Category Archives: Asociatii libere

[Psihoterapie] A invata sa traiesti pe timp de pace

Probabil stiti deja: ne aflam in plin razboi. Mintea umana este aproape tot timpul in razboi: cu ea insasi, cu ceilalti, cu ideologiile, cu teoriile despre parenting, cu vremea, cu politica, cu gravitatia… in razboi cu aproape orice.

Razboiul aduce, evident, suferinta si am putea presupune ca vrem sa se termine.

Dar nu, tocmai aici apare paradoxul. Violenta vinde. Violenta atrage. Violenta devine contagioasa.

Cand am vazut prima data cateva episoade din „Game of thrones” am fost socat de nivelul violentei. Apoi m-am „obisnuit”: mecanismele defensive si-au facut datoria.

Socul a reaparut la filmele pentru adolescenti (”Hunger Games”, cele din seria „Divergent” etc): in ele mustea, clocotea sadismul!

Toate filmele amintite mai sus au avut, bineinteles, un succes enorm la public.

„Psihicul omului este bun prieten cu razboiul”, spunea Freud cu tristete si amaraciune.

In cabinetele de psihoterapie, oamenii vin pentru a vorbi despre razboaiele din mintea lor. Aceste razboaie nu sunt chiar asa de dramatice ca cele din filmele amintite mai sus, dar – pentru cei care le duc – ele genereaza suficienta suferinta… fascinatie… si satisfactie ascunsa.

Ada sufera ca nu isi gaseste jumatatea. Toti barbatii buni sunt luati. Si pentru ca cei ramasi nu sunt suficient de buni, Ada s-a implicat in mai multe relatii cu barbati casatoriti… sperand ca acestia, la un moment dat, sa divorteze si sa se dedice ei. Iar pentru ca acest lucru nu se intampla, suferinta, frustarea, gelozia, furia escaladeaza, devin coplesitoare.

Din fericire, Ada nu este doar dispusa sa lucreze cu ea insasi, e hotarata sa persevereze. Astfel ca psihoterapia isi face incet, treptat si subtil simtite efectele. Emotiile sunt exprimate in mod catarctic, iar situatia de viata e privita din diverse unghiuri.

La inceput, el, barbatul, era in prim plan, pasiunea dintre ei. Apoi panorama se schimba: sotia lui devine centrul preocuparilor, rivalitatea cu aceasta, ura si gandurile ucigase ale Adei fata de ea. Barbatul e deja in plan secund acum, el este un simplu trofeu, satisfactia deriva din fanteziile de infrangere a rivalei.

Ada admite ca nu se vede ducand o viata cu el, dar vrea ca el sa divorteze pentru ea… chiar daca stie ca ulterior, si probabil destul de repede, isi va pierde interesul pentru el.

Important e sa castige in fata sotiei lui.

Psihoterapia continua, afectele se rostogolesc in cuvinte la inceput aprigi, apoi mai fade.

Observata iar si iar, ura slabeste, energia sleieste, razboiul isi arata dezavantajele.

Dizolvarea treptata a urii face incet-incet loc unor afecte mai bune si, odata cu aparitia acestora, inclusiv situatia de viata se schimba. Din multimea celor ne-buni si neluati, un barbat liber isi face “miraculos” aparitia, Ada se deschide incet fata de el.

Sunt un cuplu acum, in sfarsit e liniste, e pace, dar pacea are un gust diferit, neobisnuit.

Din cand in cand, Adei ii reapare dorul de acele trairi intense din vremea in care parca se afla intr-un roller coaster emotional, reapare dorul de suferinta, de fiorii dragostei ilicite, setea de a castiga in fata altei femei, fascinatia razboiului…

In acest stadiu, provocarea Adei, ca si a marii majoritati a oamenilor, este de a invata sa traiasca pe timp de pace.

Ca sa ma intorc la filme, imi vine in minte „Rambo” – un film despre un soldat traumatizat in razboiul din Vietnam care, odata intors acasa, pe timp de pace, porneste aici un nou razboi.

Rambo nu stie sa traiasca pe timp de pace. Viata lui e razboiul.

In anul in care a fost facut, „Rambo” a fost declarat de critici cel mai prost film al anului. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Stallone sa faca ulterior Rambo II, III, IV, V…

Pentru ca, asa cum spunea Freud, omul e bun prieten cu razboiul.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere

Despre prostie si autoprostire (revista Psychologies aprilie 2013)

Cand Iuliana Alexa (redactor sef revista Psychologies) mi-a solicitat un material despre prostie, prima reactie pe care am avut-o a fost aceea de a ramane, pret de cateva momente… prost in fata acestui subiect.

Acest moment de perplexitate, surprins in expresii precum “te uiti ca vitelul la poarta noua” sau “cand mi-a spus cutare lucru, am ramas proasta/interzisa”, mi se pare atat de definitoriu incat, daca ar fi sa incerc o definitie personala a prostiei, aceasta ar suna ceva in genul: a te uita, dar a nu vedea.

Ma simt prost atunci cand nu inteleg, nu cuplez, nu vad legatura. Imi vine in minte imaginea unei femei foarte inteligente care imi spunea in cabinet “Cand vine vorba despre feminitate, ma simt proasta”.
Sigur, acesta este un nivel “superior” de prostie, caci exista si un alt nivel, in care suntem prosti, dar nu sesizam ca suntem prosti (sesizeaza in schimb ceilalti).

Etimologic, prost vine din slava, unde inseamna … simplu. Imaginea care apare automat in minte este cea a mujicului rus aflat in fata unui reprezentant de seama al elitei aristocratice ruse. Mujicul este simplu, adica nu complex, nu educat, nu interesat de un univers al cunoasterii abstracte, nu sesizeaza nuante, subtilitati ale gandirii.

Imaginea in cauza trimite imediat la o pozitionare: a fi prost echivaleaza cu a fi inferior. Motiv pentru care, in contexte sociale, cautam fie sa ne ascundem prostia, fie sa o tratam cu autoironie, sperand ca in felul acesta o anulam intrucatva, dat fiind faptul ca autoironia se considera a fi apanajul oamenilor inteligenti.

Asocierea prostiei cu sentimentul de inferioritate creste foarte mult pericolul de a fi “acuzat” de prostie (si implicit a fi dispretuit, ridiculizat, exclus), astfel ca multi oameni se apara de acest pericol cautand (alti) prosti de care sa rada (vezi piesa “Dineu cu prosti” a lui Francis Veber pusa in scena la TNB).
Marturisesc ca in urma cu mai multi ani am crezut ca televiziunile invita anumite “personalitati” tocmai din acest motiv: ca oamenii sa rada de ei si astfel sa creasca audienta. Apoi am vazut rezultatele in sondaje si mi-a inghetat zambetul.

Dar prostia nu este doar apanajul unora, ea este universala, nu scuteste pe nimeni. In foarte multe situatii, toti ne lasam prostiti sau ne prostim singuri, intrucat suntem fiinte manate de dorinta. 

Nu stiu nimic care sa orbeasca sau sa prosteasca mai eficient decat propria dorinta.

Dorinta de a se imbogati rapid si fara efort ii face pe unii sa se lase prostiti de tot felul de escroci, dorinta oarba de dragoste ii face pe altii sa se prosteasca crezand ca o persoana narcisista/depresiva/alcoolica se va schimba peste noapte de dragul lor.

Avem o capacitate extraordinara de a ne prosti pe noi insine, capacitate care este direct proportionala cu inteligenta noastra, caci intr-adevar unde-i minte multa, este si prostie multa.

Un academician renumit, dar cu “ghinion” la femei, isi explica ghinionul sau printr-o teorie bine documentata asupra feromonilor. O femeie extrem de inteligenta insista sa ramana oarba la infidelitatile sotului, fiind deosebit de creativa in a-i gasi acestuia scuze ingenioase pentru absentele frecvente sau pentru comportamentul sau vadit seductiv fata de alte femei.

Privind mai atent insa, descoperim ca aceasta autoprostire prin rationalizari si intelectulizari, care de care mai inteligente, are rolul de a ne proteja de adevaruri dureroase carora pe moment nu le putem face fata. Și in acest caz, realizam ca “prostia” nu este doar nociva, ci si utila, ca isi are rostul ei pe lume si de multe ori este o protectie foarte desteapta impotriva unor suferinte mai mari. Daca ne amintim bine, inchizitia, comunismul, nazismul, bomba atomica au fost toate creatiile unor idealisti foarte inteligenti.

Si atunci, sesizand relativitatea etichetelor de destept si prost, percepand miscarile inteligentei si prostiei ca pe un joc al luminilor si umbrelor, inversunarea noastra impotriva prostiei scade.

Ne permitem chiar sa ne relaxam in acel insight socratic  eliberator “eu stiu ca nu stiu nimic”, razand de pretentia noastra aroganta de a controla lumea printr-o intelegere ingusta, pentru ca apoi, doar cateva zeci de minute mai tarziu, sa revenim la starea obisnuita de judecatori exigenti care incearca sa introduca infinitul in niste sertare mintale rigide si evident neincapatoare.

Mai mult, putem privi intreaga noastra viata ca pe o alternanta continua de momente in care lucrurile ne sunt clare “ca lumina zilei” cu momente in care devenim “prosti ca noaptea”.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Asociatii libere, Dezvoltare personala

Persoana ideala pe care o cautam toata viata

In fiecare om exista dorinta secreta de a intalni o persoana cu care sa rezoneze perfect, care sa-l inteleaga perfect, care sa fie mereu prezenta pentru el atunci cand are nevoie, care sa-i intuiasca dorintele si nevoile chiar inainte ca el sa apuce sa le verbalizeze…

Aceasta cautare exista in toti oamenii. O astfel de persoana ideala mult nazuita imbraca de-a lungul vietii multe forme, desi in esenta ea ramane aceeasi: in copilarie este o mama ideala, apoi – eventual- un tata ideal; in adolescenta un iubit sau o iubita, un suflet pereche; la varsta adulta un sot ideal sau o sotie ideala; iar pentru celibatarii cu aspiratii spirituale, un guru iluminat.

Aceasta cautare poate dura toata viata, cu mai mult sau mai putin noroc. Ea se sfarseste odata cu realizarea ca aceasta persoana ideala pe care o cauti nu poti fi decat tu insuti.

Intregul antrenament pe care ti-l ofera viata este pentru a te pregati sa iti oferi suport tie insuti, sa te auzi si sa te asculti pe tine insuti, sa iti intuiesti tu nevoile chiar inainte de a le pune in cuvinte…

Cea mai profunda intimitate pe care o poti avea este aceea cu propria minte, cu propriile ganduri si sentimente.

Acest insight, aceasta descoperire nu face nici imposibila, nici inutila o relatie de cuplu. Dimpotriva! O face fericita, eliberand-o de poverile grele ale asteptarilor nerealiste si infantile, si creand mai mult spatiu pentru manifestarile spontane si creative ale dragostei.

2 Comments

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Inteligenta vs Intelepciune via Dorinta

Ceea ce diferentiaza cel mai elocvent si mai plenar inteligenta de intelepciune este raportul fiecareia dintre ele cu dorinta.

Inteligenta este intotdeauna in slujba dorintei (constiente sau inconstiente).

Intelepciunea este cea care face dorinta constienta, o pune sub intrebarii, decide daca-i cazul sa o urmeze sau sa o abandoneze.

1 Comment

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza

Este nevoie de o revolutie

Obisnuiesc sa spun ca este nevoie de o revolutie in planul gandirii pentru ca o persoana sa apeleze la un demers psihoterapeutic bazat pe introspectie si orientat catre insight.

Obisnuiesc sa exagerez (doar putin, nu foarte mult) spunand ca diferenta dintre o persoana care a internalizat modul de a reflecta psihodinamic asupra experientelor sale de viata si o persoana care nu a facut inca aceasta achizitie este comparabila cu diferenta dintre o persoana care stie sa scrie si sa citeasca si una care nu stie.

( :) citeste Scribii si psihologii – Despre viitorul psihoterapiei)

Ma refer deci la tranzitii semnificative in modul de gandire al unei persoane si este normal ca nu oricine sa poata aprecia un astfel demers de autocunoastere sau, chiar daca ii intuieste importanta, sa nu aiba inca capacitatea, disponibilitatea interna sau autodisciplina necesare pentru a-l intreprinde.

Dar acolo unde exista o aspiratie sincera si un efort sustinut, exista si rezultate.

P.S. citeste Cadrul psihoterapeutic sau Conditiile care fac succesul posibil

 

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

Cum NU functioneaza psihoterapia

O psihoterapie nu functioneaza niciodata asa cum doreste clientul/pacientul. Nu functioneaza nici macar asa cum doreste terapeutul.

Acest fapt este consecinta directa a existentei inconstientului.

P.S. Un inconstient care ne aminteste constant ca nu suntem stapani in propria casa, care se amuza teribil pe seama fantasmelor noastre de omnipotenta, pe seama arogantei noastre ca am putea controla totul.

P.P.S. Merita facuta parela cu conceptul budist “anatta”.

P.P.P.S.  Gratie acestui motiv, demersul psihoterapeutic este o aventura a autodescoperirii si nu o procedura standard de reparatie. Mii de Multumiri inconstientului!

3 Comments

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza, Psihoterapie si psihanaliza

Schimbarea si rezistenta la schimbare

Orice schimbare are loc in conditii de rezistenta. Aceasta este o axioma.

Oricat de motivata si entuziasta ar fi o persoana cu privire la demersul introspectiv, este inevitabil ca la un moment dat sa nu apara semne ale rezistentei: lipsa de chef, indispozitie, oboseala, descurajare (“Ce sens, ce rost are?”), absentarea de la sedinte pe motivul (sub pretextul) unor subite stari de rau („Chiar inainte de sedinta mi s-a facut rau, m-a apucat o migrena teribila”) sau uitari „inexplicabile” („Mi-a iesit total din minte ca azi aveam sedinta”) etc.

Rezistenta este inevitabila… si este semn ca procesul lucreaza! Renuntarea la tiparele noastre rigide de gandire si de comportament nu se face usor.

In acelasi timp, trebuie constientizat faptul ca progresul nu se poate realiza decat in masura in care aceste rezistente sunt verbalizate cu sinceritate in sedinta de psihoterapie, analizate impreuna cu psihoterapeutul si in final depasite.

1 Comment

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza