Rezistenta la psihanaliza

Mi-au trebuit aproape 10 ani ca sa il accept pe Freud. In acest rastimp, mi-am facut formarea in psihoterapia psihanalitica (analiza personala, training teoretic, supervizari etc) si mi-am consolidat puternic practica privata (in domeniul psihoterapiei psihanalitice, bineinteles).

Lucram ca psihoterapeut de orientare psihanalitica, dar ma declaram eclectic. Este la moda sa te declari eclectic, eclectismul dorindu-se a fi sinonim cu deschiderea. Am descoperit recent ca eclectismul este folosit mai mult pentru a respinge decat pentru a accepta.

Aproape toti terapeutii incepatori se declara eclectici. Varsta adolescentei profesionale este legata de eclectism. La maturitate, problema filiatiei vine in prim plan.

Rezistenta la psihanaliza, la constientizare, la acceptarea adevarului crud, este omniprezenta. O intalnesti la omul de pe strada, la pacient si la psihanalist.