Acupunctura si psihoterapia

Imi place felul in care acupunctura si medicina traditionala chineza, in general, gandesc termenii de boala si sanatate. Seamana atat de mult cu viziunea psihoterapiei!

Foarte pe scurt, corpul uman este traversat de meridiane energetice care distribuie energia catre organele vitale.

Atata timp cat energia curge liber si abundent prin aceste meridiane, persoana se bucura de o sanatate excelenta, vitalitate debordanta, optimism si … noroc.

Daca fluxul energetic este blocat, intervin dezechilibre, organele nu mai primesc energia necesara si, in consecinta, apar bolile.

Dar ce perturba libera circulatie a energiei prin meridiane? In principal, emotiile.

Prea multa exuberanta ameninta inima.

Furia ataca ficatul.

Tristetea afecteaza plamanii.

Frica debiliteaza rinichii.

Ingrijorarea in exces imbolnaveste splina.

Pentru medicina traditionala chineza, starea de sanatate depinde extraordinar de mult de echilibrul emotional.

Aceasta conceptie este o pledoarie indirecta pentru psihosomatica, pentru efectele pozitive ale psihoterapiei asupra sanatatii corporale (este binecunoscut, de exemplu, faptul ca psihoterapia creste imunitatea).

Este in acelasi timp o invitatie pentru psihoterapeuti de a se focaliza in terapie pe ceea ce este esential: lucrul cu emotiile.

Cel mai bun psihoterapeut

Cand ai o problema medicala, in Romania se obisnuieste sa vrei sa mergi la „cel mai bun doctor”. Intr-un fel, este de inteles. Cand te confrunti cu o chestiune de viata si de moarte, vrei sa stii ca esti pe maine bune. Daca este posibil, pe cele mai bune.

Iar „cel mai bun doctor” este, de regula, o celebritate, o somitate, o autoritate in domeniu. Si, bineinteles, el e „cel mai bun doctor” pentru toti pacientii cu afectiuni care tin de specializarea lui.

Cand se pune problema de a incepe o psihoterapie, notiunea de „cel mai bun psihoterapeut” este putin mai… relativa.

Intrucat psihoterapia implica diminuarea suferintei emotionale ca urmare a unui proces de dezvoltare a mintii, in psihoterapie nu doar „doctorul” (psihoterapeutul) lucreaza, ci si (sau mai ales) pacientul.

E o munca in echipa, iar asta face ca notiunea de „cel mai bun psihoterapeut” sa sa fie corelata in mod pozitiv si direct cu nivelul de dezvoltare personala al clientului.

img_0284

Lucrurile vor deveni mai clare dupa ce am sa dau cateva exemple.

Este evident ca, atunci cand e vorba de matematica, un profesor universitar de la Facultatea de matematica stie mult mai multa matematica decat o invatatoare tanara, aflata la inceput de cariera.

Dar pentru un scolar de 7-8 ani, parca invatatoarea ar fi de preferat profesorului universitar.

In schimb, pentru un student interesat sa aprofundeze tainele matematicilor superioare, evident, profesorul universitar este alegerea potrivita.

Daca ai centura alba la karate si esti la stadiul de a invata cateva miscari de baza, nu are rost sa dai fuga in Japonia sa cauti maestri cu 7, 8 sau 9 dani. Un profesor cu centura albastra sau maro este mai mult decat suficient.

Dar daca ai deja peste 1 dan si vrei sa simti spiritul autentic al artelor martiale, atunci merita sa faci o calatorie in Japonia pentru a intalni un maestru.

Acelasi principiu este valabil si in psihoterapie. In functie de abilitatile tale introspective, de capacitatea ta de autoreflectie, de interesul pentru a descifra aspectele emotionale si relationale ale vietii tale, esti „client incepator” sau „client avansat”.

Un client de psihoterapie „incepator” este usor de recunoscut pentru ca cererile sale de ajutor sunt dupa modelul „Spune-mi ce sa fac”.

Neavand obisnuinta de a se uita catre sine si de a cauta raspunsuri in interior, cauta cu disperare solutii in exterior – solutii pe care oricum nu le poate aplica, caci le resimte ca fiind straine si greu de implementat.

Daca facem o comparatie cu experienta din corporatii, un client incepator este asemeni unui „entry level” din organizatii care are nevoie de indrumare la nivel de detaliu si caruia ii este greu sa iasa din „patratelul” sau (deocamdata!)

Clientul de psihoterapie „avansat” este obisnuit sa se uite la sine, la starile sale, le poate sesiza si le poate pune in cuvinte.

Curios cu privire la ce se intampla in mintea si in sufletul sau, dornic sa intre in contact cu trairile sale, nu vrea sa fie intrerupt cand vorbeste despre ceea ce simte si il irita interventiile premature ale interlocutorului, precum si oferirea de solutii prefabricate, de formule standard de succes.

Cand intra intr-o psihoterapie, el are nevoie de un bun ascultator, de un companion de incredere, empatic, calm si rabdator, dar vigilent si apt sa sesizeze ceea ce este evitat, ignorat, neasumat, in prezenta caruia sa exploreze arii sensibile ale personalitatii sale. La acest nivel, un reglaj fin poate genera transformari profunde.

Pastrand comparatia cu mediul organizational, un client de psihoterapie avansat este asemeni unui angajat care stapaneste bine sarcinile job-ului sau. Il irita „micromanagement”-ul si gaseste ofensatoare si infantilizanta ideea de avea prin preajma pe cineva care sa-i spuna frecvent exact ce si cum sa faca.

Avand un grad de performanta inalt, persoana de care are el nevoie se refera la un bun si atent ascultator, care-i intuieste nevoile de dezvoltare, care-l provoaca sa gaseasca solutii creative si sa treaca la urmatorul nivel.

Prin urmare, daca vrei sa incepi o psihoterapie si esti la nivel de incepator, nu are rost sa cauti un psihoterapeut cu o experienta de peste 10 000 ore de practica (10 000 de ore e pragul despre care Gladwell spunea ca este nevoie sa-l atingi pentru a fi considerat expert intr-un domeniu).

Un psihoterapeut aflat la inceput de drum, inteligent si empatic, este un psihoterapeut „suficient de bun pentru tine”.

Daca esti un „client avansat”, altfel spus daca abilitatile tale instrospective sunt dezvoltate, fie ca urmare a unor demersuri anterioare de dezvoltare personala, fie ca urmare a predilectiei tale de a privi catre interior, si vrei sa treci la urmatorul nivel, atunci un psihoterapeut cu experienta este alegerea potrivita.

Mai este un motiv pentru care sustin echipele client incepator- psihoterapeut incepator, respectiv client avansat -psihoterapeut cu experienta, iar acest motiv se refera la factorul economic.

Orice psihoterapie costa, iar tarifele psihoterapeutilor (exact ca si cele ale consultantilor, avocatilor etc) variaza in functie de nivelul lor de experienta.

S-a dovedit ca exista o corelatie directa si pozitiva intre nivelul inteligentei emotionale al unei persoane si gradul de succes in profesie, finante sau alte domenii ale vietii indivizilor.

Altfel spus, daca esti un client la nivel de incepator pentru psihoterapie, probabil venitul tau financiar nu este prea grozav. Un psihoterapeut cu un tarif mai mic (un psihoterapeut incepator, dar talentat) ar fi o alegere de preferat.

Oricum, pana nu atingi un anumit nivel de dezvoltare, nu poti face uz de ceea ce ce un psihoterapeut experimentat iti poate oferi in plus fata de unul incepator.

Mentionez acest lucru pentru ca multi oameni spun ca nu incep o psihoterapie pentru ca nu au bani pentru un astfel de demers.

In conditiile in care se stie ca psihoterapeutii incepatori au tarife accesibile si multi chiar sunt deschisi la negocieri (daca vad in client o motivatie puternica de a face o schimbare in viata sa), lipsa banilor este un pretext, nu un motiv real.

In plus, as adauga ca, daca ai probleme financiare si vrei sa scapi de ele, atunci cu atat mai mult ai nevoie de terapie. Situatia ta financiara nu se va schimba pana cand mintea ta nu se va schimba, pana cand nu iti vei descoperi convingerile limitative si modalitatile prin care iti sabotezi sansele de succes.

Daca esti un client de psihoterapie avansat, pretul nu este un element important in decizia de a incepe o psihoterapie. Stii ca ti-l poti permite.

Ramane doar sa faci loc in programul tau pentru un demers sistematic si consecvent de reflectie asupra vietii tale si asupra a ceea ce vrei sa faci in viitor.

[Psihoterapie] A invata sa traiesti pe timp de pace

Probabil stiti deja: ne aflam in plin razboi. Mintea umana este aproape tot timpul in razboi: cu ea insasi, cu ceilalti, cu ideologiile, cu teoriile despre parenting, cu vremea, cu politica, cu gravitatia… in razboi cu aproape orice.

Razboiul aduce, evident, suferinta si am putea presupune ca vrem sa se termine.

Dar nu, tocmai aici apare paradoxul. Violenta vinde. Violenta atrage. Violenta devine contagioasa.

Cand am vazut prima data cateva episoade din „Game of thrones” am fost socat de nivelul violentei. Apoi m-am „obisnuit”: mecanismele defensive si-au facut datoria.

Socul a reaparut la filmele pentru adolescenti (”Hunger Games”, cele din seria „Divergent” etc): in ele mustea, clocotea sadismul!

Toate filmele amintite mai sus au avut, bineinteles, un succes enorm la public.

„Psihicul omului este bun prieten cu razboiul”, spunea Freud cu tristete si amaraciune.

In cabinetele de psihoterapie, oamenii vin pentru a vorbi despre razboaiele din mintea lor. Aceste razboaie nu sunt chiar asa de dramatice ca cele din filmele amintite mai sus, dar – pentru cei care le duc – ele genereaza suficienta suferinta… fascinatie… si satisfactie ascunsa.

Ada sufera ca nu isi gaseste jumatatea. Toti barbatii buni sunt luati. Si pentru ca cei ramasi nu sunt suficient de buni, Ada s-a implicat in mai multe relatii cu barbati casatoriti… sperand ca acestia, la un moment dat, sa divorteze si sa se dedice ei. Iar pentru ca acest lucru nu se intampla, suferinta, frustarea, gelozia, furia escaladeaza, devin coplesitoare.

Din fericire, Ada nu este doar dispusa sa lucreze cu ea insasi, e hotarata sa persevereze. Astfel ca psihoterapia isi face incet, treptat si subtil simtite efectele. Emotiile sunt exprimate in mod catarctic, iar situatia de viata e privita din diverse unghiuri.

La inceput, el, barbatul, era in prim plan, pasiunea dintre ei. Apoi panorama se schimba: sotia lui devine centrul preocuparilor, rivalitatea cu aceasta, ura si gandurile ucigase ale Adei fata de ea. Barbatul e deja in plan secund acum, el este un simplu trofeu, satisfactia deriva din fanteziile de infrangere a rivalei.

Ada admite ca nu se vede ducand o viata cu el, dar vrea ca el sa divorteze pentru ea… chiar daca stie ca ulterior, si probabil destul de repede, isi va pierde interesul pentru el.

Important e sa castige in fata sotiei lui. Important este sa se valideze ca femeie invingatoare.

Psihoterapia continua, afectele se rostogolesc in cuvinte la inceput aprigi, apoi mai fade.

Observata iar si iar, ura slabeste, energia sleieste, razboiul isi arata dezavantajele.

Dizolvarea treptata a urii face incet-incet loc unor afecte mai bune si, odata cu aparitia acestora, inclusiv situatia de viata se schimba. Din multimea celor ne-buni si neluati, un barbat liber isi face “miraculos” aparitia, Ada se deschide incet fata de el.

Sunt un cuplu acum, in sfarsit e liniste, e pace, dar pacea are un gust diferit, neobisnuit.

Din cand in cand, Adei ii reapare dorul de acele trairi intense din vremea in care parca se afla intr-un roller coaster emotional, reapare dorul de suferinta, de fiorii dragostei ilicite, setea de a castiga in fata altei femei, fascinatia razboiului…

In acest stadiu, provocarea Adei, ca si a marii majoritati a oamenilor, este de a invata sa traiasca pe timp de pace.

Ca sa ma intorc la filme, imi vine in minte „Rambo” – un film despre un soldat traumatizat in razboiul din Vietnam care, odata intors acasa, pe timp de pace, porneste aici un nou razboi.

Rambo nu stie sa traiasca pe timp de pace. Viata lui e razboiul… si de aceea il recreeaza din nou si din nou.

In anul in care a fost facut, „Rambo” a fost declarat de critici cel mai prost film al anului. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Stallone sa faca ulterior Rambo II, III, IV, V…

Pentru ca, asa cum spunea Freud, omul e bun prieten cu razboiul.