Copilul sudeaza relatia de cuplu sau o destrama? (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Este clar ca aparitia unui copil va schimba viata de cuplu… insa cat de mult? Exista si cazuri extreme cand se schimba pana la destramare?

Virgil Rîcu: Aparitia unui copil este un test pentru gradul de maturitate al fiecaruia dintre cei doi parteneri. Este de asemenea o experienta ilustrativa pentru felul in care fiecare dintre ei a depasit/integrat diferite “rituri de trecere” (cum ar fi celebrul complex al lui Oedip).
Unii barbati, de exemplu, gasesc dificil sa regaseasca  iubita in proaspata mama si evita pe cat posibil relatiile sexuale cu aceasta. Pentru ei, femeile se impart in iubite si mame, doua categorii care – in mintea lor – nu trebuie sa se amestece. Acest mod de a gandi lucrurile este o reminiscenta a felului in care ei au incercat sa depaseasca intre 3 si 6 ani “complexul lui Oedip”: au putut ramane apropiati de mama doar negandu-i acesteia sexualitatea.
Alti barbati regreseaza, se comporta ca si cum ei insisi ar fi copii, iar nou-nascutul ar fi…fratele lor mai mic! De unde gelozie, sentimentul de a fi “neglijati” si cereri de atentie de-a dreptul comice.

Femeile care nu s-au simtit bine sexual cu partenerii lor se folosesc acum de copil pentru a evita relatiile sexuale.
Uneori, se poate intampla ca respingerea sotului sa “coincida” cu “plecarea la mama” sau cu instalarea acesteia in domiciliul conjugal, cumva creandu-se impresia unui matriarhat in care sotul nu a contat decat ca “instrument” pentru a-i face femeii un copil.

In fine, in foarte multe cazuri, ideile celor doi parteneri in ceea ce priveste ingrijirea si educatia copilului difera semnificativ. Multe femei se comporta posesiv cu copilul si saboteaza toate incercarile tatalui de a interveni, ironizandu-le, caricaturizandu-le si prezentandu-le intr-o maniera care le catalogheaza drept absurde.
Tatal se descurajeaza repede (poate ii si convine putin) si renunta “in favoarea ei”, doar pentru a se trezi mai tarziu cu reprosul ca “el este un egoist care nu se implica deloc!”

Prin urmare, aparitia unui copil scoate la suprafata tot felul de dificultati nebanuite anterior care uneori pot duce chiar la destramarea cuplului.  Din fericire – nu intotdeauna. Un copil poate de asemenea sa fie o ancora pentru relatia de cuplu, o poate face sa prinda radacini  mai adanci, concretizand ideea de familie (idee puternic investita afectiv in psihicul uman).

Adevarul: Cand afla ca sunt insarcinate, femeile sunt incercate de sentimente contradictorii. Desi isi doresc un copil, se tem ca se vor ingrasa prea mult, ca perioada aceea va fi cumplita, ca nu vor fi mame bune. Cum depasesti aceste momente?

VR: Conform observatiilor psihanalistilor, felul in care o femeie intampina sarcina este in stransa legatura cu istoria personala a relatiei cu propria mama. Daca relatia viitoarei mame cu propria mama a fost una suficient de buna, femeia va avea incredere ca in  capacitatea ei de a fi o mama buna pentru ca ea insasi a avut un model de mama buna pe care l-a internalizat sanatos.
Daca in schimb relatia cu propria mama a fost una dificila, caracterizata prin respingere, lipsa de sustinere, competitie ostila, atunci experienta maternitatii este foarte probabil sa fie una dificila, marcata de nelinisti (chiar panica) si nesigurante profunde.

Pentru toate femeile, experienta maternitatii activeaza experienta relatiei cu propria mama – prin urmare, o recomandare utila pentru viitoarele mame: daca vreti o experienta frumoasa a maternitatii, lucrati inainte la relatia cu propria mama, faceti pace cu ea.

Adevarul: Dpdv al specialistului cum este mai sa procedeze parintii cu copilul: camera proprie sau sa doarma cu ei/cu mama? In cazul celei de a doua variante, pana la ce varsta?

VR: Parerile specialistilor sunt impartite: unii considera ca bebelusul trebuie obisnuit inca din primele zile sa doarma singur in camera sa, altii considera ca a lasa bebelusul singur in primele luni de viata e o barbarie.

Cei din prima categorie afirma ca vor sa evite crearea unei dependente prea mari a copilului de mama; ascultand cu o ureche de psihanalist, auzim de fapt ca acesti parinti se tem ei insisi de dependenta, nu se simt capabili sa iasa din ea si atunci cauta sa o evite cu orice pret.

Cei din a doua categorie merg pe ideea ca dependenta bebelusului este o realitate care trebuie recunoscuta ca atare, bebelusul chiar e dependent de adult, dar e o dependenta fireasca care, odata cu trecerea timpului, va fi dublata de o tendinta catre independenta din ce in ce mai pronuntata. Acesti specialisti considera ca locul nou-nascutului este langa mama si critica vehement politica anumitor clinici de maternitate care separa nou-nascutul de mama imediat dupa nastere. Ei atrag atentia ca bebelusii au multe fantasme de anihilare in primele luni de viata, iar acei bebelusi lasati prea mult singuri sunt predispusi sa devina adulti depresivi (in cel mai bun caz), personalitati schizoide sau narcisice.

Dupa cum se poate lesne observa, opiniile oamenilor (fie ei si specialisti) sunt influentate de propriile temeri.
Cert este ca documentarele de pe National Geographic, Animal Plannet si Discovery arata ca majoritatea mamiferelor isi tin nou-nascutii aproape fara ca acestia sa devina dependenti ulterior!

O opinie mai echilibrata ar fi aceea ca in fiinta umana exista atat tendinte dependente, cat si independente, iar acestea trebuie recunoscute si respectate in mod sanatos; altfel spus, nu trebuie sa frustram tendintele dependente firesti, mai ales in prima perioada a vietii, si nu trebuie sa le descurajam pe cele catre independenta.
Copiii nu devin dependenti pentru ca in primele luni sau in primul an de viata au dormit langa mama, ei devin dependenti pentru ca ulterior mama le-a descurajat tendintele catre independenta.
Si aici ma gandesc la mame care amana intarcarea de teama ca vor pierde profunzimea si placerea intimitatii legaturii cu sugarul, mame si bunici care il trateaza pe copil ca fiind mai mic decat el este de fapt, care gasesc o placere deosebita in a insista sa-i dea ele sa manance cu lingurita cand el o poate folosi deja singur, de a-l legana pe picioare, imbraca si sterge la fund atunci cand copilul ar putea-o face si singur etc, mame si bunici hiperprotectoare care prin panica lor saboteaza incercarile de explorare ale mediului inconjurator de catre copil etc.
___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Copilul sudeaza relatia sau o destrama?’ aparut in Adevarul Week End, 21 februarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

Prietenia dintre barbati (Psychologies iulie 2013)

Psychologies: Se spune ca prietenia adevarata dintre barbati transcende timpul, uneori fiind mai puternica decat legaturile de rudenie. Ce se ascunde in spatele acestei relationari care trezeste invidia multor iubite si sotii?

1.Psychologies (Catalina Cristescu): La ce varsta incepe sa se formeze nevoia apartentei la grupul de baieti?

Virgil Rîcu: Aceasta nevoie apare in perioada de latenta (6-12 ani). In deja celebra perioada oedipiana (3-6 ani), baiatul si-o doreste pe mama pentru el (asa cum fetitele vor sa se casatoreasca cu tata), iar tatal apare ca o figura care starneste deopotriva admiratie, iubire si rivalitate.
In mod ideal, conflictul oedipian se sfarseste prin renuntarea baietelului la mama in favoarea tatalui, tatal devenind acum prietenul, camaradul, mentorul.

Spun in mod ideal pentru ca, in practica, in realitate, lucrurile nu se intampla exact ca in teorie. Mama nu incurajeaza 100% desprinderea copilului (ci dimpotriva, il foloseste pentru satisfacerea nevoilor ei afective frustrate) si nici tatal nu gestioneaza prea intelept rivalitatea cu copilul (simtindu-se neglijati de sotie, multi tati devin gelosi).

Dar presupunand ca lucrurile se intampla suficient de ok, spre varsta de 6 ani, baietii renunta la comportamentele foarte afectuoase fata de mama (chiar resping manifestarile afectuoase ale mamelor fata de ei) si cauta prezenta tatilor, cu care accepta sa se identifice. Ca sa citez un baietel de aceasta varsta: “baietii cu baietii, fetele cu fetele”.

2. Psychologies: De ce sunt barbatii atat de atasati de prietenii lor?

V.R.: Ce inseamna “atat de atasati”? Cine spune ca este un atasament in exces? Cine resimte asta ca fiind o problema?

Hai sa incercam sa empatizam putin cu acesti barbati. Cum ar fi sa te simti bine, relaxat, in largul tau … si sa vina cineva care sa-ti spuna ca ai o problema pentru ca te simti asa de bine?

Cam ciudat, nu?

3. Psychologies: Poate fi grupul de prieteni substitutul unui tata absent sau abuziv? (si aici sa se simta valorizati, apreciati, iubiti de un personaj masculin)

V.R.: Grupul in sine, nu. Posibil liderul grupului, in special daca acesta este putin mai mare ca varsta. Grupul de prieteni functioneaza ca grup de suport, dar nu ca substitut al figurii paterne. Un substitut al autoritatii parentale implica o diferenta de nivel in planul ierarhiei, al puterii. Prietenii se situeaza pe acelasi nivel ierarhic, sunt egali, putem vorbi despre o fratie.

Dar un adolescent poate cauta excesiv grupul de prieteni  si pentru a scapa de o mama mult prea …“iubitoare”. De o mama intruziva, controlatoare, sufocanta; de o mama mult prea “mamoasa” care il infantilizeaza, nu il lasa sa creasca, nu ii permite sa-si dezvolte calitatile masculine; de o mama mult prea seductiva care isi orienteaza asupra fiului intreaga afectiune, afectiune care in mod normal ar trebui sa-i revina sotului ei.

Teama inconstienta de aceasta figura “vrajitoreasca” a mamei are drept consecinta o respingere a intimitatii profunde cu o femeie.

4. Psychologies: De ce se simt prietenii tradati cand cineva din grup se insoara?

V.R.: “Tradati” este un termen mult prea emotional. Majoritatea barbatilor ar fi de acord ca este vorba despre un sentiment de pierdere, dar o pierdere care este acceptata ca incadrandu-se intr-un firesc al lucrurilor.
Ca dovada, prietenii glumesc pe seama celui care se insoara, dar nu fac “crize”, nu il urasc, nu se razbuna, nu il resping atunci cand acesta se alatura din cand in cand la o bere. Dimpotriva, se bucura.

5. Psychologies: Sau care este mecanismul cand dupa casatorie barbatul se izoleaza de prieteni?

V.R.: Modelul social isi face simtita infuenta foarte mult, iar modelul social cere barbatului casatorit sa dedice mai mult timp familiei decat iesirilor cu prietenii.
Casatoria semnifica incheierea une etape de viata si trecerea intr-o alta etapa a vietii, semnificatie care – dupa toate aparentele – este adanc gravata in psihicul majoritatii oamenilor. Atat de adanc, incat unii cauta sa  amane acest pas cat mai mult pentru a putea “copilari” cat mai mult.

6. Psychologies: Ce se intampla cu un barbat in al carui sistem de valori se afla pe prima treapta prietenii şi abia apoi familia şi sotia?

V.R.: Cine face judecata asta? Barbatul?! Greu de crezut. Pare ca aceasta perceptie este a sotiei.
Dar pentru ca ea percepe lucrurile in felul acesta, nu inseamna ca este si adevarat. Este perceptia ei, interpretarea ei, iar daca cautam sa aflam ce alimenteaza aceasta interpretare, aflam doar gelozie, invidie, sentimentul de a fi exclusa.

Faptul ca un barbat gaseste placere in a sta cu prietenii, nu inseamna ca el nu tine la familia sa. Poate insemna cel mult ca nu are prea multe subiecte comune de interes/conversatie cu sotia sa. Acest lucru ar fi problema, nu prietenii.

7. Psychologies: De multe ori influenta grupului de prieteni este mai mare decat cea a familiei sau partenerei, de ce?

V.R.: Intrebarea se refera la influenta, prin urmare la putere    si control. Suntem deci intr-un scenariu in care exista un barbat tanar si o competitie acerba intre doi concurenti care isi doresc putere, control asupra acestui barbat: unul este grupul de prieteni, celalalt partenera sau familia.
Intrebarea mea este: cine credeti ca isi doreste mai acerb, mai insetat, controlul asupra barbatului? Prietenii sau partenera?

Incercati sa fiti cat mai sinceri/sincere cu putinta.

8. Psychologies: De ce unii barbati isi copiaza fidel prietenii, actiunile lor, modul de a trai, ideile acestora, isi asuma inclusiv franturi din personalitatea fiecaruia?

V.R.: Comportamentele pe care le descrieti reprezinta incercari de identificare. Nu numai barbatii fac asta, ci si femeile.
Atunci cand admiram pe cineva, incostient aspiram sa fim  asemeni acelei persoane. Personalitatea noastra se formeaza printr-o lunga suita de identificari si contraidentificari, proces surprins magistral de Homer: “Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit”.

Evident, aceste procese de identificare, prin care se formeaza caracterul, sunt masive in perioada copilariei, in special in primii 5 ani de viata. Ulterior, identificarile continua, dar intr-un ritm mai putin accelerat si intr-o maniera mult mai selectiva, intrucat noile identificari trebuie sa fie compatibile cu cele mai puternice dintre identificarile mai vechi.

La varsta adolescentei, are loc o revenire a dorintei de noi identificari, o cautare a modelelor, sustinuta si de  nevoia de separare in plan psihic de parinti (cei care au oferit vechile modele de identificare).

Comportamentele de imitare a altora reprezinta faza asimilarii necritice. Ulterior, aceste asimilari sunt “digerate” printr-un proces autoreflexiv care conduce la pastrarea a ceea ce este considerat folositor si la eliminarea acelor aspecte considerate nocive.

Daca aceasta functie autoreflexiva nu este dezvoltata, atunci intr-adevar asimilarea influentelor este necritica si ceea ce vedem este imaturitate afectiva, neincredere in sine, dependenta.

9. Psychologies: Putem vorbi de un “instinct de haita”? (lider, competivitate, ajutor…)

V.R.: In comunitatile tribale, diferentierea intre masculin si feminin era foarte bine facuta. Existau rituri de initiere in aspectele masculinitatii si in misterele feminitatii. Vorbim de o perioada in care conceptul de unisex era de negandit 🙂

A face parte din “haita” satisface o nevoie de apartenenta si constituie in acelasi timp o validare a masculinitatii. Esti barbat in masura in care faci lucruri pe care le fac indeobste barbatii; esti barbat daca stai cu barbatii si nu cu femeile.

Aceste credinte, care acum tind catre statutul de prejudecati, au constituit o realitate solida mult timp si inca isi mai fac simtita influenta.
As adauga faptul ca rivalitatea si admiratia din perioada oedipiana sunt regasite acum in forma unei simpatii si a unei competitivitati intre membrii haitei.

10. Psychologies: De ce unii barbati vor sa petreaca mai mult timp cu prietenii decat cu partenera? (chiar si cand sunt ok in cuplu)

V.R.: Daca mergem pe ideea/metafora conform careia barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus si se intalnesc pe Pamant, atunci pare firesc ca, dupa un timp, barbatii sa simta dorul de Marte, iar femeile dorul de Venus.

Exista diferente intre barbati si femei. Chiar daca gandim aceste diferente ca fiind complementare, ele sunt totusi diferente. Este extrem de incitant sa iti cunosti complementarul, dar este relaxant sa petreci timp cu cineva asemeni tie.

A recunoaste ca suntem diferiti si a respecta aceste diferente este o lectie pe care toti trebuie sa o invatam.

11. Psychologies: Ce se intampla in cuplurile unde partenera incearca sa il indeparteze pe barbat de prietenii lui?

V.R.: Frustrare, tensiune, resentimente, razbunari subtile, indirecte, agresivitate pasiva.

12. Psychologies: De ce barbatii nu suporta sa le vorbesti prietenii de rau?

V.R.: Evident, pentru ca tin la prietenii lor.

Evident, pentru ca a vorbi pe cineva de rau nu e nici semn de obiectivitate, nici semn de prea multa gratie.

Evident, pentru ca a-ti auzi iubita barfind ca la usa cortului nu e ceva care sa starneasca admiratia. Nu e nici macar ceva sexy.

Altfel spus, oprindu-si iubitele din barfa, ei stopeaza procesul prin care ele dezamagesc, decad in ochii lor. Stopand barfa iubitelor lor, barbatii mentin o imagine buna atat prietenilor, cat si iubitelor.

13. Psychologies: Multe femei spun ca se simt neglijate din cauza prietenilor, cum se poate ajunge la un echilibru in acest sens?

V.R.: Ele simt ca exista o problema, dar cauta cauza problemei intr-un loc nepotrivit. Barbatii nu neglijeaza femeile din cauza prietenilor, ci din cauza ca ceva in intimitatea lor cu acele femei nu merge.

Ceea ce poate aduce echilibru este, ca de obicei, o intelegere clara. Cred ca femeile au nevoie sa inteleaga ca ele si prietenii lui nu sunt pe acelasi plan, dupa cum ele si mamele lor (ale barbatilor) de asemenea nu sunt in acelasi plan.

Prin urmare, nu se pune problema unei alegeri a barbatului intre sotie si prieteni. Renuntarea la prieteni nu va face relatia cu sotia mai buna.

Cred, de asemenea, ca multe femei manifesta o invidie pentru placerile barbatului de la care ele se simt excluse si cauta inconstient sa-i “taie” aceasta bucurie.

Unele devin controlatoare si pun in scena un scenariu in care el joaca rolul de copil, iar ea de mamica care-i interzice sa mai stea cu baietii si ii cere sa vina acasa sa-si faca “temele”. Mesajul (semi)constient este acela ca el este infantibil si iresponsabil, iar ea este matura si responsabila.

Intr-un plan mai profund, sesizam care este relatia fiecaruia cu placerea: el stie sa se distreze, sa-si provoace placere, ea isi neaga acest drept, dar se lasa coplesita de invidie.

Barbatii au nevoie sa aiba prieteni si de asemenea  femeile au nevoie sa aiba prietene. Este sanatos si firesc sa fie asa.

Unor femei le este greu sa aiba prietene femei si atunci  nutresc dorinta inconstienta ca partenerul sa fie in mod compensatoriu totul pentru ele: mama, tata, iubit, prietena…

Cam mult, cam impovarator, cam greu de dus, nu?

14. Psychologies: Este prietenia dintre barbati “mai adevarata” decat cea dintre femei?

V.R.: Mai adevarata? Nu stiu. Este poate mai echilibrata datorita unui grad de detasare emotionala mai mare.

La femei, relatia cu prietenele se construieste pe modelul relatiei cu mama, care relatie este foarte intensa si in acelasi timp foarte confuza emotional.

La barbati, relatia cu prietenii se construieste pe “softul” relatiei cu tatal, care este oricum o relatie de gradul doi (relatia cu mama fiind relatia de gradul 1). Este ceva mult mai diferentiat, mai elaborat, asteptarile vis-a-vis de tata sunt mai rationale comparativ cu asteptarile pe care baietii le au de la mama.

Relatiile intre barbati nu sunt fuzionale cum sunt cele intre fete si accentul se pune pe respect (care implica si frica).

Cred, de asemenea, ca ideile despre onoare, simtul onoarei etc au germinat si germineaza in continuare pe terenul masculinitatii.