[Psihoterapie] Spune-ti ce-ti doresti

La inceputul anilor 2000 (intr-o alta viata 😊), participand la o conferinta pe teme legate de leadership si management, am fost socat sa aud pe unul din speaker-ii internationali spunand ca

daca managerii ar dedica 15 minute pe luna pentru a se gandi la dezvoltarea activitatii departamentului lor, productivitatea ar creste exponential.

15 minute?!..pe luna?! Eu credeam pe atunci ca managerii petrec o ora pe zi, in fiecare zi(!), gandindu-se la asta. Nu este planificarea una din activitatile principale ale unui manager?

Se pare ca nu. Majoritatea managerilor isi petrece timpul ocupandu-se de sarcinile curente, rezolvand probleme care apar tot timpul, din ce in ce mai multe, dau navala, sunt coplesitoare.

La sfarsitul zilei, simtindu-se asemeni unor pompieri care au trebuit sa stinga focul, sunt mult prea obositi ca sa se mai gandeasca la viitor, la dezvoltare.

Iar lucrurile nu stau asa doar in cazul managerilor. Daca suntem sinceri cu noi insine, foarte probabil multi dintre noi ar recunoaste ca si in viata personala se intampla cam la fel: ne lasam prinsi in rutina vietii de zi cu zi, fara sa ne gandim prea mult la ceea ce ne dorim in viitor, fara sa formulam ceea ce ne-am dori sa fie diferit.

Nici in cabinetele de psihoterapie lucrurile nu stau prea diferit : clientii vorbesc despre nelinistile, framantarile, nemultumirile lor legate de

viața de cuplu…
părinți…
familie, copii…
atmosfera de la serviciu, relația cu șeful sau cu colegii…
problemele financiare…

Dar, prinsi in iuresul emotiilor, rar se intampla sa si formuleze, sa si verbalizeze ceea ce vor, ceea ce isi doresc legat de respectivele situatii/persoane care le frustreaza.

Uneori exista asteptarea ca ceea ce isi doresc sa se inteleaga din context, sa fie evident atat pentru ei insisi, cat si pentru interlocutor (psihoterapeutul).

Ei bine, surpriza este ca in majoritatea cazurilor nu este deloc evident. Nici macar pentru ei insisi… sau mai ales pentru ei insisi!

Cred ca a verbaliza ceea ce vrei este esential. Este esential sa te auzi pe tine declarand ceea ce iti doresti pentru ca in felul acesta este mai usor sa iti asumi dorintele sau sa le adaptezi situatiei.

De aceea m-am obișnuit să întreb adesea:
“Într-un astfel de context, ce v-ați dori să facă sotul/soția/copilul Dvs?
Cum ați dori să vă trateze șeful/șefa Dvs?” (Be specific)
sau
“Ce v-ați dori să-i spuneți?”

Sunt intrebari pe cat de simple, pe atat de puternice. (De altfel, am fost intotdeauna de parere ca intrebarea “Ce vrei?” este o intrebare fundamentala in psihanaliza. Ca si intrebarea corolar “Ce cauti sa eviti?”)

Este esențial ca în psihoterapie oamenii să vorbească despre frustrările lor, despre nemulțumirile lor, exact așa cum le resimt ei. Cu cât iau mai mult contact cu trăirile lor, cu atât efectul catarctic este mai puternic, cu atât șansele de a se detensiona și elibera de stress sunt mai mari.

Dar dacă lucrurile se opresc aici, ședințele de psihoterapie ar fi asemeni unor activități de rutină de genul făcut curat, aerisit, șters praful, dat cu aspiratorul… în spațiul mental/emoțional.

Da, bineînțeles, în fiecare ședință vom șterge praful așezat în timpul scurs de la ultima ședința. Este necesar să facem asta, nu se poate altfel.

Dar – dacă ne ajunge timpul – poate mai facem și altceva: să încercăm să punem în cuvinte ceea ce ne dorim. De preferat, într-o manieră cât mai specifică.

A formula ceea ce îți dorești echivalează de multe ori cu a-ți reprezenta mental o soluție la problemele tale.

PROVOCARE:

Cum ar fi daca, de fiecare data cand te frustreaza ceva, ti-ai dezvolta obiceiul de a formula explicit

“Asta mă frustrează…
Iar cutare lucru m-ar face mulțumit(ă), fericit(ă)”

specificând cât mai clar atât ceea ce te frustrează, cât și ceea ce te-ar mulțumi?
Cum ar fi dacă, în fiecare zi, pe lângă un “to do list” ți-ai face și un “wish list”?
Cum ar fi dacă ai face aceste lucruri pentru 100 de zile consecutiv?

________________

P.S. Daca esti asemeni majoritatii oamenilor, probabil vei da “dismiss” acestei provocari.

Probabil in mintea ta va exista un comentariu de genul:” ce rost are sa spun ce vreau sotului/ sotiei/ sefului meu? Oricum nu le pasa de ce vreau eu…”

Dacă nu te vei lăsa pradă acestui comentariu (care exprimă, de fapt, o formă de rezistență la schimbare), s-ar putea să ai surpriza/revelația că

în general, oamenii vor să indeplinească dorințele celor apropiați.

Poate nu chiar toți.
Poate nu chiar imediat.
Poate nu exact în termenii tăi.

Dar, în general, oamenii tind să indeplinească dorințele celor la care țin.

_______________

P.P.S. O alta “surpriza”/revelatie pe care s-ar putea sa o ai se refera la faptul ca a identifica ceea ce iti doresti cu adevarat, ceea ce te face fericit(a), nu este deloc un lucru simplu.

Acest fapt se datoreaza unui “antrenament” indelungat de a-ti fi ignorat dorintele, de a te focusa mult prea mult pe ceea ce trebuie in detrimentul lui ceea ce vrei.

Acupunctura si psihoterapia

Imi place felul in care acupunctura si medicina traditionala chineza, in general, gandesc termenii de boala si sanatate. Seamana atat de mult cu viziunea psihoterapiei!

Foarte pe scurt, corpul uman este traversat de meridiane energetice care distribuie energia catre organele vitale.

Atata timp cat energia curge liber si abundent prin aceste meridiane, persoana se bucura de o sanatate excelenta, vitalitate debordanta, optimism si … noroc.

Daca fluxul energetic este blocat, intervin dezechilibre, organele nu mai primesc energia necesara si, in consecinta, apar bolile.

Dar ce perturba libera circulatie a energiei prin meridiane? In principal, emotiile.

Prea multa exuberanta ameninta inima.

Furia ataca ficatul.

Tristetea afecteaza plamanii.

Frica debiliteaza rinichii.

Ingrijorarea in exces imbolnaveste splina.

Pentru medicina traditionala chineza, starea de sanatate depinde extraordinar de mult de echilibrul emotional.

Aceasta conceptie este o pledoarie indirecta pentru psihosomatica, pentru efectele pozitive ale psihoterapiei asupra sanatatii corporale (este binecunoscut, de exemplu, faptul ca psihoterapia creste imunitatea).

Este in acelasi timp o invitatie pentru psihoterapeuti de a se focaliza in terapie pe ceea ce este esential: lucrul cu emotiile.

Cel mai bun psihoterapeut

Cand ai o problema medicala, in Romania se obisnuieste sa vrei sa mergi la „cel mai bun doctor”. Intr-un fel, este de inteles. Cand te confrunti cu o chestiune de viata si de moarte, vrei sa stii ca esti pe maine bune. Daca este posibil, pe cele mai bune.

Iar „cel mai bun doctor” este, de regula, o celebritate, o somitate, o autoritate in domeniu. Si, bineinteles, el e „cel mai bun doctor” pentru toti pacientii cu afectiuni care tin de specializarea lui.

Cand se pune problema de a incepe o psihoterapie, notiunea de „cel mai bun psihoterapeut” este putin mai… relativa.

Intrucat psihoterapia implica diminuarea suferintei emotionale ca urmare a unui proces de dezvoltare a mintii, in psihoterapie nu doar „doctorul” (psihoterapeutul) lucreaza, ci si (sau mai ales) pacientul.

E o munca in echipa, iar asta face ca notiunea de „cel mai bun psihoterapeut” sa sa fie corelata in mod pozitiv si direct cu nivelul de dezvoltare personala al clientului.

Lucrurile vor deveni mai clare dupa ce am sa dau cateva exemple.

Este evident ca, atunci cand e vorba de matematica, un profesor universitar de la Facultatea de matematica stie mult mai multa matematica decat o invatatoare tanara, aflata la inceput de cariera.

Dar pentru un scolar de 7-8 ani, parca invatatoarea ar fi de preferat profesorului universitar.

In schimb, pentru un student interesat sa aprofundeze tainele matematicilor superioare, evident, profesorul universitar este alegerea potrivita.

Daca ai centura alba la karate si esti la stadiul de a invata cateva miscari de baza, nu are rost sa dai fuga in Japonia sa cauti maestri cu 7, 8 sau 9 dani. Un profesor cu centura albastra sau maro este mai mult decat suficient.

Dar daca ai deja peste 1 dan si vrei sa simti spiritul autentic al artelor martiale, atunci merita sa faci o calatorie in Japonia pentru a intalni un maestru.

Acelasi principiu este valabil si in psihoterapie. In functie de abilitatile tale introspective, de capacitatea ta de autoreflectie, de interesul pentru a descifra aspectele emotionale si relationale ale vietii tale, esti „client incepator” sau „client avansat”.

Un client de psihoterapie „incepator” este usor de recunoscut pentru ca cererile sale de ajutor sunt dupa modelul „Spune-mi ce sa fac”.

Neavand obisnuinta de a se uita catre sine si de a cauta raspunsuri in interior, cauta cu disperare solutii in exterior – solutii pe care oricum nu le poate aplica, caci le resimte ca fiind straine si greu de implementat.

Daca facem o comparatie cu experienta din corporatii, un client incepator este asemeni unui „entry level” din organizatii care are nevoie de indrumare la nivel de detaliu si caruia ii este greu sa iasa din „patratelul” sau (deocamdata!)

Clientul de psihoterapie „avansat” este obisnuit sa se uite la sine, la starile sale, le poate sesiza si le poate pune in cuvinte.

Curios cu privire la ce se intampla in mintea si in sufletul sau, dornic sa intre in contact cu trairile sale, nu vrea sa fie intrerupt cand vorbeste despre ceea ce simte si il irita interventiile premature ale interlocutorului, precum si oferirea de solutii prefabricate, de formule standard de succes.

Cand intra intr-o psihoterapie, el are nevoie de un bun ascultator, de un companion de incredere, empatic, calm si rabdator, dar vigilent si apt sa sesizeze ceea ce este evitat, ignorat, neasumat, in prezenta caruia sa exploreze arii sensibile ale personalitatii sale. La acest nivel, un reglaj fin poate genera transformari profunde.

Pastrand comparatia cu mediul organizational, un client de psihoterapie avansat este asemeni unui angajat care stapaneste bine sarcinile job-ului sau. Il irita „micromanagement”-ul si gaseste ofensatoare si infantilizanta ideea de avea prin preajma pe cineva care sa-i spuna frecvent exact ce si cum sa faca.

Avand un grad de performanta inalt, persoana de care are el nevoie se refera la un bun si atent ascultator, care-i intuieste nevoile de dezvoltare, care-l provoaca sa gaseasca solutii creative si sa treaca la urmatorul nivel.

Prin urmare, daca vrei sa incepi o psihoterapie si esti la nivel de incepator, nu are rost sa cauti un psihoterapeut cu o experienta de peste 10 000 ore de practica (10 000 de ore e pragul despre care Gladwell spunea ca este nevoie sa-l atingi pentru a fi considerat expert intr-un domeniu).

Un psihoterapeut aflat la inceput de drum, inteligent si empatic, este un psihoterapeut „suficient de bun pentru tine”.

Daca esti un „client avansat”, altfel spus daca abilitatile tale instrospective sunt dezvoltate, fie ca urmare a unor demersuri anterioare de dezvoltare personala, fie ca urmare a predilectiei tale de a privi catre interior, si vrei sa treci la urmatorul nivel, atunci un psihoterapeut cu experienta este alegerea potrivita.

Mai este un motiv pentru care sustin echipele client incepator- psihoterapeut incepator, respectiv client avansat -psihoterapeut cu experienta, iar acest motiv se refera la factorul economic.

Orice psihoterapie costa, iar tarifele psihoterapeutilor (exact ca si cele ale consultantilor, avocatilor etc) variaza in functie de nivelul lor de experienta.

S-a dovedit ca exista o corelatie directa si pozitiva intre nivelul inteligentei emotionale al unei persoane si gradul de succes in profesie, finante sau alte domenii ale vietii indivizilor.

Altfel spus, daca esti un client la nivel de incepator pentru psihoterapie, probabil venitul tau financiar nu este prea grozav. Un psihoterapeut cu un tarif mai mic (un psihoterapeut incepator, dar talentat) ar fi o alegere de preferat.

Oricum, pana nu atingi un anumit nivel de dezvoltare, nu poti face uz de ceea ce ce un psihoterapeut experimentat iti poate oferi in plus fata de unul incepator.

Mentionez acest lucru pentru ca multi oameni spun ca nu incep o psihoterapie pentru ca nu au bani pentru un astfel de demers.

In conditiile in care se stie ca psihoterapeutii incepatori au tarife accesibile si multi chiar sunt deschisi la negocieri (daca vad in client o motivatie puternica de a face o schimbare in viata sa), lipsa banilor este un pretext, nu un motiv real.

In plus, as adauga ca, daca ai probleme financiare si vrei sa scapi de ele, atunci cu atat mai mult ai nevoie de terapie. Situatia ta financiara nu se va schimba pana cand mintea ta nu se va schimba, pana cand nu iti vei descoperi convingerile limitative si modalitatile prin care iti sabotezi sansele de succes.

Daca esti un client de psihoterapie avansat, pretul nu este un element important in decizia de a incepe o psihoterapie. Stii ca ti-l poti permite.

Ramane doar sa faci loc in programul tau pentru un demers sistematic si consecvent de reflectie asupra vietii tale si asupra a ceea ce vrei sa faci in viitor.