De ce contrariile se atrag (Adevarul de week end)

Adevarul (Elena Coroianu): Cu cat două persoane par mai diferite, cu atat par sa fie mai atrase una de cealalta. Poate fi relatia lor una de succes pe termen lung sau diferentele ajung sa isi spuna cuvantul? Altfel spus, contrariile se atrag, dar pentru cata vreme?

Virgil Rîcu: Peste tot vedem exemple de cupluri formate in baza criteriului de complementaritate: un introvertit cu o extravertita, o pragmatica cu un idealist, o persoana dominanta cu una supusa, o persoana sobra, austera cu una plina de vicii, o rafinata cu un „golan” („Doamna si vagabondul”), o persoana oversexy cu una frigida, o altruista cu un zgarcit egoist, o hiper-responsabila cu un iresponsabil etc.

Este clar ca extremele (contrariile) se atrag. De ce se atrag este insa mai putin clar.

Intuim cumva ca extremele se atrag pentru a se completa. Ele sunt extreme, adica departe de punctul de echilibru, si au nevoie de contrariul lor pentru a se echilibra. Daca o persoana situata la o extrema se cupleaza cu o persoana aflata la cealalta extrema, entitatea cuplului ofera o medie care se apropie de echilibru, adica de functionarea optima.

Daca perspectiva comuna porneste de la afirmatii de genul „Ea este total diferita de el” sau „El este exact opusul ei”, abordarea psihanalitica contrazice aceasta perspectiva si ofera o viziune interesanta asupra acestor cupluri.

Dpdv psihanalitic, in ciuda aparentelor, acesti oameni nu sunt atat de diferiti.
Multi dintre noi suntem familiarizati deja cu ideea ca oamenii functioneaza pe doua niveluri, unul constient si altul inconstient, iar ceea ce se promoveaza, se declara la nivel constient poate fi sustinut sau contrazis de ceea ce se intampla la nivel inconstient.

Astfel, un copil (sa zicem o fetita) care este „dresat” strict, in ideea de a avea o educatie distinsa, isi va reprima foarte puternic tendintele naturale (sexuale si agresive). Acestea nu dispar, cum si-ar dori parintii, ci doar „coboara” in inconstient. La varsta adulta, se poate intampla ca aceasta persoana sa se simta atrasa „inexplicabil” de barbati „dezinhibati”, grosolani, grobieni, care intrupeaza tot ceea ce a reprimat ea de-a lungul istoriei sale personale si astfel avem scenariile „Doamna si vagabondul”, „Frumoasa si bestia” etc.

Privind big-picture-ul, ea si el nu sunt atat de diferiti. El corespunde partii inconstiente refulate din ea. Prin relatia cu el, ceea ce ea a refulat se intoarce la ea. Ea traieste deci cu ceea ce a respins, dar – atentie! – inca nu indrazneste sa isi asume constient.

In mod analog, un barbat „iresponsabil” isi „externalizeaza” partea sa responsabila pasand acest rol unei partenere care il preia cu satisfactie ascunsa; la randul sau, partenera hiper-responsabila nu poate tolera propriile dorinte „vicioase” si „iresponsabile” si atunci le „depune” la partenerul infantil, iresponsabil si vicios.

Inconstientul unui introvertit timid mocneste de dorinta de a fi pe scena, in lumina reflectoarelor; nu indrazneste insa sa isi asume aceste dorinte si atunci se cupleaza cu o extravertita volubila si dezinvolta care devine purtatoarea de cuvant a cuplului.

Alt exemplu: o persoana se construieste pe sine ca idealista prin reprimarea „curiozitatilor” sale pragmatice pe motiv ca nu vrea „sa se murdareasca” cu acele aspecte „meschine” care tin de bani; totusi aceasta idealista se casatoreste cu o persoana pragmatica, care personifica ceea ce ea a reprimat. La nivel constient, idealista il dispretuieste pe pragmatic; la nivel inconstient, ea hraneste, incurajeaza placerile pragmaticului si se bucura de avantajele aduse de acesta.

In mod similar, o persoana excesiv dominanta, agresiva, sadica, afiseaza aceste trasaturi in lumina reflectoarelor, dar in culisele mintii ei mocnesc multe  dorinte masochiste, de dependenta si pasivitate pe care ea nu le tolereaza. Prin urmare, isi gaseste un partener care sa intruneasca aceste trasaturi pe care nu le poate tolera la propria persoana si in felul acesta se intregeste.
La randul sau, partenerul submisiv, victima, masochist,  are mintea imbibata de fantasme agresive pe care nu indrazneste sa si le asume si atunci se cupleaza cu cineva care este dispus sa o faca.

Rezumand, partenerul complementar este o oglinda pentru noi, el intrupeaza acele trasaturi din inconstientul nostru pe care noi nu indraznim sa ni le asumam.

Cat dureaza relatia contrariilor?
Poate dura foarte mult, dat fiind faptul ca aceasta relatie furnizeaza o reintregire, o completare, o echilibrare pentru fiecare din membrii cuplului.

In momentul in care unul din membrii cuplului se dezvolta personal, recunoscandu-si si asumandu-si tendintele reprimate pana atunci, prezenta celeilate extreme nu mai este atat de necesara. Cealalta persoana are acum sansa sa se schimbe la randul sau. Daca va refuza aceasta oportunitate, poate parasi cuplul cautandu-si un partener care sa fie ceea ce actualul partener a fost candva, dar acum refuza sa mai fie.

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘De ce ajung sa formeze un cuplu oameni extreme de diferiti’ aparut in Adevarul Week End, 3 mai 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

Managementul conflictelor – in cuplu si nu numai (I) (Adevarul de week end, 25 ianuarie 2014)

Adevarul (Elena Coroianu): Conflictele pot aparea in orice relatie, important este cum le gestionezi. Dar cum iti alegi cauzele pentru care merita sa lupti si cand lasi de la tine fara a aparea frustrarea? Exista si certuri ‘bune’?

Virgil Rîcu: Luptam pentru valorile noastre, pentru preferintele noastre, in general pentru toate lucrurile cu care ne identificam. Luptam de asemenea pentru a proteja partile sensibile si vulnerabile din noi. Mai pe scurt spus, luptam pentru ceea ce iubim.

Adevarul: Cand sa lasi de la tine si cand nu? Cum iti stabilesti aceste limite astfel incat sa fii impacat cu tine insuti si sa poti avea o relatie functionala?

VR: Ceea ce trebuie sa lasi de la tine sunt…atitudinile si comportamentele care izvorasc din malitie, din afecte precum furia, gelozia, invidia, dorinta de razbunare.
Orice conflict implica agresiune, iar calea catre rezolvarea lui presupune sa renunti la agresiune.

Asta nu inseamna sa te umilesti, sa devii pres, sa te lasi calcat in picioare. Inseamna sa exprimi ceea ce crezi in mod asertiv, cu demnitate, fara insa sa doresti sa iti ranesti partenerul de discutie sau sa-i impui neaparat punctul tau de vedere.

Altfel spus, este extrem de important sa putem respecta dreptul celuilalt de a avea un punct de vedere diferit de al nostru, de a avea preferinte diferite de ale noastre, de a fi diferit de noi.
Mai specific, e nevoie sa invatam sa respectam dreptul celuilalt de a refuza ceea ce ii propunem noi; in mod analog, e nevoie sa indraznim sa facem uz de dreptul nostru de a refuza orice propunere/ impunere cu care nu suntem de acord.

Adevarul: Cum treci peste un conflict?
VR: Facand din clarificare o prioritate. E nevoie sa intelegi clar ce vrea sau ce il deranjeaza pe celalalt si e nevoie de asemenea sa exprimi clar ceea ce te deranjeaza si ceea ce iti doresti.

Majoritatea conflictelor escaladeaza pentru ca nu se incearca sa se clarifice ce anume deranjeaza de fapt. Niciunul nu are rabdarea de a-l asculta pe celalalt, amandoi devin defensivi si se ajunge rapid la o comunicare in genul turnului Babel. Fiecare respinge ce spune celalalt si focus-ul este pe cine are mai multa dreptate.

Clarificarea este conditionata de disponibilitatea pentru a-l asculta atent pe celalalt si de a primi ceea ce are sa-ti spuna. Este necesara o atitudine non-defensiva si un interes pentru a intelege ce l-a nemultumit pe celalalt. In felul acesta, lucrurile nu se mai iau personal si exista o mult mai mare obiectivitate.

Unul din cele mai uimitoare insight-uri cu privire la relatiile interumane este acela ca majoritatea oamenilor este dispusa sa indeplineasca dorintele celor apropiati! Mai mult, simt parere de rau, iar uneori chiar vinovatie daca nu o fac!
Doar ca cea mai mare parte a oamenilor nu stiu sa ceara!

Ei pornesc de la presupunerea ca celalalt va fi deranjat de cererea lor, acest gand deja ii infurie si atunci cer intr-o maniera ostila sau nici nu mai cer, ci incep direct sa reproseze!

Daca in schimb si-ar exprima dorintele fara sa exercite presiune in vederea indeplinirii lor, fara sa fie manipulativi, ar avea surpriza sa vada ca de multe ori ceilalti sunt dispusi sa contribuie la realizarea dorintelor lor.
Daca suntem atenti, putem lesne observa ca ceilalti resping nu atat dorintele noastre, cat mai ales maniera agresiva si lipsita de respect in care le comunicam.

Adevarul: Conflictele dese sunt un semn clar ca respectivii n-ar trebui sa mai formeze un cuplu?

VR: Nu. Inseamna ca cei doi ar trebui doar sa renunte la atitudinile combativ/defensive exagerate si sa inceapa sa se asculte unul pe celalalt.

Adevarul: Daca majoritatea certurilor sunt pornite de un singur partener, problema este la el (e el neimpacat cu sine…) sau la cuplu?

VR: Ce ne intereseaza de fapt? Cine este „vinovatul”? A transforma locuinta intr-un tribunal nu e o idee prea placuta.

Mult mai util ar fi ca fiecare sa incerce sa se ocupe de contributia sa la situatia din cuplu: il asculta pe celalalt? Este preocupat(a) sa se pozitioneze superior („eu  am dreptate, tu nu”, „eu am argumente logice, tu esti irational(a)”)? Sau invers, tinde sa se pozitioneze inferior, evita sa spuna ce crede, ce vrea („ca sa fie liniste in casa”), nu are curajul de a-si asuma o atitudine demna? Este mult prea incordat(a)?  si-a pierdut simtul umorului? etc

Adevarul: Se intampla de multe ori sa fii nervos si, fara sa fii constient de ce faci, te razbuni pe partener. Cum sa eviti astfel de situatii? Daca s-a petrecut, cum indrepti lucrurile?

VR: Se intampla de multe ori sa te enervam la serviciu si sa ne descarcam nervii acasa. Se intampla de asemenea sa fi fost suparati mai de mult pe partener(a), dar sa fi reprimat aceasta suparare; atunci cand suntem obositi, cenzura (stapanirea de sine) scade si supararea mai veche iese la suprafata. In primul caz, ma gandesc ca a-ti cere simplu scuze, invocand motivele adevarate ale iritarii (stresul de la serviciu) ar fi suficient. In al doilea caz, problema a fost pusa pe masa si momentul clarificarii a sosit.

Adevarul: Daca unul dintre parteneri este genul care nu spune ce il deranjeaza (chiar si atunci cand il deranjeaza ceva), exista sanse ca problemele sa dispara in timp sau in toate cazurile este vorba despre ceva latent, care la un moment dat va izbucni intr-o cearta mult mai rea decat ar fi fost daca toate se discutau la timpul lor?

VR: A doua varianta este mult mai probabila.

(…)

___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Cum sa manageriezi conflictele in cuplu’ aparut in Adevarul Week End, 25 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.