ASOCIATIA ROMANA PENTRU PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA
FUNDATIA ROMANO-OLANDEZA PENTRU PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA
anunta deschiderea unui nou
CURS DE FORMARE IN PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA
Octombrie 2023 – Iunie 2027
CURSUL ARE O DURATA DE 4 ANI SI ESTE ALCATUIT DIN 3 MODULE SUCCESIVE:
Notiuni fundamentale si evolutia teoriei psihanalitice – 2 ani
Psihopatologia psihanalitica – 1 an
Tehnica psihoterapiei psihanalitice – 1 an
Conditii de admitere:
absolvirea facultatilor de medicina, psihologie, asistenta sociala, sociologie sau facultati asimilate
desfasurarea in curs (minim 1 an) a unei terapii psihanalitice sau analize personale cu o frecventa de minimum 2 sedinte pe saptamana cu unul din terapeutii formatori acreditati de ARPP, SRP.
Un eveniment profesional la care am participat recent m-a făcut să mă gândesc – din nou 🙂 – la specificul psihoterapiei psihanalitice.
Foto: Alexandru Zdrobău
Iar ceea ce mi-a venit în minte de această dată nu a fost asocierea liberă, tehnica fundamentală a psihanalizei… nu a fost nici interpretarea, acel instrument psihanalitic vestit prin care sensul inconștient este dezvăluit… nu a fost nici măcar cadrul analitic, respectiv acele condiții care îi sperie sau îi revoltă pe mulți… deși, la drept vorbind, la o lectură mai atentă, aceste condiții sunt de bun simț pentru oricine posedă motivație, un minim de disciplină și de respect pentru persoana celuilalt…
Ceea ce mi-a venit în minte a fost intimitatea confesiunii.
Mai mult decât în orice altă formă de terapie, în psihoterapia psihanalitică nu este vorba atât de simptome – anxietate, atac de panică, bulimie etc – cât mai ales despre a face cuiva (psihoterapeutului) confesiuni intime.
În cabinetul psihanalitic, clientul ajunge să vorbească nu numai despre frământările, stress-urile, neputințele și vulnerabilitățile lui, ci și (sau mai ales) despre dorințele cele mai intime, despre fanteziile „cele mai bizare și mai nelalocul lor”, despre secrete „rușinoase” sau terifiante, despre plăceri vinovate și vinovății înăbușite.
Pe scurt, clientul vorbește despre viața sa intimă sufletească, secretă, despre despre acea parte a vieții sale care nu apare pe facebook, pe instagram sau pe alte rețele de socializare.
Iar progresul în terapie se face remarcat nu doar prin dispariția simptomelor sau prin îmbunătățirea calității vieții clientului,
ci și prin remarci de genul „Aici, în cabinet, am reușit să spun lucruri pe care nu le-am mai spus nimănui până acum, nici măcar celor mai apropiate persoane”
sau „Aici am reușit să vorbesc despre lucruri pe care nici mie însămi nu îndrăzneam să mi le mărturisesc, despre lucruri care erau acolo, dar nu doream să le văd, să le gândesc”…
Toată lumea are o viață (interioară) secretă și toată lumea simte la un moment dat nevoia să vorbească cu cineva despre asta. Pentru a se elibera de presiunea acestor trăiri apăsătoare, pentru a face pace cu ceea ce pare de neacceptat, pentru a face posibil nou început.
Psihoterapeutul este un păstrător al secretelor, un confident în adevăratul sens al cuvântului și toată formarea sa, îndelungată și asiduă, este menită să-l facă demn de acest rol.
O femeie: „Toți bărbații din viața mea au fost niște ratați, niște idioți și niște imaturi!”
Un bărbat: „Toate femeile sunt lacome, competitive, obsedate de control, critice, dominatoare și imposibil de mulțumit!”
Bărbat/femeie: „Am fost la trei psihologi până acum și toți mi-au spus numai prostii! De fiecare dată, am plecat furios (furioasă) din cabinetul lor!”
Discursurile de mai sus sunt discursuri multinivelare, discursuri „în straturi”.
Stratul de la suprafață este saturat de furie: în mod evident, mesajele de mai sus sunt mesaje furioase.
Dar simți gustul amar care însoțește furia din declarațiile de mai sus? Da, un alt strat este cel al dezamăgirii. Reformulate, ar suna cam așa:
„Sunt dezamăgită de faptul că toți bărbații din viața mea…”
„Sunt dezamăgit că femeile din viața mea au fost…”
„Sunt dezamăgit/dezamăgită de psihologi…”
Un alt strat care însoțește furia este cel al neputinței, al eșecului, al disperării. Căci, dacă ne reglăm fin auzul, mesajele pot fi ințelese și în termenii:
„Am întâlnit mai multe persoane care mi-au stârnit interesul și de fiecare dată am eșuat în a mă conecta cu ele așa cum aș fi vrut, așa cum aș fi avut nevoie”.
Privind lucrurile în acest fel, suntem aproape de a realiza că declarațiile inițiale sunt mesaje de tip „scut” sau mesaje de tip „pansament”.
Este mult mai ușor să declari că „celălalt e defect” decât să iei contact cu suferința pe care o implică o concluzie precum:
„Iată, încă o persoană cu care nu m-am putut conecta…
Încă un eșec în încercarea mea de a rezona cu cineva…
What’s wrong with me?!“
Mesajul psihoterapiei este că numai în condițiile în care suferința este mai întâi recunoscută (”există suferință în reacția mea furioasă”) și apoi asumată (”eu sunt cel care suferă în situația asta”), există șanse ca suferința să își găsească leac.
O femeie: „Toți bărbații din viața mea au fost niște ratați, niște idioți și niște imaturi!”
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 