Tag Archives: inconstient

De ce contrariile se atrag (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Cu cat două persoane par mai diferite, cu atat par sa fie mai atrase una de cealalta. Poate fi relatia lor una de succes pe termen lung sau diferentele ajung sa isi spuna cuvantul? Altfel spus, contrariile se atrag, dar pentru cata vreme?

Virgil Rîcu: Peste tot vedem exemple de cupluri formate in baza criteriului de complementaritate: un introvertit cu o extravertita, o pragmatica cu un idealist, o persoana dominanta cu una supusa, o persoana sobra, austera cu una plina de vicii, o rafinata cu un „golan” („Doamna si vagabondul”), o persoana oversexy cu una frigida, o altruista cu un zgarcit egoist, o hiper-responsabila cu un iresponsabil etc.

Este clar ca extremele (contrariile) se atrag. De ce se atrag este insa mai putin clar.

Intuim cumva ca extremele se atrag pentru a se completa. Ele sunt extreme, adica departe de punctul de echilibru, si au nevoie de contrariul lor pentru a se echilibra. Daca o persoana situata la o extrema se cupleaza cu o persoana aflata la cealalta extrema, entitatea cuplului ofera o medie care se apropie de echilibru, adica de functionarea optima.

Daca perspectiva comuna porneste de la afirmatii de genul „Ea este total diferita de el” sau „El este exact opusul ei”, abordarea psihanalitica contrazice aceasta perspectiva si ofera o viziune interesanta asupra acestor cupluri.

Dpdv psihanalitic, in ciuda aparentelor, acesti oameni nu sunt atat de diferiti.
Multi dintre noi suntem familiarizati deja cu ideea ca oamenii functioneaza pe doua niveluri, unul constient si altul inconstient, iar ceea ce se promoveaza, se declara la nivel constient poate fi sustinut sau contrazis de ceea ce se intampla la nivel inconstient.

Astfel, un copil (sa zicem o fetita) care este „dresat” strict, in ideea de a avea o educatie distinsa, isi va reprima foarte puternic tendintele naturale (sexuale si agresive). Acestea nu dispar, cum si-ar dori parintii, ci doar „coboara” in inconstient. La varsta adulta, se poate intampla ca aceasta persoana sa se simta atrasa „inexplicabil” de barbati „dezinhibati”, grosolani, grobieni, care intrupeaza tot ceea ce a reprimat ea de-a lungul istoriei sale personale si astfel avem scenariile „Doamna si vagabondul”, „Frumoasa si bestia” etc.

Privind big-picture-ul, ea si el nu sunt atat de diferiti. El corespunde partii inconstiente refulate din ea. Prin relatia cu el, ceea ce ea a refulat se intoarce la ea. Ea traieste deci cu ceea ce a respins, dar – atentie! – inca nu indrazneste sa isi asume constient.

In mod analog, un barbat „iresponsabil” isi „externalizeaza” partea sa responsabila pasand acest rol unei partenere care il preia cu satisfactie ascunsa; la randul sau, partenera hiper-responsabila nu poate tolera propriile dorinte „vicioase” si „iresponsabile” si atunci le „depune” la partenerul infantil, iresponsabil si vicios.

Inconstientul unui introvertit timid mocneste de dorinta de a fi pe scena, in lumina reflectoarelor; nu indrazneste insa sa isi asume aceste dorinte si atunci se cupleaza cu o extravertita volubila si dezinvolta care devine purtatoarea de cuvant a cuplului.

Alt exemplu: o persoana se construieste pe sine ca idealista prin reprimarea „curiozitatilor” sale pragmatice pe motiv ca nu vrea „sa se murdareasca” cu acele aspecte „meschine” care tin de bani; totusi aceasta idealista se casatoreste cu o persoana pragmatica, care personifica ceea ce ea a reprimat. La nivel constient, idealista il dispretuieste pe pragmatic; la nivel inconstient, ea hraneste, incurajeaza placerile pragmaticului si se bucura de avantajele aduse de acesta.

In mod similar, o persoana excesiv dominanta, agresiva, sadica, afiseaza aceste trasaturi in lumina reflectoarelor, dar in culisele mintii ei mocnesc multe  dorinte masochiste, de dependenta si pasivitate pe care ea nu le tolereaza. Prin urmare, isi gaseste un partener care sa intruneasca aceste trasaturi pe care nu le poate tolera la propria persoana si in felul acesta se intregeste.
La randul sau, partenerul submisiv, victima, masochist,  are mintea imbibata de fantasme agresive pe care nu indrazneste sa si le asume si atunci se cupleaza cu cineva care este dispus sa o faca.

Rezumand, partenerul complementar este o oglinda pentru noi, el intrupeaza acele trasaturi din inconstientul nostru pe care noi nu indraznim sa ni le asumam.

Cat dureaza relatia contrariilor?
Poate dura foarte mult, dat fiind faptul ca aceasta relatie furnizeaza o reintregire, o completare, o echilibrare pentru fiecare din membrii cuplului.

In momentul in care unul din membrii cuplului se dezvolta personal, recunoscandu-si si asumandu-si tendintele reprimate pana atunci, prezenta celeilate extreme nu mai este atat de necesara. Cealalta persoana are acum sansa sa se schimbe la randul sau. Daca va refuza aceasta oportunitate, poate parasi cuplul cautandu-si un partener care sa fie ceea ce actualul partener a fost candva, dar acum refuza sa mai fie.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce ajung sa formeze un cuplu oameni extreme de diferiti’ aparut in Adevarul Week End, 3 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Psihoterapie si psihanaliza, Uncategorized

Cum NU functioneaza psihoterapia

O psihoterapie nu functioneaza niciodata asa cum doreste clientul/pacientul. Nu functioneaza nici macar asa cum doreste terapeutul.

Acest fapt este consecinta directa a existentei inconstientului.

P.S. Un inconstient care ne aminteste constant ca nu suntem stapani in propria casa, care se amuza teribil pe seama fantasmelor noastre de omnipotenta, pe seama arogantei noastre ca am putea controla totul.

P.P.S. Merita facuta parela cu conceptul budist “anatta”.

P.P.P.S.  Gratie acestui motiv, demersul psihoterapeutic este o aventura a autodescoperirii si nu o procedura standard de reparatie. Mii de Multumiri inconstientului!

3 Comments

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza, Psihoterapie si psihanaliza

Schimbarea si rezistenta la schimbare

Orice schimbare are loc in conditii de rezistenta. Aceasta este o axioma.

Oricat de motivata si entuziasta ar fi o persoana cu privire la demersul introspectiv, este inevitabil ca la un moment dat sa nu apara semne ale rezistentei: lipsa de chef, indispozitie, oboseala, descurajare (“Ce sens, ce rost are?”), absentarea de la sedinte pe motivul (sub pretextul) unor subite stari de rau („Chiar inainte de sedinta mi s-a facut rau, m-a apucat o migrena teribila”) sau uitari „inexplicabile” („Mi-a iesit total din minte ca azi aveam sedinta”) etc.

Rezistenta este inevitabila… si este semn ca procesul lucreaza! Renuntarea la tiparele noastre rigide de gandire si de comportament nu se face usor.

In acelasi timp, trebuie constientizat faptul ca progresul nu se poate realiza decat in masura in care aceste rezistente sunt verbalizate cu sinceritate in sedinta de psihoterapie, analizate impreuna cu psihoterapeutul si in final depasite.

1 Comment

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

Ce este psihoterapia psihanalitica? (Interviu Psihologia Azi, Septembrie 2005)

PSIHOLOGIA AZI: Ce este psihanaliza? Prin ce se distinge psihoterapia psihanalitica de celelalte psihoterapii?

VIRGILIU RÎCU: Putem vorbi despre 3 acceptiuni ale termenului de psihanaliza. In primul rand este o metoda de investigare a psihismului inconstient; in al doilea rand, este o psihoterapie bazata pe rezultatele acestei investigari si in fine, in al treilea rand, este un ansamblu de teorii originate in practica clinica psihanalitica.

Psihanalistul este interesat sa vindece, dar in egala masura este interesat sa inteleaga ce se petrece in mintea pacientului sau si face din aceasta intelegere un instrument al vindecarii.

Adeptii altor abordari psihoterapeutice reproseaza psihanalistilor faptul ca se agata de acel faimos De ce? psihanalitic, afirmand ca nu este necesar sa stim de ce pacientul a dezvoltat simptomul pentru a-l vindeca de acel simptom. Dar tocmai incapatanarii psihanalistilor de a intelege De ce? Si Cum? se intampla lucrurile in mintea noastra, datoram astazi aproape tot ceea ce stim despre functionarea psihismului omenesc.

PSIHOLOGIA AZI: Altfel spus, psihanaliza vizeaza mult mai mult decat eliminarea simptomelor…

V.R.: Exact. Ceea ce distinge psihanaliza de celelalte abordari psihoterapeutice este, printre altele, cautarea sensului.

Terapiile cognitiv-comportamentale, de exemplu, lucreaza pe modelul omului-masina: simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat. Terapeutul de orientare cognitiv-comportamentala nu-si pune problema identificarii cauzelor simptomului sau a sensului acestuia.

In deplin contrast, psihanalistul stie ca simptomul este incarcat de semnificatie si incearca, impreuna cu pacientul sau, sa descopere aceasta semnificatie. Mai mult, fiind constient ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihanalistul nu acorda atentie simptomelor in sine, ci mai ales sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.

Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Nu sunt impotriva terapiilor centrate pe simptom, dimpotriva. Viata ne pune adesea in situatii in care avem nevoie de solutii rapide, eficiente. Daca job-ul nostru ne cere sa calatorim frecvent in strainatate, iar noi avem o fobie de avion, nu ne permitem sa stam luni de zile pe divan pentru a afla ce se petrece. O terapie comporamentala este in masura sa ne ajute mult mai rapid in aceasta problema punctuala.

Semnalul de alarma pe care vreau sa-l trag eu aici este faptul ca, pe termen lung, o focalizare exclusiva pe eliminarea simptomului lucreaza mai mult in detrimentul nostru, decat in beneficiul nostru. Daca vreti, o astfel de abordare nu este buna pentru suflet. In mod paradoxal, simptomele ne sunt aliati, nu dusmani. Ele reprezinta un strigat de ajutor, exprimat intr-o limba necunoscuta, cea a inconstientului, strigat care ne semnaleaza ca directia in care merge viata noastra nu este una in acord cu fiinta noastra, cu Sinele nostru.

Din perspectiva psihanalitica, simptomul nu este o problema, desi el este cel mai adesea perceput si trait in acesti termeni. Simptomul este o solutie. Cea mai buna solutie gasita la acel moment de catre pacient la adevarata problema, care rezida intr-un conflict intrapsihic inconstient. In demersul psihoterapeutic psihanalitic, problema este facuta constienta si astfel sansele de a gasi o alta solutie, mult mai eficienta, cresc considerabil. Odata gasita o solutie mai eficienta, simptomul dispare, isi pierde ratiunea de a fi.Am putea spune ca simptomul este un rau necesar pentru a preveni un rau mai mare.

PSIHOLOGIA AZI: Ce ar insemna un rau mai mare?

VIRGILIU RÎCU: Un rau mai mare ar putea insemna, de exemplu, distrugerea unei relatii cu o persoana iubita, sau chiar distrugerea acestei persoane in cazuri extreme (inconstientul nostru ascunde adeseori fantasme in care anumite actiuni ale noastre ar putea fi fatale unor persoane dragi, iar teama ca acest lucru sa nu se intampla mobilizeaza mecanisme defensive in acest sens). Un rau mai mare ar putea sa insemne si propria noastra autodistrugere, o moarte a sufletului provocata de o rutina care ne robotizeaza sau de o existenta inautentica care ne alieneaza.

PSIHOLOGIA AZI: Inteleg ca psihanaliza acorda o importanta deosebita sufletului…

V.R.: Exact. Psihanaliza acorda o importanta covarsitoare trairii subiective. Din aceasta cauza, ea nu este atat o stiinta, cat mai ales o arta sau o disciplina spirituala. In psihanaliza, pacientul se vindeca pe masura ce isi regaseste sufletul.

PSIHOLOGIA AZI: Iar psihanalistul este considerat adesea un chirurg sau un arheolog al sufletului…

V.R.: Da.

PSIHOLOGIA AZI: Credeti ca psihanaliza isi mai gaseste locul intr-o societate orientata catre materialism, cum este cea contemporana?

V.R.: Eu nu cred ca oamenii cauta neaparat sa fie bogati. Sau mai bine zis, nu cred ca acesta este scopul ultim. Nu mai cred nici macar, asa cum credeam in urma cu cativa ani, ca scopul inconstient al actiunilor noastre este de a ne face iubiti. Cred ca omul contemporan, mai mult ca niciodata, are nevoie sa simta ca este viu. Sa se simta insufletit. De aceea, in conditiile care este mai tot timpul plictisit si prins in tot felul de rutine, el cauta permanent senzatii noi, senzatii tari. Mai mult ca niciodata si fara sa isi dea seama, omul este acum in cautarea sufletului sau.

PSIHOLOGIA AZI: Cum ne dam seama ca avem nevoie de o psihanaliza?

V.R. : Este de dorit sa incepem o psihanaliza atunci cand suntem in conflict cu noi insine; cand simtim o lipsa acuta de sens in viata noastra; cand dezvoltam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc); cand esuam in mod repetat sa legam relatii satisfacatoare in viata personala si profesionala; cand parcurgem crize existentiale (divort, doliu etc); cand anumite lucruri se repeta cu regularitate in viata noastra (relatiile noastre se termina in acelasi fel, ne indragostim de acelasi tip de partener(a), care ne face sa suferim, se intampla sa avem acelasi tip de sef care ne face viata un chin etc); cand avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem pe noi insine.

Parafrazandu-l pe Freud, avem nevoie de o psihanaliza atunci cand nu mai gasim resurse in noi pentru a munci si a iubi.

PSIHOLOGIA AZI: Ce se poate spera de la o cura psihanalitica?

V.R.: Freud declara modest ca o psihanaliza ne poate ajuta sa transformam o nefericire nevrotica intr-o nefericire obisnuita. Eu as fi mai optimist si as spune ca beneficiile sunt mult mai mari.

As enumera aici, pe langa disparitia simptomelor, o adaptare superioara la realitate; o comunicare mai buna cu noi insine si cu ceilalti; o intelegere profunda a modului in care functionam, atat noi, cat si ceilalti; cresterea tolerantei la stres; dezvoltarea creativitatii si a intuitiei, prin stimularea interactiunii cu inconstientul; redobandirea capacitatii de a munci si de a ne bucura de viata. Si nu in ultimul rand, o maniera noua, originala de a gandi care ne face sa privim lumea cu alti ochi, sa sesizam “lumea din spatele lumii”. De aceea, o analiza este comparata adesea cu o initiere (o initiere in limbajul inconstientului).

PSIHOLOGIA AZI: Ce se intampla de fapt intr-o psihanaliza? Cum are loc vindecarea in psihanaliza?

V.R.: Este o intrebare la care probabil nu se va putea da niciodata un raspuns complet. Am sa incerc sa explic, cu riscul de a simplifica extrem de mult lucrurile, pornind de la o afirmatie pe care multi oameni o fac frecvent si anume “Viata mea este un roman”. Am putea spune ca viata fiecarui om este un roman (sau un film) si ca fiecare dintre noi, la nivel inconstient, are in minte un scenariu, un rol in acest scenariu, precum si alte cateva personaje principale care au de asemenea fiecare rolul lui in scenariul respectiv.

Ne putem imagina cum fiecare dintre noi circula prin lume avand in minte un astfel de scenariu inconstient si cum cauta in ceilalti actori potriviti pentru a juca rolurile celorlalte personaje din respectivul scenariu. Ne putem imagina de asemenea ca in timp devenim experti in recrutarea actorilor potriviti pentru rolurile din scenariul nostru si astfel jucam aceeasi piesa iar si iar, la nesfarsit. Uneori actorii se schimba, dar scenariul ramane acelasi. Ne indragostim de acelasi tip de persoana, ne pierdem slujba la fiecare 2 ani, suntem mereu umiliti de seful nostru, suntem mereu pe locul doi etc. Exista scenarii fericite si scenarii nefericite, iar intr-o cura analitica terapeutul si pacientul sau incearca sa schimbe scenariul nefericit cu unul fericit sau macar cu unul mai putin nefericit.

Este mai mult decat evident ca inclusiv psihanalistului pacientul ii va gasi un rol in scenariul sau. Mai mult, tocmai pentru ca psihanalistul se abtine de la oferi sfaturi si informatii despre propria persoana, el este capabil sa joace pe parcursul terapiei mai multe roluri. Astfel ca, in transfer, cum se spune in terminologia psihanalitica, psihanalistul va fi pe rand mama, tatal, fratele, seful etc pacientului (nu neaparat in aceasta ordine), iar acesta din urma se va comporta fata de psihanalist conform scenariului. Cand ii va incredinta rolul mamei, pacientul ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate mamei, cand ii va incredinta rolul tatalui, ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate tatalui s.a.m.d. Desi nu trebuie sa refuze rolul pe care i-l ofera la un moment dat pacientul, psihanalistul trebuie sa aiba grija ca scenariul sa nu se repete. Acceptand rolul tatalui de exemplu, el trebuie sa aiba grija ca atunci cand actiunea secenariului ajunge la un moment cu potential traumatic el sa se comporte altfel decat tatal pacientului. Iar faptul ca psihanalistul se comporta diferit creeaza spatiu pacientului pentru a se comporta si el diferit. In felul acesta, printr-o reactie diferita si terapeutica a psihanalistului, scenariul sufera o modificare, apoi o alta si o alta pana cand atinge o forma care nu mai genereaza suferinta.

PSIHOLOGIA AZI: Cui se adreseaza psihanaliza? Oricine poate face o psihanaliza?

V.R.: Psihanaliza este recunoscuta pentru caracterul sau elitist. Nu trebuie insa sa fii neaparat un intelectual pentru a incepe o analiza personala, dar trebuie sa ai o buna capacitate de autoobservare, de introspectie, un eu suficient de puternic pentru a tolera retrairea conflictelor intrapsihice si o mare motivatie de a te schimba. O persoana care nu este convinsa ca exista o legatura directa intre ceea ce se petrece in mintea sa si ceea ce i se “intampla” in viata reala de obicei nu incepe o psihanaliza.

PSIHOLOGIA AZI: Cat dureaza o psihanaliza?

V.R. : Depinde de nevoile si de problematica clientului. In mod obisnuit, nu ne putem astepta la schimbari semnificative in structura personalitatii clientului lucrand analitic mai putin de 1 an. Schimbarile majore de obicei apar dupa 2- 3 ani de analiza.

PSIHOLOGIA AZI: Este cautata psihanaliza in Romania? Are ea priza la romani?

V.R.: Tot mai multi romani renunta la prejudecati si solicita ajutor unui psihoterapeut. Iar in prezent, in Romania psihoterapeutii de orientare psihanalitica dispun de cea mai riguroasa formare. Multi dintre colegii mei au deja agenda plina.  Si am convingerea ca cererea de psihoterapie psihanalitica va creste foarte mult in urmatorii ani.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

Simptomele pot fi aliati pretiosi in drumul catre noi insine

Se spune ca Jung, la finele unei sedinte de psihoterapie, a spus despre un pacient : “Slava Domnului ca a devenit nevrotic!”

Celor mai multi dintre noi le poate suna bizar, dar aceasta exclamatie reflecta o conceptie revolutionara asupra simptomelor si tulburarilor psihice, in care acestea capata o valoare pozitiva si transformativa.

Suntem obisnuiti sa privim simptomele ca pe niste defectiuni ce trebuie imediat remediate, iar atunci cand acestea apar, cerem medicului sau psihologului interventii scurte si eficiente pentru a le elimina.

Daca ne-am asculta insa mai atent atunci cand cerem ajutor, am simti disperarea, angoasa, panica si mai ales am intui ca ceea ce ne anxieteaza cel mai tare nu este atat simptomul in sine, cat mai ales faptul ca nu putem controla si nici intelege ceea ce ni se intampla. Dincolo de dorinta de a alunga simptomul, este o cautare de sens.

Simptomul ne smulge brutal din sistemul in care traim si ne invita la reflectie. “De ce mi se intampla asta? Care este cauza ?” etc sunt intrebari nelipsite atunci cand ne confruntam cu insomnii, fobii sau atacuri de panica, cu esecuri repetate in profesie sau in relatiile cu ceilalti.

Simptomele ne forteaza in mod violent sa ne schimbam stilul de viata.

Daca nu ne vom inhiba procesul reflexiv si vom continua sa meditam la ceea ce ni se intampla, vom descoperi lumea misterioasa a viselor si vom deveni mai atenti la mesajele inconstientului nostru.
In fapt functionam simultan pe doua nivele – constient si inconstient – care comunica permanent intre ele, comunicare absolut esentiala pentru sanatatea psihica. Uneori ceea ce emerge din inconstient vine in contradictie cu imaginea pe care ne-am creat-o despre noi, cu ceea ce consideram dezirabil si valoros, si atunci mobilizam mecanisme defensive impotriva acestor continuturi inconstiente, parazitand comunicarea intre cele doua nivele si determinand aparitia problemelor psihologice.
Psihoterapia urmareste reinstaurarea unei bune comunicari intre constient si inconstient, integrarea continuturilor inconstiente (fragmente indezirabile sau arhaice ale propriei personalitati), dobandirea unui plus de intelegere vis-a-vis de modul in care functionam. Prin cultivarea sistematica a receptivitatii pentru experienta interioara, aspecte importante ale personalitatii noastre tinute in fundal revin in prin plan si, luate in considerare, pot determina o schimbare majora de perspectiva asupra vietii noastre.
Simptomele marcheaza o nevoie de evolutie si pot fi privite ca reactii ale inconstientului semnaland persoanei ca directia in care merge viata sa nu este una in acord cu sine. Simptomele devin astfel repere in calatoria catre sine si o sansa de schimbare a vietii.

Lucrand asupra lor (cautandu-le sensul), ajungem la o viziune mult mai larga si mai comprehensiva asupra realitatii si asupra propriei persoane. Decat sa le tratam ca pe niste defectiuni ce trebuie indepartate, este mai util sa le ascultam mesajul si sa le privim ca pe niste aliati in drumul catre noi insine.

Prin aceasta schimbare de perspectiva, vulnerabilitatile se transforma in atuuri, caci tocmai punctele noastre vulnerabile sunt cele care permit interventia terapeutica si fac posibila schimbarea.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

Psihoterapia, antrenament pentru libertate

Psihoterapia, antrenament pentru libertate

Psihoterapia psihanalitica este un antrenament intensiv, riguros, sustinut. Ce se antreneaza? Abilitatea de a deveni constienti. Constienti de gandurile, sentimentele, emotiile, dorintele, fricile, angoasele, tiparele de comportament.

De ce este atat de important sa devenim constienti?

Pentru ca numai atunci cand devenim constienti putem face alegeri in deplina cunostinta de cauza. Cand functionam la nivel inconstient, suntem pe “pilot automat”, repetam aceleasi lucruri la nesfarsit, suntem victimile automatismelor noastre, nu avem de ales.

Constientizarea face posibila libertatea.

_________________________________________________________________________

Daca ne analizam cu onestitate, descoperim ca nu suntem oameni liberi. Cu foarte rare exceptii, suntem prizonierii prejudecatilor si  fixatiilor noastre, ai credintelor limitative si ai tiparelor rigide de gandire si comportament. Problemele emotionale, relationale si de sanatate cu care ne confruntam in viata noastra de zi cu zi sunt consecintele directe ale acestei stari de fapt.

Asa cum declara Freud acum 100 de ani si ulterior multi alti analisti contemporani (Rangell, Novick etc), scopul analizei este restaurarea capacitatii de a alege, dobandirea libertatii de a decide.

Privita in aceasta lumina, psihoterapia psihanalitica este un antrenament pentru libertate – libertatea interioara.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza

Coaching si Psihanaliza (Dilema veche)

COACHING SI PSIHANALIZA
(interviu publicat in Dilema Veche, 28 februarie 2008)

1. Domnule Virgiliu Rîcu, va recomandati ca  psihoterapeut de orientare psihanalitica si ca „Life &Executive Coach“. Nu exista, totusi, o contradictie de substanta intre psihanaliza, descoperirea inconstientului si life coaching?

V.R.: Factorul care diferentiaza major coaching-ul de psihanaliza este raportul constientizare/ actiune.
Desi nu exclude constientizarea, coaching-ul este orientat catre actiune. In prezenta coach-ului, clientul isi seteaza obiective, construieste strategii si exploreaza cai de atingere a acestora.

Psihanaliza pune accentul pe constientizare considerand ca, atunci cand lucrurile sunt clare in noi, elaborarea unui plan de actiune vine de la sine. Mai mult, o trecere rapida la actiune semnifica de cele mai multe ori o rezistenta la constientizare.
Cand clientul isi fixeaza obiective, psihanalistul intelege ca el isi declara dorintele constiente. Ori, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente, care de multe ori sunt in contradictie cu cele constiente si le saboteaza cu succes pe acestea. Pentru psihanalist, clientul nu trece la actiune nu pentru ca nu stie cum sa faca acest lucru (un manager care solicita coaching stie foarte bine cum sa elaboreze planuri de actiune, altfel nu ar fi ajuns manager), ci pentru ca in el se joaca un conflict intern inconstient care il blocheaza.

Ori, un coach care nu are pregatirea unui psihanalist este orb la dorintele inconstiente ale clientului sau, nu ii intelege conflictul intern, nu stie sa-i analizeze rezistentele. A nu lua in considerare inconstientul nu inseamna ca acesta inceteaza sa existe. Inseamna doar ca tu, in calitate de coach, il ignori alegand sa operezi reductionist. Dar, in unele cazuri, a opera reductionist este suficient. Nu trebuie sa mergem de fiecare data mai in profunzime decat o cere situatia.

Pentru a raspunde specific la intrebarea Dvs, nu cred ca exista o contradictie de substanta intre psihanaliza si coaching. Doar ca psihanaliza merge in profunzimile organizarii psihice, in timp ce coaching-ul lucreaza la un nivel superficial, de suprafata.

Cred ca nici Socrate nu ar fi vazut o contradictie intre cele 2 abordari, de vreme ce el a afirmat deopotriva ca „o viata neanalizata nu merita traita” si „ cunoasterea se dobandeste prin actiune.”

2. Max Landsberg, o autoritate in domeniu, spune ca una dintre legile coachingului este „nu psihologizati“. Reusiti, in practica dvs. sa respectati aceasta lege?

V.R. : Nu si nici nu imi propun asta. Daca in timpul sedintei de coaching se iveste o oportunitate de a-l ajuta pe  client sa constientizeze ceva, nu voi rata niciodata aceasta oportunitate.

3. Care e diferenta intre coachingul  profesional, ca cel codificat de Joseph O’Connor si life coaching?

V.R. : Life coaching-ul vizeaza schimbari in orice sector de viata al clientului, nu doar in cel profesional.

4. Psihanaliza se afla intr-un moment de clar regres in SUA si in Franta. Cu coachigul cum stam?

V.R. : Psihanaliza se afla intr-un moment in care inceteaza sa mai fie la moda. Dupa ce a stat atat de multi ani in top, era normal ca la un moment dat sa cedeze locul 1 altei abordari psihoterapeutice. Trebuie insa sa facem distinctie clara intre a fi la moda si a fi valoros.

Despre coaching se spune ca este o disciplina a carei popularitate creste vertiginos. Nu stiu insa daca aceasta remarca se referea la perioada in care pentru a deveni coach nu era necesara nici o formare sau la perioada actuala in care s-au infiintat organisme care se ocupa de formarea si acreditarea coach-ilor.

Personal, inclin sa cred ca entuziasmul celor care doreau sa devina coach era mult mai mare la inceput. Lesne de inteles: pentru a deveni coach nu iti trebuia nici o diploma (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor depaseau cu mult pe cele ale psihoterapeutilor.

5. Coachingul e mai aproape, metodologic, de terapiile comportamentale sau de psihanaliza clasica?

V.R. : In mod evident, este mai aproape de terapiile comportamentale. Dar terapiile comportamentale evolueaza catre …psihanaliza. Mai intai au inglobat terapiile cognitive, apoi a aparut terapia cognitiv-afectiva etc. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recununoscut.

6. Care e pregatirea profesionala pe care un coach trebuie sa o aiba in Romania? Vizibilitatea lui depinde de aceasta pregatire academica sau de rezultate?

V.R. : Recent, multinationalele au inceput sa pretinda furnizorilor de Executive/ Corporate Coaching o formare in coaching, care se realizeaza de obicei cu un coach acreditat din strainatate conform standardelor internationale.

7. Cum va numiti interlocutorii: pacienti sau clienti?

V.R. : Si-si. Depinde de nivelul de constientizare al persoanei cu care lucrez. Paradoxal, pe cei avansati ii numesc pacienti. Asta pentru ca au ajuns suficient de puternici pentru a suporta adevaruri dureroase si pentru a rade de tendintele lor narcisiste.

8. Care e publicul  coachingului in Romania (tipologic) si care credeti ca e viitorul metodei?

V.R. : Daca ne referim la life coaching, clientii vin din randul acelor persoane care au probleme pretabile a fi discutate cu un psihoterapeut, dar nu vor sa recunoasca acest lucru fata de ele insele. Imi place sa spun ca life coaching-ul este psihoterapie reinventata. Va continua sa fie mult timp in concurenta cu psihoterapia.

Executive coaching-ul este de asteptat sa se dezvolte mult mai accelerat, ca urmare a presiunii existente in companiile multinationale de a se ralia la practicile de resurse umane din Vest.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, COACHING PSIHODINAMIC, Psihoterapie si psihanaliza