Adevarul (Elena Coroianu): Tema de saptamana aceasta este marea iubire. Exista marea iubire sau este doar o iluzie?
Virgil Rîcu: Gratie proiectiilor noastre… marea iubire este marea iluzie. Marea iubire este o constructie personala, expresia capacitatii de a iubi a unui om, marea creatie a mintii sale.
De aceea, cu adevarat mari iubiri nu traiesc decat oamenii cu suflete mari si cu minti vaste.
Pentru multi, marea iubire este o promisiune de salvare dintr-un mod de viata nefericit. Din cauza unui puternic sentiment de neputinta, au atat de multe asteptari de la celalalt, incat acesta traieste rolul de partener in marea iubire ca pe o povara coplesitoare.
Adevarul : Marea iubire este aceeasi cu prima iubire? Este intr-adevar prima iubire ceva de neuitat? Este bine sa ne raportam la ea in relatiile urmatoare?
V.R.: Prima iubire pune intr-adevar asupra noastra o amprenta greu de inlaturat.
Prima iubire ne „formateaza” intr-un anumit fel, specific, intim, personal.
Personalitatea fiecarui om vorbeste despre cum a iubit si despre cum a fost iubit acel om in contextul primei sale iubiri.
Toate celelalte iubiri vin si se aseaza pe fundatia pusa de prima iubire.
Cu o singura si esentiala mentiune: ceea ce oamenii numesc de obicei prima iubire nu este de fapt prima iubire!
Prima iubire, atat pentru barbati, cat si pentru femei, se refera la…relatia cu mama.
Chiar daca multi par a fi uitat acest lucru, la nivel inconstient este de neuitat. Chiar si atunci cand ne fortam sa uitam asta!
In toate relatiile noastre adulte (fie ca suntem barbati sau femei), rejucam scenariul relatiei cu mama (sau substitutul matern).
Adevarul : Stiu persoane care s-au mai implicat in relatii, dar care tot timpul se raporteaza la o mare iubire (din trecut) si afirma ca nu vor mai putea sa se implice emotional niciodata cum au facut-o atunci, ba chiar avertizeaza partenerul actual sa nu aiba alte asteptari. Asa sa fie?
V.R.: Acest gen de persoane au o placere deosebita in a-si pune actualul partener in competitie cu fostul!
Evident, un astfel de mesaj este o invitatie/provocare adresata actualului de a incerca sa o contrazica, respectiv sa lupte si sa il invinga pe celalalt din mintea ei, in felul acesta eliberand-o de fantoma fostului!
Numai ca ea, persoana in cauza, nu-i va face deloc munca usoara, ci dimpotriva!
In astfel de persoane se duce o lupta: pe de o parte sunt fidele fostei iubiri si spera in secret la o reintoarcere a fostului, pe de alta parte intuiesc ca sunt bantuite de o fantoma, dar inca nu isi doresc suficient de mult sa se elibereze de ea.
O astfel de persoana se afla in pozitia de a fi pierdut pe cineva, dar nu doreste inca sa faca doliul.
Iubirea trecuta este idealizata (persoana isi aminteste doar partile bune ale relatiei), pusa pe un piedestal, mult pretuita pentru ca ii ofera persoanei prilejul de a spune : „Eu am trait o mare iubire!”
E vorba deci de o experienta care confera valoare persoanei si din acest motiv este integrata in imaginea de sine („Eu sunt persoana care a trait o mare iubire.”)
Evident, aceasta este doar o parte a tabloului. Ceea ce este reprimat/ refulat este furia impotriva fostului, dar – pentru ca fostul sa ramana pe piedestal – aceasta furie este indreptata impotriva actualului partener. Actualul plateste pentru pacatele fostului.
„Daca ma iubesti, atunci trebuie sa suferi! Sa suferi la fel cum am suferit eu in relatie cu fostul!”
Actualul partener se vede deci pus in competitie cu o fantoma, o competitie in care este net dezavantajat tocmai pentru ca adversarul nu este o persoana reala (cu bune si cu rele), ci o constructie idealizata, un miraj!
Adevarul: Ideea de „mare iubire” sau de „o singura” iubire nu este mai mult un impediment in calea fericirii unei persoane? Fie traiesti superficial in asteptarea „Acelei” iubiri/persoane, fie daca atribui asta unei relatii trecute, nu te mai implici suficient in alte relatii?
VR: Ma tem ca astfel de decizii nu se pot lua constient. O persoana nu are sentimentul ca poate alege intre a se pastra pentru marea iubire sau a se implica in relatii mai „modeste”. Sentimentul ei este ca astfel de lucruri i se pot intampla sau nu, nu sta in puterea ei de a le controla.
A te pastra pentru o mare iubire, pe de o parte si a incepe o relatie fara a simti nimic, doar pentru a fi in randul lumii, pe de alta parte, sunt de fapt doua extreme.
Daca cei mai multi oameni au sentimentul ca intalnirea iubirii tine de soarta, de ceva exterior lor, psihologii ii invita sa se uite in interiorul lor: oamenii nu intalnesc iubirea pentru ca, din cauza unor traume, capacitatea lor de a iubi, de a investi afectiv, a fost blocata.
Odata deblocata capacitatea de a investi afectiv, foarte probabil oportunitatile pentru a te indragosti nu se vor lasa asteptate.
Adevarul : Marea iubire garanteaza finalul fericit, acel „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”?
VR: Nu neaparat. Un sentiment nobil genereaza consecinte pozitive, dar concomitent cu legea cauzalitatii actioneaza si principiul impermanentei. Iubirea, oricat de mare va fi fost ea initial, nu ramane constanta.
Dar este adevarat, comparativ cu alte relatii, marea iubire favorizeaza longevitatea si fericirea relatiei. Persoanele implicate au un sentiment de implinire, de multumire de sine, in contrast cu cei care nu se casatoresc din dragoste, care sunt incercati de regrete si de un sentiment de neimplinire.
Adevarul : Am gasit un studiu facut de britanici, a carui concluzie era ca „73 % dintre oameni convietuiesc in relatii resemnate, dupa ce marea dragoste le-a scapat printre degete”. Ce parere aveti?
VR: Sincer, m-as fi asteptat ca procentul sa fie mai mare. Marea dragoste este asemeni unui voltaj inalt, nu poti rezista prea mult in acele stari intense…decat daca faci eforturi sustinute pentru a te transforma. Daca e sa fim onesti cu noi insine, preferam un status quo mai linistit si mai „resemnat”.
Adevarul: Pe de alta parte, acelasi studiu spunea ca un sfert dintre respondenti au marturisit ca au iubit doua persoane in acelasi timp. Se poate asa ceva?
VR: Poate este momentul sa mai demontam o iluzie. Iubirea nu este unidirectionata, nu devine posesia persoanei catre care o indreptam.
Putem afirma ca noi nu iubim persoane, ci iubim stari. Practic, noi iubim iubirea. Iar pentru ca traim aceasta stare in prezenta unei persoane, pentru ca aceasta persoana ne inspira, ne faciliteaza trairea starii de iubire, ii spunem „Te iubesc!”.
Dar daca observam cu atentie, acest „te iubesc!” izvoraste dintr-o stare de iubire si i se adreseaza acestei stari.
Iubim iubirea, nu iubim persoane. Daca persoana careia recent i-am spus „te iubesc!” ne contrazice asteptarile, ne infuriem. In acel moment, starea de iubire pentru respectiva persoana s-a dus.
Privind lucrurile din aceasta perspectiva, oamenii pot trai stari de iubire in prezenta mai multor persoane.
Adevarul : Dar sa iubesti o singura persoana toata viata (fie ca te implici in alte relatii, fie ca nu)? In acest caz e vorba de iubire sau de obsesie?
VR: Aceasta persoana functioneaza ca o ancora si/sau ca un declansator pentru starea de iubire. Este un „chip cioplit” in jurul caruia construim fanteziile noastre de iubire.
Daca relatia de iubire nu se consuma, imaginatia are castig de cauza in fata realitatii, iar dezidealizarea nu se produce. Orice iubire implica o idealizare (vrajire), iar orice final de iubire este consecinta unei dezidealizari (dezvrajire).
Adevarul : Dar in cazul persoanelor care au o relatie se cearta, se impaca si tot asa. Uneori se intampla sa aiba alti parteneri intre doua impacari. Despre ce este vorba in acest caz, o mare iubire sau altceva…?
VR: Poate fi o „dragoste cu nabadai”. Genul „nu pot trai cu tine, dar nu pot nici fara tine”. Gelozie, posesivitate, ambivalenta („I love to hate you”), dorinta de a fuziuna cu celalalt si concomitent dorinta de iesi din fuziune, de a se separa si individua.
Astfel de persoane inca nu il pot accepta pe celalalt ca fiind o persoana separata, de sine statatoare, diferita. Nu pot accepta ca celalalt sa existe si sa fie diferit: in opinia lor, el trebuie sa aiba aceleasi idei, aceleasi pasiuni, acelasi ritm cu ele.
Daca celalalt face tot ceea ce isi doresc ele, este partenerul ideal. Daca indrazneste sa aiba alte preferinte sau alte opinii, brusc partenerul ideal este transformat in inamicul nr. 1.
Adevarul: Ce rol are in acest caz educatia primita sau relatia pe care au avut-o parintii nostri?
VR: Inveti sa simti si sa exprimi iubirea in familie.
Exista familii inghetate in care exprimarea afectiunii este blocata.
Copiii care cresc in astfel de contexte au doua optiuni:
– fie sa nege iubirea (pentru a nu suferi din cauza lipsei de iubire),
– fie sa se refugieze intr-o lume fantasmatica in care salvarea vine printr-o iubire extraordinara menita sa compenseze toate suferintele si privatiunile suferite.
Exista, pe de alta parte, familii afectuoase care ofera un model de identificare sanatos si realist. Iubirea nu este privita ca fiind ceva extraordinar si greu accesibil, ci mai degraba ca un dar natural al vietii.
___________________________________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Marea iubire sau marea iluzie’ aparut in Adevarul Week End, 18 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.
Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 