Prietenia implica iluzia primatului similitudinilor asupra diferentelor.
In plan constient, rational, este evident ca cei care sunt prieteni au ceva in comun: un anumit set de valori, preferinte, experiente comune, un mod asemanator de a privi lumea care ii leaga, ii uneste.
La nivel inconstient insa, prietenia este traita in termeni mai radicali, absolutisti: „noi suntem la fel”.
Iar acest „suntem la fel” poate implica uneori faptul ca „noi suntem egali” sau ca „suntem noi impotriva lumii (celorlalti)”.
Din aceste motive, atunci cand intr-un grup de prieteni cineva face o schimbare (se casatoreste, face un copil, isi ia o casa sau se inscrie la un doctorat/MBA), asta declanseaza in grup o criza.
Ceilalti din grup simt presiunea de a face la randul lor o schimbare in aceeasi directie… pentru a fi din nou „la fel”, pentru a fi din nou (relativ) egali.
Intr-un grup de prieteni format din cupluri, daca un cuplu se casatoreste, acest cuplu da tonul: la scurt timp dupa, si celelalte cupluri incep sa faca planuri de casatorie.
Sau daca un cuplu face un copil, imediat aceeasi idee incolteste in mintea celorlalte cupluri: si alti copii incep sa apara.
Sau daca intr-un cerc de prieteni cu ambitii profesionale, cineva se inscrie la un doctorat/MBA, ceilalti se simt „inspirati” (mai corect spus, „presati”) sa faca, la randul lor, un curs postuniversitar.
O puteti privi ca pe o competitie (toti vor sa se compare favorabil cu ceilalti, nimeni nu vrea sa ramana mai prejos) sau o puteti privi ca pe o teama de abandon (nimeni nu vrea sa fie lasat in urma).
Cercul de prieteni este urmașul, locțiitorul, substitutul cercului familial – de aici persistența unei iluzii de cvasifuziune, grupul este resimtit ca un tot unitar.
Diferentierea este resimtita ca periculoasa.
„A fi la fel” echivaleaza cu „a fi impreuna”.
A fi diferit implica ideea de separare, asociata cu multa anxietate.
Ce se intampla atunci cand cineva nu tine pasul cu schimbarile din viata celorlati prieteni?
Un prieten incepe o afacere pe cont propriu si prospera, celalalt ramane angajat, legat de un job pe care il uraste…
Doua adolescente sunt nedespartite si apoi una din ele isi face un prieten…
Iluzia „noi suntem la fel” se prabuseste sub impactul realitatii.
Persoana care „ramane in urma” se simte parasita, tradata… chiar daca realizeaza caracterul „irational” al acestor trairi.
Doua prietene bune, Ana si Bea, ambele casatorite, decid amandoua ca este vremea ca fiecare sa faca un copil si sunt entuziasmate de idee. Apoi Ana ramane insarcinata, iar Bea – in ciuda tuturor eforturilor, nu reuseste…
Ana se bucura pentru reusita proprie si ii pare rau pentru nereusita Beei.
Bea se bucura pentru reusita Anei, dar in acelasi timp, in adancul ei, se simte trista si in unele momente geloasa, invidioasa… si asta o face sa se simta vinovata. Pentru ca ii este greu sa-si ascunda adevaratele trairi, evita intalnirile cu Ana.
Ana intuieste suferinta Beei si, pentru a o nu expune si mai mult suferintei, o evita la randul ei.
In timp, cele doua prietene se distanteaza…
Daca, dupa un timp, Bea reuseste sa ramana insarcinata, cele doua prietene se reconecteaza: acum sunt din nou „la fel”. Si „egale”.
Dar daca Bea nu reuseste sa ramana insarcinata?
Cum se poate invinge sentimentul de lipsa, de gelozie, de invidie, de inferioritate?
Gelozia, invidia, inferioritatea – toate aceste sentimente sunt posibile in conditiile unei ingustari ale campului constiintei: persoana care le experimenteaza se identifica in totalitate cu rolul „celui care nu are”.
Este ca si cum lumea intreaga s-ar restrange la lucrul pe care nu il are. Si atunci a nu avea acel lucru este trait ca si cum nu ar avea nimic.
A nu avea nimic este echivalat cu a nu valora nimic.
Sentimentul valorii proprii este serios amenintat.
In consecinta, „antidotul” pentru sentimentele de gelozie, de invidie, de inferioritate implica actiuni de largire a campului constiintei, de constientizare a valorii proprii si de identificare cu un rol pozitiv.
Altfel spus, poate ca nu am un copil sau o afacere proprie prospera, dar am altceva (care e important in ochii mei), am un drum propriu al meu care merita parcurs, am un proiect de viata al meu cu care ma identific.
Viata implica diferentiere continua si un efort constant de a defini directia in care vrem sa mergem.
Gelozia, invidia, sentimentul de inferioritate isi pierd din forta atunci cand stim cine suntem si incotro vrem sa mergem.
Virgil Rîcu - Psihoterapie psihanalitica 