Comunicare în straturi și discursuri „pansament”

psihoterapie_img_0300O femeie: „Toți bărbații din viața mea au fost niște ratați, niște idioți și niște imaturi!”

Un bărbat: „Toate femeile sunt lacome, competitive, obsedate de control, critice, dominatoare și imposibil de mulțumit!”

Bărbat/femeie: „Am fost la trei psihologi până acum și toți mi-au spus numai prostii! De fiecare dată, am plecat furios (furioasă) din cabinetul lor!”

Discursurile de mai sus sunt discursuri multinivelare, discursuri „în straturi”.

Stratul de la suprafață este saturat de furie: în mod evident, mesajele de mai sus sunt mesaje furioase.

Dar simți gustul amar care însoțește furia din declarațiile de mai sus? Da, un alt strat este cel al dezamăgirii.   Reformulate, ar suna cam așa:

„Sunt dezamăgită de faptul că toți bărbații din viața mea…”

„Sunt dezamăgit că femeile din viața mea au fost…”

„Sunt dezamăgit/dezamăgită de psihologi…”

Un alt strat care însoțește furia este cel al neputinței, al eșecului, al disperării. Căci, dacă ne reglăm fin auzul, mesajele pot fi ințelese și în termenii:

„Am întâlnit mai multe persoane care mi-au stârnit interesul și de fiecare dată am eșuat în a mă conecta cu ele așa cum aș fi vrut, așa cum aș fi avut nevoie”.

Privind lucrurile în acest fel, suntem aproape de a realiza că declarațiile inițiale sunt mesaje de tip „scut” sau mesaje de tip „pansament”.

Este mult mai ușor să declari că „celălalt e defect” decât să iei contact cu suferința pe care o implică o concluzie precum:

„Iată, încă o persoană cu care nu m-am putut conecta…

Încă un eșec în încercarea mea de a rezona cu cineva…

What’s wrong with me?!

Mesajul psihoterapiei este că numai în condițiile în care suferința este mai întâi recunoscută (”există suferință în reacția mea furioasă”) și apoi asumată (”eu sunt cel care suferă în situația asta”), există șanse ca suferința să își găsească leac.

Este nevoie de o revolutie

Obisnuiesc sa spun ca este nevoie de o revolutie in planul gandirii pentru ca o persoana sa apeleze la un demers psihoterapeutic bazat pe introspectie si orientat catre insight.

Obisnuiesc sa exagerez (doar putin, nu foarte mult) spunand ca diferenta dintre o persoana care a internalizat modul de a reflecta psihodinamic asupra experientelor sale de viata si o persoana care nu a facut inca aceasta achizitie este comparabila cu diferenta dintre o persoana care stie sa scrie si sa citeasca si una care nu stie.

( :) citeste Scribii si psihologii – Despre viitorul psihoterapiei)

Ma refer deci la tranzitii semnificative in modul de gandire al unei persoane si este normal ca nu oricine sa poata aprecia un astfel demers de autocunoastere sau, chiar daca ii intuieste importanta, sa nu aiba inca capacitatea, disponibilitatea interna sau autodisciplina necesare pentru a-l intreprinde.

Dar acolo unde exista o aspiratie sincera si un efort sustinut, exista si rezultate.

P.S. citeste Cadrul psihoterapeutic sau Conditiile care fac succesul posibil

 

Gandire pozitiva

Gandire pozitiva

Sunt un mare fan al gandirii pozitive atat timp cat nu implica mecanisme defensive de tipul negarii.

E minunat sa indraznesti sa visezi o lume mai buna, un scenariu de viata mai bun pentru tine si pentru altii.  Dar nu cred ca poti cladi o viata frumoasa ascunzand gunoiul sub pres. Aceasta (auto) mistificare iti poate aduce cel mult o schimbare de stare,  si aceea temporara. Plus multe alte probleme la pachet.

Nu devii mai puternic repetandu-ti in oglinda ce special si capabil esti. Nici prin “focalizarea pe punctele tari”, concomitent cu ignorarea/negarea vulnerabilitatilor.

Devii mai puternic pe masura ce inveti sa iti accepti vulnerabilitatile si sa nu te judeci prea aspru pentru ele. Nimeni nu e perfect (sau poate credeai ca esti tu?)

Paradoxal, devenim mai puternici pe masura ce renuntam la fantasmele noastre de omnipotenta.

Sa iti accepti esecurile,  sa inveti din greseli si, in ciuda tuturor obstacolelor, sa perseverezi sa visezi la a fi o persoana mai buna, asta chiar imi suna a gandire pozitiva.