relatii paralele se mint cumva si pe ele insele.

VR: Bineinteles!
Dar cati oameni traiesc conform adevarului, cati oameni sunt cu adevarat sinceri cu ei insisi?

Intreaga societate este imbibata de minciuna: parintii spun tot felul de minciuni copiilor, corporatiile isi mint angajatii, politicienii isi mint electoratul. Oriunde ne-am uita, am vedea oameni care mint si oameni care se lasa mintiti.
De ce se lasa mintiti? Pentru ca minciuna este mai blanda decat adevarul, este generatoare de speranta, este convenabila. Minciuna ne protejeaza iluziile.

A fi sincer cu tine insuti inseamna a renunta la iluzii. Trebuie sa fii foarte puternic pentru a face acest lucru. Un Buddha sau un Freud nu se naste in fiecare zi.

_____________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Poti iubi mai multe persoane in acelasi timp’ aparut in Adevarul Week End, 15 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cum sa depasesti un esec sentimental (Adevarul de week end, 8 noiembrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Sunt persoane care desi arata bine, sunt inteligente si au o cariera cel putin multumitoare, nu reusesc sa aiba o relatie multumitoare. Unele au perioade lungi de timp in care nu-si gasesc deloc pe cineva, altele au relatii din care ies „sifonate”. Vom numi in continuare aceasta situatie ca „esec sentimental”.
Ce este de facut pentru a iesi din „esecul sentimental”?

Virgil Rîcu: Ma gandesc ca ar ajuta o introspectie menita sa elucideze modul in care s-a ajuns la esec.
In psihoterapia psihanalitica, asta presupune identificarea scenariilor de relationare, identificarea dorintelor inconstiente care intretin scenariile, precum si a pericolelor pe care aceste scenarii sunt menite sa le previna.
Prin lucrul asupra acestor dorinte si temeri, se cauta ulterior elaborarea unui alt tip de scenariu relational.

Adevarul: Cum se face ca de multe ori o persoana gaseste acelasi tip de partener, respectiv se implica in acelasi gen de relatii, de parca ar urma un scenariu? De ce ne indragostim de acelasi tip de persoana?

VR: Psihanalistii vorbesc despre existenta in psihicul uman a unei compulsii la repetitie. Mintea functioneaza in baza unor acte reflexe, automatizate, care ocolesc  sistemul constient. Dintr-o perspectiva cibernetica sau IT-ista, mintea functioneaza in baza unor programe (softuri). Orice efort de adaptare la o situatie noua presupune o dezvoltare de soft care se bazeaza evident pe soft-urile anterioare.
Primele experiente din viata unei persoane sunt de obicei si cele mai importante intrucat atunci se formeaza programele initiale pe care se construiesc achizitiile ulterioare.
Nevoia de siguranta a copilului il determina sa investeasca afectiv persoanele de care el depinde (parinti, bunici etc) si sa le caute prezenta. Familiarul este important pentru ca el este asociat cu siguranta. Ulterior, ca adult, persoana cauta in persoanele noi pe care le intalneste elemente familiare. Altfel spus, cauta inconstient persoane care sa semene cu persoanele importante in copilaria sa.
Pentru copilul mic, lumea este familia sa, iar curentii afectivi care circula prin sistemul familial sunt cei favorizeaza sau inhiba dezvoltarea mintii. Daca copilul se simte iubit si in siguranta, el are incredere sa exploreze lumea si astfel mintea lui se imbogateste, devine curioasa si deschisa la experiente noi.
Daca curentii afectivi in familie sunt preponderent agresivi, ei starnesc in copil frica si nesiguranta. Scopul lui nu este acela de a explora lumea, ci de a se apara de ea. Mintea copilului tinde sa devina un sistem inchis, cu repercursiuni serioase asupra dezvoltarii emotionale si chiar a celei cognitive. In special acesti copii se confrunta la varsta adulta cu tot felul de repetitii in alegerile si experientele lor.
Ei resimt puternic sentimentul de fatidic, de neputinta in fata sortii, dar aceasta nu este decat proiectia rigiditatii propriilor tipare de gandire.

Adevarul: Cum poate fi depasit acest tipar?

VR: Sincer vorbind, nu este tocmai usor. Este greu sa schimbi ceva ce nici macar nu sesizezi bine. Esti constient doar de deznodamantul dezamagitor, dar nu stii cum, prin propriile alegeri si actiuni, tu insuti ai creat acest deznodamant.
Este nevoie de antrenarea unor abilitati de autoobservare si autoanaliza, iar acest antrenament nu este unul facil, cere timp si o mobilizare sustinuta.

Pentru a contura o imagine mai clara, ne putem imagina ca fiecare om este un actor care invata de la cei din jur mai multe scenarii de a fi in relatie. Unii invata scenarii tragice, altii scenarii de comedie. Si fiecare actor se identifica atat de mult cu personajul jucat, incat uita ca el este doar un actor, ca la finalul piesei poate iesi din rol, iar a doua zi poate juca un alt rol.
Exista actori care joaca un numar limitat de roluri si actori care tot timpul invata roluri noi. Exista de asemenea actori care se simt prizonieri ai unui singur rol, rol care devine parte din identitatea lor. Exemplu:„Eu sunt cel care da totul in relatie, iar la sfarsit raman de fiecare data ranit si parasit”.

Pentru a schimba scenariul, este nevoie sa identifici mai intai in ce scenariu joci, cum ai ajuns sa joci un astfel de scenariu, ce te tine intr-un astfel de scenariu, ce beneficii ai si ce speri sa obtii jucand acest scenariu.

Una din descoperirile revolutionare ale psihanalizei a fost aceea ca orice scenariu (vis, fantasma), oricat de tragic ar fi el, este de fapt o strategie de a realiza o dorinta inconstienta.
In momentul in care identifici dorinta inconstienta care  intretine scenariul, poti alege sa renunti la ea pentru o dorinta mai adaptativa sau o poti pastra si elabora constient o strategie mai eficienta de realizare a ei.

Adevarul:„Esecul sentimental” este la fel de intalnit la femei ca si la barbati sau difera in functie de sex?
VR: In dragoste sufera atat barbatii, cat si femeile.

Adevarul: Ce rol are educatia primita in esecul amoros?

VR: Educatia care conteaza este o educatie asemanatoare celei oferite de Sheherezada in „O mie si una de nopti”. Respectiv povesti, filme, situatii de viata avand drept element central suferinta din dragoste si prezentand maniere de a gestiona aceasta suferinta. In felul acesta, reflectand asupra a ceea ce a functionat si asupra a ceea nu a functionat in respectivele povesti, invatam din experienta altor oameni cum sa gestionam propria suferinta.
De asemenea, reflectand cu sinceritate asupra propriei suferinte, transformam suferinta in oportunitate de invatare.

Adevarul: Dar relatia individului cu parintii, respectiv relatia dintre parinti?

VR: Scenariile relationale de baza sunt construite in relatie cu parintii. Ce se intampla intre parinti si intre copil si parinti sunt scenarii care sunt rejucate la varsta adulta in relatie cu partenerul.

Adevarul: De multe ori aceste persoane se intreaba daca este ceva in neregula cu ele sau daca au pretentii prea mari. Cum poti continua fara sa ajungi in pragul depresiei sau fara sa te arunci intr-o relatie nesatisfacatoare (de compromis), doar de dragul de nu fi singur?
Exista o expresie populara: „pe seceta e buna si ploaia cu pietre“. Se aplica ea si in cazul relatiilor? Adica e mai bine sa ne implicam in relatii care nu par din start a fi ceea ce ne dorim, decat sa stam singuri in asteptarea a ceva mai bun?

VR: Sa observam mai intai ca problema este pusa in termeni exteriori persoanei. Psihologii lucreaza cu interiorul (emotii, ganduri, credinte) si ei traduc seceta ca fiind  expresia faptului ca capacitatea afectiva a persoanei este blocata.
Deblocarea capacitatii afective se va solda cu o ploaie regenerativa, fertila in oportunitati.

Nu trebuie sa uitam ca oamenii functioneaza pe doua niveluri (constient si inconstient), iar ceea ce se doreste in plan constient poate sa nu coincida cu ceea ce se doreste in plan inconstient.
O persoana isi poate impune constient sa cunoasca noi persoane, dar inconstient ea ramane atasata de o persoana din trecutul ei. Rezultatul? Persoana respectiva merge la multe intalniri, dar nu poate lega nimic.

In mod similar, o persoana poate declara sincer ca s-a saturat de singuratate dar, la o privire mai atenta, descoperim ca se teme foarte mult de apropriere intrucat in mintea sa asociaza deschiderea si apropierea cu riscul de a fi ranita, folosita si abandonata.
In primul caz, deblocarea afectiva vine pe masura ce se lucreaza atasamentul fata de persoana din trecut; in al doilea caz, deblocarea se produce pe masura ce isi infrunta temerile si cauta sa le inteleaga.
In momentul in care si in plan inconstient, si in plan emotional, persoana este pregatita sa investeasca afectiv intr-o noua relatie, rezultatul nu va intarzia sa apara.

Succesul este intotdeauna rezultatul cooperarii dintre constient si inconstient, dintre rational si emotional.

Adevarul: Cum stii cand ai pretentii prea mari? Exista anumite criterii general valabile dupa care te poti baza sa-ti reformulezi „scara de valori”?

VR: De obicei, atunci cand avem pretentii prea mari de la altii, avem pretentii prea mici de la noi.
Destinatarul cel mai potrivit pentru toate sfaturile, asteptarile, pretentiile noastre, suntem noi insine. Pretentii si asteptari prea mari de la altii este un semn de infantilitate. Un om matur, cu incredere in fortele proprii, are asteptari de la sine, constient ca el insusi este responsabil pentru cum decurge viata sa.

Adevarul: Se poate intampla sa ne indragostim de o persoana inainte de a fi intr-o relatie propriu-zisa si cand ajungem sa fim impreuna sau dupa ce trece timpul realizezi ca persoana de care te-ai indragostit era de fapt o proiectie a mintii tale care nu avea decat foarte putine calitati in comun cu persoana „in carne si oase”. Cum explicati acest lucru? Si cum putem sa ne punem frau imaginatiei pentru a putea lua lucrurile usor, si a realiza inainte sa fie prea tarziu ca nu e persoana pe care ne-o dorim?

VR: Omul este o fiinta a dorintei, manata si dominata de dorinta. Atunci cand vorbim de libertate interioara, vorbim de fapt de autonomia in raport cu propriile dorinte. Vorbim de capacitatea individului de a deveni constient de dorintele sale (inclusiv cele inconstiente), de a le supune reflectiei, de a alege daca sa le urmeze sau sa le abandoneze.

Exemplul la care te referi demonstreaza inca o data ca marile dezamagiri nu sunt decat consecinta fireasca a marilor amagiri. Altfel spus, dorinta pune stapanire pe noi si este grabita sa isi gaseasca implinirea, ne face orbi la toate semnele si detaliile din realitate care ar contrazice-o si care ne-ar avertiza asupra consecintelor.

Necunoscutul (lipsa de informatie) functioneaza ca un spatiu ideal pentru proiectie. Cu cat stiu mai putine lucruri despre o persoana, cu atat imi este mai usor sa imi imaginez lucruri despre ea care sa convina dorintelor mele. Si pe masura ce dezvolt tot felul de fantezii despre ce bine si frumos ne-ar fi impreuna, incep sa ma indragostesc de propriile fantezii (nu de persoana!) si imi doresc atat de mult sa devina reale, incat ignor foarte multe detalii care imi contrazic fanteziile. Sau imi spun ca aceste detalii nu sunt mare lucru si gasesc explicatii ingenioase menite sa imi pastreze fanteziile intacte.

Este important de recunoscut: cu cat sunt mai mari asteptarile noastre de la celalalt, cu atat mai mult avem nevoie noi de dezvoltare personala.

Adevarul: Auzim tot timpul expresii sau primim sfaturi de genul: schimbarea e in tine, cum se aplica in acest caz?

VR: Daca admitem existenta unei legaturi intre cauza si efect, atunci trebuie sa admitem ca situatia noastra actuala de viata este consecinta alegerilor si actiunilor pe care le-am facut pana in prezent.
Daca dorim alte rezultate in viata noastra, atunci trebuie sa realizam alt gen de actiuni; iar daca vrem sa realizam alt gen de actiuni, intentiile noastre trebuie sa fie altele; iar pentru ca intentiile sa fie altele,  avem nevoie de o alta perspectiva, de o alta viziune asupra lucrurilor.
In sensul acesta, schimbarea depinde de noi.

Daca pana acum ne-am victimizat si am aruncat toata responsabilitatea in spatele celuilalt, iar acum renuntam la aceasta viziune si constientizam propria contributie la crearea problemelor, atunci avem sansa sa schimbam ceva in viata noastra.

Daca sesizam propria infantilitate atunci cand pretindem  tot felul de lucruri partenerului, dar nici nu ne trece prin minte ideea de a oferi ceva in schimb, atunci avem sansa de a face ceva in vederea reechilibrarii balantei,  iar situatia se va schimba in consecinta.

Adevarul: Persoanele care au parte de relatii nefericite spun ca nu au noroc in dragoste. Cum  atragi norocul?

VR: A gandi in felul acesta inseamna a ignora legea cauza-efect.
De fiecare data cand vorbim despre soarta si noroc, vorbim de fapt despre un sentiment de neputinta.Despre neputinta de a face ceva, dar mai ales despre neputinta de a vedea clar ce se intampla. In acelasi timp, vorbim despre refuzul de a reflecta asupra atitudinilor si actiunilor noastre.

Cum putem „atrage” lucruri bune in viata noastra?
Facand lucruri bune.
Cum putem avea „noroc” in dragoste?
Sfatul lui Seneca nu si-a pierdut din actualitate: „Daca vrei sa fii iubit, iubeste”.
Cum stim ca iubim pe cineva?
Atunci cand, facand ceva pentru el, nu asteptam altceva in schimb.

Adevarul: S-au scris carti, s-au facut filme despre persoane care isi atrag partenerii dupa un set fix de reguli. Exista asa ceva?
(de Ex: nu suni pe cineva decat a 2-a, a 3-a zi dupa ce ti-a dat nr lui.)

VR: Exista persoane care scriu astfel de carti (despre una stiu sigur ca a fost tradusa si in limba romana) si exista si mai multe persoane care le citesc si incearca sa puna ideile in aplicare. In special in USA, unde exista preferinta masiva pentru tot felul de modele „How to…”

Presupun ca in aceasta categorie exista deopotriva barbati si femei, si eventual se pot cupla.
Aceasta maniera de a privi lucrurile tradeaza tendinte controlatoare si manipulatoare. Inclusiv in Romania are adeptii ei. De exemplu, am intalnit numeroase persoane folosind expresia „a sti ce butoane sa apesi pentru a obtine rezultatul dorit”.

A trai cu un robot sau cu o masina care iti raspunde la comenzi poate sa iti aduca siguranta si confort…dar parca o relatie interumana inseamna altceva.

_________________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Esecul sentimental, intre mostenire si frica de schimbare’ aparut in Adevarul Week End, 8 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Importanta banilor in cuplu (Adevarul de week end, 25 oct 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre importanta banilor intr-o relatie. Am pornit de la un studiu britanic care spune: „Casatoria este de 20 de ori mai importanta pentru bunastarea unei persoane decat veniturile obţinute si de 13 ori mai importanta decat deţinerea unei locuinţe“. Dar si de la un studiu facut de Discovery network care spune ca trasaturile pe care le cauta o femeie la un partener sunt: inţelegere şi loialitate (89%), onestitate(78%),  simţul umorului (54%).

Cum comentati concluziile acestor studii?

Virgil Rîcu: Rezultatele primului studiu demonstreaza inca o data ca nevoile de atasament si de siguranta emotionala (satisfacute prin casnicie) sunt prioritare celor de ordin material.

Referitor la cel de-al doilea studiu am rezerve. Sunt studii care au demonstrat ca exista diferente semnificative intre ceea ce declara oamenii ca isi doresc si ceea ce isi doresc cu adevarat. Oamenii functioneaza pe 2 niveluri (constient si inconstient) si adesea se intampla ca dorintele de la nivelul constientului sa fie contrazise de cele de la nivelul inconstientului.

Adevarul: In opinia dvs. cat de importanti sunt banii intr-o relatie?

VR: Depinde de semnificatia simbolica pe care fiecare o acorda banilor.
Pentru unii, banii sunt ochiul dracului („Ptiu, drace!”) si radacina tuturor relelor, idei care subliniaza puterea de fascinatie, de tentatie pe care o au banii asupra lor insisi.

Unii prefera spiritualitatea, o viata „curata”, care le permite sa se simta superiori celor care „au mancat mult rahat cand erau mici”, iar acum, la varsta adulta, sunt “plini de bani”. Acesti oameni se apara de propria invidie prin dispret, incearca sa compenseze o lipsa telurica printr-o bogatie in plan ideatic.

Pentru altii, banii sunt totul. Nu conteaza educatie, talente, idealuri si alte „abstractiuni” inutile. In opinia lor, „Daca nu ai bani, nu ai nimic. Nimeni nu te respecta, scuipa toti pe tine”.
Aceste conceptii tradeaza sentimentele de neputinta, de autodevalorizare si de umilire. Ai nevoie de bani „ca sa fii cineva”, sa te respecte lumea. Banii iti asigura respectul.

“Banii iti asigura independenta, libertate, mobilitate”, considera cei cu o autostima crescuta si cu incredere in fortele proprii.

Psihanalistii asociaza banii cu conflicte legate de  putere, control si agresivitate.
Deci, daca intr-un cuplu predomina discutiile despre bani, este foarte probabil ca lupta dintre ei sa fie o lupta pentru putere.

Din cele ce am spus mai sus, reiese ca importanta banilor intr-o relatie de cuplu tine de conflictele interioare ale fiecaruia, de imaginea despre sine, despre nevoia de a se pozitiona superior in raport cu ceilalti.

 Adevarul: Pot fi depasite problemele in cuplu cauzate de bani sau pornind de la bani se ajunge la altele?

VR: Intotdeauna se ajunge la altele.

Sa ne imaginam situatia unui cuplu tanar cu venituri medii, ea vrea sa schimbe mobila in sufragerie, iar el vrea niste super boxe sau vrea sa-si schimbe masina. Evident, apar discutii pe tema banilor si evident, daca ar fi fost suficient de multi bani, ambii si-ar fi satisfacut dorintele.

Dar niciodata nu vor exista suficienti bani, pentru ca orice suma de bani disponibila genereaza multe dorinte care se intrec pentru a-si gasi satisfacerea.

Privind lucrurile din alta perspectiva, problema cuplului nu tine de bani, ci de cum isi negociaza ei prioritatile, cum se raporteaza fiecare la nevoile celuilalt. A spune ca se cearta din cauza banilor este o maniera de a privi lucrurile simplista, superficiala si reductionista.

In spatele discutiilor legate de bani, exista intotdeauna reprosuri vis-a-vis de insensibilitate, nepasare, rejectie („tu nu tii niciodata cont de nevoile mele”, tu nu ma asculti niciodata”, „eu trebuie sa ma sacrific de fiecare data”, „tie nu-ti pasa de cum ma simt eu!” etc)

Daca cei doi ar rezona emotional, asta ar duce la generozitate, nu la razbunari.

Adevarul: Exista mai multe expresii pe aceasta tema:
• „Dragostea trece prin stomac“ sau „dragostea nu tine de foame“

•„Banii nu aduc fericirea“ (eventual cu completarea „doar numarul lor“)
cat de actuale sunt ele si cum se aplica relatiilor in viziunea dvs?

Referitor la expresiile „Dragostea trece prin stomac“ sau „dragostea nu tine de foame“, imi place sa cred ca aceste expresii apartin unor timpuri trecute, unor timpuri in care evolutia era putin probabila si se realiza extrem de greu si de lent. Aceste expresii erau sfaturi date tinerelor fete sarace pentru a descuraja casatoria din dragoste cu tanar sarac si pentru a le convinge sa accepte o casatorie lipsita de romantism, dar satisfacatoare material. Erau timpuri in care situatia femeilor nu putea evolua decat prin casatorie. Acum lucrurile stau altfel, orice poate evolua printr-un efort dedicat.

Referitor la „Banii nu aduc fericirea”…

Banii asigura confortul, dar nu fericirea. Foarte multi oameni bogati experimenteaza stari depresive; foarte multi copii de bani gata sunt nefericiti si se indoiesc de propria lor valoare; iar femeile intretinute sunt mai tot timpul plictisite si usor iritabile.

Adevarul:  Certurile din cauza neajunsurilor financiare pot fi depaşite sau, in timp, relatia se „macina” din cauza prea multelor griji?

VR: Certurile din cauza neajunsurilor financiare pot fi depasite in masura in care se constientizeaza ca ceea ce deranjeaza de fapt este intotdeauna o problema de atitudine.

Adevarul: Cum e mai bine intr-o relatie, ca partenerii sa puna banii la comun sau sa fie fiecare cu caştigul sau?

VR: Nu stiu cum este mai bine, un psiholog nu are raspunsuri  predefinite si nici nu stie ce este mai bine pentru o persoana. Ceea ce face un psiholog este sa puncteze lucruri care scapa atentiei constiente a persoanei, elemente importante care sunt in mod sistematic ignorate si care, odata luate in calcul, ofera o imagine mai ampla, mai putin incompleta, mai clara a situatiei.
O problema bine definita este pe jumatate rezolvata, asa se spune.

Ma gandesc ca un cuplu care pune totul la comun, inclusiv banii, functioneaza pe baza unei fantasme de fuziune: „noi doi suntem unul, prin urmare facem totul in comun, gatim impreuna, spalam vasele impreuna, nu iesim separat cu prietenii, ci doar impreuna, banii mei sunt si ai tai si viceversa etc”.

Un cuplu in care banii nu se pun toti la comun, fiecare cu castigul lui, dar fiecare isi aduce partea sa de contributie la cheltuielile casei, in mod echitabil, este un cuplu in care granitele sunt mai vizibile si mai usor de respectat.

Acesti parteneri au grad de maturitate emotionala mai ridicat, accepta si tolereaza mai bine diferentele („accept ca tu ai putea gandi diferit, ca tie ar putea sa iti placa alte lucruri decat mine”), nu transforma    aceste diferente in puncte ireconciliabile.

Adevarul:  Cum se impaca separarea veniturilor cu „la bine şi la greu”?

VR: Separarea veniturilor nu coincide obligatoriu cu anularea sprijinului si al generozitatii.

Adevarul: Cum sunt afectate in timp relatiile in care intre parteneri exista diferente (foarte) mari intre veniturile lor (fie ca vb de salarii, fie ca unul dintre parteneri provine dintr-o familie foarte bogata)?

VR: Cred ca orice persoana, pentru a se simti bine cu sine, are nevoie sa se simta valoroasa intr-un fel sau altul.

La fel cum pretul unui produs se presupune a reflecta valoarea lui, la fel un salariu sau un venit mare se presupune a reflecta valoarea unei persoane.

Banii inseamna apreciere. Daca sunt bine platit, asta inseamna ca angajatorii mei (daca sunt angajat) sau clientii mei (daca sunt antreprenor), aprecieaza munca mea si ma considera valoros. Iar pentru ca altii ma apreciaza si eu dezvolt o autostima crescuta.

Evident, sunt multe moduri prin care eu ma pot simti valoros (cum ar fi sa actionez conform unor principii umanitare nobile sau sa pornesc o revolutie menita sa rastoarne un sistem de valori si sa promoveze un altul), dar banii sunt o dimensiune observabila si cuantificabila a valorii.

Banii au o stransa legatura si cu puterea (cu bani poti face multe), deci daca fac bani, ma simt puternic, ma simt independent, pot sa ma descurc, nu depind de nimeni.

Revenind la situatia de cuplu, o diferenta mare in ceea ce priveste veniturile ridica intrebari cu privire la valoare si la putere.  Comparatia si competitia sunt inevitabile, chiar daca sunt tacite, dupa cum inevitabila este si invidia, chiar daca este nerecunoscuta sau negata.

Cel cu venituri mici adesea se simte incapabil sa castige competitia, iar pentru a proteja relatia de efectele invidiei, va dezvolta tot felul de mecanisme de aparare si strategii de reglare a stimei de sine.

De exemplu, se refugiaza intr-un sistem de valori in care alte lucruri (nu banii) sunt importante. Dezvolta preocupari intelectuale, boeme si artistice si incearca sa se autoconvinga ca banii nu sunt importanti.

Evident, nu ar renunta la partenerul care aduce bani pentru un artist cu venituri inconsistente, dar poate avea un love affair in secret cu acest gen de persoane.

In alte cazuri, partenerul cu venituri mai mici poate imbratisa sistemul de valori al celuilalt, poate accepta  faptul ca banii sunt importanti si pentru el, dar neaga, ignora, pretinde ca nu observa faptul ca celalalt face bani, nu el insusi.

Se poate produce o identificare cu celalalt: el (celalalt) devine „noi”. Noi facem, noi negociem contracte importante, noi dezvoltam afaceri, noi achizitionam proprietati etc…cand de fapt doar celalalt face aceste lucruri.

In felul acesta, partenerul cu venituri mici se simte valoros si important prin asocierea cu partenerul prosper.

Este acelasi mecanism care apare si in cazul unora din angajatii marilor corporatii: identificarea cu brand-ul corporatiei creeaza iluzia unei valori si puteri proprii, efect care dispare (uneori intr-o maniera dureroasa si bulversanta) odata cu parasirea sistemului, cand persoana realizeaza ca puterea de face lucruri sa se intample apartine organizatiei si nu siesi.

Rezumand, partenerul cu venituri mici se confrunta cu sentimente de invidie, de dependenta, de indoiala cu privire la ceea ce poate face el singur si la cat valoreaza in ochii celorlalti. Trairi carora incearca sa le faca fata dezvoltand tot felul de mecanisme si strategii de supravietuire.

Partenerul cu venituri mari in cuplu se simte valoros prin contributia pe care o aduce la bunastarea cuplului, se simte puternic si simte ca are un ascendent asupra celuilalt.

Daca iubeste controlul (altfel spus, daca se teme sa nu fie parasit), va intretine aceasta situatie in cuplu si va sabota – mai mult sau mai putin inconstient – eforturile partenerului de a creste profesional.

Multe persoane care iubesc puterea au nevoie de un partener pe care sa-l simta in totalitate la dispozitia lor si atunci chiar le convine ca celalalt sa nu lucreze  (de fapt, sa lucreze doar pentru ei).

In cazul unui barbat, ceea ce se spune in act este dorinta infantila a baiatului de a o avea pe mama permanent disponibila pentru el in timp ce el se joaca realizand fapte eroice.

In cazul unei femei care intretine un barbat, ceea ce se pune in act este fantezia unei mame care creste un copil ce nu se poate descurca fara ea. Inconstient, ei ii convine ca el nu se poate descurca fara ea, intrucat asta pare a-i garanta ca nu o va parasi.

Concluzionand, cuplurile in care exista diferente majore intre veniturile lor si care rezista pe termen lung, sunt mai degraba cupluri de tipul parinte-copil decat adult-adult.

Adult esti atunci cand te poti intretine singur si te bazezi pe tine pentru indeplinirea dorintelor tale.

Adevarul: Veniturile mai mari dicteaza in casa?

VR: Intr-un fel sau altul, da.

Adevarul: Care sunt sansele unei relatii/casatorii care are la baza o motivatie materiala, fie ca vorbim de cazul in care unul dintre parteneri il vrea pe celalalt pt contul din banca, fie ca amandoi au o situatie materiala buna, pe care vor sa şi-o sporeasca prin aceasta reunire?

VR: De multe ori, privim dragostea superficial, idealist si…nesincer.

Daca am fi mai obiectivi, ne-am pune desigur intrebarea: de ce Cenusareasa trebuia sa se marite neaparat cu un print si nu cu baiat modest, dar muncitor din oraselul ei?

Tranzactia pe care nu vrem sa o vedem, pentru ca „nu e de bon ton” si pentru ca ar distruge vraja subtire a romantismului, este aceasta: el o ia pe ea pentru frumusetea ei, iar ea il ia pe el pentru banii lui (daca  e si frumusel, cu atat mai bine). E o tranzactie, ca toate tranzactiile. Nu e nevoie ca iubirea sa fie implicata.

Cea de-a doua situatie (amandoi au o situatie materiala buna si vor sa şi-o sporeasca prin aceasta reunire) caracterizeaza mariajul traditional. In trecut (in urma cu 100 de ani si mai mult), casatoria din dragoste era mai degraba o exceptie decat o regula.
Raison d’être al unei casatorii avea mai degraba de a face cu asigurarea bunastarii materiale decat cu dragostea.

Daca cei doi vad casatoria ca pe un parteneriat de afaceri, de multe ori asistam la mariaje foarte stabile si longevive. Vorbim despre un cuplu adult-adult. Exista respect intre parteneri (mult mai mult decat in relatiile pasionale), fiecare se gandeste cum actiunile proprii il vor afecta pe celalalt si, chiar daca relatia nu este savuroasa si incarcata de adrenalina, in timp se dezvolta o afectiune care incepe sa semene cu dragostea.
De multe ori, relatia se mentine solida chiar daca unul sau ambii parteneri au legaturi extraconjugale.

___________________________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Banii si iubirea. Cine aduce fericirea?’ aparut in Adevarul Week End, 25 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala