Barbatii si stresul (revista Psychologies, ian. 2014)

Psychologies (Catalina Cristescu): Sunt barbatii mai puternic afectati de stres decat femeile?

Virgil Rîcu: Studiile raporteaza niveluri similare ale stresului in randul femeilor si barbatilor. Diferentele, frapante intr-adevar, vizeaza maniera in care cele doua sexe reactioneaza la stres.

Psychologies: Cum reactioneaza barbatii in fata stresului?

In contrast cu femeile, care in conditii de stres cauta suport emotional si vor sa vorbeasca cu cineva pentru a-si diminua anxietatea, barbatii tind sa-si inhibe emotiile si sa se izoleze social.

Exista chiar studii care au aratat ca, la barbatii aflati sub stress crescut, zonele din creier responsabile pentru intelegerea emotiilor proprii si ale celorlalti isi diminueaza sensibil activitatea.

Evident, unul din motivele pentru care barbatii fac acest efort de inhibare a emotiilor se refera la speranta de a-si pastra intacta facultatea de a gandi rational si pragmatic in conditii de stres.

Un alt motiv in favoarea reprimarii emotiilor tine de conformarea la modelul social.

Modelul social traditional pretinde barbatului sa detina controlul asupra situatiilor stresante si sa nu reactioneze emotional.
Copiii de sex masculin erau si inca sunt educati sa nu se planga, sa nu se vaite, sa nu se „isterizeze”.
Pentru foarte multi barbati, vulnerabilitatea este inca un lux permis doar femeilor. Prin urmare, barbatii cauta sa-si reprime emotiile in fata situatiilor stresante pentru a nu parea vulnerabili si a nu se supune ridiculizarii dispretuitoare a celorlalti.

Intr-o logica foarte simplista, a fi vulnerabil si emotiv echivaleaza cu a fi feminin, iar pentru un barbat a fi feminin este echivalent cu a fi castrat (simbolic, evident), o experienta extrem de umilitoare.

In termeni psihanalitici, pentru a face fata stresului, barbatii apeleaza la mecanisme de aparare precum retragerea, reprimarea, izolarea afectului (blocarea emotiilor), negarea („nu am nimic, totul e bine”) si uneori deplasarea (isi „descarca nervii” pe alte persoane decat cele care i-au stresat initial).

In cazuri mai rare, putem vorbim si de sublimare: barbatii inzestrati artistic pot folosi stresul pentru a genera creatii artistice.

Un nivel moderat de stress poate fi stimulativ pentru barbati (tind sa devina mai competitivi si mai productivi), in timp ce un stress crescut pe termen lung devine coplesitor, ducand la depresie.

Psychologies: Cum se face ca atunci cand un barbat este stresat, partenera sa are impresia ca nu o mai iubeste, ca relatia lor este in pericol?

VR: Tocmai pentru ca in fata stresului barbatul are tendinta de a se inchide emotional si de a se izola, partenera sa resimte acut lipsa contactului emotional.
Ea tinde sa ia lucrurile personal si sa interpreteze ca el nu o mai iubeste.
In timp ce el vrea sa ascunda faptul ca sufera, ca e ranit, pentru a nu o dezamagi si pentru a ramane in ochii ei acel barbat (cat de cat) puternic de care ea s-a indragostit!

Psychologies: Cum isi pot gestiona barbatii stresul astfel incat sa nu le afecteze viata de familie, sau viata in general?

VR: Culmea ironiei este ca tot ceea ce face barbatul in conditii de stress este in directia de a ascunde stressul sau de ceilalti membri ai familiei pentru a-i proteja!
Ma rog, pentru a spune adevarul pana la capat, barbatul nu vrea sa transpara stressul sau si pentru a nu-si afecta prea mult imaginea de barbat competent care are lucrurile sub control!

Multe din lucrurile pe care barbatii le fac de obicei sunt actiuni in vederea reducerii stresului, fie ca vorbim despre activitati fizice (jogging, tenis, mers la sala de forta, box, arte martiale), de activitati „meditative” (pescuit, plimbatul cainelui) sau de iesit la o bere cu prietenii (adesea o forma mascata de psihoterapie de grup).
Barbatii, intr-o masura mai mare decat de femeile, se pricep sa-si gaseasca surse de placere, iar aceste surse de placere contrabalanseaza efectul stresului.

In conditiile in care stresul atinge cote inalte, vorbim despre conflicte interne inconstiente care necesita un ajutor de specialitate (psihoterapie).

Psychologies: Ce trebuie sa faca si ce trebuie sa evite partenera unui barbat care trece printr-o perioada foarte stresanta?

VR: A reusi sa ajuti un barbat fara a-i leza orgoliul este o arta.

A-l critica si a-i reprosa ca „nu e in stare sa…”(iar aici urmeaza de obicei o lista lunga), este unul dintre cele mai nocive lucruri.
Oricum, barbatul resimte dureros neputinta si este coplesit de sentimente de rusine si de umilire pentru faptul ca nu poate (sa controleze lucrurile), asa ca a-l umili si mai mult prin reprosurile ei nu inseamna decat a inrautati si mai mult situatia.

O strategie mult mai inspirata si mai folositoare ar fi sa-l invite, cu mult tact si multa empatie, sa vorbeasca despre ceea ce il streseaza cu adevarat.

In conditii de stress puternic, toti oamenii (barbati si femei deopotriva) regreseaza emotional, astfel ca un barbat supus unui stress crescut este asemeni unui baietel care are nevoie atat de consolare si mangaiere, cat si de incurajare.

Asa cum o mama inteleapta ii transmite copilului ei ca are incredere in capacitatea lui de a se descurca, in ciuda vicisitudinilor intampinate, la fel o partenera inteleapta, dupa ce faciliteaza un catarsis emotional, stie sa transmita barbatului ei sentimentul ca are incredere in capacitatea lui de a genera un deznodamant pozitiv.

In mod paradoxal, barbatii au multe de invatat de la femei pentru o gestionare eficienta a stresului: renuntarea la negare, acceptarea situatiei stresante, disponibilitatea de a vorbi despre dificultati si de a se adapta circumstantelor. A imbratisa schimbarea in loc de a incerca sa o controlezi rigid este cheia creativitatii, a transformarii obstacolelor in oportunitati.

Dilema multor barbati este cum sa imbratiseze aceste calitati si strategii feminine si in acelasi timp sa continue sa fie validati ca barbati conform modelului social traditional.

Psychologies: Este viata sexuala a barbatilor afectata de stres?

VR: Stressul apare atunci cand dificultatea sarcinii/situatiei tinde sa depaseasca capacitatea individului de a o gestiona.
Stressul ii pune deci pe barbati fata in fata cu pericolul de a nu putea, iar orice neputinta este tradusa la nivelului inconstientului (acel inconstient care sexualizeaza totul) intr-o neputinta sexuala.

Prin urmare, raspunsul este da, stresul afecteaza viata sexuala.
Un nivel moderat de stres instiga la lupta (barbatul cauta sa mareasca frecventa contactelor sexuale, este dornic sa performeze sexual, sa-si demonstreze ca poate), in timp ce un nivel crescut de stress genereaza un raspuns de fuga, de evitare (barbatul se simte coplesit, incapabil, deprimat si evita actul sexual).

Psychologies: Exista anumite evenimente in viata unui barbat serios cauzatoare de stres? (ma gandesc poate la casatorie, concediere, pensionare etc)

VR: Experientele de pierdere in special au un efect stresant.
Divortul este o astfel de experienta. Barbatii divortati sunt intr-o masura mai mare amenintati de pericolele unei tensiuni arteriale crescute sau a unui infarct. De asemenea, comportamentele de risc si suicidul apar mai frecvent in cazul barbatilor divortati.

Divortul semnifica faptul ca o structura de atasament, de siguranta – familia- s-a destramat. Si nu vorbim doar despre singuratate, abandon, nesiguranta. Pentru multi barbati, trauma merge pana la nivelul sentimentului de identitate: tot timpul s-au identificat cu rolul, respectiv statutul de sot, tata, membru al unui sistem familial, iar acum, cand divortul s-a pronuntat, nu mai stiu cine sunt.

Merita mentionat aici ca foarte multi barbati sunt extrem de atasati de copiii lor si, dupa divort, lupta pentru dreptul lor de a fi contact cu copiii. Deja se vorbeste despre un instinct patern, in analogie cu instinctul matern. A nu mai fi in contact cu copiii sai este un alt factor extrem de stresant pentru un barbat.

Pierderea unui job si pensionarea sunt, de asemenea, momente dificile care lovesc in sentimentul de identitate.
Oamenii se identifica cu statutul lor profesional, cu rolul lor de persoana activa in societate.
Sa fii azi directorul unei fabrici, iar a doua zi un simplu somer sau un simplu pensionar, nu este un lucru tocmai usor de acceptat. E o pierdere greu de metabolizat.

Atunci cand ne identificam cu un anumit statut profesional, odata cu pierderea acestuia, traim o puternica senzatie de debusolare, de confuzie, nu mai stim cine suntem (sau simtim ca nu mai reprezentam nimic fara acel statut), ne este greu sa ne imaginam viata altfel.

Prin urmare, trebuie sa avem grija cu ce ne identificam, caci orice identificare este un calcai al lui Ahile, ne face vulnerabili in fata stresului.

Daca ne mandrim (ne identificam) cu aspectul nostru fizic, corporal, constientizarea faptului ca imbatranim ne va duce in pragul angoasei.
Daca ne identificam puternic cu afacerea noastra, riscul falimentului ne poate atrage un infarct.
Daca ne identificam puternic cu statutul de parinte, vom accepta greu faptul ca ai nostri copii au crescut si le vom sabota inconstient initiativele, eforturile de dobandire a independentei.
Alta categorie de evenimente stresante sunt cele generatoare de umilinte. A risca sa fii umilit de un sef, de un coleg, de sotie sau de iubita este o experienta extrem de stresanta.
Daca experientele de pierdere predispun la depresie, cele de umilire conduc la stari de furie intensa.

In concluzie, se poate lesne observa ca in topul celor mai stresante evenimente se afla experientele relationale. Relatiile interumane sunt domeniul predilect de experimentare a stresului.

Importanta banilor in cuplu (Adevarul de week end, 25 oct 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre importanta banilor intr-o relatie. Am pornit de la un studiu britanic care spune: „Casatoria este de 20 de ori mai importanta pentru bunastarea unei persoane decat veniturile obţinute si de 13 ori mai importanta decat deţinerea unei locuinţe“. Dar si de la un studiu facut de Discovery network care spune ca trasaturile pe care le cauta o femeie la un partener sunt: inţelegere şi loialitate (89%), onestitate(78%),  simţul umorului (54%).

Cum comentati concluziile acestor studii?

Virgil Rîcu: Rezultatele primului studiu demonstreaza inca o data ca nevoile de atasament si de siguranta emotionala (satisfacute prin casnicie) sunt prioritare celor de ordin material.

Referitor la cel de-al doilea studiu am rezerve. Sunt studii care au demonstrat ca exista diferente semnificative intre ceea ce declara oamenii ca isi doresc si ceea ce isi doresc cu adevarat. Oamenii functioneaza pe 2 niveluri (constient si inconstient) si adesea se intampla ca dorintele de la nivelul constientului sa fie contrazise de cele de la nivelul inconstientului.

Adevarul: In opinia dvs. cat de importanti sunt banii intr-o relatie?

VR: Depinde de semnificatia simbolica pe care fiecare o acorda banilor.
Pentru unii, banii sunt ochiul dracului („Ptiu, drace!”) si radacina tuturor relelor, idei care subliniaza puterea de fascinatie, de tentatie pe care o au banii asupra lor insisi.

Unii prefera spiritualitatea, o viata „curata”, care le permite sa se simta superiori celor care „au mancat mult rahat cand erau mici”, iar acum, la varsta adulta, sunt “plini de bani”. Acesti oameni se apara de propria invidie prin dispret, incearca sa compenseze o lipsa telurica printr-o bogatie in plan ideatic.

Pentru altii, banii sunt totul. Nu conteaza educatie, talente, idealuri si alte „abstractiuni” inutile. In opinia lor, „Daca nu ai bani, nu ai nimic. Nimeni nu te respecta, scuipa toti pe tine”.
Aceste conceptii tradeaza sentimentele de neputinta, de autodevalorizare si de umilire. Ai nevoie de bani „ca sa fii cineva”, sa te respecte lumea. Banii iti asigura respectul.

“Banii iti asigura independenta, libertate, mobilitate”, considera cei cu o autostima crescuta si cu incredere in fortele proprii.

Psihanalistii asociaza banii cu conflicte legate de  putere, control si agresivitate.
Deci, daca intr-un cuplu predomina discutiile despre bani, este foarte probabil ca lupta dintre ei sa fie o lupta pentru putere.

Din cele ce am spus mai sus, reiese ca importanta banilor intr-o relatie de cuplu tine de conflictele interioare ale fiecaruia, de imaginea despre sine, despre nevoia de a se pozitiona superior in raport cu ceilalti.

 Adevarul: Pot fi depasite problemele in cuplu cauzate de bani sau pornind de la bani se ajunge la altele?

VR: Intotdeauna se ajunge la altele.

Sa ne imaginam situatia unui cuplu tanar cu venituri medii, ea vrea sa schimbe mobila in sufragerie, iar el vrea niste super boxe sau vrea sa-si schimbe masina. Evident, apar discutii pe tema banilor si evident, daca ar fi fost suficient de multi bani, ambii si-ar fi satisfacut dorintele.

Dar niciodata nu vor exista suficienti bani, pentru ca orice suma de bani disponibila genereaza multe dorinte care se intrec pentru a-si gasi satisfacerea.

Privind lucrurile din alta perspectiva, problema cuplului nu tine de bani, ci de cum isi negociaza ei prioritatile, cum se raporteaza fiecare la nevoile celuilalt. A spune ca se cearta din cauza banilor este o maniera de a privi lucrurile simplista, superficiala si reductionista.

In spatele discutiilor legate de bani, exista intotdeauna reprosuri vis-a-vis de insensibilitate, nepasare, rejectie („tu nu tii niciodata cont de nevoile mele”, tu nu ma asculti niciodata”, „eu trebuie sa ma sacrific de fiecare data”, „tie nu-ti pasa de cum ma simt eu!” etc)

Daca cei doi ar rezona emotional, asta ar duce la generozitate, nu la razbunari.

Adevarul: Exista mai multe expresii pe aceasta tema:
• „Dragostea trece prin stomac“ sau „dragostea nu tine de foame“

•„Banii nu aduc fericirea“ (eventual cu completarea „doar numarul lor“)
cat de actuale sunt ele si cum se aplica relatiilor in viziunea dvs?

Referitor la expresiile „Dragostea trece prin stomac“ sau „dragostea nu tine de foame“, imi place sa cred ca aceste expresii apartin unor timpuri trecute, unor timpuri in care evolutia era putin probabila si se realiza extrem de greu si de lent. Aceste expresii erau sfaturi date tinerelor fete sarace pentru a descuraja casatoria din dragoste cu tanar sarac si pentru a le convinge sa accepte o casatorie lipsita de romantism, dar satisfacatoare material. Erau timpuri in care situatia femeilor nu putea evolua decat prin casatorie. Acum lucrurile stau altfel, orice poate evolua printr-un efort dedicat.

Referitor la „Banii nu aduc fericirea”…

Banii asigura confortul, dar nu fericirea. Foarte multi oameni bogati experimenteaza stari depresive; foarte multi copii de bani gata sunt nefericiti si se indoiesc de propria lor valoare; iar femeile intretinute sunt mai tot timpul plictisite si usor iritabile.

Adevarul:  Certurile din cauza neajunsurilor financiare pot fi depaşite sau, in timp, relatia se „macina” din cauza prea multelor griji?

VR: Certurile din cauza neajunsurilor financiare pot fi depasite in masura in care se constientizeaza ca ceea ce deranjeaza de fapt este intotdeauna o problema de atitudine.

Adevarul: Cum e mai bine intr-o relatie, ca partenerii sa puna banii la comun sau sa fie fiecare cu caştigul sau?

VR: Nu stiu cum este mai bine, un psiholog nu are raspunsuri  predefinite si nici nu stie ce este mai bine pentru o persoana. Ceea ce face un psiholog este sa puncteze lucruri care scapa atentiei constiente a persoanei, elemente importante care sunt in mod sistematic ignorate si care, odata luate in calcul, ofera o imagine mai ampla, mai putin incompleta, mai clara a situatiei.
O problema bine definita este pe jumatate rezolvata, asa se spune.

Ma gandesc ca un cuplu care pune totul la comun, inclusiv banii, functioneaza pe baza unei fantasme de fuziune: „noi doi suntem unul, prin urmare facem totul in comun, gatim impreuna, spalam vasele impreuna, nu iesim separat cu prietenii, ci doar impreuna, banii mei sunt si ai tai si viceversa etc”.

Un cuplu in care banii nu se pun toti la comun, fiecare cu castigul lui, dar fiecare isi aduce partea sa de contributie la cheltuielile casei, in mod echitabil, este un cuplu in care granitele sunt mai vizibile si mai usor de respectat.

Acesti parteneri au grad de maturitate emotionala mai ridicat, accepta si tolereaza mai bine diferentele („accept ca tu ai putea gandi diferit, ca tie ar putea sa iti placa alte lucruri decat mine”), nu transforma    aceste diferente in puncte ireconciliabile.

Adevarul:  Cum se impaca separarea veniturilor cu „la bine şi la greu”?

VR: Separarea veniturilor nu coincide obligatoriu cu anularea sprijinului si al generozitatii.

Adevarul: Cum sunt afectate in timp relatiile in care intre parteneri exista diferente (foarte) mari intre veniturile lor (fie ca vb de salarii, fie ca unul dintre parteneri provine dintr-o familie foarte bogata)?

VR: Cred ca orice persoana, pentru a se simti bine cu sine, are nevoie sa se simta valoroasa intr-un fel sau altul.

La fel cum pretul unui produs se presupune a reflecta valoarea lui, la fel un salariu sau un venit mare se presupune a reflecta valoarea unei persoane.

Banii inseamna apreciere. Daca sunt bine platit, asta inseamna ca angajatorii mei (daca sunt angajat) sau clientii mei (daca sunt antreprenor), aprecieaza munca mea si ma considera valoros. Iar pentru ca altii ma apreciaza si eu dezvolt o autostima crescuta.

Evident, sunt multe moduri prin care eu ma pot simti valoros (cum ar fi sa actionez conform unor principii umanitare nobile sau sa pornesc o revolutie menita sa rastoarne un sistem de valori si sa promoveze un altul), dar banii sunt o dimensiune observabila si cuantificabila a valorii.

Banii au o stransa legatura si cu puterea (cu bani poti face multe), deci daca fac bani, ma simt puternic, ma simt independent, pot sa ma descurc, nu depind de nimeni.

Revenind la situatia de cuplu, o diferenta mare in ceea ce priveste veniturile ridica intrebari cu privire la valoare si la putere.  Comparatia si competitia sunt inevitabile, chiar daca sunt tacite, dupa cum inevitabila este si invidia, chiar daca este nerecunoscuta sau negata.

Cel cu venituri mici adesea se simte incapabil sa castige competitia, iar pentru a proteja relatia de efectele invidiei, va dezvolta tot felul de mecanisme de aparare si strategii de reglare a stimei de sine.

De exemplu, se refugiaza intr-un sistem de valori in care alte lucruri (nu banii) sunt importante. Dezvolta preocupari intelectuale, boeme si artistice si incearca sa se autoconvinga ca banii nu sunt importanti.

Evident, nu ar renunta la partenerul care aduce bani pentru un artist cu venituri inconsistente, dar poate avea un love affair in secret cu acest gen de persoane.

In alte cazuri, partenerul cu venituri mai mici poate imbratisa sistemul de valori al celuilalt, poate accepta  faptul ca banii sunt importanti si pentru el, dar neaga, ignora, pretinde ca nu observa faptul ca celalalt face bani, nu el insusi.

Se poate produce o identificare cu celalalt: el (celalalt) devine „noi”. Noi facem, noi negociem contracte importante, noi dezvoltam afaceri, noi achizitionam proprietati etc…cand de fapt doar celalalt face aceste lucruri.

In felul acesta, partenerul cu venituri mici se simte valoros si important prin asocierea cu partenerul prosper.

Este acelasi mecanism care apare si in cazul unora din angajatii marilor corporatii: identificarea cu brand-ul corporatiei creeaza iluzia unei valori si puteri proprii, efect care dispare (uneori intr-o maniera dureroasa si bulversanta) odata cu parasirea sistemului, cand persoana realizeaza ca puterea de face lucruri sa se intample apartine organizatiei si nu siesi.

Rezumand, partenerul cu venituri mici se confrunta cu sentimente de invidie, de dependenta, de indoiala cu privire la ceea ce poate face el singur si la cat valoreaza in ochii celorlalti. Trairi carora incearca sa le faca fata dezvoltand tot felul de mecanisme si strategii de supravietuire.

Partenerul cu venituri mari in cuplu se simte valoros prin contributia pe care o aduce la bunastarea cuplului, se simte puternic si simte ca are un ascendent asupra celuilalt.

Daca iubeste controlul (altfel spus, daca se teme sa nu fie parasit), va intretine aceasta situatie in cuplu si va sabota – mai mult sau mai putin inconstient – eforturile partenerului de a creste profesional.

Multe persoane care iubesc puterea au nevoie de un partener pe care sa-l simta in totalitate la dispozitia lor si atunci chiar le convine ca celalalt sa nu lucreze  (de fapt, sa lucreze doar pentru ei).

In cazul unui barbat, ceea ce se spune in act este dorinta infantila a baiatului de a o avea pe mama permanent disponibila pentru el in timp ce el se joaca realizand fapte eroice.

In cazul unei femei care intretine un barbat, ceea ce se pune in act este fantezia unei mame care creste un copil ce nu se poate descurca fara ea. Inconstient, ei ii convine ca el nu se poate descurca fara ea, intrucat asta pare a-i garanta ca nu o va parasi.

Concluzionand, cuplurile in care exista diferente majore intre veniturile lor si care rezista pe termen lung, sunt mai degraba cupluri de tipul parinte-copil decat adult-adult.

Adult esti atunci cand te poti intretine singur si te bazezi pe tine pentru indeplinirea dorintelor tale.

Adevarul: Veniturile mai mari dicteaza in casa?

VR: Intr-un fel sau altul, da.

Adevarul: Care sunt sansele unei relatii/casatorii care are la baza o motivatie materiala, fie ca vorbim de cazul in care unul dintre parteneri il vrea pe celalalt pt contul din banca, fie ca amandoi au o situatie materiala buna, pe care vor sa şi-o sporeasca prin aceasta reunire?

VR: De multe ori, privim dragostea superficial, idealist si…nesincer.

Daca am fi mai obiectivi, ne-am pune desigur intrebarea: de ce Cenusareasa trebuia sa se marite neaparat cu un print si nu cu baiat modest, dar muncitor din oraselul ei?

Tranzactia pe care nu vrem sa o vedem, pentru ca „nu e de bon ton” si pentru ca ar distruge vraja subtire a romantismului, este aceasta: el o ia pe ea pentru frumusetea ei, iar ea il ia pe el pentru banii lui (daca  e si frumusel, cu atat mai bine). E o tranzactie, ca toate tranzactiile. Nu e nevoie ca iubirea sa fie implicata.

Cea de-a doua situatie (amandoi au o situatie materiala buna si vor sa şi-o sporeasca prin aceasta reunire) caracterizeaza mariajul traditional. In trecut (in urma cu 100 de ani si mai mult), casatoria din dragoste era mai degraba o exceptie decat o regula.
Raison d’être al unei casatorii avea mai degraba de a face cu asigurarea bunastarii materiale decat cu dragostea.

Daca cei doi vad casatoria ca pe un parteneriat de afaceri, de multe ori asistam la mariaje foarte stabile si longevive. Vorbim despre un cuplu adult-adult. Exista respect intre parteneri (mult mai mult decat in relatiile pasionale), fiecare se gandeste cum actiunile proprii il vor afecta pe celalalt si, chiar daca relatia nu este savuroasa si incarcata de adrenalina, in timp se dezvolta o afectiune care incepe sa semene cu dragostea.
De multe ori, relatia se mentine solida chiar daca unul sau ambii parteneri au legaturi extraconjugale.

___________________________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Banii si iubirea. Cine aduce fericirea?’ aparut in Adevarul Week End, 25 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Iubiri si iluzii (Adevarul de week end, 18 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Tema de saptamana aceasta este marea iubire. Exista marea iubire sau este doar o iluzie?

Virgil Rîcu: Gratie proiectiilor noastre… marea iubire este marea iluzie. Marea iubire este o constructie personala, expresia capacitatii de a iubi a unui om, marea creatie a mintii sale.
De aceea, cu adevarat mari iubiri nu traiesc decat oamenii cu suflete mari si cu minti vaste.

Pentru multi, marea iubire este o promisiune de salvare dintr-un mod de viata nefericit. Din cauza unui puternic  sentiment de neputinta, au atat de multe asteptari de la celalalt, incat acesta traieste rolul de partener in marea iubire ca pe o povara coplesitoare.

 Adevarul : Marea iubire este aceeasi cu prima iubire? Este intr-adevar prima iubire ceva de neuitat? Este bine sa ne raportam la ea in relatiile urmatoare?

V.R.:  Prima iubire pune intr-adevar asupra noastra o amprenta greu de inlaturat.

Prima iubire ne „formateaza” intr-un anumit fel, specific, intim, personal.
Personalitatea fiecarui om vorbeste despre cum a iubit si despre cum a fost iubit acel om in contextul primei sale iubiri.
Toate celelalte iubiri vin si se aseaza pe fundatia pusa de prima iubire.
Cu o singura si esentiala mentiune: ceea ce oamenii numesc de obicei prima iubire nu este de fapt prima iubire!
Prima iubire, atat pentru barbati, cat si pentru femei, se refera la…relatia cu mama.

Chiar daca multi par a fi uitat acest lucru, la nivel inconstient este de neuitat.  Chiar si atunci cand ne fortam sa uitam asta!

In toate relatiile noastre adulte (fie ca suntem barbati sau femei), rejucam scenariul relatiei cu mama (sau substitutul matern).

Adevarul : Stiu persoane care s-au mai implicat in relatii, dar care tot timpul se raporteaza la o mare iubire (din trecut) si afirma ca nu vor mai putea sa se implice emotional niciodata cum au facut-o atunci, ba chiar avertizeaza partenerul actual sa nu aiba alte asteptari. Asa sa fie?

V.R.: Acest gen de persoane au o placere deosebita in a-si pune actualul partener in competitie cu fostul!

Evident, un astfel de mesaj este o invitatie/provocare adresata actualului de a incerca sa o contrazica, respectiv sa lupte si sa il invinga pe celalalt din mintea ei, in felul acesta eliberand-o de fantoma fostului!

Numai ca ea, persoana in cauza, nu-i va face deloc munca usoara, ci dimpotriva!
In astfel de persoane se duce o lupta: pe de o parte sunt fidele fostei iubiri si spera in secret la o reintoarcere a fostului, pe de alta parte intuiesc ca sunt bantuite de o fantoma, dar inca nu isi doresc suficient de mult sa se elibereze de ea.
O astfel de persoana se afla in pozitia de a fi pierdut pe cineva, dar nu doreste inca sa faca doliul.
Iubirea trecuta este idealizata (persoana isi aminteste doar partile bune ale relatiei), pusa pe un piedestal, mult pretuita pentru ca ii ofera persoanei prilejul de a spune : „Eu am trait o mare iubire!”
E vorba deci de o experienta care confera valoare persoanei si din acest motiv este integrata in imaginea de sine („Eu sunt persoana care a trait o mare iubire.”)
Evident, aceasta este doar o parte a tabloului. Ceea ce este reprimat/ refulat este furia impotriva fostului, dar – pentru ca fostul sa ramana pe piedestal – aceasta furie este indreptata impotriva actualului partener. Actualul plateste pentru pacatele fostului.
„Daca ma iubesti, atunci trebuie sa suferi! Sa suferi la fel cum am suferit eu in relatie cu fostul!”
Actualul partener se vede deci pus in competitie cu o fantoma, o competitie in care este net dezavantajat tocmai pentru ca adversarul nu este o persoana reala (cu bune si cu rele), ci o constructie idealizata, un miraj!

Adevarul: Ideea de „mare iubire” sau de „o singura” iubire nu este mai mult un impediment in calea fericirii unei persoane? Fie traiesti superficial in asteptarea „Acelei” iubiri/persoane, fie daca atribui asta unei relatii trecute, nu te mai implici suficient in alte relatii?

VR: Ma tem ca astfel de decizii nu se pot lua constient. O persoana nu are sentimentul ca poate alege intre a se pastra pentru marea iubire sau a se implica in relatii mai „modeste”. Sentimentul ei este ca astfel de lucruri i se pot intampla sau nu, nu sta in puterea ei de a le controla.
A te pastra pentru o mare iubire, pe de o parte si a incepe o relatie fara a simti nimic, doar pentru a fi in randul lumii, pe de alta parte, sunt de fapt doua extreme.

Daca cei mai multi oameni au sentimentul ca intalnirea iubirii tine de soarta, de ceva exterior lor, psihologii  ii invita sa se uite in interiorul lor: oamenii nu intalnesc iubirea pentru ca, din cauza unor traume, capacitatea lor de a iubi, de a investi afectiv, a fost blocata.
Odata deblocata capacitatea de a investi afectiv, foarte probabil oportunitatile pentru a te indragosti nu se vor lasa asteptate.

Adevarul : Marea iubire garanteaza finalul fericit, acel „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”?

VR: Nu neaparat. Un sentiment nobil genereaza consecinte pozitive, dar concomitent cu legea cauzalitatii actioneaza si principiul impermanentei. Iubirea, oricat de mare va fi fost ea initial, nu ramane constanta.

Dar este adevarat, comparativ cu alte relatii, marea iubire favorizeaza longevitatea si fericirea relatiei. Persoanele implicate au un sentiment de implinire, de multumire de sine, in contrast cu cei care nu se casatoresc din dragoste, care sunt incercati de regrete si de un sentiment de neimplinire.

Adevarul : Am gasit un studiu facut de britanici, a carui concluzie era ca „73 % dintre oameni convietuiesc in relatii resemnate, dupa ce marea dragoste le-a scapat printre degete”. Ce parere aveti?

VR: Sincer, m-as fi asteptat ca procentul sa fie mai mare. Marea dragoste este asemeni unui voltaj inalt, nu poti rezista prea mult in acele stari intense…decat daca faci eforturi sustinute pentru a te transforma. Daca e sa fim onesti cu noi insine, preferam un status quo mai linistit si mai „resemnat”.

Adevarul: Pe de alta parte, acelasi studiu spunea ca un sfert dintre respondenti au marturisit ca au iubit doua persoane in acelasi timp. Se poate asa ceva?

VR: Poate este momentul sa mai demontam o iluzie. Iubirea nu este unidirectionata, nu devine posesia persoanei catre care o indreptam.

Putem afirma ca noi nu iubim persoane, ci iubim stari. Practic, noi iubim iubirea. Iar pentru ca traim aceasta stare in prezenta unei persoane, pentru ca aceasta persoana ne inspira, ne faciliteaza trairea starii de iubire, ii spunem „Te iubesc!”.
Dar daca observam cu atentie, acest „te iubesc!” izvoraste dintr-o stare de iubire si i se adreseaza acestei stari.
Iubim iubirea, nu iubim persoane. Daca persoana careia recent i-am spus „te iubesc!” ne contrazice asteptarile, ne infuriem. In acel moment, starea de iubire pentru respectiva persoana s-a dus.
Privind lucrurile din aceasta perspectiva, oamenii pot trai stari de iubire in prezenta mai multor persoane.

Adevarul : Dar sa iubesti o singura persoana toata viata (fie ca te implici in alte relatii, fie ca nu)? In acest caz e vorba de iubire sau de obsesie?

VR: Aceasta persoana functioneaza ca o ancora si/sau ca un declansator pentru starea de iubire. Este un „chip cioplit” in jurul caruia construim fanteziile noastre de iubire.

Daca relatia de iubire nu se consuma, imaginatia are castig de cauza in fata realitatii, iar dezidealizarea nu se produce. Orice iubire implica o idealizare (vrajire), iar orice final de iubire este consecinta unei dezidealizari (dezvrajire).

Adevarul : Dar in cazul persoanelor care au o relatie se cearta, se impaca si tot asa. Uneori se intampla sa aiba alti parteneri intre doua impacari. Despre ce este vorba in acest caz, o mare iubire sau altceva…?

VR: Poate fi o „dragoste cu nabadai”. Genul „nu pot trai cu tine, dar nu pot nici fara tine”. Gelozie, posesivitate, ambivalenta („I love to hate you”), dorinta de a fuziuna cu celalalt si concomitent dorinta de iesi din fuziune, de a se separa si individua.

Astfel de persoane inca nu il pot accepta pe celalalt ca  fiind o persoana separata, de sine statatoare, diferita. Nu pot accepta ca celalalt sa existe si sa fie diferit: in opinia lor, el trebuie sa aiba aceleasi idei, aceleasi pasiuni, acelasi ritm cu ele.
Daca celalalt face tot ceea ce isi doresc ele, este partenerul ideal. Daca indrazneste sa aiba alte preferinte sau alte opinii, brusc partenerul ideal este transformat in inamicul nr. 1.

Adevarul: Ce rol are in acest caz educatia primita sau relatia pe care au avut-o parintii nostri?

VR: Inveti sa simti si sa exprimi iubirea in familie.

Exista familii inghetate in care exprimarea afectiunii este blocata.

Copiii care cresc in astfel de contexte au  doua optiuni:

– fie sa nege iubirea (pentru a nu suferi din cauza lipsei de iubire),

– fie sa se refugieze intr-o lume fantasmatica in care salvarea vine printr-o iubire extraordinara menita sa compenseze toate suferintele si privatiunile suferite.

Exista, pe de alta parte, familii afectuoase care ofera un model de identificare sanatos si realist. Iubirea nu este privita ca fiind ceva extraordinar si greu accesibil, ci mai degraba ca un dar natural al vietii.

___________________________________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Marea iubire sau marea iluzie’ aparut in Adevarul Week End, 18 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.