Coaching si Psihanaliza (Dilema veche)

COACHING SI PSIHANALIZA
(interviu publicat in Dilema Veche, 28 februarie 2008)

1. Domnule Virgiliu Rîcu, va recomandati ca  psihoterapeut de orientare psihanalitica si ca „Life &Executive Coach“. Nu exista, totusi, o contradictie de substanta intre psihanaliza, descoperirea inconstientului si life coaching?

V.R.: Factorul care diferentiaza major coaching-ul de psihanaliza este raportul constientizare/ actiune.
Desi nu exclude constientizarea, coaching-ul este orientat catre actiune. In prezenta coach-ului, clientul isi seteaza obiective, construieste strategii si exploreaza cai de atingere a acestora.

Psihanaliza pune accentul pe constientizare considerand ca, atunci cand lucrurile sunt clare in noi, elaborarea unui plan de actiune vine de la sine. Mai mult, o trecere rapida la actiune semnifica de cele mai multe ori o rezistenta la constientizare.
Cand clientul isi fixeaza obiective, psihanalistul intelege ca el isi declara dorintele constiente. Ori, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente, care de multe ori sunt in contradictie cu cele constiente si le saboteaza cu succes pe acestea. Pentru psihanalist, clientul nu trece la actiune nu pentru ca nu stie cum sa faca acest lucru (un manager care solicita coaching stie foarte bine cum sa elaboreze planuri de actiune, altfel nu ar fi ajuns manager), ci pentru ca in el se joaca un conflict intern inconstient care il blocheaza.

Ori, un coach care nu are pregatirea unui psihanalist este orb la dorintele inconstiente ale clientului sau, nu ii intelege conflictul intern, nu stie sa-i analizeze rezistentele. A nu lua in considerare inconstientul nu inseamna ca acesta inceteaza sa existe. Inseamna doar ca tu, in calitate de coach, il ignori alegand sa operezi reductionist. Dar, in unele cazuri, a opera reductionist este suficient. Nu trebuie sa mergem de fiecare data mai in profunzime decat o cere situatia.

Pentru a raspunde specific la intrebarea Dvs, nu cred ca exista o contradictie de substanta intre psihanaliza si coaching. Doar ca psihanaliza merge in profunzimile organizarii psihice, in timp ce coaching-ul lucreaza la un nivel superficial, de suprafata.

Cred ca nici Socrate nu ar fi vazut o contradictie intre cele 2 abordari, de vreme ce el a afirmat deopotriva ca „o viata neanalizata nu merita traita” si „ cunoasterea se dobandeste prin actiune.”

2. Max Landsberg, o autoritate in domeniu, spune ca una dintre legile coachingului este „nu psihologizati“. Reusiti, in practica dvs. sa respectati aceasta lege?

V.R. : Nu si nici nu imi propun asta. Daca in timpul sedintei de coaching se iveste o oportunitate de a-l ajuta pe  client sa constientizeze ceva, nu voi rata niciodata aceasta oportunitate.

3. Care e diferenta intre coachingul  profesional, ca cel codificat de Joseph O’Connor si life coaching?

V.R. : Life coaching-ul vizeaza schimbari in orice sector de viata al clientului, nu doar in cel profesional.

4. Psihanaliza se afla intr-un moment de clar regres in SUA si in Franta. Cu coachigul cum stam?

V.R. : Psihanaliza se afla intr-un moment in care inceteaza sa mai fie la moda. Dupa ce a stat atat de multi ani in top, era normal ca la un moment dat sa cedeze locul 1 altei abordari psihoterapeutice. Trebuie insa sa facem distinctie clara intre a fi la moda si a fi valoros.

Despre coaching se spune ca este o disciplina a carei popularitate creste vertiginos. Nu stiu insa daca aceasta remarca se referea la perioada in care pentru a deveni coach nu era necesara nici o formare sau la perioada actuala in care s-au infiintat organisme care se ocupa de formarea si acreditarea coach-ilor.

Personal, inclin sa cred ca entuziasmul celor care doreau sa devina coach era mult mai mare la inceput. Lesne de inteles: pentru a deveni coach nu iti trebuia nici o diploma (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor depaseau cu mult pe cele ale psihoterapeutilor.

5. Coachingul e mai aproape, metodologic, de terapiile comportamentale sau de psihanaliza clasica?

V.R. : In mod evident, este mai aproape de terapiile comportamentale. Dar terapiile comportamentale evolueaza catre …psihanaliza. Mai intai au inglobat terapiile cognitive, apoi a aparut terapia cognitiv-afectiva etc. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recununoscut.

6. Care e pregatirea profesionala pe care un coach trebuie sa o aiba in Romania? Vizibilitatea lui depinde de aceasta pregatire academica sau de rezultate?

V.R. : Recent, multinationalele au inceput sa pretinda furnizorilor de Executive/ Corporate Coaching o formare in coaching, care se realizeaza de obicei cu un coach acreditat din strainatate conform standardelor internationale.

7. Cum va numiti interlocutorii: pacienti sau clienti?

V.R. : Si-si. Depinde de nivelul de constientizare al persoanei cu care lucrez. Paradoxal, pe cei avansati ii numesc pacienti. Asta pentru ca au ajuns suficient de puternici pentru a suporta adevaruri dureroase si pentru a rade de tendintele lor narcisiste.

8. Care e publicul  coachingului in Romania (tipologic) si care credeti ca e viitorul metodei?

V.R. : Daca ne referim la life coaching, clientii vin din randul acelor persoane care au probleme pretabile a fi discutate cu un psihoterapeut, dar nu vor sa recunoasca acest lucru fata de ele insele. Imi place sa spun ca life coaching-ul este psihoterapie reinventata. Va continua sa fie mult timp in concurenta cu psihoterapia.

Executive coaching-ul este de asteptat sa se dezvolte mult mai accelerat, ca urmare a presiunii existente in companiile multinationale de a se ralia la practicile de resurse umane din Vest.

De ce nu ne atingem scopurile? (Interviu Psihologia Azi, 2006)

Psihologia Azi: Ne dorim foarte multe lucruri, visam la proiecte ambitioase, ne stabilim tot felul de obiective, dar putini dintre noi reusesc sa le si atinga. De ce nu ne atingem scopurile?

Virgil Rîcu: Daca privim lucrurile la un nivel superficial, de suprafata, se pot enumera multiple cauze: nu ne definim clar ceea ce ne dorim, iar o reprezentare vaga a scopului implica o dispersare a energiei; nu ne mobilizam suficient; nu perseveram suficient; ne stabilim scopuri nerealiste; evitam sa ne asumam riscuri; ne lasam descurajati rapid de cei apropiati etc. Dar toate acestea sunt “simptome”. Ele nu reprezinta cauza.

La o analiza mai profunda, observam ca motivul real pentru care nu ne atingem un anumit scop rezida in faptul ca acel scop ne pune in conflict cu noi insine. O parte din noi doreste realizarea acelui scop, alta parte nu. Conflictul nostru intern legat de respectivul scop se manifesta prin tot felul de rezistente in atingerea acelui scop (oboseala nejustificata, tergiversare prelungita la infinit etc), prin blocaj decizional (nu stim ce sa facem, ce decizie sa luam) sau chiar prin autosabotaj.

Psihologia Azi: De ce s-ar opune o parte din noi realizarii scopului?

V.R. : In parte, pentru ca nu este dispusa sa plateasca pretul realizarii scopului. Orice castig implica automat o pierdere. Putem avea o masina mai buna, dar aceasta va implica o rata mai mare la banca. Putem investi mai multa energie si timp in construirea carierei, dar vom plati mai mult in planul vietii personale.

Cu cat scopul este mai ambitios, cu atat atingerea lui va presupune o schimbare mai mare. Ceea ce echivaleaza cu o perturbare accentuata a echilibrului actual si un effort major in reinstaurarea unui nou echilibru, la un alt nivel. Cei apropiati simt foarte bine asta si in mod paradoxal (spun paradoxal pentru ca se presupune ca ne iubesc) se vor opune mai mult sau mai putin inconstient dezvoltarii noastre. Traim intr-un web de relatii interpersonale si suntem cu totii foarte sensibili la pozitionarea unora fata de altii, la rolurile si statuturile membrilor din aceasta retea. A avea succes implica o schimbare de rol si de statut, schimbare la care ceilalti nu pot sa nu reactioneze. Cu bucurie sau cu frustrare, cu invidie…Sotul a carui sotie primeste o avansare si o marire considerabila de salariu (care–l depaseste acum pe al sau) va reactiona cu sentimente amestecate: bucurie pentru ca nivelul de trai al familiei creste, dar si invidie, precum si sentimentul de a fi fost ranit in orgoliul sau masculin.

Schimbarea este adesea asociata cu sentimente de culpabilitate. De ex., o tanara care primeste oferta unui contract de munca foarte avantajos in strainatate va experimenta cu siguranta sentimente intense de culpabilitate la gandul ca succesul ei va presupune sa-si lase mama singura si bolnava in tara. Sentimente care o pot determina chiar sa refuze oferta…

Un alt factor care se interpune intre noi si scopurile noastre este setul nostru de convingeri limitative, care se reflecta in imaginea de sine. Imaginea de sine este un factor esential in definirea scopurilor, in sensul ca scopurile care nu contrazic imaginea noastra despre noi insine au sanse mai mari de a fi atinse. Si viceversa, daca noi nu credem ca putem atinge un anumit scop, realitatea va reflecta credinta noastra: nu il vom atinge.

De aceea, daca vrem sa atingem scopuri ambitioase, este necesar ca mai intai sa ne modificam corespunzator imaginea de sine in sensul deplasarii propriilor limite. Altfel spus, sa modificam ceea ce credem si simtim despre noi insine in raport cu scopul respectiv.

Psihologia Azi: Cum putem realiza acest lucru?

V.R. : In primul rand trebuie sa constientizam ca realitatea pe care o traim este o reflectare a propriilor noastre credinte. Perceptia este interpretare, iar interpretarea tine intotdeauna de ceea ce credem la nivel intim. Apoi urmeaza schimbarea acestor credinte, proces care se realizeaza in mai multe etape:

1. In prima etapa se urmareste identificarea credintelor noastre in raport cu scopul dorit.

Daca ceea ce ne intereseaza este a avea mai multi bani, investigam credintele noastre in legatura cu banii si observam cum acestea afecteaza relatia noastra cu banii. Daca, in opinia noastra, “toate problemele pornesc de la bani”, “banul este radacina tuturor relelor” sau “noroc la bani, ghinion in dragoste” este de asteptat ca la nivel inconstient sa ne ferim pe cat posibil de bani.

Daca ceea ce ne preocupa este sfera sentimentala, este necesar sa investigam credintele noastre despre sexul opus, despre relatiile dintre barbati si femei, si sa sesizam daca ceva in cadrul acestor credinte ne face sa ne simtim amenintati.

Indiferent de ceea ce ne-am dori, trebuie investigat daca noi credem ca meritam acel lucru sau nu. Daca raspunsul este negativ, este putin probabil sa-l obtinem, iar daca-l obtinem, vom face inconstient tot posibilul pentru a-l pierde.

2. A 2-a etapa vizeaza dezactivarea credintelor identificate, ceea ce presupune punerea lor sub semnul intrebarii, deplasarea lor din sfera certitudinilor in cea a incertitudinilor, precum si extragerea incarcaturii emotionale asociate lor.

Marea majoritate a credintelor le-am preluat de la figurile semnificative ale copilariei noastre, pe vremea in care nu puneam prea mult la indoiala ceea ce ne spuneau acestea. Credintele sunt mosteniri, dorite sau nedorite, cu potential de progres sau de regres.

Intrebari de genul “ Oare chiar asa stau lucrurile?”, “Oare asta este valabil in toate cazurile?’’( ex. Banii aduc intotdeauna numai probleme? Toti barbatii sunt porci? Toate femeile sunt tarfe/ castratoare/ masochiste etc”) sunt utile pentru a le pune sub semnul indoielii veridicitatea, dupa cum extrem de utila este si intrebarea “ imi este de folos sa cred asta sau nu?”

Credintele reprezinta generalizari despre cum functioneaza lumea, generalizari preluate de la altii sau concluzii ale propriilor experiente, in orice caz generalizari false.

Credintele sunt eficiente tocmai pentru ca ele au asociata o mare incarcatura emotionala. Ele poarta amprenta dureroasa a unor traume sau dimpotriva a unor evenimente fericite. Pentru eliminarea credintelor limitative, incarcatura emotionala asociata acestora trebuie eliberata, proces vizat cu predilectie in psihoterapie. In procesul terapeutic, evenimentul traumatic este retrait, emotia eliberata, iar experienta reinterpretata, resemnificata.

3. inlocuirea credintelor limitative cu alt set de credinte, capabil sa genereze evolutie.

In psihoterapie acest lucru se intampla prin interpretare si resemnificare, cand ceea ce s-a intamplat apare intr-o lumina noua, eliberatoare.

Psihologia Azi: Exista o “tehnologie” de atingere a scopurilor pe care sa o recomandati?

V.R. : Pot recomanda un proces care, efectuat riguros si cu multa implicare emotionala, poate facilita considerabil atingerea unui scop.

1. Defineste clar ceea ce iti doresti

Este una din cele mai dificile sarcini.

Multe din scopurile noastre nu sunt in realitate ale noastre – sunt scopurile parintilor, prietenilor, sefilor, colegilor de serviciu. Ne uitam in gradina vecinului si vrem si noi ce are el. Invidie, mimetism, nevoie de uniformitate, de conformism, spaima de a fi diferit, caci a fi diferit ne expune excluderii etc. Dar aceste scopuri nu ne reprezinta, de aceea nu ne vom angaja niciodata 100% in demersul atingerii lor.

Este de dorit sa ne propunem scopuri care sa serveasca exprimarii nevoilor noastre.

Criteriul esential pentru alegerea unui scop este masura in care el ne starneste entuziasmul. Un scop trebuie sa aiba o puternica incarcatura emotionala pozitiva pentru noi, altfel va deveni o povara. Una in plus.

2. Asigura-te de caracterul ecologic al scopului

Scopul propus este de dorit sa nu afecteze negativ alte persoane, altfel apar sentimentele inconstiente de vinovatie care intorc lucrurile in defavoarea noastra. Mai mult, este de dorit ca de pe urma atingeriii scopurilor tale sa beneficieze cel putin alte doua persoane.

3. “Autopurificarea”

Implica eliminarea incarcaturii emotionale negative creata de credintele limitative in raport cu scopul respectiv si trairea puternica a sentimentului de incredere ca scopul va fi atins.

4. Experimenteaza in interior sentimentul atingerii scopului

Expertii in programarea neurolingvistica, asemeni samanilor de odinioara, recomanda sa ne imaginam ca ne-am atins scopul folosind toate canalele senzoriale. Sa vizualizam scena atingerii scopului, beneficiile survenite in urma atingerii lui, sa auzim cuvintele de felicitare ale celorlalti sau cuvintele pe care ni le spunem noua insine si mai ales sa simtim sentimentul de bucurie, de implinire pe care l-am avea daca ne-am atinge scopul. Inca o data accentul se pune pe trairea emotionala.

5. Nu te gandi obsesiv cum iti vei realiza scopul

Este un lucru pe care foarte multi oameni, gratie nevoii lor excesive de a controla mersul evenimentelor, il gasesc dificil de facut. Foarte multi renunta la scopuri interesante tocmai pentru ca nu vad in prealabil modalitatea de a realiza. Daca vom privi cu atentie in trecut, schimbarile majore, semnificative din viata noastra au survenit ca urmare a unor “coincidente” fericite mai degraba decat a planificarii minutioase.

6. Asteapta oportunitatile cu o minte deschisa

Oportunitatile vin in forma unor “coincidente” sau intamplari neprevazute, care sunt atrase tocmai de incarcatura emotionala experimentata la pasul 4.

7. Actioneaza si fructifica oportunitatile

Cuplul si Dorinta (interviu Psychologies martie 2011)

Psychologies: Iubirea si dorinta erotica sunt legate inextricabil?

Virgil Rîcu: Daca ne referim la sexualitate in sens largit, asa cum o concepea Freud, cel care acum 105 ani scandaliza intreaga Europa cu ideile sale despre sexualitatea infantila, atunci da, iubirea si dorinta erotica sunt legate inextricablil.

Psychologies: Exista iubire fara dorinta sexuala?

V.R.: Exista iubiri platonice, dar este impropriu spus fara dorinta sexuala. Acolo unde unii cred ca nu exista dorinta sexuala, psihanalistii spun ca dorinta sexuala exista, dar este fie reprimata si negata, fie sublimata.

Daca negarea sexualitatii are efecte nocive, conducand adesea la tulburari psihologice si psihosomatice serioase, sublimarea ei creeaza adevarate universuri ale placerilor rafinate. Artistii, oamenii de stiinta dedicati si misticii cunosc bine acest lucru.

Iubirea si sexualitatea se traiesc nu numai la nivel fizic, ci si la nivel emotional si cognitiv. Sa luam de exemplu experienta intimitatii. Anumite deschideri si apropieri emotionale sunt “better than sex”!

A rezona emotional cu cineva, a fi pe aceeasi lungime de unda,  a te simti inteles, a putea impartasi in sfarsit ganduri si emotii pe care le-ai tinut mult timp ingropate de teama de a nu fi criticat, ridiculizat, exclus: acestea sunt experiente exaltante care ne fac sa simtim ca nu suntem singuri pe lume, sa ne simtim recunoscatori vietii, sa vibram liberi.

Sexul ne ofera placere, deschiderea emotionala ne face fericiti.

Apoi la nivel cognitiv: una din experientele cele mai generatoare de satisfactie este insight-ul. Ceea ce a simtit Arhimede cand a strigat Evrika!, Mendeleev cand a visat Tabelul elementelor, Newton cand a fost lovit de mar “intr-o maniera Zen” sau Freud cand a descoperit secretul viselor, sunt experiente ale insight-ului, care ilumineaza mintea si o inunda cu bucurie.

Aparent, asta nu are nici o legatura cu sexualitatea. Dar pentru Freud, curiozitatea stiintifica este expresia sublimata a curiozitatii sexuale. De aceea, mie imi place sa spun ca insightul este pentru minte ceea ce orgasmul este pentru corp. Acel “Aha!” generator de satisfactie, de placere intelectuala,  eliberator de tensiune, relaxogen, specific insight-ului, este un orgasm al mintii.

Mintea are nevoie de insight-uri pentru a fi fericita. Actul intelegerii este generator de placere, fie ca este vorba de a intelege  cum functioneaza o priza, un calculator, un fenomen economic sau cum functionam noi la nivel psihologic. Iar a avea pe cineva alaturi cu care sa impartasesti bucuria descoperirilor este semn de soarta norocoasa.

Acum cativa ani, intr-un interviu televizat, celebrul psihanalist francez André Green vorbea despre placerile comunicarii: a rezona emotional cu alta persoana,  a-i insoti gandul, a gandi la unison. Experienta aceasta in care asculti o persoana, discursul ei te face sa te gandesti la ceva, iar cateva secunde mai tarziu acea persoana se refera la exact acelasi lucru la care tu te-ai gandit; insight-ul tau este urmat de al celuilalt, sau poate chiar are loc simultan…asta André Green o asemuia unei experiente sexuale in care cei doi au un orgasm simultan. Cu o singura si semnificativa diferenta: totul are loc la nivelul mintii.

Multe femei intuiesc acest lucru, de aceea este atat de important pentru ele ca barbatul sa le asculte intr-un anumit fel, sa stie cand sa  taca, cand sa intervina si in ce fel sa intervina. Actul comunicarii in sine este analog unui dans sau, si mai explicit, unui act sexual in care cei doi rezoneaza, simt bine ritmul, se sincronizeaza. O scriitoare sud-americana exprima foarte plastic aceasta idee: “Domnilor, punctul G este in ureche. Nu are rost sa-l cautati in alta parte!”

Revenind la intrebarea ta: doi oameni care se iubesc pot renunta la actul fizic al sexului (pot sa nu simta atractie sexuala), dar asta nu inseamna ca in cuplul lor nu exista sexualitate; ea va fi experimentata subtil la nivel emotional si intelectual. A trai iubirea la toate cele trei nivele inseamna bogatie interioara.

Psychologies: Putem dori doua persoane in acelasi timp?

V.R.: Putem dori doua sau chiar mai multe persoane in acelasi timp, dar in mod diferit. Lucrurile sunt mai complexe, de fapt. Cand ne place o persoana, nu ne place doar ea; ne place si felul cum ne simtim noi in prezenta ei.

Suntem persoane diferite in relatii diferite. Unii oameni se pricep sa scoata tot ce-i mai rau din noi, altii tot ce-i mai bun si mai luminos. Ne formam ca personalitate in contextul unor relatii, ne imbolnavim in contextul unor relatii si inflorim in contextul altor relatii.

Fiecare relatie este un spatiu de dezvoltare personala, de activarea a unor potentialitati. Fiecare relatie implica o promisiune, o fantezie a fertilitatii in care ceea ce rodeste sunt diverse fatete a ceea ce am putea deveni.

Orice fiinta umana poate fi conceputa ca o personificare a unor calitati, iar relatia cu o astfel de persoana ne pune in contact cu acele calitati, ni le apropie, ni le face accesibile intru invatare si modelare.

In plus, fiecare relatie activeaza in noi anumite trasaturi, ne confera un rol: salvator, mentor, victima, stapan, copil, lider etc.

Relatia devine un spatiu care permite, face posibila, faciliteaza reparatia, transformarea interioara, modificarea imaginii de sine. Daca ne simtim mizerabili, ratati, neatragatori, neinteresanti, si gasim o persoana care sa intuiasca in noi un potential, sa vada partea luminoasa, sa creada in noi, atunci incepem si noi sa ne privim prin ochii ei, iar in timp  chiar devenim capabili si luminosi (asta daca suntem dispusi sa facem si travaliul pe care il impune aceasta transformare).

Intr-o viziune foarte narcisista, celalalt este o oglinda: cand ne place cineva, ne place felul in care ne reflecta; ne place felul in care ne vedem pe noi insine prin ochii acelei persoane.

De aceea, pentru multe persoane o noua relatie este incarcata de aspiratia de a le salva de felul in care se simt pe ele insele. “Nu ne place viata noastra actuala, nu ne place ce am devenit, dar poate intalnim pe cineva si totul se va schimba”. Din pacate, experienta arata ca, mai devreme sau mai tarziu, aceste persoane descopera inevitabil ca “altfel e la fel”. Doar noi ne putem salva, prin efort personal.

In fine, putem iubi doua sau mai multe persoane simultan, dar nu putem fi indragostiti de doua persoane in acelasi timp. In experienta indragostirii, nu vedem decat persoana de care suntem indragostiti. Aici intervine fantasma sufletului pereche, iluzia ca putem fi totul unul pentru celalalt.

Psychologies : “Spatiul” in cuplu are vreun rol pentru mentinerea apetitului erotic?

V.R.: O relatie vie inseamna a te indeparta pentru a te putea apropia din nou. Aceasta alternanta a intalnirilor si despartirilor constituie ciclul natural al relatiei, care trebuie apreciat si respectat, daca vrem ca relatia sa se imbogateasca si sa se reinnoiasca permanent.

Este nevoie ca persoana iubita sa plece de langa noi pentru a-i simti lipsa, pentru a ni se face dor, pentru a o dori. Despartirea (dezlipirea) ne permite sa ne repolarizam dupa ce ne-am pierdut (neutralizat) in fuziune. Aceasta redobandire a polarizarii face posibila renasterea dorintei.

Persoanele cu teama de abandon nu reusesc sa respecte aceasta lege naturala si ajung sa ucida dorinta si sa-l sufoce pe celalalt.

Dar exista si un alt gen de spatiu care este extrem de important in relatiile interumane. Este vorba despre a lasa spatiu celuilalt pentru a fi el insusi. Altfel spus, a accepta ca este psihologic diferit de noi; ca fantasmele noastre pot sa nu coincida in totalitate.

Imi amintesc tortura mentala a unui barbat in momentul in care femeia pe care o iubea i-a povestit una din fanteziile ei erotice secrete: ei doi fac sex si, la un moment dat, li se alatura un alt barbat, necunoscut. Indragostitul a simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare; ca s-a cutremurat universul. S-a simtit inselat, tradat, i-a venit sa fuga urland de durere si furie. Fantezia l-a persecutat zile intregi, pe care si le-a amintit ulterior ca pe o coborare in infern. Apoi, ca o strafulgerare, a venit insight-ul: a inteles ca nu putea controla nimic. Nu putea controla gandurile, dorintele femeii iubite si nici macar pe ale lui. Odata cu acest insight a venit pacea, o pace vasta, ca o eliberare, in contrast puternic cu ingustimea dorintei de control si posesiune.

Femeia i-a apreciat si i-a iubit curajul… caci ce curaj e mai de pret si mai de folos decat acela de a accepta ” tenebrele” celuilalt, gandurile de care si acesta se teme? Bucuroasa ca el nu a fugit, i-a marturisit ca nu fusese decat o fantezie si nu a dorit niciodata sa fie mai mult de atat. Conform reflectiilor care au urmat, acest “incident” a contribuit imens la cresterea gradului de intimitate in relatia lor.

Multe experiente de acest gen par a indica ca femeile apreciaza barbatii care le dau libertatea de a fantasma, asta cu atat mai mult cu cat  barbatii de obicei se tem de intensitatea dorintei feminine (care in fantasmele lor este hiperbolizata)) si se indoiesc de capacitatea lor de a o satisface.

Psychologies: De unde vine lipsa distantei/dependenta de partener?

V.R.: In astfel de cazuri, vorbim de o achizitie psihologica care nu s-a realizat pe deplin in decursul istoriei personale. Relatia cu mama nu a permis taierea cordonului ombilical, nu a creat conditiile necesare unei desprinderi sanatoase si implicit ale unei maturitati psihologice adecvate.

Initial, dependenta unuia il poate flata pe celalalt, este interpretata eronat (!) ca un semn al intensitatii iubirii. Ulterior, devine o povara care otraveste relatia. In realitate, nu e nimic flatant aici. Nici macar nu il priveste pe partener, ca figura particulara.  Oricare alta persoana in acest rol ar “beneficia” de acelasi tratament.

Psychologies: Cum de se intampla sa regasim dorinta cand aproape ca il pierdem pe celalalt sau daca el/ea ne-a inselat?

V.R.: Povestile pe care le-am auzit eu in cabinet mi-au aratat ca experienta rivalitatii este traita  intens si extrem de diferit de la o persoana la alta. Mai multe femei mi-au marturisit ca cele mai intense experiente sexuale le-au trait in situatiile in care au aflat ca partenerul are un “affair”.

Poate ca ura este transformata in dorinta: dorinta sexuala sau dorinta de razbunare. Nu de putine ori se intampla ca femeia inselata sa lupte pentru recastigarea partenerului, sa reuseasca si apoi sa-i “dea papucii”. Mesajul este ca ea hotareste cand se termina relatia lor (nu el!) si in plus, ea este cea care paraseste si nu este niciodata parasita.

Experienta rivalitatii este in sine tulburatoare, incarcata de adrenalina. Ideea pierderii, de asemenea. Multi oameni se cearta pentru a se putea impaca (pentru a se reconecta). Cearta poseda un element de pasiune, te face sa simti ca esti viu, ca tu, celalalt contati unul pentru celalalt. O drama este de preferat plictiselii. Caci aici este de fapt sursa problemei, in plictiseala, in stagnare. Cearta redistribuie energiile, le deblocheaza. Sexul, de asemenea, este un paliativ menit sa anestezieze insatisfactia existentiala.

Psychologies: De ce e atat de dificil sa intretinem dorinta sexuala?

V.R.: Dar de ce se pune atat de mult accent pe intretinerea dorintei sexuale? Simtiti presiunea, nelinistea, anxietatea din spatele intrebarii? Exista o asteptare nerostita ca dorinta sexuala sa ne salveze … de la ce? Ce se poate intampla daca dispare dorinta sexuala? Ramane vidul? Cealalta persoana ne va parasi? Nu este nimic altceva (generator de satisfactie) care sa ne lege?

La un moment dat, un lucru ( in acest caz dorinta) exista sau nu exista. Asta e realitatea. Felul in care noi interpretam aceasta realitate provoaca suferinta. Din pacate, interpretarile noastre tin tot mai mult cont de normativitatea sociala decat de mersul natural al lucrurilor. Ne lasam tot mai mult condusi de statistici decat de ceea ce simtim in mod autentic.

Normativitatea sufoca dorinta, ucide spontaneitatea, alunga placerea.

Daca am fi in contact autentic cu noi insine, altfel spus daca am fi mai putini nevrotici/ alienati, disparitia dorintei sexuale nu ne-ar nelinisti. Dorinta are propriul ritm, propria ciclicitate. Exista un flux si un reflux al dorintei. Disparitia ei este la fel de fireasca ca si aparitia.

Accentul pus in exces pe intretinerea dorintei sexuale tradeaza o saracie / penurie emotionala si intelectuala.

Un posibil raspuns la intrebarea ta: ne temem atat de mult de disparitia dorintei sexuale pentru ca nu exista suficienta conexiune in plan emotional si intellectual. Aceasta conexiune ne-ar permite sa fim mai relaxati, iar relaxarea ar influenta pozitiv ciclicitatea dorintei, ar face ca aceasta sa reapara mai repede. Dorinta sexuala ar fi atunci o consecinta, nu un obiectiv.

Ar merita investigat si modul in care spiritul consumerist al timpurilor actuale influenteaza felul in care este traita azi sexualitatea.

Psychologies: Relansarea dorintei e o chestiune care tine (exclusiv) de sexualitate?

V.R.: Sexualitatea umana este o psihosexualitate. Factorii psihici sunt extrem de importanti.

Am subliniat deja faptul ca deschiderea emotionala favorizeaza aparitia dorintei sexuale. Reversul este de asemenea valabil. Afecte negative blocate, mocnind in tacerea ostila, impiedica aparitia dorintei.

Putem considera o regula generala: de fiecare data cand dorinta sexuala este blocata, este semn ca ceva este nevorbit in cuplu. Blocarea comunicarii, consecinta directa a reprimarii afectelor, conduce la randul sau la blocarea dorintei. Nu este de mirare faptul ca dorinta ocoleste acele cupluri in care partenerii obisnuiesc “sa inghita” multe si “sa lase sa treaca” multe de la ei.

Psychologies: Se spune ca dorinta vine din absenta. Atunci putem dori totusi mai mult timp ceea ce avem deja? (sotul/sotia)

V.R.: Putem aprecia mai mult ceea ce avem deja. Mai multa apreciere inseamna mai multa multumire, iar multumirea conduce catre fericire. Nu degeaba se spune: “Acum nu-mi mai doresc nimic. Sunt fericit!”

Dorinta apare intotdeauna ca reactie la o insatisfactie. Insatisfactia, suferinta, nemultumirea pun lumea in miscare. Lucru recunoscut de altfel la nivel larg: progresul are la baza nemultumirea. Psihanaliza spune ca este important sa punem in cuvinte nemultumirea, sa o numim ; o problema bine definita este pe jumatate rezolvata.

Este important sa definim de ce stam unul cu celalalt; ce ne dorim unul de la celalalt; care este scopul relatiei, incotro merge aceasta relatie.

Multe persoane, in special femei, dar nu numai, stau in relatii dificile pentru ca se tem de singuratate, ca nu vor gasi pe altcineva mai bun sau pentru ca se tem ca “altfel va fi la fel”. Acestea sunt atasamente nocive. Probabil ca intr-o lume ideala, in care oamenii s-ar simti mai intregi, mai putin “ciobiti”, despartirile ar fi la fel de firesti ca si intalnirile.

Secretul unei vieti fericite in doi consta in existenta unui al treilea element. Acest al treilea element este calea, scopul, directia in care merge cuplul. Celalalt este un partener de drum. Catre ce? Catre evolutie ca fiinte umane.

__________________________________________________________________________________

Poate vrei sa citesti si  Cuplul – Ce il face sa reziste (Interviu Psychologies 2009)

Cuplul pe termen lung ( Interviu Psychologies 2009)

Psychologies: Cand doi oameni vor sa formeze un cuplu apar si conflictele, frictiunile. De ce?

Virgil Rîcu: Doi oameni se intalnesc, se indragostesc si vor sa formeze un cuplu. Este un fel de a spune, de a descrie lucrurile. Alt mod de a spune este ca doua lumi se intalnesc si incearca sa ia contact una cu cealalta. Imi amintesc un vis foarte interesant al unei foste paciente: in acest vis, intr-un spatiu deschis gen agora coexistau mai multi oameni. Fiecare din acesti oameni insa era inclus in bula lui, un fel de sfera transparenta care permitea vizualizarea gandurilor, sentimentelor, trairilor lor. Unii oameni se iubeau, altii se certau, dar in contextul si logica bulei personale, fiecare avea dreptate.

Visul mi-a placut foarte mult si il gasesc foarte ilustrativ – este un mod de a  descrie ceea ce se intampla intre oameni. Fiecare om traieste in bula lui, in lumea lui, are propria viziune asupra realitatii, o istorie personala care l-a marcat emotional si i-a modelat gandirea. In acest context complex, dezvolta dorinte, aspiratii, temeri. Unele lumi se aseamana si le este mai usor sa se inteleaga, altele difera foarte mult, iar comunicarea necesita eforturi considerabile.

De multe ori, o lume este convinsa ca “ea are dreptate”, motiv pentru care cealalta lume trebuie sa adopte punctul ei de vedere. Ajungem astfel repede la conflict.

Apropo, ati observat cum povestesc membrii cuplurilor despre cum el a cucerit-o pe ea sau despre cum ea l-a cucerit pe el? Este vorba de o fantasma “nevinovata “de invadare si cotropire a mintii celuilalt.

Psychologies: Cum e in luna de miere si de ce se schimba lucrurile de obicei… dupa?

V.R.: Conceptul luna de miere a evoluat in timp. Recent, luna de miere dureaza indeobste o saptamana si poate urma unei casatorii care a survenit dupa 4 sau chiar 8 ani de concubinaj / viata de cuplu. Presupun ca luna de miere se refera la perioada de inceput in care totul pare sau chiar este foarte frumos. Socio-culturalul este foarte mult prezent, respectiv membrii noului cuplu se conformeaza unui scenariu de indragostiti – asta asteapta toata lumea sa vada si asta asteapta unul de la celalalt.

De ce in multe cazuri (dar nu in toate) totul este frumos la inceput si degenereaza pe parcurs? Explicatia care imi vine in minte se refera la faptul ca la inceput cei doi nu se cunosc. Nu se cunosc, cu alte cuvinte exista foarte mult necunoscut care serveste ca spatiu de proiectie. Mai simplu spus, eu vad o fata, imi place si pentru ca nu stiu mai nimic despre ea, pot sa imi imaginez o groaza de lucruri despre ea care mie sa imi convina de minune. Ulterior, pe masura ce o cunosc, imi dau seama ca lucrurile nu stau cum imi imaginam eu si atunci sunt dezamagit, ii reprosez ca nu este asa cum doream eu sa fie (de parca asta ar fi vina ei?!) si eventual incep sa ma gandesc la despartire  (sperand ca la un moment dat voi gasi “fata visurilor mele”).

Acesta este un scenariu. Alt scenariu, mult mai des intalnit in cazul femeilor: ea isi da repede seama ca el nu este tocmai ceea ce isi dorea ea, dar nu renunta la el, incearca sa-l schimbe. Daca el accepta sa se schimbe de dragul ei, este o victorie personala, si in plus  dovada ca el o iubeste.

Am putea spune ca fascinatia persista atat timp cat exista mister, necunoscut – multe fantezii erotice ale femeilor sunt cu necunoscuti, nu-i asa? Si multe femei sunt atrase de barbati misteriosi si inaccesibili. Necunoscutul poarta cu el promisiunea fericirii, a indeplinirii fantasmelor.

Din fericire lucrurile nu se petrec intotdeauna asa. Exista si cazuri de cupluri “suficient de”  fericite, de la inceput pana la sfarsit. Cupluri de oameni maturi emotional, intelepti, cu “karma buna“, care stiu ca lucrurile, oamenii, relatiile se schimba si accepta sa se schimbe/ evolueze ei insisi odata cu ele.

Psychologies: De ce anume depinde conflictualitatea intr-un cuplu? (temperament, stres, etc, as vrea sa le numim)

V.R. :De forta pulsiunii agresive si de scenariile inconstiente de relationare preluate din familie in copilarie.

Temperamental, unii oameni sunt mai agresivi decat altii si folosesc cuplul ca spatiu de descarcare a pulsiunii agresive. Daca amandoi au cam acelasi nivel de agresivitate, daca aceasta agresivitate este folosita in mod sanatos, nu distructiv, si in plus este impletita armonios cu pulsiunea sexuala, asistam la o viata de cuplu extrem de pasionala, de invidiat.

Daca membrii cuplului au scenarii inconstiente distructive, respectiv modele de relatie disfunctionale, viata lor de cuplu se va conforma acestor scenarii. Aici este nevoie de psihoterapie pentru a constientiza aceste scenarii si pentru a genera altele, mai sanatoase.

Stresul si alti factori externi nu pot genera conflictualitate pe termen lung, ci sunt conditii care favorizeaza scoaterea la lumina a agresivitatii care mocnea in interior.

Merita sa amintim aici cateva lucruri. Conflictele cu celalalt sunt doar o exteriorizare a conflictelor interioare. Celalalt este un actor caruia ii distribuim un rol in scenariile noastre si apoi il “invitam” sa joace acest rol. Inconstientul nostru este un recrutor deosebit de talentat; se pricepe de minune sa selecteze exact persoanele potrivite sa joace anumite roluri – pozitive sau negative- in scenariile noastre relationale.

Potrivit acestei perspective, avem o noua viziune despre compatibilitatea in cuplu: doi oameni sunt compatibili in masura in care au scenarii inconstiente de relatie asemanatoare si sunt dispusi (si talentati) sa joace anumite roluri din scenariul celuilalt.

Psychologies: Aceste enervari pot fi pe tema locului obiectelor din casa, de exemplu. Sau pe tema manierelor celuilalt. E vorba despre obiceiuri individuale. Ceea ce celalalt face sau nu face…

V.R.: Acestea sunt mai degraba pretexte invocate decat cauzele reale ale enervarii. Un exemplu clasic: ea este extrem de nemultumita de prestatia lui sexuala, dar nu-i spune direct asta. In schimb, ii reproseaza ca nu face nimic bine – conduce agresiv, calca frana prea brusc, nu a reparat priza bine etc.

Psychologies: Femeile par sa fie mai agasate – sau exprima iritarea mai des. Sunt barbatii ceva mai toleranti?

V.R. : Nu cred ca putem trage concluzii definitive in acest sens. Cele mai multe femei aleg intr-adevar sa-si exprime nemultumirile – verbal sau nonverbal. Trebuie sa fii orb sau/ si surd ca sa nu sesizezi ca sunt suparate. Multi barbatii pot fi mai reticenti in verbalizarea nemultumirilor lor, dar starea lor nu poate fi ascunsa ochiului unei femei atente la partenerul ei.

Psychologies: Care sunt diferentele cele mai suparatoare dintr-un cuplu? Au barbatii si femeile asteptari prea diferite unii de la ceilalti?

V.R.: In societatea actuala sex-rolurile nu mai sunt atat de clar delimitate, iar diferentele tind sa se atenueze.

Psychologies: Cauzele agasarii se schimba o data cu trecerea vremii? Se atenueaza?

V.R.: Aceleasi cauze ale agasarii pot determina o multitudine de manifestari. Altfel spus, manifestarile se pot inlocui unele pe altele, dar cauzele sa ramana aceleasi. Pentru eliminarea cauzelor este nevoie de introspectie.

Psychologies: Care sa fie secretul cuplurilor care ajung la o varsta inaintata impreuna? Se pot decela cateva “secrete pentru un cuplu fericit” dincolo de micile conflicte?

V.R.: Primul cuvant care imi vine in minte este intelepciunea. Poate parea multora un raspuns de moda veche, dar este cert ca oamenii intelepti sunt cei mai fericiti – in cuplu, la job-urile lor, in relatie cu copiii, cu prietenii etc.

Intelepciunea implica maturitate in plan emotional, un lucru atat de rar intalnit astazi.

In marea majoritate a cuplurilor, un membru este copilul, celalalt adultul. Fetele viseaza la un tatic tanar, in raport cu care sa se simta protejate si rasfatate, barbatii – care in viziunea femeilor nu se maturizeaza niciodata- viseaza la mamici tinere care sa-i iubeasca neconditionat si sa le indeplineasca toate nevoile, eventual chiar inainte de a le verbaliza.

Asteptarile nerealiste, infantile conduc rapid la dezamagiri.

Apoi, este de dorit ca inainte de a incepe o viata de cuplu fiecare sa se simta intreg, bine cu el insusi si nu sa astepte ca celalalt sa-l intregeasca. Celalalt poate sa-l imbogateasca, dar nu sa-l intregeasca. Fiecare om este responsabil pentru propria fericire, nu poate fi facut fericit de nimeni altcineva decat de el insusi si nu poate face fericit pe nimeni. Expresii precum “ Eu te voi face fericit(a)” suna foarte bine in contexte romantice, dar nu sunt adevarate.

Nu incerca sa fii totul pentru el (ea). Nu vei reusi decat sa-l (o) sufoci.

Femeile apreciaza barbatii care le asculta si le ofera atentie, dar ii dispretuiesc pe barbatii care se agata de fusta lor asemeni unor copii. Este de dorit ca barbatul sa urmareasca scopuri ambitioase – materiale sau spirituale.

Extremele se atrag, dar nu supravietuiesc mult impreuna. La un moment dat, instinctul de conservare ii determina sa se desparta.

Cuplurile in care cei doi sunt prieteni, au valori comune, impartasesc deschis propriile experiente, simt ca merg in aceeasi directie, au sanse sa ramana mult timp impreuna. Cu conditia ca viata sexuala sa fie satisfacatoare.

Viata sexuala este extrem de importanta pentru echilibrul psihoemotional si hormonal. In plus, deschide calea catre experienta intimitatii. Multi oameni se bucura de viata sexuala, dar putini pot declara ca sunt cu adevarat intimi unul cu celalalt.

Un alt secret este o buna igiena mentala. Cei mai multi oameni vin incarcati de frustrari de la serviciu si se descarca partenerului, varsa incarcatura de negativitate in cuplu. Pe termen scurt este ok, pe termen lung acest lucru erodeaza relatia. Intr-o relatie, obtii ceea ce pui in ea. Daca nu reusesti sa gestionezi bine stresul si afectele negative, este bine sa apelezi la un psihoterapeut.

In fine, orice relatie are propria durata de viata. Uneori ne incapatanam sa prelungim relatii care nu ne fac bine nici noua, nici celuilalt. Si nu trebuie sa confundam longevitatea unui cuplu cu gradul de fericire al acestuia. Sunt oameni care au placerea de a se chinui unul pe celalalt pana la adanci batraneti.

Psychologies: Enervarile de acest gen pot distruge cuplul? Cum se poate proceda pentru ca aceste conflicte zilnice sa nu distruga cuplul?

V.R.: Pe termen lung, aceste enervari erodeaza cuplul, ii face pe membrii acestuia mai putin deschisi unul fata de celalalt. Tributar formarii mele in psihanaliza, recomand tuturor sa caute motivele din spatele pretextelor. Problema reala nu este aproape niciodata cea prezentata.

Psychologies: Ce se poate face intr-o terapie de cuplu in acest sens?

V.R.: O psihoterapie poate face foarte mult – iar o psihoterapie individuala chiar mai mult decat una de cuplu. Spun asta deoarece in Romania lucrurile se petrec inca in felul urmator: un membru al cuplului ( de obicei ea, dar nu intotdeauna) il aduce pe celalalt la terapie pentru ca acesta din urma sa constientizeze ca este ceva in neregula cu el si ca ar trebui sa se schimbe conform dorintelor ei. Si fiecare incearca sa-l determine pe terapeut sa devina aliatul sau contra celuilalt etc.

Optiunea pentru psihoterapie individuala implica faptul ca vrei sa lucrezi asupra ta, nu asupra celuilalt. In opinia mea, o terapia de cuplu care doreste sa lucreze in profunzime este pentru clientii “avansati”, pentru cei cu un grad de maturitate emotionala ridicat, care au urmat in prealabil o terapie individuala.

Sa revenim. O psihoterapie poate ajuta semnificativ procesele maturizarii emotionale si al vindecarii emotionale. In decursul istoriei personale, oamenii sufera rani emotionale pe care incearca apoi sa le vindece in cadrul relatiilor lor de cuplu. Iubitul sau iubita trebuie sa repare ceea ce au stricat membrii familiei sau iubitii/ iubitele anterioare.

Nu exagerez absolut deloc atunci cand afirm ca marea majoritate a cererilor de iubire sunt in fapt cereri de vindecare, cereri de terapie. De altfel, multi oameni vin la psihoterapeut de abia dupa ce incercarile lor de a se vindeca prin iubire au esuat (de cele mai multe ori in mod repetat).

In cadrul unei psihoterapii, pacientii ajung sa constientizeze modelele lor de relationare inconstienta patogene, dezavantajele si beneficiile acestora, si ulterior sa dezvolte pattern-uri de relationare sanatoase.

In cabinet, am zilnic ocazia sa vad cat de nociva este reprimarea sentimentelor. Multi oameni cauta sa faca fata dezamagirilor in dragoste “calcandu-si pe inima” sau fortandu-se sa-si scoata din minte anumite amintiri sau anumite persoane. Odata cu alungarea din minte a unei persoane iubite care ne-a ranit, ne blocam automat si o buna parte din capacitatea noastra de a iubi. Putem intra in relatii noi, dar ne este foarte greu sa ne indragostim.

In plus, psihanaliza ne invata ca intotdeauna continutul refulat se intoarce. Am auzit si am asistat la nenumarate povesti din dragoste in care dragostea reprimata in tinerete revenea undeva la mijlocul vietii sau chiar la finele vietii cu aceeasi intensitate ca la inceput.

Deci, nu fortati niciodata lucrurile. Tot ce este dobandit prin forta se va pierde.

Dar dincolo de toate acestea, lucrul cel mai de pret pe care il poate face psihoterapia este sa ne puna in contact cu noi insine astfel incat faptele noastre sa fie in acord cu fiinta / inima noastra si sa nu ramana loc pentru rani sau regrete. Sa invatam sa toleram suferinta si sa nu generam suferinta actionand sub impulsul afectelor negative sau al orgoliului.

_____________________________________________________________________________________________________

Poate vrei sa citesti si  Cuplul si Dorinta (interviu Psychologies 2011)