Despre prostie si autoprostire (revista Psychologies aprilie 2013)

Cand Iuliana Alexa (redactor sef revista Psychologies) mi-a solicitat un material despre prostie, prima reactie pe care am avut-o a fost aceea de a ramane, pret de cateva momente… prost in fata acestui subiect.

Acest moment de perplexitate, surprins in expresii precum “te uiti ca vitelul la poarta noua” sau “cand mi-a spus cutare lucru, am ramas proasta/interzisa”, mi se pare atat de definitoriu incat, daca ar fi sa incerc o definitie personala a prostiei, aceasta ar suna ceva in genul: a te uita, dar a nu vedea.

Ma simt prost atunci cand nu inteleg, nu cuplez, nu vad legatura. Imi vine in minte imaginea unei femei foarte inteligente care imi spunea in cabinet “Cand vine vorba despre feminitate, ma simt proasta”.
Sigur, acesta este un nivel “superior” de prostie, caci exista si un alt nivel, in care suntem prosti, dar nu sesizam ca suntem prosti (sesizeaza in schimb ceilalti).

Etimologic, prost vine din slava, unde inseamna … simplu. Imaginea care apare automat in minte este cea a mujicului rus aflat in fata unui reprezentant de seama al elitei aristocratice ruse. Mujicul este simplu, adica nu complex, nu educat, nu interesat de un univers al cunoasterii abstracte, nu sesizeaza nuante, subtilitati ale gandirii.

Imaginea in cauza trimite imediat la o pozitionare: a fi prost echivaleaza cu a fi inferior. Motiv pentru care, in contexte sociale, cautam fie sa ne ascundem prostia, fie sa o tratam cu autoironie, sperand ca in felul acesta o anulam intrucatva, dat fiind faptul ca autoironia se considera a fi apanajul oamenilor inteligenti.

Asocierea prostiei cu sentimentul de inferioritate creste foarte mult pericolul de a fi “acuzat” de prostie (si implicit a fi dispretuit, ridiculizat, exclus), astfel ca multi oameni se apara de acest pericol cautand (alti) prosti de care sa rada (vezi piesa “Dineu cu prosti” a lui Francis Veber pusa in scena la TNB).
Marturisesc ca in urma cu mai multi ani am crezut ca televiziunile invita anumite “personalitati” tocmai din acest motiv: ca oamenii sa rada de ei si astfel sa creasca audienta. Apoi am vazut rezultatele in sondaje si mi-a inghetat zambetul.

Dar prostia nu este doar apanajul unora, ea este universala, nu scuteste pe nimeni. In foarte multe situatii, toti ne lasam prostiti sau ne prostim singuri, intrucat suntem fiinte manate de dorinta. 

Nu stiu nimic care sa orbeasca sau sa prosteasca mai eficient decat propria dorinta.

Dorinta de a se imbogati rapid si fara efort ii face pe unii sa se lase prostiti de tot felul de escroci, dorinta oarba de dragoste ii face pe altii sa se prosteasca crezand ca o persoana narcisista/depresiva/alcoolica se va schimba peste noapte de dragul lor.

Avem o capacitate extraordinara de a ne prosti pe noi insine, capacitate care este direct proportionala cu inteligenta noastra, caci intr-adevar unde-i minte multa, este si prostie multa.

Un academician renumit, dar cu “ghinion” la femei, isi explica ghinionul sau printr-o teorie bine documentata asupra feromonilor. O femeie extrem de inteligenta insista sa ramana oarba la infidelitatile sotului, fiind deosebit de creativa in a-i gasi acestuia scuze ingenioase pentru absentele frecvente sau pentru comportamentul sau vadit seductiv fata de alte femei.

Privind mai atent insa, descoperim ca aceasta autoprostire prin rationalizari si intelectulizari, care de care mai inteligente, are rolul de a ne proteja de adevaruri dureroase carora pe moment nu le putem face fata. Și in acest caz, realizam ca “prostia” nu este doar nociva, ci si utila, ca isi are rostul ei pe lume si de multe ori este o protectie foarte desteapta impotriva unor suferinte mai mari. Daca ne amintim bine, inchizitia, comunismul, nazismul, bomba atomica au fost toate creatiile unor idealisti foarte inteligenti.

Si atunci, sesizand relativitatea etichetelor de destept si prost, percepand miscarile inteligentei si prostiei ca pe un joc al luminilor si umbrelor, inversunarea noastra impotriva prostiei scade.

Ne permitem chiar sa ne relaxam in acel insight socratic  eliberator “eu stiu ca nu stiu nimic”, razand de pretentia noastra aroganta de a controla lumea printr-o intelegere ingusta, pentru ca apoi, doar cateva zeci de minute mai tarziu, sa revenim la starea obisnuita de judecatori exigenti care incearca sa introduca infinitul in niste sertare mintale rigide si evident neincapatoare.

Mai mult, putem privi intreaga noastra viata ca pe o alternanta continua de momente in care lucrurile ne sunt clare “ca lumina zilei” cu momente in care devenim “prosti ca noaptea”.

Inteligenta vs Intelepciune via Dorinta

Ceea ce diferentiaza cel mai elocvent si mai plenar inteligenta de intelepciune este raportul fiecareia dintre ele cu dorinta.

Inteligenta este intotdeauna in slujba dorintei (constiente sau inconstiente).

Intelepciunea este cea care face dorinta constienta, o pune sub intrebarii, decide daca-i cazul sa o urmeze sau sa o abandoneze.

Vrei sa incepi o psihoterapie psihanalitica? E bine sa fii pregatit pentru asta!

debut psihoterapie 3

Asemeni tuturor șanselor și oportunităților importante din viața unui om, șansa unei psihoterapii poate fi ratată extrem de ușor.

În același timp, se spune că norocul nu îi ocolește niciodată pe cei pregătiți.

Deci, dacă vrei să începi o psihoterapie sau un demers serios de autocunoaștere și dezvoltare personală, este bine să fii pregătit(ă)!

Asta înseamnă că…

1) Ești dispus(ă) să vorbești despre gândurile, emoțiile și sentimentele tale. Cu cât mai sincer, cu atât mai bine.

Recomandarea shakespeariană “Mai presus de orice, fii sincer cu tine însuți” exprimă esența demersului psihoterapeutic autentic.

Un psihoterapeut nu îți ia durerea cu mâna, nu îți oferă elixiruri și pilule magice, nu te vindecă prin puterea gândurilor sale bune.

El îți spune că în spatele oricărei probleme stă un noian de gânduri, emoții, dorințe, fantezii neexprimate, ignorate, înăbușite, negate și neasumate.

Sarcina ta- în calitate de client- este ca, sub îndrumarea lui, a terapeutului, să vorbești despre toate aceste lucruri înăbușite pentru a le scoate la lumina și a le pune în ordine (a le clarifica, a le găsi sens).

Progresul în psihoterapie se realizează pe măsură ce îți dezvolți capacitatea de autoobservare (care e de dorit să devină în timp o a doua natură), capacitatea de a-ți verbaliza gândurile, emoțiile și de a reflecta asupra lor, precum și abilitatea de a surprinde intențiile din spatele comportamentelor.

2) Vrei să îți organizezi viața de așa natură încât să poți veni regulat la ședințe.

Psihoterapia este un antrenament intensiv, riguros, susținut, al unor abilități psihologice esențiale pentru viață; și așa cum un sportiv care dorește rezultate deosebite se automotiveaza puternic să vină la antrenamente, indiferent de vreme, trafic sau starea de spirit, la fel un client de psihoterapie trebuie să participe regulat la ședințe dacă își dorește o creștere semnificativă a calității vieții sale.

3) Ești de acord că rezultatele (ceea ce obții) depind în mod direct de investiția (timp, energie, bani) pe care o faci.

Un adevărat practicant Zen meditează în fiecare zi. Un pasionat de Tai Chi, Yoga sau qigong practică zilnic. Alte persoane fac jogging în fiecare dimineață sau merg la sală de mai multe ori pe săptămâna.

În mod similar, frecvența ședințelor este importantă în dezvoltarea personală.

1 ședință pe săptămână este frecvența minimă, 2 ședințe/săptămână reprezintă o frecvență moderată, iar 3 ședințe/ săptămână înseamnă un ritm de lucru intensiv.

4) Ești dispus(ă) să îți asumi responsabilitatea pentru alegerile tale și pentru situațiile de viață în care te afli.

Puterea de a schimba lucrurile aparține doar acelora care conștientizează propria contribuție la crearea situațiilor în care se află și și-o asumă.

Cei care invocă exclusiv circumstanțele nefavorabile sau relele intenții ale celorlalți pentru ceea ce li se întâmplă, se deposedează singuri de puterea de a realiza o schimbare.

Raportat specific la cadrul psihoterapeutic, asumarea responsabilității implică conștientizarea faptului că, dacă întârzii la ședințe, o faci pe timpul tău (ședința nu se prelungește cu durata întârzierii tale, ci se termină la momentul programat să se termine) iar dacă absentezi de la ședințe, o faci pe banii tăi (ședințele de la care absentezi se plătesc).

5) Relația terapeutică este esențială pentru buna desfășurare a procesului de dezvoltare personală. Ea este asemenea unui vas în care au loc procesele specifice terapiei, în care clientul își depozitează trăirile sale emoționale intime. Dacă vasul este fisurat, el se poate sparge și totul se duce de râpă.

De aceea, este extrem de important să găsești nu numai un terapeut competent, ci și unul în care să simți că poți avea increderere, cu care să simți că poți rezona, în fața căruia să simți că te poți deschide emoțional.

Iar atunci când găsești un astfel de terapeut, asigură-te că nu ai să fisurezi tu vasul prin atitudini nepotrivite.

6) Proverbele Graba strică treaba și Lenesul mai mult alearga se regăsesc din plin în sfera psihoterapiei.

Nu te grăbi prea tare pentru că riști să ratezi cele mai prețioase lucruri.

Și nu uita că a promite cuiva rezultate spectaculoase peste noapte, fără ca cel în cauză să trebuiască să depună vreun efort special, este apanajul șarlatanilor, nu al profesioniștilor.

Bion, un faimos psihanalist britanic, i-a spus odată unui pacient nu mai puțin celebru, Samuel Beckett: “Dvs sunteți cea mai importantă persoană pe care o veți întâlni vreodată!”

Prin urmare, nu fi grăbit și nu fi superficial, că nu cumva să ratezi întâlnirea vieții tale (cea cu tine însuți).

________________________________________

P.S. Dacă te angajezi să respecți exigențele de mai sus, nu există niciun motiv pentru care psihoterapia să nu dea roade. Dimpotrivă, se întrunesc condițiile pentru ca experiența psihoterapiei să devină unul din cele mai bune lucruri care ți s-au întâmplat în viață.