Probabil stiti deja: ne aflam in plin razboi. Mintea umana este aproape tot timpul in razboi: cu ea insasi, cu ceilalti, cu ideologiile, cu teoriile despre parenting, cu vremea, cu politica, cu gravitatia… in razboi cu aproape orice.
Razboiul aduce, evident, suferinta si am putea presupune ca vrem sa se termine.
Dar nu, tocmai aici apare paradoxul. Violenta vinde. Violenta atrage. Violenta devine contagioasa.
Cand am vazut prima data cateva episoade din „Game of thrones” am fost socat de nivelul violentei. Apoi m-am „obisnuit”: mecanismele defensive si-au facut datoria.
Socul a reaparut la filmele pentru adolescenti (”Hunger Games”, cele din seria „Divergent” etc): in ele mustea, clocotea sadismul!
Toate filmele amintite mai sus au avut, bineinteles, un succes enorm la public.
„Psihicul omului este bun prieten cu razboiul”, spunea Freud cu tristete si amaraciune.
In cabinetele de psihoterapie, oamenii vin pentru a vorbi despre razboaiele din mintea lor. Aceste razboaie nu sunt chiar asa de dramatice ca cele din filmele amintite mai sus, dar – pentru cei care le duc – ele genereaza suficienta suferinta… fascinatie… si satisfactie ascunsa.
Ada sufera ca nu isi gaseste jumatatea. Toti barbatii buni sunt luati. Si pentru ca cei ramasi nu sunt suficient de buni, Ada s-a implicat in mai multe relatii cu barbati casatoriti… sperand ca acestia, la un moment dat, sa divorteze si sa se dedice ei. Iar pentru ca acest lucru nu se intampla, suferinta, frustarea, gelozia, furia escaladeaza, devin coplesitoare.
Din fericire, Ada nu este doar dispusa sa lucreze cu ea insasi, e hotarata sa persevereze. Astfel ca psihoterapia isi face incet, treptat si subtil simtite efectele. Emotiile sunt exprimate in mod catarctic, iar situatia de viata e privita din diverse unghiuri.
La inceput, el, barbatul, era in prim plan, pasiunea dintre ei. Apoi panorama se schimba: sotia lui devine centrul preocuparilor, rivalitatea cu aceasta, ura si gandurile ucigase ale Adei fata de ea. Barbatul e deja in plan secund acum, el este un simplu trofeu, satisfactia deriva din fanteziile de infrangere a rivalei.
Ada admite ca nu se vede ducand o viata cu el, dar vrea ca el sa divorteze pentru ea… chiar daca stie ca ulterior, si probabil destul de repede, isi va pierde interesul pentru el.
Important e sa castige in fata sotiei lui. Important este sa se valideze ca femeie invingatoare.
Psihoterapia continua, afectele se rostogolesc in cuvinte la inceput aprigi, apoi mai fade.
Observata iar si iar, ura slabeste, energia sleieste, razboiul isi arata dezavantajele.
Dizolvarea treptata a urii face incet-incet loc unor afecte mai bune si, odata cu aparitia acestora, inclusiv situatia de viata se schimba. Din multimea celor ne-buni si neluati, un barbat liber isi face “miraculos” aparitia, Ada se deschide incet fata de el.
Sunt un cuplu acum, in sfarsit e liniste, e pace, dar pacea are un gust diferit, neobisnuit.
Din cand in cand, Adei ii reapare dorul de acele trairi intense din vremea in care parca se afla intr-un roller coaster emotional, reapare dorul de suferinta, de fiorii dragostei ilicite, setea de a castiga in fata altei femei, fascinatia razboiului…
In acest stadiu, provocarea Adei, ca si a marii majoritati a oamenilor, este de a invata sa traiasca pe timp de pace.
Ca sa ma intorc la filme, imi vine in minte „Rambo” – un film despre un soldat traumatizat in razboiul din Vietnam care, odata intors acasa, pe timp de pace, porneste aici un nou razboi.
Rambo nu stie sa traiasca pe timp de pace. Viata lui e razboiul… si de aceea il recreeaza din nou si din nou.
In anul in care a fost facut, „Rambo” a fost declarat de critici cel mai prost film al anului. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Stallone sa faca ulterior Rambo II, III, IV, V…
Pentru ca, asa cum spunea Freud, omul e bun prieten cu razboiul.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 