Comunicare în straturi și discursuri „pansament”

psihoterapie_img_0300O femeie: „Toți bărbații din viața mea au fost niște ratați, niște idioți și niște imaturi!”

Un bărbat: „Toate femeile sunt lacome, competitive, obsedate de control, critice, dominatoare și imposibil de mulțumit!”

Bărbat/femeie: „Am fost la trei psihologi până acum și toți mi-au spus numai prostii! De fiecare dată, am plecat furios (furioasă) din cabinetul lor!”

Discursurile de mai sus sunt discursuri multinivelare, discursuri „în straturi”.

Stratul de la suprafață este saturat de furie: în mod evident, mesajele de mai sus sunt mesaje furioase.

Dar simți gustul amar care însoțește furia din declarațiile de mai sus? Da, un alt strat este cel al dezamăgirii.   Reformulate, ar suna cam așa:

„Sunt dezamăgită de faptul că toți bărbații din viața mea…”

„Sunt dezamăgit că femeile din viața mea au fost…”

„Sunt dezamăgit/dezamăgită de psihologi…”

Un alt strat care însoțește furia este cel al neputinței, al eșecului, al disperării. Căci, dacă ne reglăm fin auzul, mesajele pot fi ințelese și în termenii:

„Am întâlnit mai multe persoane care mi-au stârnit interesul și de fiecare dată am eșuat în a mă conecta cu ele așa cum aș fi vrut, așa cum aș fi avut nevoie”.

Privind lucrurile în acest fel, suntem aproape de a realiza că declarațiile inițiale sunt mesaje de tip „scut” sau mesaje de tip „pansament”.

Este mult mai ușor să declari că „celălalt e defect” decât să iei contact cu suferința pe care o implică o concluzie precum:

„Iată, încă o persoană cu care nu m-am putut conecta…

Încă un eșec în încercarea mea de a rezona cu cineva…

What’s wrong with me?!

Mesajul psihoterapiei este că numai în condițiile în care suferința este mai întâi recunoscută (”există suferință în reacția mea furioasă”) și apoi asumată (”eu sunt cel care suferă în situația asta”), există șanse ca suferința să își găsească leac.

A gandi in prezenta altcuiva – cum ajuta si de ce e important

Una din experientele profunde pe care psihoterapia le ofera este aceea de a gandi in prezenta altcuiva.

In ce fel este asta important? Cum ajuta? Nu te poti descurca si singur? Chiar e necesar?

Pentru inceput, sa spunem ca este un avantaj.

Daca interesul tau e sa faci mici ajustari in planul dezvoltarii personale, “sa inoti in apa mica”, a gandi in prezenta unui psihoterapeut iti ofera cel putin oportunitatea de a primi un feedback – un feedback menit sa iti atraga atentia asupra a ceva ce scapa rutinelor tale mentale. Ai sansa de a nu te mai invarti in cerc.

Daca intentionezi sa te avanti in ape mai adanci sau daca te simti deja luat(a) de curenti emotionali puternici si vrei sa ajungi din nou la mal, sa simti pamantul solid sub picioare, atunci da, a gandi in prezenta unui psihoterapeut este necesar.

De ce?

Din cauza fricii.

Expertii in teoria atasamentului accentueaza importanta unui fapt pe care-l poate observa oricine.

Un copil de cativa ani, in prezenta mamei, va fi mult mai curajos in a explora mediul inconjurator decat atunci cand este singur. Pentru ca, in prezenta mamei, se simte in siguranta.

Mama, pentru ca el are incredere in ea (ca va fi acolo pentru el, ca nu va pleca, ca il va proteja la nevoie), functioneaza ca o baza de siguranta.

Un adolescent pasionat de munte, interesat sa exploreze un traseu nou si periculos, se va simti mai linistit stiind ca exista un prieten dispus sa i se alature. Pentru ca are incredere in acest prieten, curajul lui creste. Prietenul functioneaza, de asemenea, ca o baza de siguranta.

In mod similar, cand vine vorba de a-ti explora trairile emotionale, de a inota in ape tulburi, ai nevoie de cineva alaturi care sa functioneze ca o baza de siguranta.

Lorena, 32 ani, traieste foarte dificil momentele cand sotul ei pleaca in delegatie si o lasa singura cateva zile.

Incearca tot felul de strategii pentru a-si tine mintea ocupata (ramas peste program la serviciu, dat iama in frigider, uitat la seriale cu cat mai multe sezoane etc) si, nu de putine ori, roaga o prietena sa doarma peste noapte la ea.

In prezenta prietenei, simtindu-se mai in singuranta, Lorena se mai relaxeaza putin si poate vorbi cu aceasta despre faptul ca are stari de anxietate cand sotul e plecat si ca „ii este urat sa stea singura”… dar nu merge mai departe de atat.

In sedinta, in prezenta psihoterapeutului, simtindu-se si mai in siguranta, isi poate permite sa simta si sa verbalizeze furia teribila pe care i-o creeaza absentele sotului. Mai mult, poate chiar accesa amintiri de mult uitate, legate de experiente dureroase din copilarie in care mama o lasa singura peste noapte pentru a se duce fie la lucru, fie la petreceri.

Lorena poate face aceste lucruri pentru ca, mergand de ceva timp in terapie, a capatat incet-incet incredere: atat in proces, cat si in psihoterapeut. In cabinet se simte acum suficient de in siguranta pentru a-si da voie sa simta lucruri pe care pana atunci le blocase in mod sistematic, sa gandeasca lucruri care pana atunci o infricosasera si sa accepte adevaruri dureroase legate de propria persoana si de alte persoane importante pentru ea pe care pana atunci le respinsese.

Vindecarea si evolutia in psihoterapie sunt rezultatul unor procese care au loc nu numai la nivel cognitiv, cat mai ales la nivel emotional.

Pentru a intra in contact cu propriile sentimente (si a simti ca viata trece prin tine si nu pe langa tine) este nevoie ca mecanismele de aparare sa se relaxeze.

Iar mecanismele de aparare se relaxeaza pe masura ce frica se diminueaza, pe masura ce incepi sa te simti in siguranta in prezenta unei persoane calme, care e interesata sa inteleaga, nu sa judece, si care – prin atitudinea sa – iti da incredere. Incredere ca, desi dificile si infricosatoare, emotiile tale pot fi simtite, intelese si, in final, depasite. Incredere ca te poti deschide in fata vietii si a ceea ce are ea de oferit.

Motivul neobisnuit pentru care apelezi la un psihoterapeut

Exista multe motive pentru care oamenii apeleaza la un psihoterapeut.

De obicei, o fac pentru:

– a depasi situatii de criza (separare, divort, pierdere etc)

– a-si gestiona mai bine starile emotionale

– a-si pune gandurile in ordine si ordine in viata

– a depasi confuzia si a ajunge la claritate

– a se intelege mai bine pe sine, pe ceilalti si pe sine in relatiile cu ceilalti

– a invata cum sa faca trecerea de la conflict la cooperare

– a constientiza cum se autosaboteaza si cum isi blocheaza accesul la fericire si la succes

– a fi insotiti intr-un proces de tranzitie (schimbare de job, avanasare in cariera, schimbare de partener etc), caci schimbarea naste intotdeauna anxietate

– a trece la urmatorul nivel al procesului lor de dezvoltare personala

– etc.

Iar acestea sunt doar cateva din motivele care imi vin acum spontan in minte. Nu am sa zabovesc pe acest subiect, caci intentia mea este de a atrage atentia asupra unui alt aspect al colaborarii client-psihoterapeut.

psihoterapieAsa cum sugereaza si motivele mentionate mai sus, oamenii apeleaza la psihoterapeut pentru un ajutor de specialitate, pentru expertiza sa. As numi aceasta contributie a psihoterapeutului o contributie de tip “yang” – e explicita, e activa, e la vedere.

Dar exista de asemenea, o contributie de tip “yin”, implicita, rezervata, modesta. Si se refera la maniera in care este conceputa relatia terapeutica: ca o relatie aparte, neobisnuita, diferita de relatiile sociale cunoscute.

Ce se intampla de obicei intr-o relatie?

Fiecare participant vine cu nevoile sale emotionale, cu asteptarile sale, cu cererile sale.

Copiii cer lucruri parintilor; parintii, la randul lor, pretind lucruri copiilor. Intr-o maniera foarte incarcata emotional.

Prietenii sunt alaturi de tine (fac lucruri pentru tine) si se asteapta sa fii alaturi de ei (sa faci lucruri pentru ei). Daca nu exista reciprocitate, afectele se dezlantuie sau te macina mocnit, eficient, neincetat.

In special intre indragostiti…Dupa o perioada in care nevoile celuilalt sunt in prim plan (asta ca o dovada de iubire), fiecare lupta pentru a-si afirma nevoile proprii si nu conteneste a-i reprosa celuilalt ca nu este atent la nevoile sale.

Relatiile interumane pot fi extrem de consumatoare sub aspect emotional. Uneori, presiunea cererilor emotionale escaladeaza in zona rosie, iar vinovatia legata de a nu fi raspuns acestor cereri devine coplesitoare.

Adesea, in astfel de momente, oamenii se gandesc sa mearga la psihoterapie.

Pentru a primi sfaturi de la un specialist?

Poate si pentru asta… Desi solutiile cele mai bune sunt cele care vin din interiorul lor.

Cu siguranta insa, oamenii vin la psihoterapeut si dintr-un alt motiv, mai putin evident: vin pentru ca se asteapta ca in cabinet sa gaseasca un loc in care doar nevoile lor sa conteze si ale nimanui altcuiva; un loc in care sa se elibereze de povara asteptarilor celorlalti; un loc in care sa se ingrijeasca doar de ei insisi.

Da, platesti un psihoterapeut pentru expertiza sa.

Dar, pe masura ce progresezi in terapie, devine din ce in ce mai clar faptul ca il platesti si pentru a NU aduce in relatie propriile lui nevoi, opinii, asteptari.

Intr-un fel, il platesti pentru a fi diferit de toate celalte persoane din viata ta – diferit prin aceasta atitudine de a nu-ti cere nimic, de a nu te presa, de a nu astepta nimic de la tine.

Rolul psihoterapeutului este doar acela de a intelege si de a-ti comunica intelegerea lui intr-o maniera empatica. Atat. Ce faci tu cu aceasta intelegere este treaba ta.

Intr-o lume in care stresul fiecaruia da peste rascoale si devine coplesitor si poluant pentru ceilalti,

a fi in prezenta unui profesionist care nu pune presiune pe tine, care nu iti cere sa faci nimic, nici macar sa te schimbi (desi aparent tu asta ii ceri!), este asemeni unei guri de aer proaspat.

In conditiile in care presiunea asteptarilor celorlalti devine sufocanta, aici poti sa respiri.