Este nevoie de o revolutie

Obisnuiesc sa spun ca este nevoie de o revolutie in planul gandirii pentru ca o persoana sa apeleze la un demers psihoterapeutic bazat pe introspectie si orientat catre insight.

Obisnuiesc sa exagerez (doar putin, nu foarte mult) spunand ca diferenta dintre o persoana care a internalizat modul de a reflecta psihodinamic asupra experientelor sale de viata si o persoana care nu a facut inca aceasta achizitie este comparabila cu diferenta dintre o persoana care stie sa scrie si sa citeasca si una care nu stie.

( :) citeste Scribii si psihologii – Despre viitorul psihoterapiei)

Ma refer deci la tranzitii semnificative in modul de gandire al unei persoane si este normal ca nu oricine sa poata aprecia un astfel demers de autocunoastere sau, chiar daca ii intuieste importanta, sa nu aiba inca capacitatea, disponibilitatea interna sau autodisciplina necesare pentru a-l intreprinde.

Dar acolo unde exista o aspiratie sincera si un efort sustinut, exista si rezultate.

P.S. citeste Cadrul psihoterapeutic sau Conditiile care fac succesul posibil

 

De ce o psihoterapie cere timp?

Pentru ca rezolvarea problemelor emotionale si relationale implica in primul rand un proces de dezvoltare de abilitati.

Oamenii se confrunta cu probleme emotionale pentru ca abilitatile lor de a face fata acestora au ramas in urma, nu sunt suficient de dezvoltate.

Orice persoana inzestrata cu un minim (un varf de unghie) de simt psihologic stie ca, atunci cand vine vorba despre probleme de suflet, solutia oferita de altii nu ajuta. Ai solutia, dar nu poti face nimic cu ea. Nu o poti “implementa”.

In decursul procesului psihoterapeutic realizam ca abilitatile de a ajunge la solutie sunt mai importante decat solutia in sine.

O psihoterapie cere timp pentru ca abilitatile de lucru cu gandurile si emotiile (inteligenta emotionala) se dezvolta in timp.

Despre psihoterapie – simplu, pe intelesul tuturor

Am fost întrebat adesea dacă psihoterapia te poate ajuta în mod real, cum lucrează un psihoterapeut și ce se întâmplă de fapt acolo, în ședințele acelea misterioase de psihoterapie.

Ce face un psihoterapeut și cum funcționează psihoterapia, în ce fel și pe câte niveluri, este un subiect care se pretează unor studii și discuții vaste. Am să încerc totuși să scriu pe scurt (să creionez o idee) despre acest subiect.

Pe scurt, suferința umană se împarte în suferință fizică, care se tratează la medic, și suferință psihică, care se tratează la psihoterapeut.

Pentru că psihicul este invizibil, nu se vede cu ochiul liber, nu îl poți palpa, nu se poate pune pe cântar și nici măsura prin vreo analiză sofisticată de laborator, marea majoritate a oamenilor se simte încurcată când vine vorba despre psihic și suferința psihică.

În consecință, suferința psihică a fost și continuă să fie în mare măsură ignorată, bagatelizată, negată. Asta în condițiile în care suferința psihică este prezentă peste tot, am experimentat-o cu toții și o experimentăm toți(!) în fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi!

Suferința psihică este la originea celor mai multe boli somatice (bolile care apar “pe sistem nervos”), a abuzurilor, violurilor, actelor de terorism, este cauza tuturor conflictelor în lume . Oamenii fericiți nu pornesc războaie!

Suferim când ni se face o nedreptate, când pierdem pe cineva drag, când suntem respinși de persoana iubită, când ne simțim părăsiți sau abandonați, când ne certăm cu colega de serviciu, când suntem păcăliți sau înșelați, când ne încearcă gelozia sau invidia, când eșuăm în relațiile noastre sau în proiectele care contează pentru noi.

Suferința psihică este prezentă la tot pasul, nu scutește pe nimeni și, probabil tocmai pentru că este atât de prezentă, cei mai mulți oameni o iau ca atare, nici nu-și mai pun problemă prevenirii, ameliorării sau vindecării ei.

Din nefericire, a vorbi despre problemele tale, a-ți pune întrebări cu privire la suferința ta este încă pentru mulți un “moft”, consecința unei “lipse de preocupari” sau a absenței unei probleme “reale”, adică concrete, palpabile (gen nu ai ce mânca, ce îmbrăca etc).

Oamenii nu sunt prea receptivi la suferințele celor din jur și asta din 2 categorii mari de motive:

1) gradul grosier de educație, de dezvoltare mentală și emoțională nu le permite să sesizeze forme mai subtile de suferință;

2) suferința celorlalți le amintește de propria suferință și nu vor să se gândească la asta. În fond, în dorința lor de a se autoproteja, au făcut atâtea eforturi -conștiente sau inconștiente- pentru a nu se mai gândi la asta!

Mai devreme sau mai târziu, orice prieten căruia îi vorbești despre problemele tale își va pierde răbdarea și îți va spune să nu te mai gândești atât de mult la acestea, să găsești altceva cu care să îți ocupi mintea sau, mai nou, să dezvolți “gandire pozitiva”.

Neputând vorbi despre suferința sa, încurajată să nu se mai gândească la ea, persoana în cauza poate alege:

a) să-și reprime sau să-și nege suferința, caz în care tensiunea acumulată se va “descărca” într-o boală somatică, într-o tulburare de personalitate, într-un accident sau într-o altă experiență sortită eșecului (actele de autosabotaj sunt foarte frecvente în aceste circumstanțe);

sau

b) să meargă la un psihoterapeut cu care să vorbească despre suferința sa, să lucreze asupra ei, să o înțeleagă și să-i găsească leac.

În deplin contrast cu gândirea curentă comună, psihoterapeutul ia în considerare suferința psihică, nu o neagă, nu o bagatelizează, îi recunoaște prezența și efectele.

Întrucât nu putem vindeca ceea ce nu vrem să vedem sau să auzim, psihoterapeutul își invită pacientul să vorbească despre suferința sa și să o ia în serios.

La psihoterapeut te eliberezi de tensiunea psihică prin punerea ei în cuvinte. Punând-o în cuvinte, începi să te auzi pe ține însuți și înveți să-i asculți și pe ceilalți. Ascultându-te, și ascultând și perspectiva psihoterapeutului asupra problemelor tale, începi să înțelegi. Înțelegând, începi să te vindeci.

Subliniind legătura dintre boală, suferință și ignoranță, psihoterapia vizează o vindecare prin înțelegere. Un psihoterapeut este eficient în măsura în care este preocupat nu de a judeca, nu de a pune etichete și diagnostice, ci de a înțelege.

În fazele avansate și foarte avansate ale psihoterapiei, devii conștient de tiparele de comportament disfuncționale, de motivele inconștiente din spatele acțiunilor tale, de schemele de gândire rigide și limitative, de atașamentele emoționale nocive, de felul în care îți construiești și îți interpretezi experiențele. Devenind conștient de toate aceste obstacole în calea stării tale de bine, dobândești totodată libertatea și puterea de a acționa asupra lor și de a le înlătura.

Pe termen lung, rezultatele psihoterapiei implică o deschidere mentală semnificativă; o toleranță crescută la puncte de vedere diferite; o gestionare eficientă a stărilor de conflict, furie, gelozie, invidie, pierdere, abandon; creșterea în planul autenticității, empatiei și armonizării interpersonale; îmbunătățirea abilităților de comunicare și dezvoltarea inteligenței emoționale în general.

Dacă toate acestea sunt puțin lucru sau un “moft”, rămâne la aprecierea fiecăruia.