Tag Archives: sentiment de inferioritate

Importanta banilor in cuplu (Adevarul de week end, 25 oct 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre importanta banilor intr-o relatie. Am pornit de la un studiu britanic care spune: „Casatoria este de 20 de ori mai importanta pentru bunastarea unei persoane decat veniturile obţinute si de 13 ori mai importanta decat deţinerea unei locuinţe“. Dar si de la un studiu facut de Discovery network care spune ca trasaturile pe care le cauta o femeie la un partener sunt: inţelegere şi loialitate (89%), onestitate(78%),  simţul umorului (54%).

Cum comentati concluziile acestor studii?

Virgil Rîcu: Rezultatele primului studiu demonstreaza inca o data ca nevoile de atasament si de siguranta emotionala (satisfacute prin casnicie) sunt prioritare celor de ordin material.

Referitor la cel de-al doilea studiu am rezerve. Sunt studii care au demonstrat ca exista diferente semnificative intre ceea ce declara oamenii ca isi doresc si ceea ce isi doresc cu adevarat. Oamenii functioneaza pe 2 niveluri (constient si inconstient) si adesea se intampla ca dorintele de la nivelul constientului sa fie contrazise de cele de la nivelul inconstientului.

Adevarul: In opinia dvs. cat de importanti sunt banii intr-o relatie?

VR: Depinde de semnificatia simbolica pe care fiecare o acorda banilor.
Pentru unii, banii sunt ochiul dracului („Ptiu, drace!”) si radacina tuturor relelor, idei care subliniaza puterea de fascinatie, de tentatie pe care o au banii asupra lor insisi.

Unii prefera spiritualitatea, o viata „curata”, care le permite sa se simta superiori celor care „au mancat mult rahat cand erau mici”, iar acum, la varsta adulta, sunt “plini de bani”. Acesti oameni se apara de propria invidie prin dispret, incearca sa compenseze o lipsa telurica printr-o bogatie in plan ideatic.

Pentru altii, banii sunt totul. Nu conteaza educatie, talente, idealuri si alte „abstractiuni” inutile. In opinia lor, „Daca nu ai bani, nu ai nimic. Nimeni nu te respecta, scuipa toti pe tine”.
Aceste conceptii tradeaza sentimentele de neputinta, de autodevalorizare si de umilire. Ai nevoie de bani „ca sa fii cineva”, sa te respecte lumea. Banii iti asigura respectul.

“Banii iti asigura independenta, libertate, mobilitate”, considera cei cu o autostima crescuta si cu incredere in fortele proprii.

Psihanalistii asociaza banii cu conflicte legate de  putere, control si agresivitate.
Deci, daca intr-un cuplu predomina discutiile despre bani, este foarte probabil ca lupta dintre ei sa fie o lupta pentru putere.

Din cele ce am spus mai sus, reiese ca importanta banilor intr-o relatie de cuplu tine de conflictele interioare ale fiecaruia, de imaginea despre sine, despre nevoia de a se pozitiona superior in raport cu ceilalti.

 Adevarul: Pot fi depasite problemele in cuplu cauzate de bani sau pornind de la bani se ajunge la altele?

VR: Intotdeauna se ajunge la altele.

Sa ne imaginam situatia unui cuplu tanar cu venituri medii, ea vrea sa schimbe mobila in sufragerie, iar el vrea niste super boxe sau vrea sa-si schimbe masina. Evident, apar discutii pe tema banilor si evident, daca ar fi fost suficient de multi bani, ambii si-ar fi satisfacut dorintele.

Dar niciodata nu vor exista suficienti bani, pentru ca orice suma de bani disponibila genereaza multe dorinte care se intrec pentru a-si gasi satisfacerea.

Privind lucrurile din alta perspectiva, problema cuplului nu tine de bani, ci de cum isi negociaza ei prioritatile, cum se raporteaza fiecare la nevoile celuilalt. A spune ca se cearta din cauza banilor este o maniera de a privi lucrurile simplista, superficiala si reductionista.

In spatele discutiilor legate de bani, exista intotdeauna reprosuri vis-a-vis de insensibilitate, nepasare, rejectie („tu nu tii niciodata cont de nevoile mele”, tu nu ma asculti niciodata”, „eu trebuie sa ma sacrific de fiecare data”, „tie nu-ti pasa de cum ma simt eu!” etc)

Daca cei doi ar rezona emotional, asta ar duce la generozitate, nu la razbunari.

Adevarul: Exista mai multe expresii pe aceasta tema:
• „Dragostea trece prin stomac“ sau „dragostea nu tine de foame“

•„Banii nu aduc fericirea“ (eventual cu completarea „doar numarul lor“)
cat de actuale sunt ele si cum se aplica relatiilor in viziunea dvs?

Referitor la expresiile „Dragostea trece prin stomac“ sau „dragostea nu tine de foame“, imi place sa cred ca aceste expresii apartin unor timpuri trecute, unor timpuri in care evolutia era putin probabila si se realiza extrem de greu si de lent. Aceste expresii erau sfaturi date tinerelor fete sarace pentru a descuraja casatoria din dragoste cu tanar sarac si pentru a le convinge sa accepte o casatorie lipsita de romantism, dar satisfacatoare material. Erau timpuri in care situatia femeilor nu putea evolua decat prin casatorie. Acum lucrurile stau altfel, orice poate evolua printr-un efort dedicat.

Referitor la „Banii nu aduc fericirea”…

Banii asigura confortul, dar nu fericirea. Foarte multi oameni bogati experimenteaza stari depresive; foarte multi copii de bani gata sunt nefericiti si se indoiesc de propria lor valoare; iar femeile intretinute sunt mai tot timpul plictisite si usor iritabile.

Adevarul:  Certurile din cauza neajunsurilor financiare pot fi depaşite sau, in timp, relatia se „macina” din cauza prea multelor griji?

VR: Certurile din cauza neajunsurilor financiare pot fi depasite in masura in care se constientizeaza ca ceea ce deranjeaza de fapt este intotdeauna o problema de atitudine.

Adevarul: Cum e mai bine intr-o relatie, ca partenerii sa puna banii la comun sau sa fie fiecare cu caştigul sau?

VR: Nu stiu cum este mai bine, un psiholog nu are raspunsuri  predefinite si nici nu stie ce este mai bine pentru o persoana. Ceea ce face un psiholog este sa puncteze lucruri care scapa atentiei constiente a persoanei, elemente importante care sunt in mod sistematic ignorate si care, odata luate in calcul, ofera o imagine mai ampla, mai putin incompleta, mai clara a situatiei.
O problema bine definita este pe jumatate rezolvata, asa se spune.

Ma gandesc ca un cuplu care pune totul la comun, inclusiv banii, functioneaza pe baza unei fantasme de fuziune: „noi doi suntem unul, prin urmare facem totul in comun, gatim impreuna, spalam vasele impreuna, nu iesim separat cu prietenii, ci doar impreuna, banii mei sunt si ai tai si viceversa etc”.

Un cuplu in care banii nu se pun toti la comun, fiecare cu castigul lui, dar fiecare isi aduce partea sa de contributie la cheltuielile casei, in mod echitabil, este un cuplu in care granitele sunt mai vizibile si mai usor de respectat.

Acesti parteneri au grad de maturitate emotionala mai ridicat, accepta si tolereaza mai bine diferentele („accept ca tu ai putea gandi diferit, ca tie ar putea sa iti placa alte lucruri decat mine”), nu transforma    aceste diferente in puncte ireconciliabile.

Adevarul:  Cum se impaca separarea veniturilor cu „la bine şi la greu”?

VR: Separarea veniturilor nu coincide obligatoriu cu anularea sprijinului si al generozitatii.

Adevarul: Cum sunt afectate in timp relatiile in care intre parteneri exista diferente (foarte) mari intre veniturile lor (fie ca vb de salarii, fie ca unul dintre parteneri provine dintr-o familie foarte bogata)?

VR: Cred ca orice persoana, pentru a se simti bine cu sine, are nevoie sa se simta valoroasa intr-un fel sau altul.

La fel cum pretul unui produs se presupune a reflecta valoarea lui, la fel un salariu sau un venit mare se presupune a reflecta valoarea unei persoane.

Banii inseamna apreciere. Daca sunt bine platit, asta inseamna ca angajatorii mei (daca sunt angajat) sau clientii mei (daca sunt antreprenor), aprecieaza munca mea si ma considera valoros. Iar pentru ca altii ma apreciaza si eu dezvolt o autostima crescuta.

Evident, sunt multe moduri prin care eu ma pot simti valoros (cum ar fi sa actionez conform unor principii umanitare nobile sau sa pornesc o revolutie menita sa rastoarne un sistem de valori si sa promoveze un altul), dar banii sunt o dimensiune observabila si cuantificabila a valorii.

Banii au o stransa legatura si cu puterea (cu bani poti face multe), deci daca fac bani, ma simt puternic, ma simt independent, pot sa ma descurc, nu depind de nimeni.

Revenind la situatia de cuplu, o diferenta mare in ceea ce priveste veniturile ridica intrebari cu privire la valoare si la putere.  Comparatia si competitia sunt inevitabile, chiar daca sunt tacite, dupa cum inevitabila este si invidia, chiar daca este nerecunoscuta sau negata.

Cel cu venituri mici adesea se simte incapabil sa castige competitia, iar pentru a proteja relatia de efectele invidiei, va dezvolta tot felul de mecanisme de aparare si strategii de reglare a stimei de sine.

De exemplu, se refugiaza intr-un sistem de valori in care alte lucruri (nu banii) sunt importante. Dezvolta preocupari intelectuale, boeme si artistice si incearca sa se autoconvinga ca banii nu sunt importanti.

Evident, nu ar renunta la partenerul care aduce bani pentru un artist cu venituri inconsistente, dar poate avea un love affair in secret cu acest gen de persoane.

In alte cazuri, partenerul cu venituri mai mici poate imbratisa sistemul de valori al celuilalt, poate accepta  faptul ca banii sunt importanti si pentru el, dar neaga, ignora, pretinde ca nu observa faptul ca celalalt face bani, nu el insusi.

Se poate produce o identificare cu celalalt: el (celalalt) devine „noi”. Noi facem, noi negociem contracte importante, noi dezvoltam afaceri, noi achizitionam proprietati etc…cand de fapt doar celalalt face aceste lucruri.

In felul acesta, partenerul cu venituri mici se simte valoros si important prin asocierea cu partenerul prosper.

Este acelasi mecanism care apare si in cazul unora din angajatii marilor corporatii: identificarea cu brand-ul corporatiei creeaza iluzia unei valori si puteri proprii, efect care dispare (uneori intr-o maniera dureroasa si bulversanta) odata cu parasirea sistemului, cand persoana realizeaza ca puterea de face lucruri sa se intample apartine organizatiei si nu siesi.

Rezumand, partenerul cu venituri mici se confrunta cu sentimente de invidie, de dependenta, de indoiala cu privire la ceea ce poate face el singur si la cat valoreaza in ochii celorlalti. Trairi carora incearca sa le faca fata dezvoltand tot felul de mecanisme si strategii de supravietuire.

Partenerul cu venituri mari in cuplu se simte valoros prin contributia pe care o aduce la bunastarea cuplului, se simte puternic si simte ca are un ascendent asupra celuilalt.

Daca iubeste controlul (altfel spus, daca se teme sa nu fie parasit), va intretine aceasta situatie in cuplu si va sabota – mai mult sau mai putin inconstient – eforturile partenerului de a creste profesional.

Multe persoane care iubesc puterea au nevoie de un partener pe care sa-l simta in totalitate la dispozitia lor si atunci chiar le convine ca celalalt sa nu lucreze  (de fapt, sa lucreze doar pentru ei).

In cazul unui barbat, ceea ce se spune in act este dorinta infantila a baiatului de a o avea pe mama permanent disponibila pentru el in timp ce el se joaca realizand fapte eroice.

In cazul unei femei care intretine un barbat, ceea ce se pune in act este fantezia unei mame care creste un copil ce nu se poate descurca fara ea. Inconstient, ei ii convine ca el nu se poate descurca fara ea, intrucat asta pare a-i garanta ca nu o va parasi.

Concluzionand, cuplurile in care exista diferente majore intre veniturile lor si care rezista pe termen lung, sunt mai degraba cupluri de tipul parinte-copil decat adult-adult.

Adult esti atunci cand te poti intretine singur si te bazezi pe tine pentru indeplinirea dorintelor tale.

Adevarul: Veniturile mai mari dicteaza in casa?

VR: Intr-un fel sau altul, da.

Adevarul: Care sunt sansele unei relatii/casatorii care are la baza o motivatie materiala, fie ca vorbim de cazul in care unul dintre parteneri il vrea pe celalalt pt contul din banca, fie ca amandoi au o situatie materiala buna, pe care vor sa şi-o sporeasca prin aceasta reunire?

VR: De multe ori, privim dragostea superficial, idealist si…nesincer.

Daca am fi mai obiectivi, ne-am pune desigur intrebarea: de ce Cenusareasa trebuia sa se marite neaparat cu un print si nu cu baiat modest, dar muncitor din oraselul ei?

Tranzactia pe care nu vrem sa o vedem, pentru ca „nu e de bon ton” si pentru ca ar distruge vraja subtire a romantismului, este aceasta: el o ia pe ea pentru frumusetea ei, iar ea il ia pe el pentru banii lui (daca  e si frumusel, cu atat mai bine). E o tranzactie, ca toate tranzactiile. Nu e nevoie ca iubirea sa fie implicata.

Cea de-a doua situatie (amandoi au o situatie materiala buna si vor sa şi-o sporeasca prin aceasta reunire) caracterizeaza mariajul traditional. In trecut (in urma cu 100 de ani si mai mult), casatoria din dragoste era mai degraba o exceptie decat o regula.
Raison d’être al unei casatorii avea mai degraba de a face cu asigurarea bunastarii materiale decat cu dragostea.

Daca cei doi vad casatoria ca pe un parteneriat de afaceri, de multe ori asistam la mariaje foarte stabile si longevive. Vorbim despre un cuplu adult-adult. Exista respect intre parteneri (mult mai mult decat in relatiile pasionale), fiecare se gandeste cum actiunile proprii il vor afecta pe celalalt si, chiar daca relatia nu este savuroasa si incarcata de adrenalina, in timp se dezvolta o afectiune care incepe sa semene cu dragostea.
De multe ori, relatia se mentine solida chiar daca unul sau ambii parteneri au legaturi extraconjugale.

___________________________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Banii si iubirea. Cine aduce fericirea?’ aparut in Adevarul Week End, 25 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Ea castiga mai mult decat el. E asta o problema? (Adevarul, 23 august 2013)

Adevarul (Elena Coroian): Rugamintea mea este sa-mi spuneti din experienta de terapeut in ce mod afecteaza relatiile de cuplu faptul ca femeia castiga mai mult decat barbatul.

Virgil Rîcu: Viziunea societatii traditionale postuleaza ca barbatul este cel care trebuie sa aduca banii in casa, iar femeia  cea care ii administreaza, ocupandu-se de intreaga sfera domestica.

Aceasta viziune reglementeaza de asemenea pozitiile de putere in cuplu: barbatul detine puterea (cel putin aparent, dar aparentele conteaza), ca urmare el trebuie sa “tina casa”, el trebuie sa aduca banii in casa.

Vorbim deci despre o echivalenta a banilor cu puterea: bani egal putere.
Conform acestei viziuni, esti un barbat puternic, un barbat “adevarat”, in masura in care faci bani. Aceeasi viziune postuleaza ca puterea trebuie sa apartina barbatului.

Sigur, lucrurile s-au mai schimbat intre timp, femeile au inceput de mult timp sa lucreze si sa aduca bani in casa, dar logica traditionala nu a disparut: esti recunoscut ca barbat in masura in care puterea iti apartine tie, iar puterea se cuantifica – intr-o logica reductionista- in banii pe care ii faci.

In conditiile in care intr-un cuplu femeia castiga mai mult decat barbatul, puterea ii revine ei, iar barbatul se simte “detronat”, deposedat de putere, slabit, umilit.

In logica inconstientului care sexualizeaza totul, un barbat deposedat de putere este un barbat castrat.

In logica inconstientului in care fantasmele sunt la ele acasa, sceptrul puterii este intotdeauna un falus.

O femeie care face bani este o femeie puternica (bani egal putere), iar o femeie puternica este reprezentata in plan inconstient ca o femeie inzestrata cu falus. (Daca lucrurile acestea vi se par bizare, bun venit pe taramul inconstientului!)

Altfel spus, la nivel inconstient barbatul percepe/resimte o femeie care castiga mai mult decat el ca pe o persoana avand un falus mai mare decat al lui. Femeia in cauza inceteaza sa mai corespunda reprezentarii de femeie, ea se transforma in barbat, intr-un barbat mai dotat decat el.

Deci, ea o are mai mare decat a lui!

Ce consecinte poate  avea acest lucru?

Evident, viata sexuala este prima afectata. Barbatul nu mai performeaza sexual pentru ca se simte castrat, o situatie umilitoare traita extrem de dureros si in masura sa genereze resentimente puternice.

Stima de sine a barbatului este grav afectata, increderea in fortele proprii scade vertiginos, iar depresia isi poate face cu usurinta loc in psihicul lui.

Multi barbati folosesc alcoolul pentru a anestezia aceasta durere psihica si unii sfarsesc prin a deveni alcoolici.

Alti barbati se infantilizeaza – infantilizarea fiind o strategie inconstienta folosita pentru a evita o competitie (cu sotia) pe care ei simt ca nu o pot castiga. Ei nu mai sunt barbatul in cuplu, ci copilul, iar sotia se transforma in mama care ingrijeste si intretine copilul. In felul acesta ei reusesc sa pastreze relatia si sa evite durerea provocata de infrangerea in competitie.

Exista de asemenea barbati care nu vor sa renunte la barbatia lor asa de usor dar, intrucat nici ei nu simt ca ar putea castiga competitia financiara cu sotia lor, cauta relatii extramaritale in care sa se simta din nou barbati.

• Adevarul: Situatia este aceiasi in cazul cuplurilor casatorite / cupluri necasatorite?

V.R.: Da, absolut aceeasi.

 • Adevarul:  Ce spune asta despre un barbat? E bine sa-l deranjeze, e mai rau daca nu are nici o «apasare» decat daca are probleme cu faptul ca femeia aduce mai multi bani in casa?

V.R.: Unii barbati pot declara ca ei nu se simt deranjati de faptul ca sotiile lor castiga mai mult decat ei, dar acest fapt este in cele mai multe cazuri o mare negare.

In strafundul sufletului lui, orice barbat se simte deranjat de acest aspect. De ce?
Pentru ca orice persoana cauta apreciere, o validare sociala, iar acesti barbati simt ca – indiferent de ce scuze ingenioase isi gasesc ei- societatea nu ii valideaza ca barbati.

Deci, barbatii se simt deranjati de aceasta situatie, nu asta-i problema.
Problema este ca ei nu cred ca pot schimba ceva.

Sau nu sunt dispusi sa renunte la un job care le face placere pentru un job mai bine platit.

• Adevarul: Conform unui studiu facut in Danemarca barbatii casatoriti, ai caror sotii castiga mai mult decat ei, sunt mai predispusi la folosirea/consumul medicamentelor de tipul Viagra. Cum comentati?

V.R.: Studiul de care vorbiti pare sa sustina ipoteza pe care am mentionat-o mai inainte si anume ca, la nivel inconstient, barbatii intr-o astfel de situatie se simt castrati. Consumul de Viagra este menit sa elimine efectul castrarii. Evident, el nu atinge cauza.

• Adevarul: Am mai gasit pe internet un studiu care spune ca de cele mai multe ori, femeile de succes sunt «manageri la serviciu si sotii ideale acasa», in sensul in care pentru a-i proteja orgoliul barbatului, cand ajunge acasa aceasta se ocupa de toate activitatile casnice. Ce parere aveti?
V.R.: Este important de stiut cine au facut declaratiile: femeile manageri sau sotii lor? Stiu foarte bine din practica mea privata ca femeile manageri de succes isi doresc un camin, o viata familie stabila (ca sa nu mai vorbim de faptul ca a fi femeie maritata este de asemenea o chestiune de statut social) si sunt dispuse sa faca concesii pentru a avea aceste lucruri – concesii cum ar fi menajarea orgoliilor sotilor.

Dar menajarea orgoliilor este o masura de a tine sub control efectele, nu lucreaza asupra cauzei. A menaja orgolii inseamna de obicei a pretinde ca nu observam, ori este cam greu sa te prefaci la nesfarsit ca nu observi “elefantul roz” din sufragerie (sau din bucatarie, sau din dormitor).

In plus, aceste sotii manager pot menaja orgolii, dar pot oare ignora la nesfarsit ceea ce ele insele cred in sinea lor despre acesti soti? Ii respecta oare cu adevarat?

Daca sunt intr-adevar buni manageri, aceasta implica automat ca le place ceea ce fac si implica de asemenea faptul ca le place sa conduca, le place puterea si admira puterea.

In aceste conditii, putem crede ca ele isi respecta si isi apreciaza in mod autentic barbatii pe care ii percep “lipsiti de putere”?
• Adevarul: Cateva sfaturi pentru astfel de cupluri. (cum ar tb sa se poarte femeia in aceasta situatie, dar barbatul?)

V.R.: As vrea sa evit pe cat posibil acel optimism superficial si prostesc care ne poate determina sa credem ca orice se poate rezolva in totalitate peste noapte doar…cu cateva sfaturi de bun simt.

Daca lucrurile ar fi fost simple, s-ar fi gasit deja demult solutii – cu atat mai mult cu cat sunt atat de multi oameni afectati de aceasta problema.

Dar problema nu este simpla. Nu este simpla in primul rand pentru ca nu este o problema individuala. Nu vorbim aici despre problema unui cuplu singular sau a unei minoritati de cupluri.

Un cuplu in care femeia castiga mai bine poate gasi relativ usor modalitati de a se simti bine in interior, dar mai devreme sau mai tarziu tot va aparea un tert (un prieten, o cunostinta, o ruda etc) care sa le reaminteasca ca in aceasta societate barbatul este cel care trebuie sa castige mai bine…

Vorbim deci despre o problema care exista la nivelul intregii societati, vorbim despre o intreaga societate care, in timp ce nu mai poate nega puterea feminina, gaseste totusi dificil de renuntat la ideea suprematiei puterii masculine.

Inclusiv femeile sunt ambivalente cu privire la acest lucru!

• Adevarul: Ce spune asta (subiectul nostru) despre societatea noastra?

V.R.: Ca este vorba despre o societate in schimbare, o societate in care distributia puterii se schimba, in care sex-rolurile se schimba implicit, o societate care recunoaste din ce in ce mai mult puterea feminina si care se cladeste din ce in ce mai mult pe valori feminine.

Din ce in ce mai multe femei vor castiga mai bine decat multi barbati, iar nu peste foarte mult timp -foarte probabil- presedintele SUA va fi o femeie.

Traim intr-o societate in tranzitie in care lumea inceteaza sa fie o “lume a barbatilor”, indiferent de ceea ce simt unii nostalgici (deopotriva barbati si femei) despre asta!

Iar atata timp cat va dura aceasta tranzitie, vor exista si persoane, respectiv cupluri, care sa resimta dificultatile tranzitiei.

In momentul in care valorile societatii nu vor mai pretinde suprematia financiara, politica etc a barbatului, barbatul nu se va mai simti castrat de succesul sotiei sale.

Pana atunci insa barbatul in cauza va trebui fie sa gaseasca alte modalitati de a obtine apreciere si validare sociala, fie sa gaseasca in interior puterea de a trai bine cu el insusi in ciuda a ceea ce cred traditionalistii despre el. Inclusiv in acest ultim caz, poate gasi alinare in faptul ca nu este singurul in aceasta situatie.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘La bine si la greu, pana in ziua de salariu’ aparut in Adevarul Week End, 23 august 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Articolul poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul (http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/la-greu-ziua-salariu-supravietui-relatie-cuplu-femeia-castiga-mai-decat-barbatul-1_5218c72fc7b855ff560c73dc/index.html).

Merita citit intrucat ofera mai multe informatii despre studiul intreprins in Danemarca, confesiuni ale unor femei aflate in situatia de a castiga mai mult decat sotii lor, precum si opinii ale altor psihologi.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Despre prostie si autoprostire (revista Psychologies aprilie 2013)

Cand Iuliana Alexa (redactor sef revista Psychologies) mi-a solicitat un material despre prostie, prima reactie pe care am avut-o a fost aceea de a ramane, pret de cateva momente… prost in fata acestui subiect.

Acest moment de perplexitate, surprins in expresii precum “te uiti ca vitelul la poarta noua” sau “cand mi-a spus cutare lucru, am ramas proasta/interzisa”, mi se pare atat de definitoriu incat, daca ar fi sa incerc o definitie personala a prostiei, aceasta ar suna ceva in genul: a te uita, dar a nu vedea.

Ma simt prost atunci cand nu inteleg, nu cuplez, nu vad legatura. Imi vine in minte imaginea unei femei foarte inteligente care imi spunea in cabinet “Cand vine vorba despre feminitate, ma simt proasta”.
Sigur, acesta este un nivel “superior” de prostie, caci exista si un alt nivel, in care suntem prosti, dar nu sesizam ca suntem prosti (sesizeaza in schimb ceilalti).

Etimologic, prost vine din slava, unde inseamna … simplu. Imaginea care apare automat in minte este cea a mujicului rus aflat in fata unui reprezentant de seama al elitei aristocratice ruse. Mujicul este simplu, adica nu complex, nu educat, nu interesat de un univers al cunoasterii abstracte, nu sesizeaza nuante, subtilitati ale gandirii.

Imaginea in cauza trimite imediat la o pozitionare: a fi prost echivaleaza cu a fi inferior. Motiv pentru care, in contexte sociale, cautam fie sa ne ascundem prostia, fie sa o tratam cu autoironie, sperand ca in felul acesta o anulam intrucatva, dat fiind faptul ca autoironia se considera a fi apanajul oamenilor inteligenti.

Asocierea prostiei cu sentimentul de inferioritate creste foarte mult pericolul de a fi “acuzat” de prostie (si implicit a fi dispretuit, ridiculizat, exclus), astfel ca multi oameni se apara de acest pericol cautand (alti) prosti de care sa rada (vezi piesa “Dineu cu prosti” a lui Francis Veber pusa in scena la TNB).
Marturisesc ca in urma cu mai multi ani am crezut ca televiziunile invita anumite “personalitati” tocmai din acest motiv: ca oamenii sa rada de ei si astfel sa creasca audienta. Apoi am vazut rezultatele in sondaje si mi-a inghetat zambetul.

Dar prostia nu este doar apanajul unora, ea este universala, nu scuteste pe nimeni. In foarte multe situatii, toti ne lasam prostiti sau ne prostim singuri, intrucat suntem fiinte manate de dorinta. 

Nu stiu nimic care sa orbeasca sau sa prosteasca mai eficient decat propria dorinta.

Dorinta de a se imbogati rapid si fara efort ii face pe unii sa se lase prostiti de tot felul de escroci, dorinta oarba de dragoste ii face pe altii sa se prosteasca crezand ca o persoana narcisista/depresiva/alcoolica se va schimba peste noapte de dragul lor.

Avem o capacitate extraordinara de a ne prosti pe noi insine, capacitate care este direct proportionala cu inteligenta noastra, caci intr-adevar unde-i minte multa, este si prostie multa.

Un academician renumit, dar cu “ghinion” la femei, isi explica ghinionul sau printr-o teorie bine documentata asupra feromonilor. O femeie extrem de inteligenta insista sa ramana oarba la infidelitatile sotului, fiind deosebit de creativa in a-i gasi acestuia scuze ingenioase pentru absentele frecvente sau pentru comportamentul sau vadit seductiv fata de alte femei.

Privind mai atent insa, descoperim ca aceasta autoprostire prin rationalizari si intelectulizari, care de care mai inteligente, are rolul de a ne proteja de adevaruri dureroase carora pe moment nu le putem face fata. Și in acest caz, realizam ca “prostia” nu este doar nociva, ci si utila, ca isi are rostul ei pe lume si de multe ori este o protectie foarte desteapta impotriva unor suferinte mai mari. Daca ne amintim bine, inchizitia, comunismul, nazismul, bomba atomica au fost toate creatiile unor idealisti foarte inteligenti.

Si atunci, sesizand relativitatea etichetelor de destept si prost, percepand miscarile inteligentei si prostiei ca pe un joc al luminilor si umbrelor, inversunarea noastra impotriva prostiei scade.

Ne permitem chiar sa ne relaxam in acel insight socratic  eliberator “eu stiu ca nu stiu nimic”, razand de pretentia noastra aroganta de a controla lumea printr-o intelegere ingusta, pentru ca apoi, doar cateva zeci de minute mai tarziu, sa revenim la starea obisnuita de judecatori exigenti care incearca sa introduca infinitul in niste sertare mintale rigide si evident neincapatoare.

Mai mult, putem privi intreaga noastra viata ca pe o alternanta continua de momente in care lucrurile ne sunt clare “ca lumina zilei” cu momente in care devenim “prosti ca noaptea”.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Asociatii libere, Dezvoltare personala