Tag Archives: psihoterapie de cuplu

De ce contrariile se atrag (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Cu cat două persoane par mai diferite, cu atat par sa fie mai atrase una de cealalta. Poate fi relatia lor una de succes pe termen lung sau diferentele ajung sa isi spuna cuvantul? Altfel spus, contrariile se atrag, dar pentru cata vreme?

Virgil Rîcu: Peste tot vedem exemple de cupluri formate in baza criteriului de complementaritate: un introvertit cu o extravertita, o pragmatica cu un idealist, o persoana dominanta cu una supusa, o persoana sobra, austera cu una plina de vicii, o rafinata cu un „golan” („Doamna si vagabondul”), o persoana oversexy cu una frigida, o altruista cu un zgarcit egoist, o hiper-responsabila cu un iresponsabil etc.

Este clar ca extremele (contrariile) se atrag. De ce se atrag este insa mai putin clar.

Intuim cumva ca extremele se atrag pentru a se completa. Ele sunt extreme, adica departe de punctul de echilibru, si au nevoie de contrariul lor pentru a se echilibra. Daca o persoana situata la o extrema se cupleaza cu o persoana aflata la cealalta extrema, entitatea cuplului ofera o medie care se apropie de echilibru, adica de functionarea optima.

Daca perspectiva comuna porneste de la afirmatii de genul „Ea este total diferita de el” sau „El este exact opusul ei”, abordarea psihanalitica contrazice aceasta perspectiva si ofera o viziune interesanta asupra acestor cupluri.

Dpdv psihanalitic, in ciuda aparentelor, acesti oameni nu sunt atat de diferiti.
Multi dintre noi suntem familiarizati deja cu ideea ca oamenii functioneaza pe doua niveluri, unul constient si altul inconstient, iar ceea ce se promoveaza, se declara la nivel constient poate fi sustinut sau contrazis de ceea ce se intampla la nivel inconstient.

Astfel, un copil (sa zicem o fetita) care este „dresat” strict, in ideea de a avea o educatie distinsa, isi va reprima foarte puternic tendintele naturale (sexuale si agresive). Acestea nu dispar, cum si-ar dori parintii, ci doar „coboara” in inconstient. La varsta adulta, se poate intampla ca aceasta persoana sa se simta atrasa „inexplicabil” de barbati „dezinhibati”, grosolani, grobieni, care intrupeaza tot ceea ce a reprimat ea de-a lungul istoriei sale personale si astfel avem scenariile „Doamna si vagabondul”, „Frumoasa si bestia” etc.

Privind big-picture-ul, ea si el nu sunt atat de diferiti. El corespunde partii inconstiente refulate din ea. Prin relatia cu el, ceea ce ea a refulat se intoarce la ea. Ea traieste deci cu ceea ce a respins, dar – atentie! – inca nu indrazneste sa isi asume constient.

In mod analog, un barbat „iresponsabil” isi „externalizeaza” partea sa responsabila pasand acest rol unei partenere care il preia cu satisfactie ascunsa; la randul sau, partenera hiper-responsabila nu poate tolera propriile dorinte „vicioase” si „iresponsabile” si atunci le „depune” la partenerul infantil, iresponsabil si vicios.

Inconstientul unui introvertit timid mocneste de dorinta de a fi pe scena, in lumina reflectoarelor; nu indrazneste insa sa isi asume aceste dorinte si atunci se cupleaza cu o extravertita volubila si dezinvolta care devine purtatoarea de cuvant a cuplului.

Alt exemplu: o persoana se construieste pe sine ca idealista prin reprimarea „curiozitatilor” sale pragmatice pe motiv ca nu vrea „sa se murdareasca” cu acele aspecte „meschine” care tin de bani; totusi aceasta idealista se casatoreste cu o persoana pragmatica, care personifica ceea ce ea a reprimat. La nivel constient, idealista il dispretuieste pe pragmatic; la nivel inconstient, ea hraneste, incurajeaza placerile pragmaticului si se bucura de avantajele aduse de acesta.

In mod similar, o persoana excesiv dominanta, agresiva, sadica, afiseaza aceste trasaturi in lumina reflectoarelor, dar in culisele mintii ei mocnesc multe  dorinte masochiste, de dependenta si pasivitate pe care ea nu le tolereaza. Prin urmare, isi gaseste un partener care sa intruneasca aceste trasaturi pe care nu le poate tolera la propria persoana si in felul acesta se intregeste.
La randul sau, partenerul submisiv, victima, masochist,  are mintea imbibata de fantasme agresive pe care nu indrazneste sa si le asume si atunci se cupleaza cu cineva care este dispus sa o faca.

Rezumand, partenerul complementar este o oglinda pentru noi, el intrupeaza acele trasaturi din inconstientul nostru pe care noi nu indraznim sa ni le asumam.

Cat dureaza relatia contrariilor?
Poate dura foarte mult, dat fiind faptul ca aceasta relatie furnizeaza o reintregire, o completare, o echilibrare pentru fiecare din membrii cuplului.

In momentul in care unul din membrii cuplului se dezvolta personal, recunoscandu-si si asumandu-si tendintele reprimate pana atunci, prezenta celeilate extreme nu mai este atat de necesara. Cealalta persoana are acum sansa sa se schimbe la randul sau. Daca va refuza aceasta oportunitate, poate parasi cuplul cautandu-si un partener care sa fie ceea ce actualul partener a fost candva, dar acum refuza sa mai fie.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce ajung sa formeze un cuplu oameni extreme de diferiti’ aparut in Adevarul Week End, 3 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala, Psihoterapie si psihanaliza, Uncategorized

Persoane care “iubesc prea mult” (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Vom vorbi despre femei care iubesc prea mult, pornind de la cartea omonima scrisa de Robin Norwood. Numeroase persoane isi aleg parteneri cu probleme din dorinţa de a-i schimba, de a-i salva. Psihoterapeutul american Robin Norwood spune despre aceste persoane ca „iubesc prea mult“.

Multe persoane cred ca iubirea poate rezolva orice problema. De unde porneste aceasta credinta? In ce masura este adevarata? Se aplica si barbatilor si femeilor?

Virgil Rîcu: Gandul care imi vine in minte este ca aceasta credinta (conform careia iubirea poate rezolva orice problema) isi are originea in gandirea magica a copilului.

Un copil simte mult si iubeste mult; dar gandirea lui este o gandire rudimentara, in formare. Sigur, uneori copiii ne surprind cu niste observatii de-a dreptul geniale, totusi mintea se formeaza in timp si are nevoie de un antrenament special sub influenta factorilor socio-culturali pentru a se dezvolta.
In planul evolutiei societatii, de exemplu, gandirea stiintifica este o achizitie relativ recenta si – de ce sa nu recunoastem – nu toti adultii de azi si-au insusit-o.

Prin urmare, viziunea unui copil este pura, inocenta, plina de iubire, dar in acelasi timp o viziune care reflecta dezechilibrul intre afect si intelegere. Solutiile copilului vor purta aceasta amprenta a „excesului” de sentiment si a „carentei” de intelegere: iubirea rezolva orice problema.

Ceea ce invatam cu totii – din pacate, the hard way – in decursul vietii, este ca iubirea trebuie echilibrata de o intelegere profunda daca vrem ca lucrurile sa iasa bine si sa suferim mai putin.

Adevarul: Autoarea spune ca femeile care iubesc prea mult sunt cele care intra (poate inconstient) intr-o relatie cu probleme. Sau mai bine zis cu un partener cu probleme (dependent de alcool sau altceva). Ce se ascunde in spatele acestor alegeri? Cum se realizeaza ele?

VR: Ideea de baza in viziunea psihodinamica asupra dezvoltarii personalitatii este aceea ca toti ne construim in functie de experientele relationale cu figurile parentale in copilarie.

Daca mama a fost perceputa ca fiind rece si rejectanta, in relatiile adulte vom cauta persoane reci si rejectante (in dorinta de a conserva relatia cu mama) sau noi vom fi persoane reci si rejectante (ne vom identifica cu mama).

Daca tata ne-a abandonat, abandonul va fi o tema ce se va juca in relatiile noastre de cuplu sau in relatie cu proprii copii.

Relatiile cu figurile parentale in timpul copilariei ne „formateaza” specific (expertii in neurostiinte pot descrie acest fenomen in termeni de trasee neuronale sau populatii neuronale activate sau mult decat altele), astfel incat vom rejuca aceste scenarii relationale iar si iar in decursul vietii, recrutand inconstient parteneri special inzestrati pentru a juca rolul personajelor din scenariile noastre.

De exemplu, daca unul din parinti de care am fost foarte atasati a fost alcolic, traseul minimei rezistente este sa dezvoltam o slabiciune pentru alcoolici sau sa devenim noi alcoolici. Emotional, nu vom putea face „clic” cu persoanele nealcoolice, echilibrate, si vom rationaliza asta spunand ca astfel de persoane sunt „mult prea normale”, „conformiste”, „plictisitoare”.

Este ca si cum experientele noastre relationale din frageda copilarie ne-ar seta un prag de sensibiliate emotionala. Daca o suferinta nu este suficient de intensa, daca problemele unui om nu sunt suficient de dramatice, nu putem fi sensibilizati emotional pentru ca stimulul este prea slab pentru a genera o reactie in noi.

Adevarul: Inteleg din cartea amintita mai sus ca femeile cu astfel de experiente in copilarie iti indreapta la maturitate toata atentia spre relatia cu un barbat, in timp ce un barbat cu astfel de probleme isi va indrepta obsesia spre cauze externe: cariera, sport, hobbyuri. Este adevarata aceasta teorie? Puteti sa o explicati putin?

VR : Un barbat care se canalizeaza excesiv pe cariera, sport, hobby-uri in detrimentul relatiilor face aceste lucruri pentru a se proteja. Cariera, sportul, hobby-urile sunt pentru el un teren sigur, unde are sentimentul ca poate controla lucrurile. Spre deosebire de relatii, unde experienta sa timpurie i-a demonstrat ca lucrurile pot scapa lesne de sub control; nu poti avea incredere in ceilalti pentru ca te mint, te manipuleaza, te lasa la greu, te folosesc, te parasesc tocmai cand ai mai multa nevoie de ei etc.

Adevarul: De ce simt oamenii nevoia sa-i schimbe celuilalt viata in bine, sa-l salveze? Și care sunt sansele reale sa se intample asta? Ce se ascunde in spatele dorintei de a fi „salvator“?

VR : Sa ne imaginam ca suntem intr-o masina pe care o conduce altcineva. La un moment dat, soferul atipeste si exista riscul coluziunii cu un alt vehicul. Observand asta, ne panicam si il alertam din toate puterile pe sofer.
Facand asta, vrem sa il salvam pe el? Vrem sa il salvam numai pe el? Cred ca raspunsul sincer este ca vrem sa il salvam pe el, dar si pe noi in egala masura (sau poate chiar in mai mare masura), poate si pe cei din vehiculul cu care riscam sa coluzionam.

Cei care isi asuma rolul de salvator sunt persoane care in copilarie au simtit ca adultii dragi lor (parinti, bunici etc) si de care ei depindeau in mod firesc au fost pe cale sa derapeze, sa se scufunde, sa deraieze (psihologic, bineinteles).

Sesizand asta, copiii au simtit panica si s-au straduit sa-i trezeasca, sa-i ajute, sa-i repare, sa-i vindece.
Aceasta situatie si acest rol i-au marcat, i-au „formatat”, astfel incat la varsta adulta inconstient ei  merg in directia in care s-au „specializat”.
Mai mult, cei din jur simt competentele lor de salvator si inconstient ii invita sa joace acest rol pentru ei.

Adevarul: Aceste persoane au speranta ca rezolvand problema partenerului, acesta la randul lui va face la fel cu problemele lor?

VR: Rezolvarea problemelor partenerului inseamna transformarea acestuia intr-o fiinta care sa le iubeasca, ocroteasca, ingrijeasca, rasfete.

Adevarul: Care sunt experientele copilariei care iti pot marca viata (respectiv actiunile) de adult?

VR: Rejectia, abandonul, excluderea, umilirea, ironizarea si ridiculizarea, boala sau moartea prematura a unui parinte, violenta, intruzivitatea, hiperprotectia, perfectionismul etc.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Dragostea in exces poate dauna fericirii?’ aparut in Adevarul Week End, 5 aprilie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Managementul conflictelor – in cuplu si nu numai (I) (Adevarul de week end, 25 ianuarie 2014)

couple pointing at each otherAdevarul (Elena Coroianu): Conflictele pot aparea in orice relatie, important este cum le gestionezi. Dar cum iti alegi cauzele pentru care merita sa lupti si cand lasi de la tine fara a aparea frustrarea? Exista si certuri ‘bune’?

Virgil Rîcu: Luptam pentru valorile noastre, pentru preferintele noastre, in general pentru toate lucrurile cu care ne identificam. Luptam de asemenea pentru a proteja partile sensibile si vulnerabile din noi. Mai pe scurt spus, luptam pentru ceea ce iubim.

Adevarul: Cand sa lasi de la tine si cand nu? Cum iti stabilesti aceste limite astfel incat sa fii impacat cu tine insuti si sa poti avea o relatie functionala?

VR: Ceea ce trebuie sa lasi de la tine sunt…atitudinile si comportamentele care izvorasc din malitie, din afecte precum furia, gelozia, invidia, dorinta de razbunare.
Orice conflict implica agresiune, iar calea catre rezolvarea lui presupune sa renunti la agresiune.

Asta nu inseamna sa te umilesti, sa devii pres, sa te lasi calcat in picioare. Inseamna sa exprimi ceea ce crezi in mod asertiv, cu demnitate, fara insa sa doresti sa iti ranesti partenerul de discutie sau sa-i impui neaparat punctul tau de vedere.

Altfel spus, este extrem de important sa putem respecta dreptul celuilalt de a avea un punct de vedere diferit de al nostru, de a avea preferinte diferite de ale noastre, de a fi diferit de noi.
Mai specific, e nevoie sa invatam sa respectam dreptul celuilalt de a refuza ceea ce ii propunem noi; in mod analog, e nevoie sa indraznim sa facem uz de dreptul nostru de a refuza orice propunere/ impunere cu care nu suntem de acord.

Adevarul: Cum treci peste un conflict?
VR: Facand din clarificare o prioritate. E nevoie sa intelegi clar ce vrea sau ce il deranjeaza pe celalalt si e nevoie de asemenea sa exprimi clar ceea ce te deranjeaza si ceea ce iti doresti.

Majoritatea conflictelor escaladeaza pentru ca nu se incearca sa se clarifice ce anume deranjeaza de fapt. Niciunul nu are rabdarea de a-l asculta pe celalalt, amandoi devin defensivi si se ajunge rapid la o comunicare in genul turnului Babel. Fiecare respinge ce spune celalalt si focus-ul este pe cine are mai multa dreptate.

Clarificarea este conditionata de disponibilitatea pentru a-l asculta atent pe celalalt si de a primi ceea ce are sa-ti spuna. Este necesara o atitudine non-defensiva si un interes pentru a intelege ce l-a nemultumit pe celalalt. In felul acesta, lucrurile nu se mai iau personal si exista o mult mai mare obiectivitate.

Unul din cele mai uimitoare insight-uri cu privire la relatiile interumane este acela ca majoritatea oamenilor este dispusa sa indeplineasca dorintele celor apropiati! Mai mult, simt parere de rau, iar uneori chiar vinovatie daca nu o fac!
Doar ca cea mai mare parte a oamenilor nu stiu sa ceara!

Ei pornesc de la presupunerea ca celalalt va fi deranjat de cererea lor, acest gand deja ii infurie si atunci cer intr-o maniera ostila sau nici nu mai cer, ci incep direct sa reproseze!

Daca in schimb si-ar exprima dorintele fara sa exercite presiune in vederea indeplinirii lor, fara sa fie manipulativi, ar avea surpriza sa vada ca de multe ori ceilalti sunt dispusi sa contribuie la realizarea dorintelor lor.
Daca suntem atenti, putem lesne observa ca ceilalti resping nu atat dorintele noastre, cat mai ales maniera agresiva si lipsita de respect in care le comunicam.

Adevarul: Conflictele dese sunt un semn clar ca respectivii n-ar trebui sa mai formeze un cuplu?

VR: Nu. Inseamna ca cei doi ar trebui doar sa renunte la atitudinile combativ/defensive exagerate si sa inceapa sa se asculte unul pe celalalt.

Adevarul: Daca majoritatea certurilor sunt pornite de un singur partener, problema este la el (e el neimpacat cu sine…) sau la cuplu?

VR: Ce ne intereseaza de fapt? Cine este „vinovatul”? A transforma locuinta intr-un tribunal nu e o idee prea placuta.

Mult mai util ar fi ca fiecare sa incerce sa se ocupe de contributia sa la situatia din cuplu: il asculta pe celalalt? Este preocupat(a) sa se pozitioneze superior („eu  am dreptate, tu nu”, „eu am argumente logice, tu esti irational(a)”)? Sau invers, tinde sa se pozitioneze inferior, evita sa spuna ce crede, ce vrea („ca sa fie liniste in casa”), nu are curajul de a-si asuma o atitudine demna? Este mult prea incordat(a)?  si-a pierdut simtul umorului? etc

Adevarul: Se intampla de multe ori sa fii nervos si, fara sa fii constient de ce faci, te razbuni pe partener. Cum sa eviti astfel de situatii? Daca s-a petrecut, cum indrepti lucrurile?

VR: Se intampla de multe ori sa te enervam la serviciu si sa ne descarcam nervii acasa. Se intampla de asemenea sa fi fost suparati mai de mult pe partener(a), dar sa fi reprimat aceasta suparare; atunci cand suntem obositi, cenzura (stapanirea de sine) scade si supararea mai veche iese la suprafata. In primul caz, ma gandesc ca a-ti cere simplu scuze, invocand motivele adevarate ale iritarii (stresul de la serviciu) ar fi suficient. In al doilea caz, problema a fost pusa pe masa si momentul clarificarii a sosit.

Adevarul: Daca unul dintre parteneri este genul care nu spune ce il deranjeaza (chiar si atunci cand il deranjeaza ceva), exista sanse ca problemele sa dispara in timp sau in toate cazurile este vorba despre ceva latent, care la un moment dat va izbucni intr-o cearta mult mai rea decat ar fi fost daca toate se discutau la timpul lor?

VR: A doua varianta este mult mai probabila.

(…)

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Cum sa manageriezi conflictele in cuplu’ aparut in Adevarul Week End, 25 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Infidelitati si relatii paralele (Adevarul de week end, 15 nov 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre relatiile psihoterapie infidelitateparalele. De ce vor unele persoane sa fie implicate in doua relatii simultan? Ce le motiveaza?

Virgil Rîcu: Imi vin in minte spusele unei femei aflate intr-o asemenea situatie (sot + amant): „Nu exista barbat perfect. Dar din mai multi poti face unul”.

Orice persoana are o serie de nevoi si multe vise, multe dorinte (unele explicite, altele inconstiente). Este greu sa gasesti o persoana care sa corespunda tuturor dorintelor tale, care sa poata juca toate rolurile din fanteziile tale. Mai ales ca unele roluri sunt incompatibile cu altele!

O femeie isi poate dori de la un barbat siguranta emotionala si financiara, confort, dar si romantism, placere sexuala, idealism. Se poate casatori cu un businessman de succes, care ii ofera confortul si siguranta materiala, dar e cam greu de imaginat ca acest businessman, dupa o zi de negocieri cu miza mare, se poate transforma seara intr-un partener romantic si sensibil care sa rezoneze emotional cu trairile ei.

Ok, sotul nu poate face asta. Dar un amant atent selectat poate. Evident, amantul idealist si romantic nu ii poate oferi confortul si siguranta materiala.

Deci, de ce aceasta femeie este implicata in doua relatii? Pentru ca are nevoi si dorinte diferite, care sunt toate importante pentru ea, si pentru fiecare nevoie si dorinta doreste „furnizori” de calitate!

Lucrurile stau similar in cazul barbatilor. Este greu pentru o femeie sa fie pe rand mama, prietena, gospodina  in bucatarie, dezinhibata in pat, camarad ideal pentru visare etc si sa joace toate aceste roluri foarte bine!

In cazul persoanelor necasatorite implicate in relatii paralele, probabil vorbim despre acumulare de experiente, de „perioade de proba” simultane. Si poate vorbim despre crearea unor plase de siguranta: daca se termina o relatie, cel putin raman cu cealalta.

Adevarul: Cu ce difera o astfel de situatie fata de o aventura de-o noapte?
Exista credinta cum ca inselatul/adulterul are grade de gravitate, respectiv ca o aventura de-o noapte (cu o persoana pe care n-o mai vezi niciodata) nu este la fel de grav ca o situatie in care tradarea a fost de durata, a fost o relatie.

VR: Oamenii cauta tot timpul strategii de a negocia cu sentimentele lor, in special cu cele dureroase.
Daca esti foarte indragostit de o persoana si acea persoana are o aventura chiar si numai de o noapte cu altcineva, oricum suferi intens. Esti furios si vrei sa iti impui sa nu o mai iubesti, dar sentimentele sunt prea puternice pentru a se lasa ucise. Atunci, pentru ca nu poti renunta la persoana iubita, incerci sa te convingi ca ceea ce a facut nu este asa de grav, oricui i se poate intampla asta, e vechi pacatul, nu este ea prima vinovata etc.
Prin acest tip de rationalizari incerci sa te anesteziezi, sa iti scoti din minte acest fapt pentru a putea trai mai departe cu respectiva persoana.

Psihanaliza a demonstrat insa ca nimic nu este uitat, ci doar ascuns in inconstient. Mintea poate uita, poate ignora foarte multe lucruri pentru a se proteja de durere, dar acestea revin in constiinta atunci cand persoana se simte in siguranta, atunci cand se simte mai puternica.

Adevarul: In cazul persoanelor casatorite, unul dintre soti se plange ca mariajul merge rau si isi ia libertatea de a cauta in alta parte ce-i lipseste acasa. E normala o astfel de reactie sau e doar o scuza?

VR: Sa observam ca persoana in cauza nu divorteaza mai intai si apoi pleaca sa caute in alta parte. Desi se plange ca mariajul merge prost, persoana nu renunta la acest mariaj. Acest detaliu este important.

As face o paralela cu situatia in care o persoana isi alege o profesie. Un timp este satisfacuta de alegerea facuta, i se pare ca i se potriveste dar, intrucat nu traim intr-o lume perfecta, la un moment dat inevitabil apar frustrari. Presiunile cresc, stresul se acumuleaza, persoana resimte insatisfactia si cauta o evadare. Apar momente in care se gandeste sa isi schimbe profesia, are fantezii legate de acest lucru, dar in acelasi timp realizeaza ca este dificil sa o iei de la capat, realizeaza ca si in alte profesii exista stress si frustrari. Si atunci persoana noastra face un compromis:  isi ia o vacanta.
In timpul vacantei, se relaxeaza, se dedica placerii, frustrarile dispar din cadru, e totul bine si frumos…cu exceptia faptului ca nimic nu dureaza la nesfarsit. La un moment dat, i se face dor de acasa, i se face dor de partile bune ale profesiei sale, de toate acele lucruri bune care au facut-o sa aleaga initial profesia respectiva…si atunci decide sa se intoarca la lucru.

Cam acelasi lucru se intampla si in casnicie. Daca in analogia de mai inainte, inlocuim profesia cu sotia, iar vacanta cu amanta, respectiv amantul, obtinem un tablou asemanator.

Atunci cand avem nemultumiri in casnicie si spunem la nervi:„M-am saturat! Mi-a ajuns! Nu mai suport!”, uitam mult prea repede ca alegerea sotiei/sotului este o alegere semnificativa, profunda, asemeni alegerii unei profesii.
O profesie ne reprezinta intr-o anumita masura, este o oglinda, la fel si partenerul de casatorie. Amandoua presupun legaturi care implica a fi impreuna la bine si la rau.

Spus intr-o maniera reductionista, partenerul de casatorie este ceea ce avem nevoie, pe cand o iubita/un iubit este ceea ce ne dorim.
Iar balanta nevoie-dorinta se inclina intotdeauna in favoarea nevoii: nevoia se impune cu necesitate, dorinta este facultativa.

Evident, exista si oameni care isi schimba profesia, realizand ca prima alegere in cariera nu a reprezentat expresia aspirantiilor lor, ci mai degraba o alegere menita sa le asigure o siguranta materiala, o alegere menita sa-i multumeasca pe parinti etc.

In mod analog, exista persoane care divorteaza si se recasatoresc.
Daca a doua sotie (al doilea sot) este in genul primei (primului), nu au realizat mare lucru: au schimbat actorii, dar au pastrat personajele si scenariul.
Daca in schimb a doua sotie (al doilea sot) este mult diferita de prima (primul), atunci putem infera ca persoana a realizat o schimbare semnificativa in viata sa.

Adevarul: Doua persoane au o relatie de mai multi ani si la un moment dat unul dintre parteneri se implica intr-o alta relatie. Aparitia celei de-a doua relatii implica automat existenta unei probleme in cuplul de baza sau se poate ca si in cazul cuplurilor armonioase (fericite) sa se intample ca unul dintre parteneri sa calce pe langa?

VR: Oamenii prefera gasesc tot felul de justificari (pretexte) pentru faptele lor: este o consecinta a incapacitatii omului de a fi sincer cu el insusi.

O persoana nu se implica in alta relatie pentru ca are probleme cu partenerul de casatorie. Poti sa ai probleme in cuplu si sa nu te uiti in alta parte.
Incepi o relatie cu alta persoana (alta decat sotul sau sotia) pentru simplul motiv ca…iti place acea persoana!
Si folosesti problemele din cuplu doar pentru a te simti „indreptatit(a)” sa intri in noua relatie.

Adevarul: Sunt persoane care spun ca aventura unuia dintre soti le-a salvat mariajul. Este posibil asa ceva? Cum explicati?

VR: Mariajul are dificila sarcina de a satisface atat nevoile de siguranta emotionala si materiala, cat si pe cele referitoare la placere.
Exagerand putin, cu riscul de a-i ofensa pe romantici, „the ideal marriage = business (security) + pleasure”.

Intr-o relatie de durata, placerea fluctueaza, se instaleaza rutina…
Disparitia placerii ii frustreaza atat de mult pe unii soti mai hedonisti incat se gandesc la o alta sotie care  sa le ofere placere. Lucru perfect valabil si in cazul sotiilor.
Daca in schimb, ei/ele gasesc un alt „furnizor” de placere (o amanta/un amant), mariajul poate continua. Rolurile sunt acum clar impartite: sotia ofera siguranta, amanta/amantul ofera placerea.

Exista si alte motive pentru care aventura unuia dintre soti le poate salva mariajul.
Un exemplu: ea nu il respecta pe el ca barbat, considera ca un astfel de sot o dezavantajeaza social, simte ca ea merita ceva mai bun. O aventura a sotului cu o femeie interesanta o face pe sotie sa-l repozitioneze pe acesta in proprii ochi si sa si-l doreasca langa ea.

In fine, o aventura inseamna consumarea unei fantezii. Si intrucat cu stomacul plin gandesti altfel decat cu stomacul gol, dupa aventura realizezi ce este de fapt important pentru tine si cum este mai bine pentru toti cei implicati.

Indiferent cat de buna se dovedeste a fi o relatie, tot vor fi momente in care ea va fi acoperita de nori (afecte negative). Daca iei acesti nori drept ceva permanent, vrei sa pleci din acea relatie. Dar daca esti constient de impermanenta norilor, gasesti in tine resurse pentru a astepta reaparitia soarelui.

Adevarul: Dupa ce ai fost implicat in mai multe relatii in acelasi timp, te mai poti intoarce la partenerul de drept? Mai sunt sanse ca relatia aceea sa mearga? In ce conditii?

VR: Uneori lucrul acesta se intampla. Este ca un fel de intoarcere a fiului risipitor. Partenerul plecat se intoarce tocmai pentru ca acum, in urma experientei dobandite, il poate aprecia mai mult pe vechiul sau partener. Acum stie ce vrea, ce e important pentru el.
Se intoarce „vaccinat”, caci acum stie ce inseamna tentatia, cunoaste pretul cedarii tentatiei, este intr-o oarecare masura imunizat.

Adevarul: Cum schimba situatia faptul ca partenerul stie sau nu stie despre cealalta relatie?

VR:  LA nivel inconstient, oricine stie cand persoana de langa el este implicata intr-o alta relatie. Daca ignora acest lucru, o face pentru ca nu este pregatit sa duca o discutie confruntativa.

Adevarul: Cum comentati despre casatoriile in care ambii soti au alte relatii, de comun acord? Este normala o astfel de situatie sau ar fi mai potrivit sa rupa actul care-i leaga si sa-ti vada fiecare de viata lui? Care ar putea fi motivatia unei astfel de relatii deschise?

VR: Este util sa ne amintim ca normalul este chestiune de statistica (normal este ceea ce face majoritatea) si nu are o valoare de adevar in sine. Normalul de azi nu seamana cu normalul de ieri, iar normalul de maine va fi diferit de cel de azi.

In trecut, fetelor li se impunea sa se marite virgine. In trecut, masturbarea era considerata anormala si se considera ca duce la orbire. In trecut, homosexualitatea era rau blamata.
Lucruri care acum sunt acceptate ca fiind normale in trecut erau considerate anormale.
Problema tine mai degraba de rigiditatea noastra mentala, de intoleranta si in ultima instanta de teama.

Daca doi oameni accepta un mariaj deschis si ei pot duce acest lucru (pot face fata sentimentelor de gelozie), de ce sa-i consideram anormali?
Raspunsul e simplu: ne convine sa-i consideram anormali,  pentru ca in felul acesta ne protejam de presiunea gandului ca si noi ar trebui sa facem la fel ca ei (Simtiti presiunea dorintei in acest gand?)
Dar nu este obligatoriu sa facem la fel. Avem voie sa fim diferiti. Asta inseamna toleranta.
In ultima instanta, toleranta inseamna sa putem gandi lucruri de negandit (interzise) fara teama ca le-am pune imediat in act. Este nevoie de o mare putere interioara pentru a fi autentic tolerant.

Adevarul: Credeti ca situatia relatiilor in paralel este mai intalnita la persoanele care s-au implicat in relatii de lunga durata de la varste fragede (sau chiar s-au casatorit foarte tinere)? Persoane despre care o vorba din popor spune ca „n-au avut timp sa-si traiasca viata”.

VR: Despre astfel de persoane se spune ca „nu au copilarit indeajuns”. Expresia mi se pare geniala. Dragostea care duce la casatorie este un alt gen de dragoste decat cea din adolescenta. Prima presupune un nivel de maturitate, o experienta de viata (experienta care vine adesea ca urmare a unor suferinte in dragoste), pe cand a doua este „joaca de copii”.
A nu fi „copilarit” indeajuns inseamna fantasme neconsumate, care se cer a fi consumate la un moment in viata.
Trebuie inteles faptul ca maturizarea emotionala nu se realizeaza natural (precum maturizarea biologica, de exemplu), ci presupune metabolizarea psihologica a unor experiente semnificative. Daca o persoana nu traieste aceste experiente, ea nu se poate maturiza.

Adevarul: Daca doar unul dintre parteneri este implicat intr-o alta relatie (de durata), iar celalalt stie si accepta, ce spune aceasta situatie despre cea de-a doua persoana?

VR: Ca nu este pregatita pentru a aduce in discutie situatia, ca se teme de despartire, ca nu are alternative mai bune.
Iar in unele cazuri, se poate intampla chiar sa ii convina situatia (de exemplu, se simte eliberata de presiunea de a presta anumite lucruri in relatie).

 Adevarul: Cum sa reactionezi daca afli ca persoana iubita mai are o relatie? Sa-ti iei bagajele si sa pleci sau sa vezi ce nu a fost bine in relatia voastra si sa incerci o refacere a relatiei?

VR: Nu exista proceduri standard in chestiuni de suflet. Procedurile sunt pe placul rationalului, dar nu si a emotionalului.
In tot ceea ce facem este intelept sa ne ascultam sentimentele. Daca te simti foarte legat(a) de acea persoana, degeaba iti faci bagajele si pleci. Emotional tot vei fi atasat(a) de ea. A purta o discutie sincera este mult mai indicat.
Pe de alta parte, daca relatia scartia de mult timp, acest eveniment poate fi picatura care umple paharul si determina despartirea care oricum era inevitabila.

Adevarul: Daca il ierti si-ti promite ca renunta la cealalta persoana, nu este un fel de accept tacit pentru o alta situatie de gen?

VR: Daca tu il ierti pentru ca el iti spune „iarta-ma, nu mai fac”, asta e un joc de copii. Important este sa explorati ce anume semnificatie are asta pentru voi si pentru viitorul relatiei voastre.
De obicei, ea nu vrea sa exploreze asta pentru ca se teme ca va da piept cu adevarul pe care-l intuieste: el nu este foarte indragostit de ea, nu o iubeste indeajuns, ea nu-i ofera tot ceea ce el cauta.
Iar daca merge cu analiza sincera mai departe, poate descoperi ca nici el nu este chiar ceea ce isi doreste ea dar, in lipsa de ceva mai bun, sta cu el.

Dar toate aceste concluzii sunt periculoase pentru ca „dezvrajesc situatia” si te obliga cumva sa iei atitudine, sa faci ceva cu viata ta, sa reiei cautarea, sa faci un efort de dezvoltare personala, educationala, profesionala, adica…un efort care poate fi coplesitor, un efort pentru care nu te simti pregatit, nu ai incredere ca il poti face. Si atunci, pentru a te proteja de durerea neputintei, preferi sa nu te mai gandesti la toate aceste lucruri si sa continui sa te joci ca un copil, sperand ca la un moment dat, prin magie sau nu stiu ce, lucrurile se vor schimba.

Adevarul: Stiu situatii cand persoana care avea doua relatii era cea geloasa, cea care impunea anumite restrictii in relatie, iar cealalta accepta. Ce parere aveti despre o astfel de situatie? (in cuplu n-ar tb sa existe o echitate intre parteneri? Cum are ea loc in acest caz?)

VR: Hotul de hot se teme, nu-i asa? Iar infidelul de infideli.
Psihologii numesc acest fenomen proiectie: sa atribui altuia trasaturi care iti apartin tie (in cazul acesta tendinta catre infidelitate).
In ceea ce priveste faptul ca cealalta persoana accepta situatia…nu trebuie subestimata fascinatia pe care sado-masochismul o exercita asupra oamenilor.

Adevarul: Ca le mint pe celelalte persoane asta e clar, dar intr-o oarecare masura cred ca aceste persoane care se implica in relatii paralele se mint cumva si pe ele insele.

VR: Bineinteles!
Dar cati oameni traiesc conform adevarului, cati oameni sunt cu adevarat sinceri cu ei insisi?

Intreaga societate este imbibata de minciuna: parintii spun tot felul de minciuni copiilor, corporatiile isi mint angajatii, politicienii isi mint electoratul. Oriunde ne-am uita, am vedea oameni care mint si oameni care se lasa mintiti.
De ce se lasa mintiti? Pentru ca minciuna este mai blanda decat adevarul, este generatoare de speranta, este convenabila. Minciuna ne protejeaza iluziile.

A fi sincer cu tine insuti inseamna a renunta la iluzii. Trebuie sa fii foarte puternic pentru a face acest lucru. Un Buddha sau un Freud nu se naste in fiecare zi.

_____________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Poti iubi mai multe persoane in acelasi timp’ aparut in Adevarul Week End, 15 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cuplul si Dorinta (interviu Psychologies martie 2011)

Psychologies: Iubirea si dorinta erotica sunt legate inextricabil?

Virgil Rîcu: Daca ne referim la sexualitate in sens largit, asa cum o concepea Freud, cel care acum 105 ani scandaliza intreaga Europa cu ideile sale despre sexualitatea infantila, atunci da, iubirea si dorinta erotica sunt legate inextricablil.

Psychologies: Exista iubire fara dorinta sexuala?

V.R.: Exista iubiri platonice, dar este impropriu spus fara dorinta sexuala. Acolo unde unii cred ca nu exista dorinta sexuala, psihanalistii spun ca dorinta sexuala exista, dar este fie reprimata si negata, fie sublimata.

Daca negarea sexualitatii are efecte nocive, conducand adesea la tulburari psihologice si psihosomatice serioase, sublimarea ei creeaza adevarate universuri ale placerilor rafinate. Artistii, oamenii de stiinta dedicati si misticii cunosc bine acest lucru.

Iubirea si sexualitatea se traiesc nu numai la nivel fizic, ci si la nivel emotional si cognitiv. Sa luam de exemplu experienta intimitatii. Anumite deschideri si apropieri emotionale sunt “better than sex”!

A rezona emotional cu cineva, a fi pe aceeasi lungime de unda,  a te simti inteles, a putea impartasi in sfarsit ganduri si emotii pe care le-ai tinut mult timp ingropate de teama de a nu fi criticat, ridiculizat, exclus: acestea sunt experiente exaltante care ne fac sa simtim ca nu suntem singuri pe lume, sa ne simtim recunoscatori vietii, sa vibram liberi.

Sexul ne ofera placere, deschiderea emotionala ne face fericiti.

Apoi la nivel cognitiv: una din experientele cele mai generatoare de satisfactie este insight-ul. Ceea ce a simtit Arhimede cand a strigat Evrika!, Mendeleev cand a visat Tabelul elementelor, Newton cand a fost lovit de mar “intr-o maniera Zen” sau Freud cand a descoperit secretul viselor, sunt experiente ale insight-ului, care ilumineaza mintea si o inunda cu bucurie.

Aparent, asta nu are nici o legatura cu sexualitatea. Dar pentru Freud, curiozitatea stiintifica este expresia sublimata a curiozitatii sexuale. De aceea, mie imi place sa spun ca insightul este pentru minte ceea ce orgasmul este pentru corp. Acel “Aha!” generator de satisfactie, de placere intelectuala,  eliberator de tensiune, relaxogen, specific insight-ului, este un orgasm al mintii.

Mintea are nevoie de insight-uri pentru a fi fericita. Actul intelegerii este generator de placere, fie ca este vorba de a intelege  cum functioneaza o priza, un calculator, un fenomen economic sau cum functionam noi la nivel psihologic. Iar a avea pe cineva alaturi cu care sa impartasesti bucuria descoperirilor este semn de soarta norocoasa.

Acum cativa ani, intr-un interviu televizat, celebrul psihanalist francez André Green vorbea despre placerile comunicarii: a rezona emotional cu alta persoana,  a-i insoti gandul, a gandi la unison. Experienta aceasta in care asculti o persoana, discursul ei te face sa te gandesti la ceva, iar cateva secunde mai tarziu acea persoana se refera la exact acelasi lucru la care tu te-ai gandit; insight-ul tau este urmat de al celuilalt, sau poate chiar are loc simultan…asta André Green o asemuia unei experiente sexuale in care cei doi au un orgasm simultan. Cu o singura si semnificativa diferenta: totul are loc la nivelul mintii.

Multe femei intuiesc acest lucru, de aceea este atat de important pentru ele ca barbatul sa le asculte intr-un anumit fel, sa stie cand sa  taca, cand sa intervina si in ce fel sa intervina. Actul comunicarii in sine este analog unui dans sau, si mai explicit, unui act sexual in care cei doi rezoneaza, simt bine ritmul, se sincronizeaza. O scriitoare sud-americana exprima foarte plastic aceasta idee: “Domnilor, punctul G este in ureche. Nu are rost sa-l cautati in alta parte!”

Revenind la intrebarea ta: doi oameni care se iubesc pot renunta la actul fizic al sexului (pot sa nu simta atractie sexuala), dar asta nu inseamna ca in cuplul lor nu exista sexualitate; ea va fi experimentata subtil la nivel emotional si intelectual. A trai iubirea la toate cele trei nivele inseamna bogatie interioara.

Psychologies: Putem dori doua persoane in acelasi timp?

V.R.: Putem dori doua sau chiar mai multe persoane in acelasi timp, dar in mod diferit. Lucrurile sunt mai complexe, de fapt. Cand ne place o persoana, nu ne place doar ea; ne place si felul cum ne simtim noi in prezenta ei.

Suntem persoane diferite in relatii diferite. Unii oameni se pricep sa scoata tot ce-i mai rau din noi, altii tot ce-i mai bun si mai luminos. Ne formam ca personalitate in contextul unor relatii, ne imbolnavim in contextul unor relatii si inflorim in contextul altor relatii.

Fiecare relatie este un spatiu de dezvoltare personala, de activarea a unor potentialitati. Fiecare relatie implica o promisiune, o fantezie a fertilitatii in care ceea ce rodeste sunt diverse fatete a ceea ce am putea deveni.

Orice fiinta umana poate fi conceputa ca o personificare a unor calitati, iar relatia cu o astfel de persoana ne pune in contact cu acele calitati, ni le apropie, ni le face accesibile intru invatare si modelare.

In plus, fiecare relatie activeaza in noi anumite trasaturi, ne confera un rol: salvator, mentor, victima, stapan, copil, lider etc.

Relatia devine un spatiu care permite, face posibila, faciliteaza reparatia, transformarea interioara, modificarea imaginii de sine. Daca ne simtim mizerabili, ratati, neatragatori, neinteresanti, si gasim o persoana care sa intuiasca in noi un potential, sa vada partea luminoasa, sa creada in noi, atunci incepem si noi sa ne privim prin ochii ei, iar in timp  chiar devenim capabili si luminosi (asta daca suntem dispusi sa facem si travaliul pe care il impune aceasta transformare).

Intr-o viziune foarte narcisista, celalalt este o oglinda: cand ne place cineva, ne place felul in care ne reflecta; ne place felul in care ne vedem pe noi insine prin ochii acelei persoane.

De aceea, pentru multe persoane o noua relatie este incarcata de aspiratia de a le salva de felul in care se simt pe ele insele. “Nu ne place viata noastra actuala, nu ne place ce am devenit, dar poate intalnim pe cineva si totul se va schimba”. Din pacate, experienta arata ca, mai devreme sau mai tarziu, aceste persoane descopera inevitabil ca “altfel e la fel”. Doar noi ne putem salva, prin efort personal.

In fine, putem iubi doua sau mai multe persoane simultan, dar nu putem fi indragostiti de doua persoane in acelasi timp. In experienta indragostirii, nu vedem decat persoana de care suntem indragostiti. Aici intervine fantasma sufletului pereche, iluzia ca putem fi totul unul pentru celalalt.

Psychologies : “Spatiul” in cuplu are vreun rol pentru mentinerea apetitului erotic?

V.R.: O relatie vie inseamna a te indeparta pentru a te putea apropia din nou. Aceasta alternanta a intalnirilor si despartirilor constituie ciclul natural al relatiei, care trebuie apreciat si respectat, daca vrem ca relatia sa se imbogateasca si sa se reinnoiasca permanent.

Este nevoie ca persoana iubita sa plece de langa noi pentru a-i simti lipsa, pentru a ni se face dor, pentru a o dori. Despartirea (dezlipirea) ne permite sa ne repolarizam dupa ce ne-am pierdut (neutralizat) in fuziune. Aceasta redobandire a polarizarii face posibila renasterea dorintei.

Persoanele cu teama de abandon nu reusesc sa respecte aceasta lege naturala si ajung sa ucida dorinta si sa-l sufoce pe celalalt.

Dar exista si un alt gen de spatiu care este extrem de important in relatiile interumane. Este vorba despre a lasa spatiu celuilalt pentru a fi el insusi. Altfel spus, a accepta ca este psihologic diferit de noi; ca fantasmele noastre pot sa nu coincida in totalitate.

Imi amintesc tortura mentala a unui barbat in momentul in care femeia pe care o iubea i-a povestit una din fanteziile ei erotice secrete: ei doi fac sex si, la un moment dat, li se alatura un alt barbat, necunoscut. Indragostitul a simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare; ca s-a cutremurat universul. S-a simtit inselat, tradat, i-a venit sa fuga urland de durere si furie. Fantezia l-a persecutat zile intregi, pe care si le-a amintit ulterior ca pe o coborare in infern. Apoi, ca o strafulgerare, a venit insight-ul: a inteles ca nu putea controla nimic. Nu putea controla gandurile, dorintele femeii iubite si nici macar pe ale lui. Odata cu acest insight a venit pacea, o pace vasta, ca o eliberare, in contrast puternic cu ingustimea dorintei de control si posesiune.

Femeia i-a apreciat si i-a iubit curajul… caci ce curaj e mai de pret si mai de folos decat acela de a accepta ” tenebrele” celuilalt, gandurile de care si acesta se teme? Bucuroasa ca el nu a fugit, i-a marturisit ca nu fusese decat o fantezie si nu a dorit niciodata sa fie mai mult de atat. Conform reflectiilor care au urmat, acest “incident” a contribuit imens la cresterea gradului de intimitate in relatia lor.

Multe experiente de acest gen par a indica ca femeile apreciaza barbatii care le dau libertatea de a fantasma, asta cu atat mai mult cu cat  barbatii de obicei se tem de intensitatea dorintei feminine (care in fantasmele lor este hiperbolizata)) si se indoiesc de capacitatea lor de a o satisface.

Psychologies: De unde vine lipsa distantei/dependenta de partener?

V.R.: In astfel de cazuri, vorbim de o achizitie psihologica care nu s-a realizat pe deplin in decursul istoriei personale. Relatia cu mama nu a permis taierea cordonului ombilical, nu a creat conditiile necesare unei desprinderi sanatoase si implicit ale unei maturitati psihologice adecvate.

Initial, dependenta unuia il poate flata pe celalalt, este interpretata eronat (!) ca un semn al intensitatii iubirii. Ulterior, devine o povara care otraveste relatia. In realitate, nu e nimic flatant aici. Nici macar nu il priveste pe partener, ca figura particulara.  Oricare alta persoana in acest rol ar “beneficia” de acelasi tratament.

Psychologies: Cum de se intampla sa regasim dorinta cand aproape ca il pierdem pe celalalt sau daca el/ea ne-a inselat?

V.R.: Povestile pe care le-am auzit eu in cabinet mi-au aratat ca experienta rivalitatii este traita  intens si extrem de diferit de la o persoana la alta. Mai multe femei mi-au marturisit ca cele mai intense experiente sexuale le-au trait in situatiile in care au aflat ca partenerul are un “affair”.

Poate ca ura este transformata in dorinta: dorinta sexuala sau dorinta de razbunare. Nu de putine ori se intampla ca femeia inselata sa lupte pentru recastigarea partenerului, sa reuseasca si apoi sa-i “dea papucii”. Mesajul este ca ea hotareste cand se termina relatia lor (nu el!) si in plus, ea este cea care paraseste si nu este niciodata parasita.

Experienta rivalitatii este in sine tulburatoare, incarcata de adrenalina. Ideea pierderii, de asemenea. Multi oameni se cearta pentru a se putea impaca (pentru a se reconecta). Cearta poseda un element de pasiune, te face sa simti ca esti viu, ca tu, celalalt contati unul pentru celalalt. O drama este de preferat plictiselii. Caci aici este de fapt sursa problemei, in plictiseala, in stagnare. Cearta redistribuie energiile, le deblocheaza. Sexul, de asemenea, este un paliativ menit sa anestezieze insatisfactia existentiala.

Psychologies: De ce e atat de dificil sa intretinem dorinta sexuala?

V.R.: Dar de ce se pune atat de mult accent pe intretinerea dorintei sexuale? Simtiti presiunea, nelinistea, anxietatea din spatele intrebarii? Exista o asteptare nerostita ca dorinta sexuala sa ne salveze … de la ce? Ce se poate intampla daca dispare dorinta sexuala? Ramane vidul? Cealalta persoana ne va parasi? Nu este nimic altceva (generator de satisfactie) care sa ne lege?

La un moment dat, un lucru ( in acest caz dorinta) exista sau nu exista. Asta e realitatea. Felul in care noi interpretam aceasta realitate provoaca suferinta. Din pacate, interpretarile noastre tin tot mai mult cont de normativitatea sociala decat de mersul natural al lucrurilor. Ne lasam tot mai mult condusi de statistici decat de ceea ce simtim in mod autentic.

Normativitatea sufoca dorinta, ucide spontaneitatea, alunga placerea.

Daca am fi in contact autentic cu noi insine, altfel spus daca am fi mai putini nevrotici/ alienati, disparitia dorintei sexuale nu ne-ar nelinisti. Dorinta are propriul ritm, propria ciclicitate. Exista un flux si un reflux al dorintei. Disparitia ei este la fel de fireasca ca si aparitia.

Accentul pus in exces pe intretinerea dorintei sexuale tradeaza o saracie / penurie emotionala si intelectuala.

Un posibil raspuns la intrebarea ta: ne temem atat de mult de disparitia dorintei sexuale pentru ca nu exista suficienta conexiune in plan emotional si intellectual. Aceasta conexiune ne-ar permite sa fim mai relaxati, iar relaxarea ar influenta pozitiv ciclicitatea dorintei, ar face ca aceasta sa reapara mai repede. Dorinta sexuala ar fi atunci o consecinta, nu un obiectiv.

Ar merita investigat si modul in care spiritul consumerist al timpurilor actuale influenteaza felul in care este traita azi sexualitatea.

Psychologies: Relansarea dorintei e o chestiune care tine (exclusiv) de sexualitate?

V.R.: Sexualitatea umana este o psihosexualitate. Factorii psihici sunt extrem de importanti.

Am subliniat deja faptul ca deschiderea emotionala favorizeaza aparitia dorintei sexuale. Reversul este de asemenea valabil. Afecte negative blocate, mocnind in tacerea ostila, impiedica aparitia dorintei.

Putem considera o regula generala: de fiecare data cand dorinta sexuala este blocata, este semn ca ceva este nevorbit in cuplu. Blocarea comunicarii, consecinta directa a reprimarii afectelor, conduce la randul sau la blocarea dorintei. Nu este de mirare faptul ca dorinta ocoleste acele cupluri in care partenerii obisnuiesc “sa inghita” multe si “sa lase sa treaca” multe de la ei.

Psychologies: Se spune ca dorinta vine din absenta. Atunci putem dori totusi mai mult timp ceea ce avem deja? (sotul/sotia)

V.R.: Putem aprecia mai mult ceea ce avem deja. Mai multa apreciere inseamna mai multa multumire, iar multumirea conduce catre fericire. Nu degeaba se spune: “Acum nu-mi mai doresc nimic. Sunt fericit!”

Dorinta apare intotdeauna ca reactie la o insatisfactie. Insatisfactia, suferinta, nemultumirea pun lumea in miscare. Lucru recunoscut de altfel la nivel larg: progresul are la baza nemultumirea. Psihanaliza spune ca este important sa punem in cuvinte nemultumirea, sa o numim ; o problema bine definita este pe jumatate rezolvata.

Este important sa definim de ce stam unul cu celalalt; ce ne dorim unul de la celalalt; care este scopul relatiei, incotro merge aceasta relatie.

Multe persoane, in special femei, dar nu numai, stau in relatii dificile pentru ca se tem de singuratate, ca nu vor gasi pe altcineva mai bun sau pentru ca se tem ca “altfel va fi la fel”. Acestea sunt atasamente nocive. Probabil ca intr-o lume ideala, in care oamenii s-ar simti mai intregi, mai putin “ciobiti”, despartirile ar fi la fel de firesti ca si intalnirile.

Secretul unei vieti fericite in doi consta in existenta unui al treilea element. Acest al treilea element este calea, scopul, directia in care merge cuplul. Celalalt este un partener de drum. Catre ce? Catre evolutie ca fiinte umane.

__________________________________________________________________________________

Poate vrei sa citesti si  Cuplul – Ce il face sa reziste (Interviu Psychologies 2009)

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cuplul si manipularea

Cuplul si manipularea

Ca psiholog, primesc foarte multe intrebari din partea femeilor. Majoritatea se refera la ce trebuie sa faca ele ca sa-l schimbe pe el; ce trebuie sa faca, ce si cum trebuie sa spuna, cum trebuie sa procedeze pentru a-l convinge pe el sa se comporte asa cum si-ar dori ele.

Este o abordare care invita esecul. Singura persoana pe care poti sa o schimbi esti tu insati. Poti manipula un om, il poti forta sa faca ce vrei tu, dar asta functioneaza doar pe termen scurt. In plus, vei starni resentimente puternice in acel om. In scurt timp, vei observa ca dragostea dispare si ramane resentimentul. Asta deoarece iubirea si lupta pentru putere nu pot coexista.

2 Comments

Filed under Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cele mai multe cupluri traiesc in iluzia ca se inteleg

Cele mai multe cupluri traiesc in iluzia ca se inteleg.

In realitate, ambii parteneri se conformeaza unui scenariu de indragostire, unui scenariu de vietuire in cuplu, unor sabloane de comportament. Cand unul oboseste sa se tot conformeze si indrazneste sa exprime ceea ce simte cu adevarat, apar problemele. Celalalt ia foc, il intreaba ce s-a intamplat cu el de a devenit brusc o alta persoana. Cata ironie! Nu este alta persoana. Este el insusi.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala