|
Adevarul (Elena Coroianu): Cum credeti ca este influentata relatia parintilor de copilul ajuns la adolescenta? Altfel spus, adolescenta este o perioada critica. Framantarile adolescentului ajung sa isi puna amprenta pe relatia parintilor? Virgil Rîcu: Adolescenta copilului reactiveaza in parinti amintiri si propriile conflicte din perioada adolescentei lor. Privindu-si copilul adolescent, parintii isi reamintesc de propria adolescenta, de framantarile lor din acea perioada, de maniera in care au facut fata acelor framantari, dileme, conflicte cu care s-au confruntat atunci. Ei tind sa-i impuna copilului aceleasi atitudini si maniere de rezolvare a problemelor. Ori, foarte posibil, aceste maniere de rezolvare a problemelor nu au fost aceleasi la ambii parinti. Ei pot sa se certe pe tema „cum este mai bine sa faci in cutare situatie”. Adevarul: Exista situatii cand copilul si unul dintre parinti se aliaza (impotriva celuilalt parinte sau nu). Este aceasta o situatie benefica pentru copil? Dar pentru relatia dintre parinti? VR: Aceste aliante se realizeaza mai ales atunci cand unul dintre parinti adopta o atitudine autoritara exagerata. Celalalt parinte nu este de acord si atunci se aliaza in ascuns cu copilul. Intr-un fel, este o strategie benigna de supravietuire in conditii de opresiune exagerata. Se intampla insa si varianta „maligna”: unul dintre parinti (de obicei mama, dar nu intotdeaua) ii submineaza autoritatea celuilalt, il exclude pe acesta si il denigreaza constant in fata copilului. In felul acesta, copilul mosteneste un model relational disfunctional care-i va crea mari probleme in trairea intimitatii. Adevarul: De multe ori cand copilul ajunge intr-o situatie neplacuta (face o “prostie”) parintii ajung sa se invinovateasca unul pe altul (“este vina ta ca a facut asta”, “tu stiai” sau in cazul fetelor, tatal o acuza pe mama: “asa ai educat-o”). in mod normal astfel de acuzatii nu ar tb sa existe. Pot aceste acuzatii sa strice relatia de cuplu? Ce este de facut in aceasta situatie? VR: Daca privim dincolo de aparentele imediate, sesizam cu usurinta in aceste acuzații pareri de rau si enervare izvorata din neputinta. Cei care acuza o fac pentru a se debarasa de propriile sentimente de neputinta si vinovatie. In mod normal, aceste acuzatii n-ar avea cum sa strice o relatie solida intre parinti intrucat, dupa etapa de enervare, ies repede la lumina parerile de rau. Adevarul: Adolescenta copilului ii transforma pe parinti din modele, “eroi”, in antieroi si obiectul criticii lor severe. Cum ii castigi increderea unui adolescent? Cum comunici cu el? VR: Adolescentul se razvrateste impotriva autoritatii parentale si are nevoie sa faca asta, ii este benefic. Fara aceasta rebeliune, ei nu s-ar putea separa in plan psihic de parinti, nu ar putea deveni autonomi, nu ar putea deveni adulti, nu si-ar putea asuma propria autoritate, propria putere. Dar rebeliunea este doar o parte din intregul tablou. Cealalta parte se refera la faptul ca adolescentul are inca nevoie de sustinere, de afectiune. In multe momente, el este inca un copil. Adevarul: Parintii au tendinta sa fie cat mai protectori. Cum iti stavilesti aceasta pornire pentru a nu-i crea copilului un handicap in loc de avantaj? De multe ori pe aceasta tema sunt si discutii in cuplu. Cum le depasesti? VR: Atitudinea hiperprotectoare a parintelui echivaleaza cu o mare neincredere in capacitatea copilului sau de a se descurca singur. Daca parintele este atent si sincer cu sine, poate descoperi ca aceasta neincredere in copil este fie o proiectie (parintele nu are incredere nici in sine si atunci gandeste ca si copilul sau e la fel), fie este o dorinta ascunsa ca acesta (copilul) sa nu se descurce singur. Multe mame se regasesc in acest ultim caz. De ce o mama si-ar dori ca al sau copil sa nu se descurce singur? Ca sa nu o paraseasca, ca sa aiba intotdeauna nevoie de ea. Adevarul: Ce faci daca vezi ca partenerul tau “sufoca” inca din fasa orice pornire de independenta a copilului? Cum gasesti echilibrul (si al relatiei dintre parinti si al partenerului cu copilul?) VR: Este util sa constientizam ca orice intervenție in forta poarta in sine amprenta fricii. Parintele care sufoca in fasa orice pornire de independenta a copilului este un parinte care se teme foarte tare. De ce se teme?De propriile fantezii! In special fantezii legate de ideea de (in)dependenta, de lipsa de control, pe care le proiecteaza asupra copilului. De exemplu, un parinte (mama sau tata, in egala masura) se poate teme ca daca nu este strict(a) cu fata sa adolescenta, aceasta isi va face de cap si se va comporta ca o curva – aceasta fantezie vorbeste mai mult despre parinte decat despre fata: parintele are multe conflicte nerezolvate legate de propria sexualitate, inconstientul parintelui abunda de fantezii sexuale reprimate; Sau un parinte se teme ca fiul sau se va inhaita cu tot felul de derbedei si va deveni un „drogat” sau un delincvent – aceasta fantezie vorbeste de asemenea mai mult despre parinte: inconstientul parintelui musteste de dorinte dependente sau agresive. In fine, un parinte poate strivi in fasa pornirile de independenta ale adolescentului pentru ca exact asta au facut parinții lui cu el, iar acum, la randul sau, face si el acelasi lucru cu copilul sau (mecanismul se numeste identificarea cu agresorul). Deci, daca partenerul tau sufoca in fasa pornirile de independenta ale copilului, cauta un moment potrivit pentru a-l intreba de ce se teme de fapt. |
_______________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Maturizarea copilului poate schimba relatia dintre parinti’ aparut in Adevarul Week End, 10 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.
Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 