Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre despartiri. Cine sufera mai mult, femeia sau barbatul?
Virgil Rîcu: Am auzit de mai multe ori aceasta intrebare, in diferite contexte, si de fiecare data m-am intrebat care ii este scopul. E vorba despre o competitie? Si cine castiga competitia? Cel care sufera mai mult sau cel care sufera mai putin?
Ok, sa dau totusi un raspuns:
Intr-o despartire, cel mai mult sufera…copilul.
Daca parintii se despart, cel mai mult sufera copilul.
Daca doi adulti se despart, cel mai mult sufera cel mai copil dintre ei.
Adevarul: Se spune ca femeile pot indura mai multa durere fizica decat barbatii si cel mai des se face referire la “durerile facerii”. Sa fie asta un motiv pt care femeile reusesc sa treaca mai usor peste o despartire, respectiv cu mai putina suferinta?
V.R.: Nu m-as grabi sa trag concluzia ca femeile trec mai usor peste o despartire.
Cunosc femei care, chiar si la 15 ani dupa divort, perioada in care au schimbat mai multi parteneri, inca nu se simt impacate cu ideea divortului si nutresc foarte multe resentimente.
Aceste femei pot trai singure, dar nu mai pot investi afectiv puternic intr-o alta relatie (sunt inca prinse emotional in vechea relatie).
Barbatii, cu exceptia celor care se autodistrug prin alcool si alte droguri, gasesc de obicei o „mamica” care este dispusa sa-i „infieze”. Sau, mai corect spus, ea ii gaseste pe ei si ei se lasa infiati.
Adevarul: Cum poti trece mai repede peste o despartire?
V.R.: Facand un travaliu de doliu serios.
Adevarul: Daca tu esti cel care pune capat relatiei, iti garanteaza o suferinta mai mica?
V.R.: Depinde de motivele care te fac sa iei decizia de a pune capat relatiei.
Sunt oameni care nu vor de fapt ca relatia sa se incheie dar, simtand ca celalalt are de gand sa o faca, din motive care tin de orgoliu, se grabesc sa puna ei primii capat relatiei. Paradoxal, chiar daca ei sunt cei care parasesc, in fapt ei traiesc despartirea ca si cum ei ar fi cei parasiti (ceea ce, la urma urmei, corespunde realitatii). Aceste persoane continua sa sufere foarte mult.
Altii ajung in punctul in care simt ca relatia nu are niciun viitor, nu simt ca mai exista dragoste in cuplu, nu vad niciun motiv pentru care cuplul lor ar trebui sa continue si atunci decid sa puna ei capat relatiei pentru ca celalalt nu da semne ca ar face-o vreodata. In acest caz, nu exista o suferinta coplesitoare, ci doar un sentiment de culpabilitate care poate fi dus.
Adevarul: Este bine sa intri imediat intr-o alta relatie? Cat timp ar trebui sa treaca?
V.R.: Unele persoane incearca sa scurtcircuiteze suferinta despartirii si a singuratatii aruncandu-se imediat intr-o alta relatie. Aceste noi relatii sunt numite de psihoterapeuti relatii pansament (ele au rolul de pansa ranile provocate de relatia anterioara) si de obicei nu dureaza prea mult.
Motivul? Persoana nu se poate implica in mod real in noua relatie pentru ca nu si-a retras inca „investitia” afectiva din vechea relatie. Emotional, ea este inca acolo. In noua relatie este prezenta fizic, dar absenta emotional. Gandurile ii sunt acaparate de vechea relatie: simte furie, dezamagire, tristete, neputinta, uneori imagineaza scenarii de razbunare.
Psihoterapeutii spun ca aceasta persoana are nevoie sa faca un travaliu de doliu: un travaliu menit sa dizolve resentimentele si sa faciliteze acceptarea faptului ca s-a terminat, iar viata poate sa continue intr-un nou scenariu, alaturi de alte persoane.
Dupa realizarea acestui travaliu de doliu, persoana are resurse pentru a investi afectiv din nou.
Adevarul: Daca intri imediat intr-o alta relatie e posibil ca sentimentele pe care crezi ca le ai pentru noul partener sa fie de fapt o reminescenta din vechea relatie?
V.R.: Putem spune ca intr-o astfel de persoana se duce o lupta. O parte din sine ii este inca fidela fostului partener si il vrea inapoi. Alta parte din sine doreste sa puna capat suferintei pierderii si face eforturi sa se convinga ca ii este mult mai bine cu noul partener.
Se poate intampla chiar sa-i fie mai bine cu noul partener, dar chiar si asa, aceasta noua relatie va intra intr-o etapa semnificativa doar in momentul in care procesul de doliu va fi fost facut.
Prin urmare, nu cred ca sentimentele pentru noul partener sunt o reminiscenta a sentimentelor pentru vechiul partener.
Dar intuitia ta este buna. Ceva se transfera, dar nu sentimentele pentru vechiul partener catre noul partener.
Mai degraba, lucrurile stau in felul urmator:
O persoana are propriile idei si fantezii despre ceea ce inseamna dragoste si viata de cuplu. Multe dintre aceste fantezii sunt inconstiente (adica sunt diferite de ceea ce persoana declara ca-i place sau ca vrea), sunt foarte vechi si inspirate de istoricul ei familial, de modelele din familie.
In cadrul acestor fantezii, partenerului de cuplu ii este atribuit un anumit rol menit sa satisfaca anumite dorinte.
Aceste dorinte si fantezii (scenarii relationale) sunt ceea ce se pastreaza, se conserva, se transfera de la o relatie la alta.
Scenariul este mai important decat actorii, iar actorii sunt selectati astfel incat sa se potriveasca rolurilor din scenariu (si nu invers).
Toti partenerii (si actualul, si fostii) sunt actori in acest scenariu care, inca o data, este foarte vechi. Ei sunt invitati sa joace acelasi rol, dar si sa imbunatateasca partitura, sa imbogateasca scenariul.
Adevarul: E mai bine sa rupi total legatura cu fostul/fosta? Dar daca il mai suni, dai mesaje, ii verifici pagina de fb, ii intrebi pe cunoscuti despe el/ea. Te ajuta sau iti dauneaza?
V.R.: Daca ar fi sa-i trimiti mesaje, ce i-ai scrie in acele mesaje? Care ar fi intentia din spatele acelor mesaje? Ce iti doresti, de fapt? Sa reiei relatia? Sau nu vrei sa reiei relatia, dar vrei sa te asiguri ca nu exista resentimente?
Ca psihoterapeut, nu cred in reprimarea sentimentelor.
Cred cu tarie in clarificare. Daca intretinerea unui contact minim cu fostul/fosta te ajuta sa dobandesti o imagine mai clara asupra sentimentelor tale vis-a-vis de el/ea, atunci nu are rost sa-ti reprimi impulsul de a-l(o) contacta.
Dar a-l suna, a-i da mesaje, a-i verifica pagina de facebook in absenta oricarei atitudini reflexive nu este decat un mod de a ramane prinsa emotional in relatie.
Lucrurile sunt mai complicate in realitate.
Unele relatii pot fi comparate cu dependenta de alcool. In acest caz, „dezintoxicarea” presupune interzicerea totala a contactelor.
Adevarul: Daca povestesti cuiva prin ce treci te ajuta?
V.R.: Cu siguranta! Si acest confesor nici nu trebuie sa fie un psiholog, este suficient sa fie un bun ascultator. O persoana care sa te poata insoti emotional in povestea ta, fara sa te judece si fara sa iti ofere „solutii” prefabricate.
Adevarul: Se spune ca „nu se moare din dragoste”. Asa este?
V.R.: Copiii mor din lipsa de dragoste, este un lucru cunoscut cercetatorilor inca din anii ’50. Se sting vazand cu ochii.
Iar unii adulti se sinucid.
Adevarul: Statisticile spun ca nr barbatilor care se sinucid din dragoste il depaseste pe cel al femeilor care fac acelasi lucru. Asa sa fie?
V.R.: Nu sunt la curent cu aceste statistici, dar nu m-ar mira sa fie adevarat. Oricum, se pare ca ele (statisticile) reflecta punctul de vedere conform barbatii sunt mai idealisti, iar femeile au „survival skills” mult mai dezvoltate.
Adevarul: Cum te influenteaza suferinta din dragoste?
V.R.: Unii spun ca suferinta este cel mai bun profesor. Intreaga filosofie a Asiei sustine ca o mare suferinta conduce la o mare intelepciune. Traditia buddhista abunda in astfel de exemple.
Experienta psihologilor arata ca, pentru a putea transforma suferinta intr-o experienta de invatare, este necesar ca „portia” de suferinta sa nu depaseasca capacitatea individului de a o metaboliza. O trauma puternica venita pe un teren vulnerabil poate fi coplesitoare si poate genera consecinte foarte grave.
Multi oameni nu pot metaboliza suferinta si atunci dezvolta „scuturi protectoare”, menite sa evite un contact emotional traumatic. Acesti oameni se inchid in sine, isi pierd increderea in oameni si evita sa se implice emotional in relatii. „Scuturile” defensive ii protejeaza, dar in acelasi timp ii izoleaza, ii desensibilizeaza, ii transforma in cinici si le diminueaza pofta de viata.
Adevarul: Suferinta din dragoste poate fi raportata la nivelul de educatie,varsta sau alti factori?
V.R.: Absolut. Oamenii cu nivel de educatie scazut sunt predispusi sa dezvolte mecanisme paranoide („oamenii sunt invidiosi, egoisti si vor sa iti faca rau”, „nu poti avea incredere in nimeni”, „nu poti sti niciodata cine iti este prieten si cine dusman”,”fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur” etc.).
Dar suferinta din dragoste nu-i ocoleste nici pe cei inteligenti- de multe ori se tine scai de acestia, iar unii dintre ei pot dezvolta strategii de razbunare foarte ingenioase.
Pentru a diminua suferinta din dragoste si a o metaboliza eficient (a o transforma in oportunitate de invatare, in intelepciune) este nevoie de un tip special de inteligenta – inteligenta emotionala.
Acest tip de inteligenta cautam sa-l stimulam si sa-l dezvoltam in procesele de psihoterapie.
Adevarul: Cu cat stai mai mult intr-o relatie disfunctionala scade sau creste suferinta la despartire?
V.R.: Daca folosesti aceasta perioada pentru a deveni constient(a) de aspectele disfunctionale ale relatiei, pentru a intelege de ce accepti aceste lucruri si cum anume le intretii (la nivel inconstient sau semiconstient), aceasta cunoastere nu poate fi decat deschizatoare de ochi. Pui capat relatiei avand sentimentul eliberarii si al lucrului bine facut.
Buddha a spus (si a spus bine) ca in viata suferinta este inevitabila. Dar ca om ai posibilitatea de a alege ca aceasta suferinta sa fie o suferinta absurda, lipsita de sens, sau o suferinta cu sens, cu un anumit rost, apta sa conduca la un rezultat pozitiv in viitor. Diferenta intre cele doua tipuri de suferinta o face atitudinea noastra, disponibilitatea noastra de a intelege cauzele si mecanismele suferintei.
Miliarde de oameni sufera din dragoste si perpetueaza aceasta suferinta cu fiecare noua relatie.
Dar exista si oameni care sufera din dragoste, fac un efort de a intelege aceasta suferinta, incearca sa o puna in cuvinte si astfel se nasc capodopere ale literaturii. Sau incearca sa-i dea o forma si asa se nasc capodopere ale picturii, ale sculpturii, ale arhitecturii.
Orice mare creatie se naste din si in suferinta. Agonia se transforma in extaz.
Adevarul: Sunt cazuri de despartiri in care decizia este luata de un singur partener, care dupa ce se „oficializeaza” ruptura nu mai este de gasit, lasandu-l pe celalalt cu o multime de intrebari la care nu va afla niciodata raspuns. Cum ar trebui sa procedeze cel parasit in acest caz pentru a depasi situatia?
V.R.: Experienta mea de psihoterapeut m-a convins ca oamenilor le este foarte dificil sa identifice motivele reale ale actiunilor lor (mai ales ale acelor actiuni cu impact emotional). Nu pentru ca nu vor, ci pur si simplu pentru ca nu stiu (nu sunt constienti de asta).
Exemplu: Un barbat isi poate parasi sotia insarcinata fara a putea oferi o explicatie plauzibila si fara a constientiza ca in felul acesta repeta istoria propriului sau tata care a parasit-o pe mama lui chiar inainte ca el sa se nasca.
Deci, motivele multora din actiunile noastre rezida in identificari inconstiente cu persoane semnificative din istoria noastra personala (identificari care ne forteaza sa repetam povestea).
Deci, intorcandu-ma la intrebarea ta, chiar daca persoana parasita ar intalni-o pe cea care a parasit-o, este foarte putin probabil ca ea sa afle raspunsul real la intrebarea: De ce?
Cel mai adesea, raspunsul primit este o balbaiala vaga, in care se amesteca jena, culpabilitatea si acea tendinta „politicoasa” si „diplomatica” de a menaja sentimentele celuilalt (inclusiv clasicul „cred ca tu meriti pe cineva mai bun decat mine”) care de obicei nu face decat sa inrautateasca lucrurile.
Cred ca mult mai util pentru persoana parasita ar fi sa revada cu incetinitorul filmul relatiei lor, sa identifice momentele care prevesteau acest final (foarte rar lucrurile se schimba din senin), sa sesizeze cum anume acest deznodamant se integreaza in istoria ei personala, cum ii afecteaza imaginea de sine, ce lectie poate invata din aceasta poveste.
Socrate spunea ca o viata neanalizata nu merita sa fie traita.
Adevarul: Dar cel parasit pt altcineva?
V.R.: Aici cred ca deja intervine orgoliul, gelozia, competitia. Imaginea de sine, sentimentul valorii proprii sunt afectate.
In functie de caracteristicile propriei personalitati, unele persoane fac depresie, altele cauta razbunare. Acestea din urma lupta pentru a-l recastiga pe ingrat doar pentru ca apoi sa-l paraseasca ele pe el. In felul acesta, ii arata ele cine e mai tare si cine detine de fapt controlul!
Acelasi mecanism e valabil si la barbati.
Eu obisnuiesc sa spun ca daca cineva prefera stejarul sau salcia teiului, aceasta nu este vina teiului si nici nu scade valoarea teiului in ochii celor care prefera teii.
Deci, nu e cazul sa o luam prea personal. Dar intotdeauna o luam personal,nu?
Daca cineva ne-a parasit pentru altcineva, poate ca el (sau ea) a facut ceea ce si noi ne doream la nivel inconstient sa facem, dar nu am indraznit.
Poate ca a venit vremea sa admitem ca de fapt relatia noastra scartaia bine cam de multisor (acum nu mai putem nega acest fapt) si sa ne mobilizam pentru a dobandi o noua perspectiva asupra vietii noastre.
Ne putem permite chiar sa fim optimisti si sa credem ca orice criza este o binecuvantare deghizata. De ce nu?
Un coleg de breasla mai experimentat spunea ca psihicul uman este atat de lenes incat are nevoie de o criza pentru a se mobiliza sa faca o schimbare (care sa fie in avantajul lui, evident).
Experienta din cabinet mi-a aratat ca persoanele parasite sunt mult mai interesate sa se dezvolte personal decat cele aflate intr-o relatie de cuplu „calduta”.
Adevarul: Dupa cateva experiente de acest gen devii mai calit, inveti cum sa alegi, suferi mai putin daca intri intr-o relatie care nu merge?
V.R.: Asa cum am mentionat la una din intrebarile anterioare, poti deveni mai calit si mai intelept sau poti sa te inchizi intr-o carapace (care te protejeaza si te izoleaza in acelasi timp), poti sa devii cinic si plin de resentimente.
Important este ca poti alege.
___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Iubire la final.Cine sufera mai mult?’ aparut in Adevarul Week End, 4 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.
Versiunea finala a articolului poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 