La inceputul anilor 2000 (intr-o alta viata 😊), participand la o conferinta pe teme legate de leadership si management, am fost socat sa aud pe unul din speaker-ii internationali spunand ca
daca managerii ar dedica 15 minute pe luna pentru a se gandi la dezvoltarea activitatii departamentului lor, productivitatea ar creste exponential.
15 minute?!..pe luna?! Eu credeam pe atunci ca managerii petrec o ora pe zi, in fiecare zi(!), gandindu-se la asta. Nu este planificarea una din activitatile principale ale unui manager?
Se pare ca nu. Majoritatea managerilor isi petrece timpul ocupandu-se de sarcinile curente, rezolvand probleme care apar tot timpul, din ce in ce mai multe, dau navala, sunt coplesitoare.
La sfarsitul zilei, simtindu-se asemeni unor pompieri care au trebuit sa stinga focul, sunt mult prea obositi ca sa se mai gandeasca la viitor, la dezvoltare.
Iar lucrurile nu stau asa doar in cazul managerilor. Daca suntem sinceri cu noi insine, foarte probabil multi dintre noi ar recunoaste ca si in viata personala se intampla cam la fel: ne lasam prinsi in rutina vietii de zi cu zi, fara sa ne gandim prea mult la ceea ce ne dorim in viitor, fara sa formulam ceea ce ne-am dori sa fie diferit.
Nici in cabinetele de psihoterapie lucrurile nu stau prea diferit : clientii vorbesc despre nelinistile, framantarile, nemultumirile lor legate de
viața de cuplu…
părinți…
familie, copii…
atmosfera de la serviciu, relația cu șeful sau cu colegii…
problemele financiare…
Dar, prinsi in iuresul emotiilor, rar se intampla sa si formuleze, sa si verbalizeze ceea ce vor, ceea ce isi doresc legat de respectivele situatii/persoane care le frustreaza.
Uneori exista asteptarea ca ceea ce isi doresc sa se inteleaga din context, sa fie evident atat pentru ei insisi, cat si pentru interlocutor (psihoterapeutul).
Ei bine, surpriza este ca in majoritatea cazurilor nu este deloc evident. Nici macar pentru ei insisi… sau mai ales pentru ei insisi!
Cred ca a verbaliza ceea ce vrei este esential. Este esential sa te auzi pe tine declarand ceea ce iti doresti pentru ca in felul acesta este mai usor sa iti asumi dorintele sau sa le adaptezi situatiei.
De aceea m-am obișnuit să întreb adesea:
“Într-un astfel de context, ce v-ați dori să facă sotul/soția/copilul Dvs?
Cum ați dori să vă trateze șeful/șefa Dvs?” (Be specific)
sau
“Ce v-ați dori să-i spuneți?”
Sunt intrebari pe cat de simple, pe atat de puternice. (De altfel, am fost intotdeauna de parere ca intrebarea “Ce vrei?” este o intrebare fundamentala in psihanaliza. Ca si intrebarea corolar “Ce cauti sa eviti?”)
Este esențial ca în psihoterapie oamenii să vorbească despre frustrările lor, despre nemulțumirile lor, exact așa cum le resimt ei. Cu cât iau mai mult contact cu trăirile lor, cu atât efectul catarctic este mai puternic, cu atât șansele de a se detensiona și elibera de stress sunt mai mari.
Dar dacă lucrurile se opresc aici, ședințele de psihoterapie ar fi asemeni unor activități de rutină de genul făcut curat, aerisit, șters praful, dat cu aspiratorul… în spațiul mental/emoțional.
Da, bineînțeles, în fiecare ședință vom șterge praful așezat în timpul scurs de la ultima ședința. Este necesar să facem asta, nu se poate altfel.
Dar – dacă ne ajunge timpul – poate mai facem și altceva: să încercăm să punem în cuvinte ceea ce ne dorim. De preferat, într-o manieră cât mai specifică.
A formula ceea ce îți dorești echivalează de multe ori cu a-ți reprezenta mental o soluție la problemele tale.
PROVOCARE:
Cum ar fi daca, de fiecare data cand te frustreaza ceva, ti-ai dezvolta obiceiul de a formula explicit
“Asta mă frustrează…
Iar cutare lucru m-ar face mulțumit(ă), fericit(ă)”
specificând cât mai clar atât ceea ce te frustrează, cât și ceea ce te-ar mulțumi?
Cum ar fi dacă, în fiecare zi, pe lângă un “to do list” ți-ai face și un “wish list”?
Cum ar fi dacă ai face aceste lucruri pentru 100 de zile consecutiv?
________________
P.S. Daca esti asemeni majoritatii oamenilor, probabil vei da “dismiss” acestei provocari.
Probabil in mintea ta va exista un comentariu de genul:” ce rost are sa spun ce vreau sotului/ sotiei/ sefului meu? Oricum nu le pasa de ce vreau eu…”
Dacă nu te vei lăsa pradă acestui comentariu (care exprimă, de fapt, o formă de rezistență la schimbare), s-ar putea să ai surpriza/revelația că
în general, oamenii vor să indeplinească dorințele celor apropiați.
Poate nu chiar toți.
Poate nu chiar imediat.
Poate nu exact în termenii tăi.
Dar, în general, oamenii tind să indeplinească dorințele celor la care țin.
_______________
P.P.S. O alta “surpriza”/revelatie pe care s-ar putea sa o ai se refera la faptul ca a identifica ceea ce iti doresti cu adevarat, ceea ce te face fericit(a), nu este deloc un lucru simplu.
Acest fapt se datoreaza unui “antrenament” indelungat de a-ti fi ignorat dorintele, de a te focusa mult prea mult pe ceea ce trebuie in detrimentul lui ceea ce vrei.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 